Intoxicatia cu plumb (Saturnismul)

Saturnismul (intoxicatia cu plumb) este un tip de intoxicatie cu metale grele cauzată de prezenţa plumbului în organism.Organul cel mai sensibil la acţiunea plumbului este creierul.Printre simptomele intoxicatiei cu plumb se numără durerea abdominală, constipaţia,  durerile de cap, iritabilitatea, problemele de memorie,  infertilitatea.Unele dintre efectele intoxicatiei cu plumb sunt permanente.În cazurile severe se poate ajunge la anemie, convulsii, comă şi chiar moartea pacientului.

Clasificare

Toxicitatea plumbului este determinată de 2 factori: cantitatea de plumb din sânge şi din ţesuturi şi timpul de expunere.

Intoxicaţia cu plumb poate fi de 2 tipuri:

·         acută-ca urmare a expunerii la o cantitate mare de plumb într-un timp scurt

·         cronică-ca urmare a expunerii la o cantitate mică de plumb pe o perioadă îndelungată, aceasta fiind mult mai frecventă.În cazul expunerii cornice, plumbul este stocat în cantităţi mari iniţial în oase, ulterior în rinichi.

Semne şi simptome în intoxicatia cu plumb

Semnele şi simptomele provocate de intoxicatia cu plumb variază în funcţie de individ şi de timpul de expunere.

În intoxicaţia acută se întâlnesc:

·         semne neurologice

·         tulburări digestive-durerea abdominală, greaţă, vărsături, constipaţie

·         gust metalic

·         scăderea apetitului, scăderea în greutate

·         absorbţia unei cantităţi crescute de plumb într-un timp scurt poate duce la apariţia şocului, prin pierderi la nivelul tractului gastrointestinal

·         anemie şi hemoglobinurie

În intoxicaţia cronică sunt afectate, în general, mai multe sisteme.Este asociată cu simptome gastrointestinale, neuromusculare şi neurologice.Printre semnele expunerii cornice se numără:

·         afectarea memoriei de scurtă durată şi scăderea capacităţii de concentrare

·         depresie

·         greaţă, dureri abdominale

·         stupor, convulsii, comă

·         anemie

·         hipotermii, transpiraţii, ameţeli

·         tulburări de somn, insomnie

·         paloare, tremor

·         linia Burton-o linie albastră la nivelul gingiilor

·         copiii cu intoxicaţie cronică pot refuza să se joace sau pot avea tulburări de comportament agresive sau hiperkinetice.

Complicaţiile intoxicatiei cu plumb

-Renale

·         Expunerea la o cantitate mare de plumb determină nefropatie şi este o cauză de apariţie a sindromului Fanconi (alterarea funcţiei tubilor proximali renali).

·         Expunerea la o cantitate mai mică este ,de asemenea, nefrotoxică pentru pacienţii cu boli cronice renale, hipertensiune sau diabet zaharat.

·         Intoxicatia cu plumb poate determina gută prin inhibarea excreţiei renale a uraţilor (gută saturnină).

-Sistemul cardiovascular

·         Expunerea la plumb se corelează cu apariţia hipertensiunii arteriale şi a bolilor cardiovasculare.

-Sistemul reproducător

·         Expunerea la plumb poate determina: pierderea sarcinii, moartea fătului, dezvoltarea deficitară a fătului, naşteri premature, azoospermie, motilitate redusă a spermatozoizilor.

-Sistemul nervos

·         Plumbul afectează atât sistemul nervos central (SNC)-în special la copii, cât şi pe cel periferic(SNP)-în special la adulţi.

·         La nivelul SNC poate determina afecţiuni motorii, dar şi cognitive (fatigabilitate).

·         Efectele plumbului asupra SNP se traduc prin neuropatie periferică, paralizie de nerv radial.

-Sistemul digestiv

La nivelul tractului gastrointestinal plumbul poate determina:

·         colica saturniană-caracterizată prin durere colicativă puternică

·         constipaţie, greaţă, varsături

·         anorexie, scădere în greutate, scădrea apetitului

 

-Glanda tiroidă -plumbul duce la afectarea funcţiei tiroidiene.

 

-Sistemul imun –plumbul determină afectarea funcţiei limfocitelor T.

Metabolismul plumbului

Exista multiple modalităţi prin care plumbul poate ajunge în orgamism:

·         prin inhalare, absorbţia realizându-se complet la nivelul porţiunii distale a tractului respirator.

·         prin ingestie, urmată de absorbţie la nivelul tubului digestiv.

·         transcutanat, având o importanţa minoră.

Absorbţia plumbului este, în general, de 10-15% din cantitatea de plumb ingerată, aceasta crescând  la femeile însărcinate şi la copii până la 50%.

O altă cauză de creştere a absorbţiei este deficitul de fier, calciu sau zinc.

În orgamism, plumbul este distribuit:

·         în sânge, unde 99% este legat de eritrocite şi 1% în plasmă, fiind în acest fel transportat la ţesuturi

·         ţesuturile moi (rinichi, ficat, măduvă osoasă, creier)

·         ţesuturi dure (oase, dinţi)

 

Eliminarea plumbului din organism se realizează pe cale renală, prin clearance biliar, materii fecale,  salivă,  lapte matern, fanere.

Plumbul trece bariera fetoplacentară.

Diagnostic

Pentru diagnosticul intoxicaţiei cu plumb sunt utile: anamneza-care confirmă expunerea la plumb, semnele clinice şi o serie de investigaţii paraclinice.

Confirmarea diagnosticului şi stabilirea severităţii intoxicaţiei se face în principal prin măsurarea cantităţii de plumb din sânge(plumbemie).

Diagnostic diferenţial

O serie de afecţiuni se pretează la diagnostic diferenţial cu intoxicatia cu plumb

·         la adulţi acestea sunt:

-sindromul de tunel carpian

sindromul Guillain-Barre

-colica renală, apendicita

-encefalita

·         la copii se face diagnosticul diferenţial cu:

-gastroenterita virală, constipaţie, colica abdominală

-deficienţa de fier

-hematomul subdural, neoplasme ale sistemului nervos central

-tulburări emoţionale şi de comportament

Prevenţia saturnismului

Prevenţia se realizeaza în principal prin evitarea expunerii la plumb.

Pintre măsurile de prevenţie a intoxicatiei cu plumb la copii se numără: spălatul mai des pe mâini, creşterea aportului de calciu şi fier, împiedicarea acestora de a duce mâinile la gură, eliminarea obiectelor care conţin plumb.

Alte metode preventive sunt înlocuirea ţevilor din plumb, interzicerea utilizării plumbului acolo unde nu este esenţial şi screeningul populaţional.

Tratamentul în saturnism

·         Agenţi chelatori-EDTA(etilen-diamino-tetra-acetat), Pentacină şi D-Penicilamină.

·         Trebuie să tratăm deficitul de fier, calciu şi zinc.

·         Dacă la nivelul tractului gastrointestinal este prezent un obiect care conţine plumb, se poate ajunge până la indepartarea chirurigicală a acestuia.

·         Dacă pacientul prezintă convulsii se pot administra anticonvulsivante.

·         Se pot folosi corticosteroizi şi manitolpentru reducerea edemului cerebral.

·         Administrarea de vitamine B1, B6, B12 şi C.

·         Tratament simptomatic.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!