Gonoreea – simptome și tratament

inscriere in comunitate de doctori

Ce este gonoreea?

Gonoreea, cunoscută și sub denumirea de blenoragie sau sculament, este o boală infecto-contagioasă produsă de gonococ, Neisseria gonorrhoeae. Afectează în principal organele genitale, dar poate afecta și anusul, rectul și faringele sau poate disemina în organism (spre articulații, tendoane, pericard, meninge, ficat etc.). Gonoreea este foarte răspândită în ultima perioadă, în special datorită transmiterii sexuale (prin contact vaginal, anal sau oral). Ea poate fi transmisă și fătului, în timpul nașterii, în cazul unei mame afectate.

Cum se produce boala?

Neisseria gonorrhoeae se prezintă sub formă de diplococi Gram negativi (aspect de ”boabe de cafea”). Spre deosebire de ceilalți membri ai genului, gonococii nu sunt capsulați, dar prezintă o endotoxină responsabilă de toxicitatea bacteriei. Prima etapă a procesului contagios constă în aderarea bacteriilor de mucoasa uretrală prin pilii comuni cu rol de adezine și rol antifagocitar. Tulpinile ce nu prezintă pili comuni nu sunt patogene, deoarece nu pot declanșa procesul infecțios, fiind eliminate din organism.

Gonococii se atașează de mucoasă și nu pot fi eliminați mecanic de către urină sau secreția vaginală. Astfel, celulele epiteliale sunt colonizate și invadate, iar gonococii se multiplică intracelular, departe de mecanismele de apărare ale organismului.

Cum evoluează boala?

La bărbat, boala se manifestă rapid printr-o uretrită gonococică. Apare o secreție uretrală seroasă ce devine purulentă în lipsa terapiei. Glandul se poate inflama, micțiunea poate fi însoțită de usturime și se poate ajunge la disurie. În lipsa tratamentul afecțiunea avansează, interesând și glandele anexe ale sistemului reproducător (prostata, veziculele seminale) sau epididimul, ducând până la cazuri de infertilitate.

La femei, boala debutează adesea asimptomatic. Pot apărea secreții vaginale purulente, dar puțin abundente și hemoragii intermenstruale, prurit (mâncărime) în zona anală sau genitală și astenie sau se poate ajunge la disurie și dispareunie (durere în timpul actului sexual). În lipsa tratamentului se poate ajunge la complicații grave, cu evoluția infecției spre glandele anexe, spre endometru, salpinge, trompe sau chiar spre peritoneu. Se poate ajunge la o boală inflamatorie pelviană cu dureri cronice sau chiar la infertilitate. În timpul sarcinii, afectiunea poate fi cauza unui avort, a nașterii premature sau a rupturii premature de membrane. Poate provoca o sarcină ectopică, iar viața mamei poate fi pusă în pericol.

În cazul transmiterii infecției spre făt, în timpul nașterii, acesta poate suferi de oftalmie neonatorum, o conjuctivită gravă ce poate duce la orbire. De aceea, tuturor nou-născuților li se administrează, în scop profilactic, Eritromicină sau azotat de argint.

Febra poate însoți toate aceste simptome, fiind un semn al luptei organismului împotriva unei infecții.

În caz de diseminare hematogenă a bacteriei, pot apărea erupții cutanate (inițial sub formă de papule și apoi pustule), artrite, tenosinovite, poliartralgii, pericardite, meningite, perihepatite (Sindromul Fitz Hugs Curtis), vulvo-vaginite (la fetițe), endoftalmite, rectită.

În funcție de modul în care a fost contactată infecția, bacteria poate provoca:

·         gonoreea faringiana ce evoluează în general asimptomatic;

·         gonoreea ano-rectală ce poate fi asimptomatiocă sau poate prezenta semnele unei proctite, cu secreții rectale purulente.

Cum se apără organismul?

Organismul încearcă să elimine mecanic gonococii prin fluxul urinar și prin secreția vaginală. Pentru a împiedica atașarea bacteriilor de mucoasa uretrală, se secretă anticorpi: IgA secretorii și IgG. Se activează Sistemul Complement și se secretă fagocite, în special polimorfonucleare. Astfel, se încearcă eliminarea gonococilor prin opsonizare (prin anticorpi) și prin fagocitare (prin neutrofile – PMN). Deși organismul reacționează în urma infectării și produce anticorpi, o persoană poate suferi îmbolnăviri repetate, probabil datorită multitudinii de antigene de suprafață ce le prezintă bacteria.

Cum se pune diagnosticul acestei afecțiuni?

Diagnosticul trebuie să treacă peste jena pacientului de a se prezenta la medic și de a-i oferi toate informațiile necesare, chiar dacă este incomodă abordarea acestei teme sexuale. Pacientul poate apela la medicul de familie, la ginecolog, urolog sau chiar internist. Este foarte important ca toți contacții unui pacient cu gonoree să fie consultați și tratați în caz de infectare. Pentru aceasta, este nevoie de complianța pacientului.

Diagnosticul se pune, apoi, pornind de la simptomele prezentate de bolnav și prin analiza produselor patologice: secreție uretrală, secreția prezentă la nivelul colului uterin, secreție vaginală, secreție conjunctivală, secreție faringiană, puroi sau lichid articular. Diagnosticul de laborator poate fi apoi pus prin examinarea microscopică a unui frotiu efectuat din produsul patologic prin colorația Simplă cu albastru de metil sau colorația Gram. Urmează, cultivarea gonococilor pe medii de cultură specifice și efectuarea unor teste biochimice specifice. Este foarte importantă cultivarea imediată a neisseriilor, deoarece acestea sunt foarte sensibile în mediul extern și pot apărea erori cu rezultate fals negative.

Cum se tratează gonoreea?

Tratamentul gonoreei trebuie realizat doar la indicația medicului și cu recomandările acestuia. Este recomandată abstinența sexuală pe parcursul terapiei pentru a nu contamina și alte persoane. Tratamentul de elecție a fost, pentru mulți ani, Penicilina. Tratamentul abuziv, nerațional și fără recomandare medicală a dus la apariția de tulpini rezistente, producătoare de penicilaze (rezistență de natură plasmidică). Această rezistență se manifestă și față de Tetraciclină și Cloramfenicol și se transmite de la o bacterie la alta.

De aceea, se recomandă tratamentul cu Ceftriaxonă sau Cefixime pentru infecțiile necomplicate. În cazul alergiei față de beta-lactamine, se administrează o doză unică de Spectinomicină, Ciprofloxacin sau Rozoxacin. Fiind posibilă o coinfecție cu Chlamydia, tratamentul administrat trebuie continuat cu Doxiciclină sau Azitromicină. Femeilor însărcinate le este recomandată Ceftriaxona și Spectinomicina, iar sugarilor, doar Ceftriaxona. Cele mai frecvente reacții adverse în urma tratamentului sunt greața și vărsăturile.

În general, în lipsa complicațiilor, tratamentul poate fi administrat de către pacient, la domiciliu. În cazul complicațiilor și diseminării hematogene a bacteriei, se impune spitalizarea și administrarea antibioticelor pe cale intravenoasă (i.v.) sau intramuscular (i.m.). Dacă apar complicații de tipul abcesului, se impune o intervenție chirurgicală pentru drenare și excizie.

Tratamentul trebuie urmat pe toată perioada indicată de medic, chiar și în lipsa simptomelor evidente. Gonoreea este curabilă, dar acest fapt presupune respectarea tratamentului și indicațiilor specialistului.

Cum ne putem proteja de această boală?

Așa cum am mai spus, o persoana infectată și vindecată se poate îmbolnăvi din nou. Astfel, cea mai bună metodă pentru a ne proteja de această boală o reprezintă respectarea normelor de igienă sexuală și protejarea prin folosirea prezervativului (anticoncepționalele nu sunt o barieră în calea infecției).

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!