1. Denumire, compoziție și clasa de medicamente din care face parte Ampidar

Ampidar 250 mg se comercializează sub formă de capsule. Ficare capsulă de Ampidar conține ca și substanță activă ampicilină trihidrat B.P., echivalent a 250 mg ampicilină. Ampicilina este un antibiotic, ce face parte din clasa beta-lactamilor.

2. Indicații și contraindicații Ampidar

Ampidar este un tratament eficient în majoritatea infecțiilor cu bacterii sensibile la ampicilină. Dintre acestea, putem enumera: bacterii gram pozitive ca streptococi, stafilococi penicilinazo-negativi, Clostridium, Listeria; anumite bacterii gram negative cum ar fi: gonococul, meningococul, Haemophylus influenzae și multe tulpini de Proteus mirabilis, Escherichia Coli, Salmonella, Shigella.

Aceste bacterii pot determina apariția următoarelor boli:

• infecții ORL (otite medii, rinite bacteriene, sinuzite, amigdalite, faringite);
• infecții ale tractului respirator (bronșite, bronhopneumonii, pneumonii,abcese pulmonare);
• infecții ale tractului gastrointestinal (enterite, dizenterie, febra tifoidă și paratifoidă, infecții biliare);
• infecții ale tractului genito-urinar (cistite, pielonefrite, uretrite, prostatite, gonoree);
• infecții ginecologice;
• infecții ale pielii și țesuturilor moi (piodermite, plăgi infectate, celulită, limfangită);
• alte infecții (peritonite, endocardite, meningite).

Acest medicament nu este indicat a fi administrat pacienților cunoscuți cu hipersensibilitate la peniciline în antecedente, femeilor însărcinate sau sugarilor ale căror mame sunt sensibile la peniciline.

3. Reacții adverse și supradozajul

Ampidar este în general bine tolerat. Ca și în cazul altor peniciline reacțiile secundare importante sunt legate de hipersensibilitate. Alte efecte secundare sunt, de obicei, ușoare și tranzitorii (grețuri, vărsături,diaree, suprainfecții micotice).

4. Atenționări speciale și interacțiuni cu alte substanțe

Înainte de terapia cu acest medicament trebuie efectuate investigații privitoare la existența hipersensibilității la peniciline, cefalosporine sau alți alergeni. La apariția unei reacții alergice medicamentul se sistează și se instituie terapia adecvată.

Ampidar este foarte stabil la HCl, se absoarbe foarte bine din tractul gastrointestinal și atinge concentrația maximă în plasmă după 1-2 ore de la administrarea orala. Cea mai mare parte a Ampidar este eliminată prin urină, restul prin bilă și fecale.

5. Doze și mod de administrare

Dozele variază funcție de tipul și severitatea infecției, integritatea funcției renale și vârsta.

Dozele uzuale recomandate sunt:

• Pentru copii cu vârsta sub 2 ani, doza indicată este de 62,5 mg la 6 ore.
• Pentru cei între 2-5 ani – 125 mg la 6 ore. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5-10 ani, doza este de 125-250 mg la 6 ore.
• Pentru adulți se recomandă a fi administrate 1-4 g/zi în doze divizate.

Dozele se pot crește în funcție de severitatea cazului. În general tratamentul trebuie continuat minim 48-72 ore după dispariția simptomelor sau după eradicarea infecției.

Administrarea orală se face cu 30 minute – o oră înainte de masă.