Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Azmacort este un medicament ce conține ca substanță activă triamcinolon acetonid care aparține clasei de corticosteroizi. Azmacort se găsește sub forma unui flacon dozator presurizat (de 20 g) pentru inhalații orale și conține 60 mg triamcinolon acetonid. Acesta este prevăzut cu o piesă ce ajută la adaptarea orală-inhalator. Conținutul unui flacon este de aproximativ 240 doze (o doza eliberează circa 200 g triamcinolon acetonid).
Azmacort este indicat în tratamentul cronic pentru astm bronșic, ca terapie profilactică.
Azmacort este contraindicat în tratamentul primar al statusului asthmaticus sau al altor episoade astmatice acute ce necesită terapia intensivă. De asemenea, este interzisă utilizarea Azmacort de către pacienții care prezintă hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienți.
În general, Azmacort este un preparat bine tolerat. Rareori, pot să apară următoarele reacții adverse:
-sinuzită, faringită, dureri de cap, durere de spate (3% cazuri)
-edem facial, durere abdominală, fotosensibilitate, creștere în greutate, diaree, durere de dinți, vărsături, candidoză orală, bursită, dureri musculare, tenosinovite, senzație de gură uscată, disfonie, rash, cistită, infecție de tract urinar, candidoză vaginală (1-3% cazuri)
Pentru tratamentul crizei de astm bronsic nu se folosește Azmacort.
Azmacort se recomandă cu prudență sau se evită la pacienții care prezintă forme active sau latente de infecții TBC sau de alte cauze (fungice, virale, bacteriene) sau herpes în regiunea oftalmică (citeste mai multe despre keratita herpetica).
Azmacort nu se folosește la femeile gravide sau care alăptează, cu excepția situației în care beneficiul scontat justifică riscul fetal (hipoadrenalism).
Azmacort nu afectează abilitatea de a conduce diverse automobile sau de a manevra anumite mașini.
O inhalație conține 200 g substanță activă (triamcinolon acetonid, detalii aici). În cazul adulților se recomandă 2 inhalații de 3-4 ori pe zi. La copiii cu vârsta între 6-12 ani se recomandă 1-2 inhalații de 3-4 ori pe zi.
Azmacort se păstrează la temperatura camerei (15- 30 grade Celsius). Flaconul nu trebuie expus la căldură intensă și nu se aruncă în foc (pericol de explozie). Dacă apar manifestări neplăcute adresați-vă medicului sau farmacistului. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
© Copyright 2024 NewsMed - Toate drepturile rezervate.