Leucemia prolimfocitară cronică este o formă rară de leucemie limfatică în care proliferarea unui limfocit aflat într-un stadiu intermediar de maturaţie dă naştere unei limfoproliferări cu caracter mai agresiv. Boala este caracterizată printr-o hiperleucocitoză pronunţată, splenomegalie voluminoasă, adenopatii periferice puţin exprimate. Proliferarea prolimfocitară poate fi evenimentul iniţial al bolii sau poate apărea prin transformarea clonei de limfocite B dintr-o leucemie limfatică cronică.

            Prolimfocitele proliferante sunt de dimensiuni mai mari, conţin nucleoli proeminenţi, cu citoplasma mai tânără decât limfocitul matur şi markeri membranari ce dovedesc apariţia acestor celule printr-o transformare din celule cu grad de maturaţie mai avansat. Cel mai adesea este vorba despre prolimfocite B (aproximativ, 70% din cazuri).

Limfocitopoieza – stadiul de prolimfocit

            Leucemia prolimfocitară cronică are o incidenţă mai redusă decât leucemia limfatică cronică, apare la o vârstă mai înaintată (în general decadele de vârsta VI – VII), mai frecvent la bărbaţi. Leucemia prolimfocitară cronică cu celule T manifestă predilecţie pentru vârste mai tinere.

Care este tabloul clinic în leucemia prolimfocitară cronică?

            Manifestările de debut includ pierderea ponderală, fatigabilitatea, disconfortul abdominal secundar splenomegaliei. Bolnavii prezintă o susceptibilitate crescută la infecţii. Examenul clinic – obiectiv evidenţiază splenomegalie voluminoasă, moderată hepatomegalie, limfadenopatia fiind absentă sau având dimensiuni reduse. În formele de leucemie prolimfocitară cronică cu celule T limfadenopatia este însă întotdeauna prezentă şi în mod caracteristic sunt întâlnite manifestări cutanate (rash papular, erupţii nepruriginoase) la nivelul spatelui, membrelor şi feţei.

Cum investigăm un pacient cu leucemie cu prolimfocitară cronică?

• Examinările de laborator evidenţiază în cele mai multe cazuri un număr leucocitar peste 100.000 pe mm³. În 50% din cazuri, sunt prezente anemia şi trombocitopenia, ca urmare a insuficienţei medulare.
• Infiltraţia măduvei osoase cu prolimfocite este pronunţată încă din primele faze ale bolii (prolimfocite >55%) şi are de regulă un caracter difuz.
• În cazul leucemiei prolimfocitare cronice cu celule B, celulele proliferante exprimă markeri ai seriei limfocitare B (pozitivitate CD₁₉, CD₂₀), pozitivitate pentru FMC₇, variabilă pentru CD₅ (+/-) şi negativitate pentru CD₁₀.

• Fenotipul clasic al celulelor proliferante din leucemia prolimfocitară cronică cu celule T este cel al celulelor mature post – timice T, cu pozitivitate pentru pan-antigenele T (CD₂, CD₃, CD₇) şi negativitate pentru TdT (terminal deoxynucleotidyl transferase) şi CD_1a; 60% din cazuri au fenotip CD₄₊ / CD_8-, 25% din cazuri CD4₊ / CD₈₊ şi 15% din cazuri CD_4- / CD_8-.

• Anomaliile genetice cel mai frecvent decelate în leucemia prolimfocitară cronică cu celule B sunt t(11;14)(q13;q32) – la 20% din cazuri şi trisomia 12 – la sub 10% din cazuri. În leucemia prolimfocitară cronică cu celule T au fost detectate aranjamente clonale ale genelor TCR (T-cell receptor) corespunzător lanţurilor γ şi δ, cel mai frecvent afectaţi fiind cromozomul 14 –inv14(q11;q32) la 80% din cazuri şi cromozomul 8.
• Perturbările imunologice (îndeosebi afectarea subseturilor de limfocite Thelper şi Tsupresor) sunt răspunzătoare de apariţia hipogamaglobulinemiei şi explică susceptibilitatea crescută la infecţii.

Care este evoluția pacienților cu leucemie prolimfocitară cronică?

            Leucemia prolimfocitară cronică este considerată o boală incurabilă, pentru marea majoritate a cazurilor. Evoluţia bolii este mai rapidă decât a leucemia limfatică cronică, îmbracă de regulă aspectul unei forme agresive. Prognosticul este rezervat, supravieţuirea fiind de 2 – 3 ani de la debutul bolii. Leucemia prolimfocitară cronică cu celule T are o evoluţie mai agresivă, cu un răspuns mai slab la chimioterapie şi o supravieţuire inferioară.

Care este tratamentul în leucemia prolimfocitară cronică?

            Aspectul clinic şi leucocitoza pronunţată impun de cele mai multe ori începerea tratamentului încă de la depistarea bolii. Cazurile asimptomatice, la care, similar leucemia limfatică cronică, se indică observarea, sunt rare.

            Printre mijloacele terapeutice utilizate se numără:

• chimioterapia citostatică de tipul polichimioterapiei, într-un mod similar tratamentului limfoamelor maligne nehodgkiene cu grad crescut de malignitate, în principal schema CHOP (Ciclofosfamidă cu Farmorubicină cu Vincristină cu Prednison);
• analogii purinici (Fludarabina, Cladribina, Pentostatinul), utilizaţi ca şi monoterapie sau în asociere cu derivaţi antraciclinici, cu rezultate mai ales în leucemia prolimfocitară cronică cu celule B;
• terapia cu anticorpi monoclonali, în principal anti – CD₅₂ (Alemtuzumab) permite obţinerea unor rezultate promiţătoare, mai ales în leucemia prolimfocitară cronică cu celule T. Pacienţii care au răspuns la acest tratament pot fi candidaţi pentru transplantul de celule stem;
• chimioterapia high-dose urmată de transplant de celule stem, autolog sau allogen, reprezintă o opţiune cu potenţial terapeutic ridicat, fiind însă aplicabilă doar cazurilor selectate;
• iradierea splinei sau splenectomia cu scop paliativ, în caz de splenomegalie masivă, compresivă. Splenectomia poate duce la dezvoltarea hepatomegaliei şi a limfadenopatiilor şi accentuează leucocitoza.