Paragonimiaza este o boală infecțioasă cauzată de un trematod (vierme), aparținând genului Paragonimus sp. Viermele adult este localizat la nivelul bronhiolelor și determină disfuncții pulmonare, deseori confundate cu tuberculoza. De cele mai multe ori, pacienții infectați sunt asimptomatici.

Epidemiologie

Paragonimus sp. este un parazit al mamiferelor carnivore și omnivore, care consumă crustacee. Acest parazit a fost evidențiat prima dată la tigri. Sunt cunoscute peste 50 specii care pot genera boala la om. Cel mai răspândit este Paragonimus westermani.

Ca areal geografic, acești paraziți sunt întâlniți preponderent în Asia și în unele zone din Africa. Fiecare zonă are o specie caracteristică, spre exemplu: China (P. skrjabini), Japonia (P. miyazakii), America Centrală (P. mexicanus), America de Nord (P. kellicotti), America de Vest (P. uterobilateralis).

La om, infecția se realizează prin ingestia crustaceelor crude sau insuficient preparate termic. Foarte rar, infecția este generată de ingestia cărnii de mamifer care conține depozite ale parazitului. În Asia s-au înregistrat cazuri de paragonimiază prin consumarea cărnii de porc mistreț insuficient prelucrată termic.

Rata de infecție cu acest parazit prin consumarea crustaceelor din magazin este de aproximativ 6% în Africa și în jur de 12% în Asia. Crustaceele provenite din aceste țări pot produce infecții și în alte țări unde acestea sunt exportate.

Ciclul de viață la Paragonimus sp

Viermele adult are o lungime de 0,8 – 1,6 cm și un diametru de 0,4 – 0,8 cm. După ingestie, aceștia se dezvoltă la nivelul bronhiolelor pulmonare, unde se pot încapsula. După șase săptămâni, sunt produse ouălele, care sunt închise la culoare. Acestea au dimensiuni de ordinul micronilor. Ouălele din materiile fecale și din secrețiile bronșice ajung în apă, unde se dezvoltă în miracidia. Timp de câteva săptămâni sau luni, parazitul trece prin mai multe stadii de evoluție, având două gazde intermediare. Când ajunge la stadiul de cercar parazitează melcul de apă. Crustaceul consumă melcul și astfel, consumă și parazitul. Cercarul matur se localizează la nivelul mușchilor sau al viscerelor crustaceului și evoluează în metacercar în 6 – 8 săptămâni. Ciclul se încheie când crustaceul este consumat de om. Parazitul traversează peretele intestinal și migrează prin peritoneu până la plămâni sau la alte organe.

Migrarea și maturarea de la nivelul plămânilor poate dura până la câteva săptămâni. Parazitul se localizează la nivelul bronhiolelor. Va genera apariția unei pneumonii acute, cu infiltrat eozinofilic și hemoragie. Maturarea se poate realiza în lumenul bronhiolelor sau la nivelul parenchimului pulmonar, unde se poate și închista. Astfel, infecția poate persista luni de zile după plecare pacientului din zona endemică.

Paragonimus sp. a dobândit de-a lungul timpul mecanisme prin care să nu fie detectat de sistemul imun al gazdei. Parazitul produce cistein proteinaze și superoxid dismutază. Superoxid dismutaza este cea care îl apără de enzimele produse de organismul gazdei cu scopul de a distruge parazitul. O altă serie de produși de secreție au rolul de a: facilita închistarea, de a modula producția de chemokine, precum IL – 8, de a degrada anticorpii împotriva parazitului.

Simptomele paragonimiazei

Simptomele specifice sunt puține. Cel mai frecvent semn de infecție cu Paragonimus sp. este creșterea numărului de eozinofile. Unele simptome apar ca urmare a migrării parazitului la nivelul intestinul sau a altor organe: apar leziuni hemoragice, reacții granulomatoase la contactul cu ouălele. Acestea se pot observa la microscopul optic, prin examinarea sputei. Dacă ouălele sunt înghițite, se pot vizualiza la microscopul optic și în materiile fecale.

Printre principalele simptome se enumeră: hemoptizia, tusea, durerile în piept. Dacă parazitul ajunge la nivel cerebral, determină apariția unor simptome, precum: meningită cronică, crize epileptice, hemoragie intracraniană. Cea mai mare densitate de paraziți în organele extrapulmonare se află la nivelul creierului.

În China, P. skrjabini determină un semn specific și anume, pacientul acuză noduli mobili la nivel subcutanat. În acest caz, boala pulmonară apare foarte rar. Ca urmare a migrării parazitului la nivelul viscerelor, pot apărea focare de infecție locale.

Diagnosticul în paragonimiaza

Analize de sânge

Diagnosticul de paragonimiază este pus în urma realizării mai multor teste. Spre exemplu, se realizează analize ale sângelui, care evidențiază un număr crescut al eozinofilelor.

Microscopie optică

Prin intermediul microscopiei optice se pot observa ouălele atât din secrețiile bronșice, cât și din materiile fecale.

Imagistică

Radiografiile pulmonare pot pune în evidență chiști la nivel pulmonar sau la nivelul altor organe. Cu toate acestea, această tehnică nu este specifică pentru paragonimiază.

Computerul tomograf este utilizat cu scopul de a pune în evidență chiști ale parazitului, leziunile pe care acesta le creează. Se pot observa îngroșări și opacități ale bronhiolelor. Această tehnică este utilă atât pentru țesuturile pulmonare, cât și pentru cele extrapulmonare.

Analize serologice

Analizele serologice se realizează prin tehnici precum ELISA. Aceasta are specificitate și sensibilitate crescute. Prin intermediul acestor teste, se face confirmarea diagnosticului de paragonimiază.

Analize de microbiologie

Pentru a finaliza analizele de microbiologie sunt necesare aproximativ trei săptămâni, ceea ce este o durată destul de mare. De aceea, se folosesc alte teste pentru a stabili și a confirma diagnosticul.

Analize genetice

Testul PCR nu este folosit pe scară largă în prezent. Cu toate acesta, el poate avea specificitate și sensibilitate crescute.

Tratamentul

Tratamentul medicamentos indicat constă în administrarea orală de praziquantel. Acesta se administrează timp de două zile la pacienții cu probleme pulmonare. În cazul infecțiilor extrapulmonare, sunt necesare mai multe zile de tratament. În cazuri grave și unde este posibil, tratamentul medicamentos este asociat cu tratamentul chirurgical, cu scopul de a elimina chiștii sau viermii.

Praziquantel are efecte secundare, cum ar fi: somnolența, durerile de cap. Cu toate acestea, este bine tolerat de organismul uman. Rata de vindecare este de aproximativ 95%.

Ca urmare a tratamentului medicamentos, viermele este imobilizat și nu mai este capabil de a produce ouă. De asemenea, este pus în evidență la microscopul electronic o puternică vacuolizare a acestuia. Chiar și așa, o parte din resturile viermelui sau ale chistului pot rămâne în organism până la câteva săptămâni. Acestea pot fi vizualizate la radiografie sau la computerul tomograf. la unii pacienți, aceste resturi pot determina reacții imune.

Prevenție

Cea mai bună metodă de prevenție este tratarea termică corespunzătoarea a crustaceelor. Este recomandat a se realiza exportul de crustacee din zone sigure, deoarece și consumul acestora din export poate fi o sursă de infectare.

O altă metodă de prevenție este cea de tratare a apelor. Pe lângă aceasta, reducerea contaminării apelor cu materii fecale este importantă. În acest fel, riscul de a relua ciclul de viață al parazitului se reduce drastic.