Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Yaz 0,02 mg/3 mg se comercializează sub formă de comprimate filmate. Fiecare comprimat filmat de Yaz conţine ca substanțe active etinilestradiol (sub formă de betadex clatrat) 0,020 mg şi drospirenonă 3 mg. Cele două substanțe active fac parte din clasa progesteronilor și estrogenilor. Ca excipienți, Yaz conține:
Acest medicament este indicat a fi utilizat pentru contracepție orală. Decizia de a prescrie Yaz trebuie să ia în considerare factorii de risc actuali ai fiecărei femei, în special factorii de risc de tromboembolism venos și nivelul de risc de apariție a trombembolismului venos în cazul
administrării Yaz comparativ cu cel al altor contraceptive hormonale combinate.
Contraceptivele hormonale combinate nu trebuie utilizate în următoarele condiţii. În cazul în care oricare dintre aceste tulburări apare pentru prima dată în timpul utilizării contraceptive orale, medicamentul trebuie întrerupt imediat.
În urma studiilor clinice și farmacologice efectuate, s-au decelat următoarele categorii de reacții adverse.
Sunt rare. Pot apărea: hipersensibiliate, astm bronşic.
Cele mai întâlnite sunt: dispoziţie depresivă, libido crescut, libido scăzut.
Pot apărea episoade de cefalee.
A fost raportată apariția hipoacuziei.
Dintre acestea, cele mai frecvente sunt:
Pot fi întâlnite: greaţă, vărsături, diaree.
Din această categorie cele mai menționate reacții adverse sunt:
Din această categorie putem menționa:
Au fost raportate:
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permită monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin sistemul naţional de raportare.
Până în prezent, nu s-au raportat cazuri de supradozaj cu Yaz. Pe baza experienţei generale cu contraceptive orale combinate, simptomele care pot să apară în cazul administrării unei supradoze de comprimate active sunt greaţă, vărsături şi sângerări. Sângerarea poate să apară chiar la fete înainte de menarhă dacă ele iau accidental acest medicament. Nu există antidoturi şi tratamentul ulterior trebuie să fie simptomatic.
În unele studii epidemiologice s-a raportat un risc crescut de neoplasm cervical la femeile care utilizează contraceptive orale combinate timp îndelungat (> 5 ani), dar persistă o controversă cu privire la gradul în care acest risc poate fi influenţat de către comportamentul sexual şi de alţi factori, cum este papilomavirusul uman (HPV).
Cu toate că s-au raportat creşteri uşoare ale tensiunii arteriale la femeile care utilizează contraceptive orale combinate, creşterile relevante din punct de vedere clinic sunt rare. Numai în aceste cazuri rare se justifică întreruperea imediată a utilizării contraceptivelor orale combinate. Dacă, în timpul utilizării contraceptivelor orale combinate, în condiţiile hipertensiunii arteriale preexistente, valorile tensiunii arteriale constant crescute sau creşterea semnificativă a tensiunii arteriale nu răspund în mod adecvat la tratamentul antihipertensiv, administrarea contraceptivelor orale combinate trebuie întreruptă. Atunci când se consideră necesar, utilizarea contraceptivelor orale combinate poate fi reluată, dacă prin tratament antihipertensiv se poate obţine normalizarea tensiunii arteriale.
Componenta progestin din Yaz este un antagonist de aldosteron, cu proprietăţi care economisesc potasiu. În majoritatea cazurilor, nu este aşteptată o creştere a nivelului de potasiu. Totuşi, într-un studiu clinic, la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată şi care utilizau concomitent medicamente care economisesc potasiu, nivelurile serice de potasiu au crescut puţin, dar nu semnificativ în urma administrării de drospirenonă.
În consecinţă, se recomandă verificarea concentraţiilor plasmatice ale potasiului în timpul primului ciclu de tratament, la pacientele care prezintă înaintea tratamentului insuficienţă renală şi valori ale kaliemiei la limita superioară a intervalului de referinţă, şi, în special, în timpul utilizării concomitente de medicamente care economisesc potasiu.
Eficacitatea contraceptivelor orale poate fi redusă în următoarele cazuri: dacă pacienta omite administrarea unuia sau a mai multor comprimate filmate sau în cazul administrării concomitente a altor medicamente.
Sângerări neregulate (pete sau sângerări de întrerupere) pot apărea în urma administrării tuturor tipurilor de contraceptive orale, în special în cursul primelor luni de utilizare. De aceea, evaluarea oricărei sângerări neregulate trebuie luată în considerare după un interval de adaptare de aproximativ trei cicluri.
Dacă sângerările neregulate persistă sau apar după cicluri regulate anterioare, trebuie luate în considerare cauze nehormonale şi sunt indicate măsuri adecvate de diagnostic care să excludă prezenţa malignităţii sau a sarcinii.
Femeile care urmează un tratament cu medicamente inductoare enzimatice trebuie să folosească temporar o metodă de barieră sau altă metodă de contracepție adiţional față de contraceptivele orale. Metoda de barieră trebuie utilizată pe toată durata tratamentului medicamentos concomitent și timp de 28 zile după întreruperea acestuia. Dacă tratamentul medicamentos depăşeşte sfârşitul comprimatelor active din cutia de contraceptive orale, comprimatele placebo trebuie aruncate şi următoarea cutie de contraceptive orale trebuie începută imediat.
La femeile care urmează un tratament pe termen lung cu substanţe active inductoare enzimatice hepatice, se recomandă o altă metodă contraceptivă sigură, non-hormonală.
Contraceptivele orale pot influenţa metabolizarea anumitor substanţe active. Astfel, concentraţia plasmatică şi tisulară a acestora poate creşte (de exemplu ciclosporina) sau poate scădea (de exemplu lamotrigina).
AdministrareaYAZ nu este indicată în timpul sarcinii. Dacă în timpul utilizării YAZ, este diagnosticată o sarcină, trebuie întreruptă imediat administrarea medicamentului. Studii epidemiologice extinse nu au evidenţiat niciun risc crescut de malformaţii la naştere la copii ai căror mame au utilizat contraceptive orale combinate înaintea sarcinii şi niciun efect teratogen în cazul în care contraceptivele orale combinate au fost administrate, în mod inadecvat, în timpul sarcinii.
Alăptarea poate fi influenţată de contraceptivele orale combinate, deoarece acestea pot reduce cantitatea şi pot modifica compoziţia laptelui matern. În consecinţă, în general, utilizarea contraceptivelor orale combinate nu trebuie recomandată, până când mama care alăptează a înţărcat complet copilul. În timpul utilizării contraceptivelor orale combinate, cantităţi mici de steroizi contraceptivi şi/sau metaboliţi ai acestora pot fi eliminaţi în laptele matern. Aceste cantităţi pot afecta copilul.
Comprimatele trebuie administrate în fiecare zi, la aproximativ aceeaşi oră, cu puţin lichid dacă este necesar în ordinea indicată pe blister. Se ia câte un comprimat pe zi, 21 de zile consecutiv. Fiecare dintre blisterele ulterioare se va începe după 7 zile de pauză; de obicei în această perioadă apare o sângerare de întrerupere (sângerare menstruală). De regulă, aceasta începe în ziua 2 sau 3 după ce a fost luat ultimul comprimat şi poate fi prezentă până la administrarea primului comprimat din următorul blister. Comprimatele se administrează oral.
În cazul în care nu s-a utilizat anterior contracepţie hormonală (în ultima lună), administrarea comprimatelor trebuie iniţiată în ziua 1 a ciclului menstrual natural (adică în prima zi a sângerării menstruale).
Dacă au trecut mai puţin de 12 ore de când femeia trebuia să ia comprimatul, protecţia contraceptivă nu este redusă. Femeia trebuie să ia comprimatul de îndată ce îşi aduce aminte, iar următoarele comprimate trebuie administrate la ora obişnuită. Dacă au trecut mai mult de 12 ore de când femeia trebuia să ia un comprimat, protecţia contraceptivă poate fi redusă. Abordarea terapeutică în cazul comprimatelor omise se poate baza pe următoarele două reguli de bază:
1. administrarea comprimatelor nu trebuie întreruptă niciodată pentru o perioadă mai lungă de 7 zile consecutive
2. pentru a realiza supresia adecvată a axului hipotalamo-hipofizo-ovarian sunt necesare 7 zile de administrare neîntreruptă.
În cazul unor tulburări gastro-intestinale (de exemplu vărsături sau diaree severă), absorbţia poate să nu fie completă şi trebuie aplicate măsuri contraceptive suplimentare. Dacă apar vărsături în decurs de 3-4 ore de la luarea comprimatului, un nou (înlocuit) comprimat ar trebui să fie luat cât mai curând posibil. Comprimatul nou trebuie să fie luat în termen de 12 de ore de la ora obişnuită de administrare a comprimatelor, dacă este posibil. Dacă au trecut mai mult de 12 ore, trebuie aplicate sfaturile privind comprimatul ratat.
Pentru a amâna apariţia sângerării după terminarea primului blister, administrarea Yaz trebuie continuată fără a păstra intervalul fără medicament. Extinderea perioadei poate fi continuată oricât până la terminarea celui de al doilea blister. Pe parcursul administrării celui de al doilea blister pot să apară mici sângerări sau sângerări neregulate în zilele în care sunt administrate comprimatele. După terminarea celui de al doilea blister trebuie păstrat un interval de 7 zile fără medicament, după care se continuă administrarea Yaz.
Dacă pacienta doreşte schimbarea zilei din săptămână în care începe sângerarea menstruală, femeia poate fi sfătuită să scurteze lungimea intervalului fără medicament atât cât este necesar. Cu toate acestea, cu cât este mai scurt intervalul fără medicament, cu atât creşte riscul apariţiei de mici sângerări sau sângerări neregulate pe parcursul administrării comprimatelor din cel de al doilea blister (este o situaţie asemănătoare celei în care este amânată data apariţiei sângerării menstruale).
Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. La femeile care utilizează contraceptive orale combinate nu s-au observat efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Perioada de valabilitate este de 5 ani.
© Copyright 2024 NewsMed - Toate drepturile rezervate.