Reabilitarea respiratorie- tehnici și indicații

1.Ce înseamnă  reabilitarea respiratorie?

Reabilitarea respiratorie presupune crearea unui program personalizat de exerciții fizice și de respirație, cu scopul de a reduce impactul bolilor respiratorii cronice ce presupun limitarea variabilă a activității cotidiene. Reabilitarea pulmonară presupune coordonarea unei echipe specializate formate din medic pneumolog, kinetoterapeut, asistent medical, psiholog, dietetician și medic de familie. Programul de reabilitare respiratorie presupune 3-5 ședințe/ săptămână, 6-12 săptămâni, cu o durată de 150 minute, dintre care 60 min. sunt alocate educării medicale și 90 min. exercițiilor fizice. Aceste ședințe se pot efectua pe parcursul internării într-o clinică specializată, în centre sportive sau medicale ori la domiciliu.

 2. Cui se adresează reabilitarea respiratorie?

Bolile pulmonare afectează calitatea vieții având un puternic impact social și economic ce presupune costuri medicale ridicate. Aplicarea unui astfel de program ajută la reinserția precoce a bolnavului, absența spitalizărilor sau spitalizări de scurtă durată în cazul exacerbărilor bolii de fond. Un rol important în tehnica și menținerea exercițiilor fizice și respiratorii îl are educarea medicală constantă și explicarea importanței programului de reabilitare atât bolnavului cât și familiei acestuia.

Reabilitarea respiratorie aduce un beneficiu maxim bolnavilor care prezintă:

·         dispnee de efort minim (urcatul a 3-5 trepte, curățenie, etc);

·         oboseală musculară;

·         scădere importantă în greutate, secundară efortului respirator îndelungat;

·         modificări ale valorilor spirometriei;

3. Afecțiunile care beneficiază de programe de reabilitare respiratorie:

·         BPOC;

·         astm broșic;

·         mucoviscidoză;

·         fibroză chistică;

·         sechele de tuberculoză pulmonară, cu limitarea funcției pulmonare;

·         emfizem pulmonar;

·         dependența de ventilație non-invazivă;

·         transplant pulmonar;

·         scolioză severă;

·         insuficiență cardiacă;

·         fibroză pulmonară, pneumopatii cronice;

·         accidente ischemice tranzitorii;

·         obezitate severă.

Nu vindecă, dar încetinește progresia leziunilor pulmonare care pot agrava boala de fond.

4. Selectarea bolnavilor pentru reabilitare respiratorie

Includerea într-un program de reabilitare respiratorie se face prin evaluarea prealabilă și completă a bolnavului.

Investigațiile presupun:

–          examen clinic general;

–          teste diagnostice;

–          radiografie pulmonară, CT pulmonar;

–          spirometrie;

–          EKG;

–          analiza indicelui de masă corporală (IMC);

–          test de mers de 6 minute;

Se aplică scale standardizate și se utilizează chestionare privind calitatea vieții la începutul terapiei dar și la finalul acesteia pentru a inregistra progresul (BORG, Scala Vizuală Analogă, CAT, STOP BANG, Chestionarul pentru bolile respiratorii cronice (CRQ) şi Chestionarul Respirator Saint George’s- SGRQ). Chestionarele aplicate sunt standard și subiective, sunt interpretate de medicul specialist și indică gradul de afectare al statusului mental și al activităților cotidiene.

Testul de mers de 6 minute este cea mai ieftină metodă de screening, măsoară distanța parcursă de pacient pe un traseu liniar în 6 minute. Se notează tensiunea arterială, saturația periferică a oxigenului, indicele de masă corporală și distanța parcursă. Cu ajutorul unor formule standard, se calculează distanța prezisă pentru vârsta, sexul și înalțimea bolnavului.

Spirometria este o investigație cu valoare predictivă și de mare acuratețe, măsoară volumele pulmonare și încadrează un bolnav într-un anumit stadiu de obstrucție sau restricție pulmonară, sau disfuncție ventilatorie mixtă.

Bolnavii pot fi incluși în program indiferent de stadiul bolii, singura condiție fiind stabilitatea bolii. De exemplu, un pacient care se află în stadiul I de BPOC și cu simptomatologie absentă sau minimă, poate fi inclus cu succes în program cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții, de a preveni progresul obstrucției bronșice, tonifierea musculaturii respiratorii, în special a diafragmului. Un bolnav care se află în stadii avansate de boală, necesită includerea în astfel de programe cu scopul de a îmbunătați actul respirației, somnul și statusul mental.

5. Contraindicațiile reabilitării respiratorie

·         non-aderența la programul de reabilitare;

·         boli neurologice severe, care alterează complianța sau memoria;

·         insuficiență pulmonară, cardiacă, renală sau hepatică severă, metastaze;

·         faza acută a bolilor pulmonare;

·         accidente vasculare cerebrale recente;

·         artrite avansate cu imposibilitatea mobilizării articulațiilor.

6. Exemple de exerciții de reabilitare respiratorie

Din așezat, trunchiul ușor aplecat înainte, gâtul ușor flectat.

·         T1-T3: inspiră profund și menține câteva secunde (închide glota);

·         T3-T4: contractă mușchii abdominali, deschide glota și expiră forțat și rapid;

·         T4-T5: tușește de 2-3 ori cu gura deschisă, fără a inspira;

·         T5-T6: revenire – inspiră profund. Se repetă procedura de 2-3 ori.

Exercițiile pentru creșterea anduranței musculare presupun efectuarea în ortostatism, pe o distanță de 30 metri:

·         Mers pe vârfuri 4 pași cu ridicarea brațelor sus, cu inspir.

·         T4-T8: Revenire, mers pe toată talpa 4 pași cu expir prelungit.

Exercițiile prin gimnastică respiratorie, folosind greutăți de 1 kg în fiecare mână, se efectuează din culcat pe spate pe o minge de gimnastică, cu picioarele ușor depărtate, a câte 8 repetări, astfel:

·         T1-T2: Flexia trunchiului odată cu aducerea spre înainte a ganterelor, cu expir;

·         T2-T3: Revenire cu inspir.

Exerciții pentru a preveni colapsul căilor respiratorii:

·         Cu gura închisă se inspiră o cantitate normală de aer pe nas;

·         Se expiră încet aerul pe gură, cu buzele încrețite, la fel ca la fluierat.

Exerciții pentru controlul respirației dificile:

·         Din șezut, se așează mâinile peste abdomen și se inspiră încet pe nas, până la bombarea abdomenului;

·         Se expiră lent și complet cu buzele protruzionate, până când abdomenul se va retrage.

Drenajul postural și percuția toracelui posterior sunt manevre care ajută la eliminarea secrețiilor bronșice, implicit la îmbunătățirea curățeniei căilor respiratorii și scăderea numărului de infecții pulmonare.

Mersul pe jos (cel puțin 10.000 pași/zi) şi hidroterapia sunt utile pentru bolnavii cu obezitate severă.

Echipament necesar

Se pot folosi și echipamente sport sau medicale în timpul antrenamentelor precum:

–          ciclu ergometric pentru braț;

–          greutăţi libere;

–          benzi elastice;

–          bandă de alergare;

Dispozitivele precum Acapella sau Threshold, sunt de real folos pentru a favoriza expectorarea sputei, dar și la antrenarea mușchilor respiratori, inclusiv la bolnavii cu afecțiuni neurologice care nu permit drenarea secrețiilor bronșice.

Stimularea electrică neuromusculară (SEN) implică stimularea pasivă a contracţiei muşchilor periferici utilizată la pacienţii cu slăbiciune musculară periferică severă.

Efectuarea exercițiilor se realizează sub supraveghere, cu monitorizarea funcțiilor vitale: tensiune arterială, saturație periferică a oxigenului, iar la nevoie se poate aduce un aport de oxigen suplimentar bolnavilor care prezintă indicație.

6. Efectele reabilitării pulmonare:

·         coordonarea și controlul respiraţiei în repaus, efort, situații stresante;

·         prevenirea şi/sau corectarea deformărilor statice și dinamice ale corpului;

·         creșterea toleranței la efortul fizic;

·         îmbunătățirea efectelor medicației bronhodilatatorii;

·         ameliorarea dispneei și a oboselii;

·         îmbunătățirea statusului mental (depresie, anxietate);

·         reinserția cât mai precoce în societate și în câmpul muncii;

·         creșterea ponderală în cazul bolnavilor subponderali (> 2 kg în 8 săptămâni de reabilitare).

Inițierea și efectuarea unui program de reabilitare respiratorie se face strict sub supraveghere medicală constantă, până în momentul în care bolnavul deprinde tehnicile corecte de respirație și de efectuare a exercițiilor. Tehnicile de respirație și de efort fizic trebuiesc efectuate constant și după externarea din spital sau clinici de specialitate, dacă acest lucru a fost necesar pentru a beneficia de efectele maxime.

Măsuri suplimentare:

–          renunțarea la fumat;

–          adoptarea unui diete corespunzătoare (hipocalorică, hipoglucidică în cazul pacienților supraponderali și hipercalorică, liperprotidică în cazul pacienților subponderali);

–          utilizarea permanentă a medicației bronhodilatatorii, conform indicațiilor medicului specialist.

Numeroase studii au demonstrat faptul că, un astfel de program nu doar că îmbunătățește calitatea vieții bolnavilor, dar poate crește și rata de supraviețuire prin scăderea exacerbărilor și antrenarea la efort, având ca efect scăderea gradului de dispnee și o mobilitate mai mare a pacienților, mai ales a celor dependenți de ulitizarea aparatelor de oxigen.