Căutare

Toate procedurile

Schimba ora Programări

Inchide

Programează Consultație

Atenție! Data și ora exactă a programării va fii stabilită telefonic, apoi vă va fi comunicată verbal dar si pe e-mail.

Programează serviciu medical

Cerere o ofertă medicală

Cerere serviciu medical

Analiza detaliată

Analiza detaliată

Răspuns

Răspuns

joi, noiembrie 21, 2024

Sindromul inimii frânte sau Cardiomiopatia Takotsubo

NewsMed
NewsMed

24 Jul 2018

eye-glyph Vizualizări: 3422

Distribuie Articolul

Cardiomiopatia Takotsubo, cunoscută și sub numele de „sindromul inimii frânte” sau „cardiomiopatia de stres” a fost descrisă pentru prima dată în anul 1990 în Japonia. Numele „takotsubo” semnifică un vas folosit de pescari pentru prinderea caracatițelor – ventriculul stâng ia aproximativ aceeași formă cu a acestui vas pe parcursul evoluției bolii. Această cardiomiopatie este tranzitorie și poate să mimeze un sindrom coronarian (angină pectorala, infarct miocardic acut).

Cum apare cardiomiopatia Takotsubo?

Deoarece nu apar modificări structurale la nivelul coronarelor, cauza apariției cardiomiopatiei este una funcțională. Deși nu se cunoaște cu exactitate mecanismul prin care apare acest sindrom, s-a demonstrat o legătură între efectele unor hormoni eliberați în perioadele de stres intens (precum adrenalina) și apariția simptomelor. Citeste aici mai multe informatii despre adrenalina.

Ventriculul stâng se dilată, îi scade contractilitatea, ajungând chiar să își piardă funcția de pompă. Se consideră că ventriculul stâng și apexul sunt afectate preponderent deoarece la acest nivel se găsesc mai mulți receptori adrenergici, spre deosebire de restul miocardului care este afectat mai puțin.

De ce apare cardiomiopatia Takotsubo ?

Vasospasmul microcirculației cardiace are ca răsunet clinic simptome asemănătoare unui atac de cord. Cauzele  apariției vasospasmului coronarian sunt șocuri emoționale puternice și stresul psihic sau fizic la care este supus organismul.

Cel mai frecvent întâlnite cauze ce stau la baza declanșării simptomelor sunt:

  • Pierderea unei persoane dragi
  • Accidente de mașină sau de altă natură
  • Dureri severe
  • Criză de astm
  • Stresul unei intervenții chirurgicale
  • Pusee de exacerbare a unei boli cronice
  • Hipotensiune instalată brusc
  • Aflarea unor vești supărătoare
  • Violența domestică
  • Frică intensă, vorbitul în public, implicarea în probleme legale
  • Consumul de droguri precum matanfetamină sau cocaină

De asemenea, s-a demonstrat o legătură între unele medicamente și prezența cardiomiopatiei Takotsubo. Dintre medicamentele ce produc o creștere a fluxului de hormoni „de stress” menționăm:

  • Epinefrina utilizată în cazul șocului anafilactic
  • Duloxetine (Cymbalta)
  • Venlafaxine
  • Levothiroxin

În unele cazuri, nu s-a găsit niciun factor declanșator pentru apariția simptomatologiei la pacienții cu cardiomiopatie Takotsubo.

Factori de risc pentru cardiomiopatia Takotsubo

Studiile au demonstrat că femeile sunt mai afectate de acest sindrom decât bărbații. De asemenea, vârsta reprezintă un factor de risc, astfel un total de peste 90% din cazurile raportate au fost înregistrate la femei cu vârste cuprinse între 58 și 75 de ani. Cercetătorii pun acest fapt pe seama unei scăderi a nivelelor de estrogen la femeile aflate în perioada de menopauză.

S-a pus în evidență apariția mai frecventă a maladiei în cazul persoanelor care suferă de tulburări neurologice (epilepsie) sau psihiatrice.

Cum se manifestă cardiomiopatia Takotsubo?

Simptomele debutează la o perioadă de timp de câteva minute până la câteva ore de la acțiunea factorului stresant.

Cele mai comune simptome sunt:

  • Durere toracică, ce poate să iradieze către brațul stâng, spate sau mandibulă
  • Dispnee
  • Tahicardie și palpitații
  • Hipotensiune arterială
  • Pierderea conștienței

Cardiomiopatia Takotsubo poate mima un infarct miocardic. Este important să se acționeze cât mai rapid – dacă experimentați oricare din aceste simptome, sunați la numerele de urgență sau căutați ajutor de specialitate.

Examenul clinic poate evidenția sufluri și galop la auscultația cordului, precum și raluri crepitante la auscultația pulmonară.

Examene paraclinice în cardiomiopatia Takotsubo

  1. Electrocardiogramă

EKG-ul este o investigație de elecție în cazul suspiciunii de afectare cardiovasculară. Modificările care apar sunt aleceași ca și în cazul unui infarct miocardic:

  • Supradenivelarea segmentului ST
  • Unde T înalte
  • Ritm neregulat
  1. Teste de sânge

Apar valori crescute ale troponinei, care indică prezența unui infarct miocardic.

  1. Ecografia

La examenul ecografic se pun în evidență mișcări anormale ale ventriculului stâng, acesta fiind akinetic. În consecință, funcția de pompă a inimii este afectată.

  1. Angiografia

Examenul care face diagnosticul diferențial între „sindromul inimii frânte” și o boală coronariană este angiografia. Spre deosebire de infarctul miocardic, în cardiomiopatia Takotsubo nu apar modificări structurale, de obstrucție a coronarelor sau apariția trombilor în lumenul vascular. Afectarea microcirculației vine, de fapt, din dilatarea exagerată a coronarelor – lucru specific acestei anomalii.

Cum tratăm cardiomiopatia Takotsubo?

Tratamentul nu este unul specific, ci se bazează pe aceleași principii ca și tratarea unui infarct miocardic acut:

  1. Tratamentul medicamentos:

  • Beta-blocante – se adminstrează pe o perioadă nedeterminată, fiind cele mai eficiente în prevenirea recurenței cardiomioptiei
  • Inhibitori de enzimă de conversie
  • Diuretice
  • Aspirină – în cazul persoanelor care au și ateroscleroză
  1. Tratamentul intervențonal

Dacă sunt prezente aritmii, se pot utiliza șocurile electrice pentru a restabili ritmul sinusal al cordului.

Prognostic și complicații în cardiomiopatia Takotsubo

Majoritatea pacienților se recuperează complet într-o perioadă de aproximativ 1-2 luni. Rata mortalității este scăzută, de aproximativ 1,5-3 %, iar riscul de recurență este de 1,5%.

Simptomatologia se ameliorează chiar și fără tratament iar markerii de infarct (troponina) se pot normaliza de la o zi la alta.

Aproximativ 1 din 5 pacienți suferă cel puțin o complicație, precum:

  • Șoc cardiogen
  • Insuficiență cardiacă
  • Edem pulmonar
  • Scăderea debitului cardiac
  • Hipotensiune arterială
  • Regurgitație mitrală

Complicațiile sunt reversibile prin tratament adecvat, astfel că majoritatea pacienților au o recuperare completă și fără sechele cardiace.

În cazuri excepționale, episoadele simptomatice ale sindromului de inimă frântă pot duce la decesul persoanei afectate.

Recomandări

În faza de debut, orice episod coronarian se tratează ca și cum ar prezenta risc major. După stabilizarea pacientului, se recomandă efectuarea unui diagnostic diferențial pentru a găsi exact cauza.

În cazul persoanelor care au suferit un episod simptomatic în cardiomiopatia Takotsubo, se recomandă evitarea oricărui factor de stress și adoptarea unui stil de viață echilibrat, renunțarea la fumat și tratamentul corect al comorbidităților (diabet, hipertensiune arterială etc.).

Se recomandă efectuarea unor controale la intervale regulate și evaluare ecocardiografică, pentru a urmări evoluția funcției cardiace.

Adauga un comentariu

Medici care tratează această afecțiune

Dr. Panaite Andrei
Medicină de familie

Hipertensiunea arteriala (HTA)

Evaluat 0 / 10
Locație: Bucureşti
Dr. Ruzsa Paul Gabriel
Cardiologie

Dislipidemia , Hipertensiunea arteriala (HTA) , Infarctul miocardic Insuficiența cardiacă

Evaluat 0 / 10
Locație: Bucureşti
Dr. Barbulescu Alexandru
Chirurgie cardiovasculară

Anevrismele aortei toracice , Anevrismul cardiac , Anevrismul disecant al aortei Anevrismul micotic al aortei

Evaluat 0 / 10
Locație: Bucureşti
Dr. Burcovschi Victoria
Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice

Dislipidemia , Nefropatia diabetica , Sindromul insulinic autoimun cu hipoglicemie Neuropatia diabetica

Evaluat 0 / 10
Locație: Iaşi
Dr. rujan marian
Anestezie și terapie intensivă

Atac ischemic tranzitor

Evaluat 0 / 10
Locație: Tulcea
Dr. PARAUAN MADALINA IONELA
Medicină internă

Boala cardiaca hipertensiva

Evaluat 0 / 10
Locație: Cluj-Napoca
Dr. DAOUD ISAM
Cardiologie + 1

Boala cardiaca hipertensiva

Evaluat 0 / 10
Locație: Bucureşti
Dr. Grigoraș Doina
Psihologie

Șocul - explicații, tipuri, manifestări clinice și tratament

Evaluat 0 / 10
Locație: Iaşi
Dr. PLESA ADINA
Neurologie

Atac ischemic tranzitor , Ateroscleroza , Boala obstructivă carotidiană (Stenoza carotidiană) Diabetul zaharat si bolile cardiovasculare

Evaluat 0 / 10
Locație: Făgăraş
Dr. Tabara Catalina
Geriatrie și gerontologie

Angina pectorala instabila

Evaluat 0 / 10
Locație: Bucureşti
Logo

Site-ul NewsMed.ro se adresează oricărei persoane care prezintă interes cu privire la subiecte din sfera medicală şi care decide să nu rămână nepăsătoare atunci când vine vorba de asigurarea propriei sănătăţi.

Contacts

Colaborare:

colaborare@newsmed.ro

Publicitate:

publicitate@newsmed.ro
Social

Acum ne găsești și pe rețelele de socializare!