Periartita umărului sau periatrita scapulohumerală este un sindrom dureros al umărului. Acesta se caracterizează prin limitarea mișcărilor în această articulație, ca urmare a unor leziuni tendinoase și bursitice (tendonul supraspinos și bursa subacromio - deltoidiană). Periatrita este caracteristică adulților și apare după vârsta de 40 de ani.

Etiopatogenie

Prinicipala cauză a acestei afecțiuni constă în leziunile tendinoase ale mușchiului supraspionos. Acestea apar ca urmare a unei folosiri excesive a articulației umărului și afectează bursa seroasă subacromio – deltoidiană. Alți factori care pot determina periartrita scapulo – humerală sunt: traumatismele, spondiloza cervicală. Aceștia reprezintă mai puțin de jumătate din cazurile de periatrită scapulo – humerală.

Cauza principală a periatritei este reprezentată de apariția sindromului inflamator la nivelul articulației, care se soldează cu apariția țesutului cicatricial. Aceste modificări determină o contracție suplimentară în cadrul articulației, iar împreună conduc la îngreunarea realizării mișcărilor la nivelul acesteia.

Printre factorii de risc care pot determina apariția acestei patologii se enumeră:

• fracturi la nivelul membrului superior
• imobilizări prelungite ale umărului
• medicamentele antiretrovirale
• accidentul vascular cerebral
• diabetul
• tuberculoza
• afecțiuni ale mușchilor din articulația umărului
• tulburări ale circulației sângelui, agravate de frig
• suprasolicitarea articulației scapulo - humerale

Simptomatologie

Simptomatologia periartritei umărului, dominată de durere și de limitarea mișcărilor, se prezintă sub trei forme clinice principale:

1. Umărul dureros simplu

Umărul dureros simplu este forma cea mai frecventă de periatrită a umărului. Durerea este generată de anumite mișcări (îmbrăcat, pieptănat), dar acestea nu sunt limitate.

Punctele dureroase apar la palpare în următoarea ordine ca frecvență:

• Punctul subacromial - corespunzător inserției supraspinosului pe marea tuberozitate a humerusului
• Punctul deltoidian - la inserția mușchiului deltoid pe humerus
• Punctul bicipital - pe linia de proiecție a tendonului bicipital pe fața anterioară a umărului

Semnul obstacolului dureros se obține prin proiecția anterioară și abducția brațului. Peste un unghi de 45˚ mișcarea este împiedicată de apariția durerii. Dacă pacientul suportă durerea și realizează mișcarea, durerea se va accentua, iar ulterior mișcarea va fi încheiată fără durere, pacientul având senzația depășirii unui obstacol. Mișcarea inversă este însoțită de aceleași etape: durere la începutul realizarea, dacă se continuă, durerea se accentuează, iar la sfârșitul mișcării, aceasta dispare. Cauza durerii este reprezentată de trecerea marii tuberozități sub acromion.

Această etapă durează câteva săptămâni, iar ulterior, pacientul își poate relua activitățile obișnuite. În unele situații, pacientul poate experimenta o senzație de discomfort în situații de oboseală musculară, expunere la frig sau umezeală.

Unele forme pot dura câteva luni, altele pot fi recidivante. Această etapă clinică poate evolua către forma acută sau către blocarea umărului.

 

2. Umărul dureros acut

Umărul dureros acut poate fi expresia unei agravări a umărului dureros simplu sau poate apărea brusc.

Durerea are sediul de maximă intensitate la umăr cu iradiere spre baza gâtului și mai ales, spre membrul superior, chiar până la articulația mâinii. Există cazuri rare când durerea este prezentă sub nivelul cotului. Durerea este exacerbată de atingerea umărului, dar și de mișcări ale brațului. Pacientul are dificultățj în a adormi, este agitat, iar medicația antalgică uzuală nu este foarte eficientă.

Impotența funcțională este totală. Pacienutul menține brațul strâns la piept și îl sprijină cu mâna sănătoasă. Mișcarea cea mai dureroasă este la abducția brațului (până la 30˚), determinată de mișcările de basculare ale omoplatului și nu de mișcările capului humeral.

Evoluția acestei forme durează câteva luni (poate depăși chiar și șase luni), apoi pacientul poate realiza mișcările umărului. Vindecarea totală poate dura până la 1 – 2 ani.

 

3. Umărul blocat (periatrita scapulohumerală anchilozantă)

Această formă poate fi o continuare a celor precedente sau poate fi prima formă prezentată de pacient.

Fixitatea articulară este totală. Abducția este posibilă numai din omoplat. În această formă, simptomul dominant este imobilitatea articulară.

Durerile din regiunea umărului au iradiații scapulare și brahiale și prezintă intensificări nocturne. În timp, durerile se ameliorează și pot chiar dispărea, dar imobilitatea articulară rămâne.

Evoluția acestei forme se poate întinde de la câteva luni până la 2 ani. Vindecarea presupune reluarea funcțiilor articualare, dar aceasta nu se realizează total.

 

O altă clasificare a etapelor periartritei umărului este următoarea:

• Sindromul de împingere

Acesta se caracterizează prin comprimarea în timpul mobilizării articulației umărului a tendoanelor manșonului mușchilor rotatori. Ca urmare, tendoanele suferă mici traumatisme și apare bursita, ceea ce determină apariția durerii la realizarea mișcărilor. Netratat corespunzător, acest sindrom poate conduce la ruperea tendoanelor implicate, dar și a fibrelor din alcătuirea mușchiului biceps.

• Tendinita degenerativă

În cadrul tendinitei degenrative, tendonul mușchiului supraspinos are un traiect anormal, între capul humerusului și acromion. La mișcările în care sunt implicați tendonul mușchiului supraspinos și acromion participă și bursa subacromială. În cazul mișcărilor anormale, bursa se inflamează, generând astfel bursita.

Bursita se manifestă prin următoarele:

• apariția durerii la mișcări de ridicare a brațului
• aparția durerii la ridicarea brațului deasupra capului
• durerea poate fi prezentă și la nivelul membrului superior, până la nivelul articulației mâinii

 

• Tendinita calcificată

Tendinita calcificată se manifestă prin formarea depozitelor de calciu la nivelul mușchilor sau al tendoanelor. Cel mai des, acestea apar în cadrul manșetei rotatorului (asociere formată din mușchi și tendoane). Ca urmare a prezenței depozitelor de calciu, pacientul resimte durere sau discomfort la efectuarea mișcărilor.

• Tendinita bicipitală

Tendinita bicipitală reprezintă inflamația tendonului mușchiului biceps superior, care se poate complica cu ruperea acestuia. Pacienții pot prezenta și dislocarea umărului, rupturi la nivelul labrumului glenoid.

• Capsulita adezivă

Capsulita adezivă se caracterizează prin inflamarea țesuturilor de la nivelul umărului, cu formarea ulterioară a țesutului cicatricial. Aceasta determină rigidizarea pronunțată a articulației umărului. Pacientul prezintă dificultăți și durere la ridicarea brațelor, la mișcări prin care duce mâinile la spate sau în sus și lateral.

Această formă are trei etape. În prima etapă, care durează în medie șase luni, umărul este foarte dureros. În următoarea etapă, durerea scade în intensitate, dar articulația începe să se rigidizeze. În ultima etapă, durerea are un caracter mai puțin intens, iar articulația umărului devine mai mobilă.

Diagnosticul

Diagnosticul pozitiv se stabilește pe baza anamnezei complete a pacientului, dar și a investigațiilor medicale recomandate de către medicul specialist. Pentru medicul specialist, este important a determina dacă pacientul practică regulat activități sportive de performanță, dacă are o ocupație ce presupune realizarea mișcărilor repetitive sau dacă a suferit traumatisme.

 

Examenul clinic

În cadrul examenului clinic, medicul evaluează gradul de mobilitate al articulației. Este important ca medicul să examineze cu atenție zona afetată, pentru a determina cât mai exact gradul dezvoltării acestei afecțiuni. Acesta poate decela și prezența hematoamelor, a edemelor locale sau a slăbiciunii musculare.

 

Investigațiile imagistice

În cazul unor pacienți, articulația propriu-zisă este normală din punct de vedere radiologic. Cu toate acestea, în unele situații, pe radiografie apar calcificări intratendinoase. Acestea pot persista în timp sau pot fi resorbite lent.

În cazul formelor de umăr blocat, pe radiografie mai pot apărea decalcificări difuze ale capului humeral, ca urmare a inactivității. O imagine radiologică normală nu exclude prezența periartritei umărului.

Prin intermediul RMN – ului se pot evidenția rupturi ale tendoanelor, ale mușchilor sau alte tipuri de leziuni.

Unor  pacienți le poate fi recomandată și ecografia mio – entezo – osteo – articulară. Aceasta pune în evidență rupturile musculare.

În cazul în care medicul suspectează și o afectare neurologică, poate recomanda efectuarea unei electromiografii. Astfel, se stabilește dacă conducerea influxului nervos se realizează corespunzător.

Tratamentul

Tratamentul este administrat în funcție de stadiul de dezvoltare al bolii. Astfel, în forma umărului dureros simplu, repausul și medicația antialgică sunt cele mai indicate. În cazul pacienților în care durerea are o intensitate crescută, se pot face infiltrații locale cu hidrocortizon.

În cazul pacienților cu periatrită scapulohumerală acută se recurge la imobilizarea articulației umărului în abducție și rotație externă. Se poate utiliza o atelă sau aparatul gipsat. Ulterior, după încetarea durerii, sunt recomandate mișcările ușoare, pentru a preveni rigidizarea completă a articulației.

Forma umărului blocat necesită tratamentul cel mai complex, medicul putând recurge chiar și la intervenția chirurgicală. Sunt recomandate medicamentele antialgice, pentru a scădea gradul de discomfort al pacientului.

Medicul specialist poate recomanda și executarea unor exerciții specifice fizioterapiei. Acestea pot ameliora disfuncțiile mobilității, reduc rigiditatea articulației și cresc flexibilitatea mușchilor și a tendoanelor.

Medicul poate recomanda și masaj, terapia cu laser, terapia cu ultrasunete, stimularea nervoasă electrică transcutanată. Aceste abordări ale periartritei au rolul de a reduce durerea.

Prevenția periartritei scapulohumerale

Periatrita scapulohumerală poate fi prevenită prin următoarele:

• evitarea traumatismelor
• practicarea exercițiilor fizice intense doar după încălzirea musculară
• evitarea repetării aceleași mișcări
• evitarea greutăților
• folosirea echipamentului de sport adecvat
• evitarea expunerii la frig sau la umezeală
• adoptarea unei regim echilibrat din punct de vedere nutrițional