Generalități

Reacția citotoxică se mai numește și reacție de hipersensibilitate de tip II. Orice reacție de hipersensibilitate poate fi definită ca un răspuns imun exagerat ca intensitate și/sau durată. Există patru tipuri de reacții de hipersensibilitate:

–          Tip I: reacția de hipersensibilitate de tip imediat sau reacția anafilactică;

–          Tip II: reacția de hipersensibilitate mediată de anticorpi sau reacția citotoxică;

–          Tip III: reacția de hipersensibilitate mediată de complexe imune;

–          Tip IV: reacția de hipersensibilitate de tip întârziat sau reacția mediată celular.

Între aceste reacții există o diferență: primele trei tipuri, unde se încadrează și reacția citotoxică, aparțin hipersensibilității de tip imediat, adică sunt mediate de imunitatea umorală și se declanșează în minute-ore de la expunerea la antigenul sensibilizant. Iar cea de-a patra reacție aparține hipersensibilității de tip întârziat, este mediată de imunitatea celulară și se declanșează după o perioadă de latență de 2-3 zile de la expunerea la antigenul sensibilizant.

Reacția citotoxică este un răspuns imun exagerat față de antigenii specifici celulari/tisulari, endogeni sau exogeni fixați pe celule.

Patogeneză

Specific reacției citotoxice este formarea de anticorpi din clasa IgG sau IgM orientați împotriva unor antigeni de pe membrana celulelor țintă. Reacția dintre anticorpul liber și antigenul fixat pe celulă va cauza distrugerea celulelor sau alterările funcționale ale acestora prin intermediul a 3 mecansme:

Primul mecanism constă în citoliza mediată de activarea complementului. Complementul este o substanță proteică prezentă în serul sangvin și care participă la procesul imunității. În această etapă, complementul este activat pe cale clasică de către complexele antigen-anticorp. Activarea complementului urmărește formarea complexului de atac membranar C5b-C9. Acest complex, prin atașarea de membranele celulelor, formează pori transmembranari ce permit un flux bidirecțional de micromolecule și ioni, intrarea apei și citoliza osmotică.

Cel de-al doilea mecanism constă în fagocitoza celulelor care au fixat antigenul (celulele sensibilizante). În urma reacției antigen-anticorp, celulele țintă sunt captate de către macrofagele hepatice și splenice. Acest proces este favorizat de către opsonine (IgG, C3b).

Ultimul mecanism face referire la alterarea funcțională a celulelor care poartă antigenul. În această etapă, anticorpii sunt fixați pe receptorii de suprafață ai celulelor țintă. Astfel, apare stimularea funcției celulare (exemplu: induc hipertiroidismul în boala Basedow-Graves) și blocarea funcției receptorilor (este blocată transmiterea excitației la nivelul plăcii motorii în miastenia gravis).

Formele clinice de hipersensibilitate de tip II

Primele două mecanisme: activarea complementului și fagocitoza intervin în următoarele patologii:

1.       Accidentele trasfuzionale (trasfuzii incompatibile în sistemul AB0)

În acest caz, anticorpii din clasa IgM ai receptorului sunt puși în contact cu antigenii de pe suprafața hematiilor donatorului și produc hemoliză rapidă intravasculară prin activarea complementului.

2.       Purpura trombocitopenică imună

Este o boală imună caracterizată prin prezența la nivelul plasmei a auto-anticorpilor antitrombocitari din clasa IgG, care fixează complementul. Trombocitele sensibilizate prin fixarea IGG și C3 sunt fagocitate de către macrofagele splenice și hepatice.

3.       Sindromul Goodpasture

Sindromul Goodpasture este caracterizat prin glomerulonefrită acută, care e determinată de formarea auto-anticorpilor din clasa IgG orientați împotriva unor antigeni intrinseci din membrana bazală glomerulară.

4.       Anemii imunohemolitice

În aceste cazuri se produc anticorpi anti-eritrocitari din clasa IgG. Aceștia reacționează cu antigenele din membrana eritrocitară, astfel rezultând fagocitarea eritrocitelor sensibilizate prin fixarea anticorpilor de către macrofagele splenice și hepatice.

5.       Anemii hemolitice induse medicamentos

Penicilina se fixează pe membrana eritrocitelor și determină inducerea sintezei de IgG împotriva complexului eritrocit-medicament. Eritrocetele sensibilizate prin fixarea IgG vor fi fagocitate de către macrofagele splenice.

6.       Eritroblastoza fetală = boala hemolitică a noului născut

Această patologie apare în cazul incompatibilității Rh, mama Rh (-) și făt Rh (+). În cazul primei sarcini, în timpul nașterii, hematiile fătului care prezintă antigenul Rh intră în contact cu sistemul imun al mamei Rh (-), ceea ce duce la un răspuns primar cu sinteza de anticorpi anti-Rh din clasa IgM. În cazul sarcinilor următoare, se va declanșa răspunsul imun secundar la mamă, se vor sintetiza anticorpi anti-Rh din clasa IgG, care trec în circulația fetală și induc liza hematiilor fetale. Fătul se va naște cu anemie hemolitică și prezintă un risc crescut de apariție a icterului nuclear dacă bilirubina indirectă este mai mare de 20 mg%.

Cel de al 3-lea mecanism (alterarea funcțională a celulelor) se întâlnește în:

1.       Boala Basedow-Graves

Sunt produși auto-anticorpi cu efect stimulator care acționează prin fixarea pe receptori pentru TSH de la nivelul șesutului tiroidian. Astfel apare hipertiroidismul.

2.       Miastenia gravis:

Sunt produși auto-anticorpi împotriva receptorilor pentru acetilcolina de la nivelul membranei postsinaptice a plăcii neuromotorii. Astfel apare hipotonia și oboseala musculară severă.

3.       Anemia pernicioasă Biermer:

Aceasta este o bolă autoimună caracterizată prin deficitul absorbției vitaminei B12 datorită factorului intrinsec. Patologia este determinată de sinteza de auto-anticorpi anti-celule parietale gastrice și anti-factor intrinsec.