Distribuie Articolul

Generalități

Hipertrofia cardiacă apare datorită suprasolicitării mușchiului cardiac pe o perioadă mai lungă de timp. Hipertrofia cardiacă este cauzată de răspunsul miocardului la diferiți stimuli fiziologici, patologici, mecanici, fizici, hormonali. Pentru a compensa acțiunea acestor stimuli, fibrele mușchiului cardiac cresc în volum. Hipertrofia cardiacă este asociată cu o mortalitate crescută din cauza riscului crescut de dezvoltare a insuficienței cardiace. Hipertrofia poate apărea atât la nivelul atriilor, cât și la nivelul ventriculilor.

1.      Hipertrofia atrială

a.      Hipertrofia atrială dreaptă (HAD)

Cauzele hipertrofiei atriale drepte pot fi: defectul de sept atrial, stenoza (îngustarea) sau insuficiența (regurgitarea) de valvă tricuspidă, hipertensiunea pulmonară.

Pentru a recunoaște hipertrofia atrială dreaptă pe electrocardiogramă căutăm:

–        unda P cu o amplitudine mai mare de 0.25 mV (2.5 mm) și ascuțită în derivația DII (mai multe detalii despre calcularea frecvenței aici). În aceste condiții, unda P se numește “P pulmonar”.

!!! SAU

–        unda P difazică în derivația V1 cu deflexiunea pozitivă mai mare decât deflexiunea negativă.

b.      Hipertrofia atrială stângă (HAS)

Hipertrofia atrială stângă poate să fie cauzată de stenoza sau insuficiența de valvă mitrală, stenoză sau insuficiență aortică sau de insuficiența cardiacă stângă.

Pentru a recunoaște hipertrofia atrială stângă căutăm:

–        Unda P cu o durată (frecvență) mai mare de 0.12 secunde, bifidă în derivația DII (mai multe detalii despre calcularea frecvenței aici). În aceste condiții, unda P se numește “P mitral”.

!!! SAU

–        Unda P difazică în V1 cu deflexiunea negative mai mare decât deflexiunea pozitivă.

2.      Hipertrofia ventriculară

Hipertrofia mușchiului cordului are consecințe atât asupra depolarizării, cât și asupra repolarizării cardiace.

Alterarea depolarizării duce la creșterea frecvenței și amplitudinii undelor R și la modificări ale axelor inimii în cazuri severe.

Alterarea repolarizării determină subdenivelarea segmentului ST și unda T negativă asimetrică în derivațiile directe, iar în derivațiile nedirecte determină supradenivelarea segmentului ST și unda T pozitivă asimetrică.

a.      Hipertrofia ventriculară dreaptă (HVD)

Hipertrofia ventriculară dreaptă poate fi cauzată de cordul pulmonar cronic, embolia pulmonară, stenoza mitrală.

Pe EKG se recunoaște după următoarele criterii:

–        Unda R are amplitudinea > 5mm (0,5 mV) în derivațiile V1, V2 SAU R/S mai mare sau egal cu 1 în V1

–        Unda S este adâncă în derivațiile V5, V6

–        Axul electric este deviat patologic la dreapta în plan frontal, iar în plan orizontal avem rotație orară

–        Complexul QRS are o durată de 0.10 – 0.12 secunde

–        În fază terminală avem subdenivelarea segmentului ST și inversarea undei T în V1, V2

–        Poate să fie însoțită de hipertrofie atrială dreaptă (nu este obligatoriu!)

b.      Hipertrofia ventriculară stângă (HVS)

Hipertrofia ventriculară stângă poate să fie cauzată de hipertensiunea arterială, de stenoza și insuficiența aortică sau de insuficiența mitrală.

Pentru a recunoaște hipertrofia ventriculară stângă pe electrocardiogramă, urmărim:

–        Unda R cu amplitudine > 25 mm in derivațiile V5, V6 SAU unda R  > 14 mm în DI

–        Unda S este adâncă în derivațiile V1, V2

–        !!! Indicele SOKOLOV-LYON > 35 mm (amplitudine)

          Indicele Sokolov-Lyon = S (V1 sau V2) + R (V5 sau V6)

–        Axul electric este deviat la stânga în plan frontal, iar în plan orizontal avem rotație antiorară

–        QRS are o durată de 0.10 – 0.12 sec

–        În fază terminal, avem subdenivelare de ST și inversarea undei T în V5, V6

–        Poate să fie însoțită de hipertrofia atrială stângă (nu este obligatoriu!)

Adaugă un comentariu