Alergia la penicilina – Ce reprezintă ?

Alergia la penicilina reprezintă o reacție exagerată a sistemului imunitar în cazul administrării antibioticelor pe bază de penicilină. De unde știm că suferim de alergia la penicilina? O persoană care suferă de alergia la penicilina prezintă după administrarea acestui antibiotic o serie de simptome precum: erupții cutanate, prurit sau, în situații grave, anafilaxie.

Anafilaxia este o reacție foarte rapidă și cu potențial letal. Debutul este similar unei reacții alergice, căreia i se sumează inflamația limbii sau laringelui, scăderea tensiunii arteriale, dificultăți de respirație, dureri abdominale, diaree, vomă și, în final, pierderea cunoștinței și chiar decesul pacientului dacă nu se intervine în timp util.

Este important de reținut că și alte antibiotice, cu proprietăți chimice asemănătoare penicilinei,  pot determina o reacție alergică.

Întrucât penicilina este unul dintre antibioticele prescrise frecvent, și reacțiile adverse întâlnite în urma administrării sale sunt mai frecvente. Un procent de aproximativ 10% din pacienții tratați cu penicilină au dezvoltat o reacție alergică post administrare.

Din ce clasă de antibiotice face parte penicilina?

Penicilina aparține clasei de antibiotice bactericide numite betalactamine. Ele sunt produse de anumite specii de mucegaiuri. Din această clasă de antibiotice mai fac parte penicilina G (benzil – penicilina), penicilina V (fenoximetilpenicilina), nafcilina, oxacilina, cloxacilina, dicloxacilina, ampicilina, amoxicilina, carbenicilina, ticarcilina și piperacilina.

Tot din categoria betalactaminelor fac parte și cefalosporinele. Din acest motiv, pacienții care au prezentat în antecedente o reacție alergică la penicilină, prezintă un risc de 2-5% de a face o reacție alergică și la cefalosporine. Cu toate acestea, reacțiile de tip alergic la cefalosporine sunt semnificativ mai rare decât cele înregistrate la peniciline.

Exemple de cefalosporine:

Cefalosporine de generația I: Cefaclor, Cefadroxil, Cefalexin.

Cefalosporine de generația a II – a: Cefuroxima (ZInnat, Zinacef)

Cefalosporine de generația a III – a: Ceftriaxonă (Rocephin), Ceftazidin, Cefotaxim.

Cefalosporine de generația a IV – a: Cefepima.

Alergia la penicilina. Care sunt principalele reacții adverse?

În primul rând, ce reprezintă o reacție adversă?

O reacție adversă reprezintă o reacție nedorită, alergică sau non – alergică, apărută în urma administrării unui medicament.

Reacții alergice: erupții cutanate, prurit, febră, rinită etc.

Reacții non – alergice: dureri gastrice, diaree sau constipație, candidoză bucală sau vaginală.

Alergia la penicilina – Simptome, mecanism

Reacțiile adverse la penicilina sunt destul de variate, iar simptomele alergiei se declanșează îndeobște până într-o oră de la momentul administrării, depinzând și de modul de administrare al antibioticului: oral sau intravenos.

Mecanismul declanșării alergiei la penicilina

Manifestările alergice pot fi declanșate de molecula propriu-zisă de penicilină sau de metaboliții acesteia (de exemplu, gruparea peniciloil, care reprezintă principalul inductor al reacţiilor anafilactice). Alergia nu este prezentă de la naștere, ci apare pe parcursul vieții, după ce organismul a avut un prim contact cu antibioticul și organismul este sensibilizat. Organismul consideră aceste molecule ca fiind dușmani (antigene) și reacționează prin producerea unor substanțe care să le elimine din organism. Aceste substanțe sunt citokine proinflamatorii și anticorpi, însă produse în exces. Astfel, o reacție care în mod normal ar fi trebuit să asigure protecția organismului, va declanșa reacțiile alergice.

Simptome ale alergiei la penicilina

Dintre simptomele alergiei la penicilină menționăm:

• erupții cutanate
• urticarie
• prurit
• rinită
• febră
• wheezing (respirație șuierătoare)
• angioedem
• edem glotic
• anafilaxie.

Erupțiile cutanate ca reacție alergică la administrarea de penicilină pot fi de mai multe tipuri. Astfel, putem întâlni:

– erupția urticariană cu apariția de papule foarte pruriginoase care pot apărea sau dispărea de de la o zi la alta sau chiar de la o oră la alta); erupția urticariană poate fi însoțită, dar nu obligatoriu, de alte simptome precum angioedem, wheezing sau edem glotic; reacția de tip urticarian este o reacție severă, ce apare în primele ore de la administrarea antibioticului.

– erupție plană, care persistă câteva zile fără a-și modifica aspectul sau schimba locul după  câteva ore; acest tip de erupție reprezintă o reacție alergică mai puțin severă și apare la câteva zile de la începutul tratamentului cu penicilină.

Anafilaxia

Anafilaxia reprezintă o reacție alergică rară, însă cu  potențial letal, care se manifestă prin:

• angioedem
• roșeața tegumentelor
• edem glotic
• respirație dificilă
• puls slab
• hipotensiune
• aritmii cardiace
• tulburări gastro – intestinale (greață, dureri abdominale, vărsături, diaree)
• confuzie
• stări de amețeală
• anxietate
• atac de panică
• leșin
• stop cardio-respirator
• deces.

După modul de administrare al antibioticului, vom avea reacții anafilactice locale sau sistemice. Astfel, administrată intravenos, penicilina va determina la persoanele sensibilizate o reacție anafilactică sistemică, rapidă, cu șoc hipotensiv și constricție bronșică și laringiană (ceea ce va determina asfixia pacientului). Administrată prin injectarea la nivelul tegumentului, vom avea o reacție anafilactică de tip cutanat, manifestată prin eritem, angioedem, edem laringian, hipotensiune, bronhoconstricţie, aritmii cardiace.

Cand sistemul imun al unei persoane este activat ca răspuns la pătrunderea în organism a unui antigen, primul mediator chimic care va participa la procesul de inflamație este histamina. Astfel, histamina este responsabilă de majoritatea simptomelor inflamatorii și răspunsul  anafilactic sistemic este asociat cu o creşterea concentraţiei plasmatice de histamină peste nivelul plasmatic normal (0,3 – 1 ng/ml). De exemplu, la un nivel al histaminei de 12 ng/ml apar reacții precum:

– hipotensiune severă (histamina este un arteriodilatator, producând astfel stagnare periferică a sângelui și în consecință hipotensiunea)

– spasm al muşchilor netezi bronşici și consecutiv bronhoconstricție, contracții ale musculaturii netede a tractului gastrointestinal și consecutiv motilitate crescută (concretizată prin scaune diareice)

– fibrilaţie ventriculară (un alt efect al creșterii concentrației de histamină îl reprezintă creșterea permeabilității capilare și atragerea unui val de catecolamine)

– stop cardiao – respirator.

Alergia la penicilina – Factori de risc

Putem vorbi de existența unor factori de risc în ce privește alergia la penicilină în cazul unoor persoane care prezintă:

• istoric de alergii
• reacție alergică la un alt medicament
• tratament repetat sau prelungit cu penicilină, în doze ridicate
• boli care sunt asociate cu reacțiile alergice la medicamente (infecția cu virusul imunodeficienței umane sau virusul Epstein-Barr)

Alergia la penicilina – Diagnostic

Pentru punerea unui diagnostic corect de alergie la penicilină este necesar un examen clinic amănunțit, o anamneză laborioasă și anumite teste paraclinice.

Intradermoreacția la penicilina

Penicilina reprezintă unul dintre cele mai alergice medicamente, motiv pentru care se recomandă efectuarea unei testări înainte de administrarea primei doze de medicament. Astfel, tuturor pacienților care au indicație de tratament cu antibiotic din clasa betalactaminelor li se efectuează un test cutanat la nivelul antebrațului, pentru depistarea alergiei la penicilină, dacă există. Acest test se numește intradermoreacție la penicilină. Pacienții care prezintă reacție pozitivă la acest test (eritrodermie, eritem multiform, reacții cutanate buloase sau epidermoliză toxic necrotică) nu ar trebui să primească niciodată medicamentul care le-a produs această reacție. Prin sensibilizare, la un contact ulterior, reacția poate fi mult mai severă.

Această testare cutanată se recomandă a fi efectuată de către un medic alergolog, în spital. După pregătirea fizică și psihică prealabilă a pacientului, se va trece la efectuarea testului propriu-zis. În cadrul pregătirii psihice pacientul va fi informat despre scopul efectuării testării, despre modul în care aceasta va fi efectuată, despre locul administrării și, bineînțeles, despre posibilele reacții adverse ce pot apărea pe parcurs.

Procedura constă în injectarea intradermică a unor soluții diluate de penicilină, urmărindu-se dacă apare vreo reacție. Manevra nu este dureroasă, dar poate cauza un oarecare disconfort (în special senzație puternică de mâncărime la locul injectării). După efectuarea diluției necesare conform protocoalelor intraspitalicești, i se va administra pacientului strict intradermic 0,1 ml din soluția diluată. După injectare nu se tamponează locul puncției și se recomandă evitarea atingerii, ștergerii, presării sau acoperirii zonei.

Interpretarea testului de intradermoreacție

Testul cutanat poate fi interpretat ca fiind pozitiv sau negativ. Pacientul va fi supravegheat cu atenție în următoarele 20-30 de minute de la momentul injectării medicamentului, urmărindu-se atât eventualele reacții locale, cât și starea sa generală. Dacă în acest interval apare eritem, urticarie, prurit sau edem, testul cutanat se consideră pozitiv și nu se administrează antibioticul. Un test cutanat pozitiv indică faptul că persoana este alergică la penicilină și trebuie să evite acest medicament. Dacă aceste manifestări descrise anterior nu apar, testul se consideră negativ.

Această testare se poate efectua și prin administrarea medicamentului diluat pe mucoasele sacului conjunctival (se va aplica o picătură din diluția de 1.000 u.i/ml). Se va urmări în acest caz cu atenție o eventuală reacție ce poate apărea la nivelul ochiului pacientului. Dacă nu apare nicio modificare, testul este interpretat ca fiind negativ și pacientul poate primi antibioticul (după ce se efectuează și testul de provocare – vezi mai jos). Dacă apare hiperemia, se consideră test pozitiv și nu se administrează penicilina. Neavând un avantaj superior testelor cutanate, aceste teste pe mucoasa conjunctivală se utilizează actualmente destul de rar.

Se recomandă ca această testare să fie efectuată în spital, în prezența unui medic, preferabil alergolog, întrucât manifestările alergice pot apărea imediat după începerea testării, la o doză minimă de antibiotic.

Pot apărea reacții eruptive scarlatiniforme, prurit, febră, edem și eritem al feței. Ca și manifestări ce necesită intervenție de urgență, menționăm senzația de sufocare a pacientului, agitație, greață, vărsături, diaree, confuzie, tegumente umede și palide, hipotensiune, stop cardio – respirator.

Testul de provocare oral

În urma unui test cutanat negativ i se va efectua pacientului un test de provocare oral. Această măsură este necesară întrucât testele cutanate nu au o acuratețe de 100%. Există un procent relativ mic de pacienți care, deși au avut test negativ cutanat, vor dezvolta totuși la testul de provocare oral o reacție severă ușoară sau moderată. În cadrul acestui test de provocare oral i se va administra unui pacient cu test cutanat negativ anterior o doză unică maximă de penicilină oral. Dacă și testul de provocare va ieși negativ, pacientul nu necesită precauții la administrarea penicilinei.

Se mai poate efectua test IgE total și IgE specific la penicilină. Acest test se recomandă în special pacienților la care testarea cutanată nu se poate efectua: prezența unei dermatite generalizate, dermografism etc. Însă nu toate reacțiile alergice sunt mediate de IgE, iar hipersensibilitatea la penicilină poate diminua în timp; astfel se explică de ce la aproximativ un an de la o reacție alergică, IgE sunt detectați la 90% din pacienți, după un interval de 10 ani IgE sunt detectați la un procent de doar 20-30% dintre aceștia.

Alergia la penicilină – Tratament

În cazul în care unei persoane i-a fost recomandată penicilină și aceasta prezintă simptomele descrise mai sus, va opri imediat administrarea de penicilină și se va prezenta la medic.

Tratamentul pentru reacții alergice la penicilină presupune:

• întreruperea administrării penicilinei
• administrarea de antihistaminice
• administrarea de corticosteroizi în cazul unor reacții moderat-severe.

Tratamentul de urgență în cazul șocului anafilactic prin alergie la penicilină constă în:

• întreruperea administrării penicilinei
• administrarea de adrenalină i.v. lent,
• administrarea de hemisuccinat de hidrocortizon i.v.,
• administrarea de gluconolactat sau clorură de calciu de calciu i.v.
• administrarea unui antihistaminic (conform protocoalelor de urgență).

O opțiune de tratament pentru persoanele alergice la penicilină o constituie imunoterapia sau desensibilizarea. Astfel, procedura de desensibilizare presupune administrarea de penicilină în doze care se cresc gradat. Administrarea se poate efectua sublingual sau injectabil. Această metodă este indicată în cazul în care penicilina reprezintă unica opțiune de tratament pentru pacientul respectiv, alte antibiotice nefiind eficiente. Pacientului i se vor administra doze mici de penicilină, urmărindu-se obținerea unei toleranțe a sistemul imun față de medicament și metaboliții acestuia; ulterior, se trece la administrarea unor cantități progresiv mai mari, până la atingerea dozei dorite, și anume, doza cu efect terapeutic. Această opțiune de tratament prin desensibilizare prezintă însă dezavantajul unui efect de scurtă durată; dacă pacientul respectiv va avea nevoie ulterior din nou de tratament cu penicilină, va fi nevoie să se instituie o nouă procedură de desensibilizare.

Alergia la penicilina – Concluzii

Pacienților alergici la penicilină li se recomandă să poarte la mână o brățară pe care să fie menționat faptul că sunt alergici la penicilină. Sau să aibe lipit pe actul de identitate un abțibild cu această precizare. De asemenea, celor care au prezentat în trecut reacții anafilactice li se recomandă să aibe mereu asupra lor o seringă autoinjectabilă cu epinefrină (EpiPen).