Ce este Sindromul DiGeorge

Sindromul DiGeorge, este  cunoscut şi sub numele de Sindrom Velocardiofacial, Sindrom Shprintzen sau Sindromul  Deleției 22q11.2. Sindromul Velocardiofacial este o boală genetică caracterizată de microdeleții la nivelul cromozomului 22, acest lucru ducând la numeroase anomalii de dezvoltare a organismului.

Afecțiunile întâlnite in cadrul sindromului DiGeorge  includ:

• defecte cardiace;
• deficiențe ale sistemului imunitar;
• despicatură palatină sau/şi labială;
• complicații legate de nivelurile scăzute de calciu din sânge;
• dezvoltare întârziată cu probleme comportamentale și emoționale.

Cu toate acestea, simptomele întâlnite în cadrul sindromului DiGeorge variază în privința numarului şi severității, dar intotdeauna presupun implicarea unei echipe medicale multidisciplinare. Aceasta urmăreşte corectarea defectelor şi îmbunătățirea vieții pacientului.

Cauzele Sindromului DiGeorge

Etiologia acestui sindrom este una genetică ce se transmite autosomal dominant, determinată de microdeleții la nivelul cromozomului 22, locusul q11.2. Numărul genelor care suferă deleții fiind cuprins între 30 si 50, dar mecanismul exact care duce la apariția acestora nu a fost pe deplin elucidat.

Deleția genelor cromozomului 22 apare, de obicei, ca un eveniment aleatoriu în sperma tatălui sau în ovulul mamei sau poate apărea devreme în timpul dezvoltării fetale. Deleția poate fi o condiție moștenită transmisă copilului de la un părinte care are deleții ale cromozomului 22, dar poate prezenta sau nu simptome.

Semnele şi simptomele Sindromului DiGeorge

Simptomele sindromului DiGeorge variază foarte mult chiar şi în cadrul membrilor aceleaşi familii, afectând mai multe parți ale corpului. Semnele și simptomele caracteristice includ:

• defecte congenitale cum ar fi: boala cardiacă congenitală, defectele palatine, cele mai frecvent insuficiență velofaringiană sau VPI;
• dificultăți de învățare;
• diferențe ușoare în ceea ce privește caracteristicile feței;
• infecții recurente.

Defecte ale inimii. Sindromul DiGeorge provoacă adesea defecte cardiace care ar putea duce la o cantitate insuficientă de sânge oxigenat. Acestea includ un orificiu între camerele inferioare ale inimii (defect septal ventricular), truncus arteriosus– structură embriologică care nu se divide în arterele aortă și pulmonară în timpul vieții embrionare, existând un singur vas(în loc de două) care pleacă de la inimă, sau o combinație de patru structuri vasculare anormale ale inimii (tetralogia Fallot).

Hipoparatiroidismul. Cele patru glande paratiroide situate la nivelul gâtului reglează nivelurile de calciu și fosfor din organism. Sindromul DiGeorge poate determina glande paratiroide mai mici decât cele normale care să secrete prea puțin hormon paratiroidian (PTH), ceea ce duce la hipoparatiroidism. Această  condiție are ca rezultat niveluri scăzute de calciu și niveluri ridicate de fosfor în sânge, provocând convulsii și tetanie.

Disfuncția glandelor limfatice. Timusul, situat sub stern, este locul unde celulele T – un tip de globule albe – se maturează. Celulele T mature intervin în combaterea infecțiilor. La pacienții cu sindrom DiGeorge, timusul poate fi hipoplazic sau poate lipsi, rezultând o funcționare imună slabă, deficit de limfocite T și infecții frecvente, recurente și grave..

Despicătura palatină. O afecțiune comună a sindromului DiGeorge este un palat alungit – o despicătură  în cerul gurii (palatului) – cu sau fără buza despicată. Alte tulburări mai puțin vizibile ale palatului care pot fi prezente și fac dificilă înghițirea sau producerea anumitor sunete în vorbire. Insuficienta velofaringiană  ce apare poate duce la regurgitare nazală și deficiențe de supt ale copilului mic.

Trăsături distinctive ale feței. Unele persoane cu sindrom DiGeorge pot prezenta numeroase trăsături particulare. Acestea includ urechi mici și mai jos poziționate, fisuri palpebrale apropiate, ochi migdalați, față lungă, vârful nasului mărit , philtrum scurt, microcefalie, hipognație sau retrognație .

Probleme de învățare, comportament și probleme de sănătate mintală. Deleția la nivelul cromozomului 22 poate provoca deficite in dezvoltarea și funcționarea creierului, ceea ce duce la probleme de învățare, sociale, de dezvoltare sau de comportament. Întârzierile în dezvoltarea vorbirii copilului și dificultățile de învățare sunt frecvente. Unii copii dezvoltă tulburare de atenție / deficit de hiperactivitate (ADHD) sau tulburări de autism. Mai târziu în viață, riscul de depresie, tulburările de anxietate, precum şi alte tulburări de sănătate mintală cresc.

Tulburări autoimune. Persoanele care au avut funcții imune slabe in timpul copilăriei, datorită unui timus hipoplazic sau absent, pot avea, de asemenea, un risc crescut de tulburări autoimune, cum ar fi artrita reumatoidă sau boala Basedow-Graves.

Alte probleme cum ar fi afectarea auzului, vederea slabă, probleme de respirație, funcția renală deficitară şi anomalii renale, sunt adesea întâlnite în cadrul Sindromului DiGeorge.

Diagnosticul Sindromului DiGeorge

Varietatea simptomelor, precum şi faptul că acestea pot să apară mai târziu in viața pacietului, şi nu sunt prezente la naștere aduc dificultăți de diagnostic precoce.  Analizele genetice  sunt cele care obiectivează deleții  ale cromozomului 22 prin:

• tehnica FISH (fluorescence in situ hybridization)- test ce utilizează o mostra de AND obținută din sângele periferic;
• analiza de amplificare a probei dependente de ligatura multiplă (MLPA);
• reacția în lanț de polimerizare cantitativă (qPCR).

Ultimele două pot identifica deleții atipice ale cromozomului 22q11.2 care nu sunt detectate de FISH . Analiza qPCR este, de asemenea, mai rapidă decât tehnica FISH.

Analizele de sânge sunt, de asemenea, utile în dignosticarea Sindromului DiGeorge şi sunt legate fiziopatologia bolii. Acestea sunt:

• citometrie în flux;
• reacția de polimerizare în lant  cu revers transcriptază (RT PCR);
• analiza de răspuns a anticorpilor.

Aceste analize sunt utilizate pentru evaluarea numărului de limfocite T şi a răspunsului acestora. De asemenea, sunt investigate nivelul calciului şi al hormonilor paratiroidieni din sânge.

Analizele imagistice, precum radiografia , ecografia, imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), tomografia computerizată (CT), angiografia și angiografia prin rezonanță magnetică (MRA). Analizele imagistice ajută la diagnosticarea anomaliilor timice, cardiovasculare și  ale altor aparate şi sisteme.

Tratamentul Sindromului DiGeorge

În cadrul Sindromului DiGeorge sunt afectate numeroase aparate şi sisteme ale organismului, tratamentul acestora presupune, totodată, implicarea unei echipe medicale multidisciplinare. Se urmăreşte corectarea defectelor, ameliorarea simptomelor, îmbunătățirea vieții pacientului şi urmărirea îndelungată a acestuia.

Suplimentarea cu calciu si vitamina D: pentru hipocalcemia asociată cu hipoparatiroidismul. Intervenții chirurgicale cardiovasculare, repararea patologiei intestinale și traheotomie sau reconstrucție chirurgicală in caz de despicătură palatină şi labială.

În caz de imunodeficiență, tratamentul Sindromului DiGeorge constă în terapii ce includ transplantul de timus sau de măduvă osoasă, anumite vaccinuri sau transfuzii de sange.

Pacienții cu Sindrom DiGeorge frecvent necesită şi consultul medicilor psihiatri, al specialiştilor în terapia tulburărilor de limbaj  şi al psihologilor.

Incidență şi Prognostic

Sindromul DiGeorge afectează 1 caz la 2000, 4000 de nasteri. Datorită faptului că această estimare este bazată pe prezența defectelor cardiace, este posibil ca incidența acestuia sa fie mai crescută şi din cauza posibilității ca pacienții să prezinte o formă mai uşoară de boală. Este important ca parinții să se adreseze sfatului genetic dacă au un copil cu Sindrom DiGeorge. Deşi  niciunul dintre ei poate să nu prezinte gena anormală, există un risc de 1-2% ca și urmatorul copil să manifeste boala.

Prognosticul pacienților cu Sindrom DiGeorge poate fi favorabil. În cazul în care nu se acordă tratament de specialitate  corespunzător, nou-nascuții nu supraviețuiesc primului an de viață.