Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Insuficienta mitrala, numită și regurgitare mitrală, reprezintă întoarcerea anormală a unui volum de sânge din ventriculul stâng în atriul stâng în timpul contracției ventriculare. Insuficienta mitrala este cauzată de o valvă mitrală care nu se închide corespunzător în timpul contracției ventriculare și permite astfel întoarcerea sângelui în atriul stâng. În funcție de unii parametri ecografici, insuficienta mitrala poate fi ușoară, moderată sau severă.
Valva mitrală realizează comunicarea într-un singur sens între atriul și ventriculul stâng. Rolul acesteia este de a permite sângelui să treacă în ventricul și să îi restricționeze accesul înapoi în atriu. Această valvă reprezintă, de fapt, un aparat valvular alcătuit din două foițe prinse de niște cordaje cu originea în mușchii papilari situați pe peretele ventricular. Dacă oricare din aceste structuri este afectată, valva mitrală devine insuficientă și nu își mai poate îndeplini funcția.
Dacă afectarea mitrală survine lent, ventriculul stâng se hipertrofiază (își îngroașă pereții), iar sângele regurgitat determină mărirea în volum a atriului. În fazele avansate se poate ajunge chiar la insuficiență cardiacă.
Insuficiența mitrală acută conduce la edem pulmonar acut prin creșterea presiunii în cavitățile inimii și apoi în venele și capilarele pulmonare.
Insuficiența mitrală este cauzată de orice factor care alterează structurile aparatului valvular:
În general, simptomele apar odată cu agravarea insuficienței sau dacă afectarea valvulară este acută. Insuficiența mitrală ușoară este asimptomatică.
Dintre semnele și simptomele ce însoțesc în general această afecțiune amintim:
Insuficiența mitrală acută reprezintă o urgență și este de obicei semnalată de:
Diagnosticul se pune în urma unei examinări clinice și paraclinice atente, luând în considerare și istoricul pacientului:
Alte investigații ar putea fi necesare, cum ar fi rezonanța magnetică cardiacă atunci când ecografia nu este concludentă, angiografia coronariană preoperator sau analize de laborator precum BNP și NT proBNP cu valoare prognostică.
Nu există tratament medicamentos pentru această afecțiune. Medicația administrată în insuficiența mitrală are rolul de a ușura munca inimii și de a menține o valoare normală a tensiunii arteriale. Se administrează medicamente anticoagulante pacienților cu fibrilație atrială, în situația în care sunt descoperiți trombi în cavitățile cordului sau dacă pacientul prezintă în antecedente embolie sistemică.
Tratamentul propriu-zis constă în repararea valvei sau înlocuirea acesteia cu o valvă prostetică. În funcție vârsta pacientului, indicii ecocardiografici și asocierea unor boli coronariene, intervenția poate fi chirurgicală sau percutanată, minim-invazivă. Există situații în care riscurile intervenției depășesc beneficiile și se recomandă numai tratamentul medicamentos pentru încetinirea apariției sau evoluției insuficienței cardiace. În cazul insuficienței mitrale acute se aplică tratament chirurgical de urgență.
La pacienții cu insuficiență cardiacă se recomandă dieta hiposodată și menținerea unei mase corporale optime. Pentru prevenirea endocarditei infecțioase se indică tratament antibiotic corespunzător înaintea manevrelor chirurgicale sau stomatologice la recomandarea medicului. În acest caz, pacientul trebuie să menționeze afecțiunea de care suferă și de asemenea dacă se află sub tratament anticoagulant.
Se recomandă efortul fizic în limita toleranței individuale și evitarea sedentarismului. Pacienții asimptomatici cu insuficiență mitrală ușoară sau moderată nu prezintă limitări în ceea ce privește activitatea fizică.
Sportivii de performanță cu insuficiență mitrală ușoară spre moderată, cu indicii cardiaci normali își pot continua activitatea și pot participa la competiții, dar trebuie să fie examinați anual pentru a observa evoluția bolii. Cei aflați sub medicație anticoagulantă trebuie să evite sporturile de contact.
Hipertensiunea arteriala (HTA)
Dislipidemia , Hipertensiunea arteriala (HTA) , Infarctul miocardic Insuficiența cardiacă
Anevrismele aortei toracice , Anevrismul cardiac , Anevrismul disecant al aortei Anevrismul micotic al aortei
Dislipidemia , Nefropatia diabetica , Sindromul insulinic autoimun cu hipoglicemie Neuropatia diabetica
Atac ischemic tranzitor
Boala cardiaca hipertensiva
Șocul - explicații, tipuri, manifestări clinice și tratament
Atac ischemic tranzitor , Ateroscleroza , Boala obstructivă carotidiană (Stenoza carotidiană) Diabetul zaharat si bolile cardiovasculare
Angina pectorala instabila
© Copyright 2024 NewsMed - Toate drepturile rezervate.