Uveita este o patologie inflamatorie la nivelul tractului uveal (format din coroidă, iris şi corp ciliar). Apare predominant la persoane cu vârsta cuprinsă între 20 – 50 de ani, dar poate apărea şi la copii. Această patologie are o evoluţie rapidă şi poate prezenta complicaţii. De aceea, vizita la medicul specialist este necesar a fi efectuată într-un timp cât mai scurt de la apariţia simptomelor.

În funcţie de localizarea inflamaţiei, uveita poate fi clasificată astfel:

• uveita anterioară
• uveita posterioară
• uveita intermediară
• uveita difuză

Uveita anterioară

Uveita anterioară este caracterizată prin inflamaţia structurilor anterioare ale ochiului. Aceasta mai este cunoscută şi sub numele de iridociclită sau irită.

Diagnostic

Pentru a stabili diagnosticul de uveită anterioară, medicul specialist realizează examinarea cu lampă cu fantă. Prin aceasta sunt identificate celulele inflamatorii care plutesc în umoarea apoasă sau care sunt depozitate pe endoteliul cornean. Celulele aflate la nivelul corneei sunt denumite precipitate keratinice.

Analizele de laborator sunt utilizate în cazul pacienţilor ce prezintă uveită recurentă sau forme severe ale acestei patologii.

Etiologie

Uveita anterioară este predominant idiopatică. Cu toate acestea, s-a observat o asocierea a acesteia cu unele boli inflamatorii precum: artrita reumatoidă juvenilă, spondilita anchilozantă, sarcoidoza, psoriazis, boala Behçet, sindromul Reiter, dar si cu alte afecţiuni intestinale inflamatorii.

Au fost înregistrate şi unele infecţii în cadrul cărora s-a dezvoltat uveita anterioară. Dintre acestea pot fi enumerate urmtoarele: boala Lyme (infecţia cu Borrelia Burgdorferi), oncocercoza (infecţia cu viermele parazitar Onchocerca volvulus), tuberculoza (infecţia cu Mycobacterium tuberculosis), lepra (infecţia cu Mycobacterium leprae), herpes (infecţia cu virusului Herpes sp.), sifilis (infecţia cu Treponema pallidum).

Simptome

Acest tip de uveită este în majoritatea cazurilor dureroasă. La nivelul globilor oculari poate apărea: roşeaţa, hiperemia conjunctivei. Acuitatea vizuală scade şi apare fotobia.

Uveita posterioară

Diagnostic

Stabilirea diagnosticului de uveită posterioară se realizează prin examinarea fundului de ochi de către medicul specialist. Medicul va observa un proces inflamator la nivelul corpului vitros, a retinei sau a coroidei.

Etiologie

Uveita posterioară este deseori prezentă împreună cu cea anterioară. Cazurile de uveită posterioară asociate cu alte boli sistemice sunt prezente într-un număr mai mare decât cele de uveită anterioară.

Uveita posterioară se poate asocia cu boli autoimune, precum: sindromul Vogt – Koyanagi – Harada, sarcoidoza, boala Behçet, dar şi alte boli intestinale inflamatorii.

Printre bolile infecţioase în cadrul cărora se poate dezvolta uveita se află următoarele: toxoplasmoza, oncocercoza, cisticercoza, coccidioidomicoza, toxaplasmoza, histoplasmoza, oncocercoza, cisticercoza, sifilis, boala zgărieturilor de pisică, boala Lyme, boala Whipple, tuberculoza, bruceloza. Alte microorganisme care pot da infecţii asociate cu uveita sunt: Pneumocystis carinii, Candida sp, Cryptococcus, Aspergillus, Herpes sp., Citomegalovirusul.

Simptome

Frecvent apare scăderea acuităţii vizuale şi miodezopsii (pacientul percepe în câmpul vizual forme asemănătoare unor musculiţe zburătoare sau pânze de păianjen). Pot fi asociate cu prezenţa celulelor în umoarea vitroasă, retinita, coroidita , vasculite retiniene sau chiar dezlipiri de retină.

 Uveita intermediară

Uveita intermediară este caracterizată printr-un proces inflamator situat la nivelul porţiunii medii a globului ocular. Aceasta apare majoritar în cadrul sclereozei multiple.

Uveita intermediară mai este asociată şi cu boala Lyme, cu sarcoidoza sau cu bolile granulomatoase, precum: sifilis, tuberculoza.

Simptome

Cel mai frecvent simptom întâlnit este miodezopsia. Deseori se produce şi extravazarea sângelui din vasele sanguine în maculă, cu producerea edemului macular. Acestea conduc la scăderea acuităţii vizuale. De obicei,  acest tip de uveită se prezintă fără dureri la nivel ocular.

În cadrul acesteia sunt prezente mai multe focare de inflamaţie: la nivelul corpului vitros, a corpului ciliar, a coroidei sau a retinei.

Uveita difuză

Uveita difuza mai este întâlnită şi sub deumirea de panuveită. Aceasta poate prezenta una sau mai multe dintre simptomele enumerate în cadrul celorlate tipuri de uveită. Panuveita se caracterizează printr-o inflamaţie difuză, nelocalizată specific, putând fi întâlnită la nivelul retinei, a coroidei, a camerei anterioare sau a camerei vitroase.

Examenul obiectiv

Medicul oftalmolog va realiza o serie de teste pentru examinarea: semnelor vitale, a acuităţii vizuale, a mişcărilor oculare, a fundului de ochi, a presiunii intraoculare. Se va realiza şi un examen al ductelor lacrimale, dar şi al pleopelor şi al genelor.

La examenul fizic se poate constata o scădere a acuităţii vizuale şi a mişcărilor globului ocular afectat. Presiunea intraoculară poate fi scăzută sau crescută. Scăderea acesteia se produce ca urmare a diminuării secreţiei umorii apoase. Creşterea presiuniii este cauzată de un clearence redus a umorii apoase. Acestă situaţie este predominant întâlnită în cazul uveitei anterioare.

De asemenea, la examinare, oftalmologul poate evidenţia şi conjunctiva eritematoasă sau corneea cu precipitate keratice sau cu edem. Precipitatele keratice se regăsesc la nivel endotelial. Acestea sunt formaţiuni alcătuite din leucocite. Edemul poate fi prezent în cadrul unei infecţii cu Citomegalovirus, artritei idiopatice juvenile sau în glaucom.

Medicul realizează şi o examinare cu lampa cu fantă. Se inspectează corneea, camera anterioară, coroida, retina şi vasele de sânge prezente.

Tratament

Tratamentul administrat are ca scop ameliorarea simptomelor, reducerea inflamaţiei şi cicatrizarea. Tratamentul de elecţie este pe bază de corticosteroizi. Aceştia sunt administraţi topic, sub fomă injectabilă sau oral. Administrarea topică este cel mai des utilizată, iar ca substanţă este utilizat acetatul de presnisolon. Injecţiile subconjunctivale au de obicei durată de acţiune prelungită şi sunt administrate în cazurile asociate cu edeme. Triamcinolon acetatul este substanţa administrată injectabil.

Pe durata evoluţiei acestei bolii se pot forma sinechii. Acestea sunt aderenţe ce se formează între camera anterioară a cristalinului şi iris. Formarea sinechiilor poate fi prevenită prin dilatatea pupilei. Dilatarea pupilei poate avea un efect benefic şi asupra durerii. Prevenirea formării sinechiilor este realizată prin prescrierea picăturilor cicloplegice. Printre substanţele din această clasă se numără: atropina, homatropina, scopolamina, ciclopentolatul.

Cazurile infecţioase sunt tratate cu antibiotice. Pacienţiilor cu recurenţe sau ce prezintă cazuri grave le este recomandat un tratament pe bază de imunosupresoare nesteroidiene, crioterapie aplicată transscleral la nivelul retinei. În unele situaţii se poate ajunge până la vitrectomie, adică îndepărtarea chirugicală a vitrosului. În schema de tratament pot fi adăugate şi medicamente imunomodulatoare. Astfel de medicamente sunt: ciclosporina A, metrotrexatul, ciclofosmaida, azatioprina.

Pacienţilor ce prezintă uveită asociată cu spondilită anchilozantă le pot fi administrate medicamente precum: infliximab, adalimumab.

Prognostic

Această patologie necesită tratament medicamentos şi monitorizare pe toată durata acestuia. Dupa remiterea simptomelor şi încetarea administrării medicamentelor, pacienţii sunt examinaţi la câteva săptămâni pentru a exclude posibilitatea recurenţelor.

Majoritatea recurenţelor sunt prezente în cadrul uveitelor granulomatoase. Astfel, starea de sănătate a pacientului se poate complica cu glaucom sau cataractă.

Uveita netratată se agravează rapid şi poate conduce şi la apariţia complicaţiilor. Cele mai frecvente sunt: cataracta, glaucomul, dezlipirea de retină, lezarea nervului optic, cecitatea.