Negoț contemporan

                            Desen de~ Lia

 

Totul se cumpără în ani acum.
„ – Cât e un plic de fericire?”
„ – Doi ani! Dacă expiră înainte să-l deschizi
îți dau înapoi unul, pentru dezamăgire.”
„ – De ce? Eu îl deschid acum, de-aceea-l cumpăr,
n-aștept să se-nvechească!”
„ – Iubito, unii îl țin cât pot de mult,
că prețul o să crească!
Ei nu-și măsoară-averea în <<acum>>,
strâng ani, adună mulți, crezând, sărmanii,
că pot veni-n ultima zi, zicând:
<<Dați-mi, vă rog, sentimente,
De toți anii…>> ”

~ Akela

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!