Sindromul studentului la medicină este o formă de ipohondrie ce afectează peste 70% dintre studenții la medicină și la specializările asociate domeniului medical (asistență medicală, balneofiziokinetoterapie, psihologie). Documentat de A. Baars în 2001 și B. Hodges în 2004, sindromul studentului la medicină pare să fi fost sesizat pentru prima oară în 1960, când s-a constatat că o mare parte dintre pacienții psihiatrici ce acuzau ipohondrie erau studenți la medicină. Printre cele mai invocate „probleme” sunt boli ale sistemului cardio-vascular, ale sistemului digestiv și ale ochilor.

Cum se manifestă sindromul studentului la medicină?

Fiind o tulburare psihosomatică, manifestările clinice ale studenților apar pe un teren de anxietate, nervozitate și stres. Astfel, majoritatea celor afectați fie au întâlnit boala respectivă în timpul stagiilor practice sau au învățat despre ea.

Înconjurați de informații, văzând cazuri care de care mai neobișnuite și puși în fața diagnosticelor și chiar a morții, studenții pot fie să își imagineze că prezintă diferite simptome sau chiar boli sau pot exagera ceea ce simt.

Astfel, mulți dintre ei ajung să dezvolte o grijă mai mare față de sănătatea lor și a apropiaților. Cu cât studentul este mai aproape de primii ani de studiu, fără experiență clinică, cu atât corelațiile dintre ceea ce simte și patologii sunt mai nerealiste.

Anxietatea provocată de presupusa existență a unei boli poate duce la afectarea performanțelor și a vieții de zi cu zi.

Nosofobia și sindromul studentului la medicină

Nosofobia este frica irațională de a contracta o boală. Printre cele mai comune temeri ale persoanelor care suferă de nosofobie se află bolile cardiace, cancerul, HIV, tuberculoza și bolile venerice.

Unii autori consideră că sindromul studentului la medicină este de fapt o formă de nosofobie, mai degrabă decât ipohondrie.

Ce este de făcut în cazul sindromului studentului la medicină?

Chiar dacă poate părea comic, acest sindrom trebuie tratat cu foarte mare seriozitate.

Se recomandă ca persoanele care suspectează că suferă de o anumită afecțiune să privească cât mai realist problema. Se impun investigții medicale dacă simptomele sunt grave sau persistă.

Teama de a nu fi ridiculizați este cel mai mare impediment în căutarea unui ajutor real. Deoarece ideea de a suferi de o anumită boală poate provoca teamă reală și anxietate studenților, se reconamdă consulturile psihologic sau psihiatric.

De ajutor este și atitudinea cadrelor didactice. Aceștia trebuie să aibă în vedere apatiția acestui sindrom în rândurile studenților și să încerce să îi pregătească pentru a se adapta la volumul copleșitor de informație și la ecourile acestuia.