Diverticulul Meckel este o anomalie congenitală. Acesta este un vestigiu embrionar al ductului omfalomezenteric.
Ductul omfalomezenteric este un duct care face legătura între ombilic și mezenter în viața intraembrionară. În mod normal, acesta se obstruează. În mod normal, obliterarea se face în săptămânile 5-7 de viață intrauterină. Acest duct mai numește și duct vitelin.
Diverticului Meckel este situat la nivelul intestinului subțire. Termenul de diverticul se referă la o mică prelungire în formă de sac. Localizarea lui este la aproximativ 45-90 cm proximal de valva ileo-cecală.  În general, are 1-12 cm lungime. El poate fi sau nu atașat la ombilic printr-o coardă fibroasă.
Această anomalie este prezentă la aproximativ 2% din populația generală. Cel asimptomatic are distribuție egală între sexe. Cel simptomatic apare de 3 ori mai frecvent la bărbați.

Tipuri de diverticul și complicații

Diverticulul Meckel este un diverticul adevărat. Astfel, el este format din toate cele 3 straturi ale peretelui intestinal. Ductul omfalomezenteric conține celule pluripotente. Acestea persistă în diverticulul Meckel. Pot fi prezente, așadar, mucoasă gastrică, duodenală, pancreatică, colonică.

Simptomatologia depinde de tipul de diverticul. În 95% din cazuri, diverticulul se dezvoltă din celule intestinale. În consecință, diverticulul funcționează ca o componentă normală intestinală. Acest tip de diverticul nu produce simptome semnificative. De aceea, mulți pacienți sunt asimptomatici.

Există cazuri când diverticulul conține celule gastrice sau pancreatice. În această situație, diverticulul va funcționa diferit față de restul intestinului. Printre manifestări, enumerăm:
-ocluzia intestinală
-hemoragie intestinală
-inflamație intestinală
-perforație intestinală
–anemie
-tumori

Fiziopatologie

Hemoragia este mai frecventă la copiii sub 5 ani. Aceasta apare când se produc ulcerații din cauza secreției acide. Secreția acidă se declanșează când există mucoasă gastrică ectopică – la nivelul diverticulului.

Ocluzia intestinală este mai frecventă în copilăria târzie și la adulți. La copii, obstrucția se face prin invaginarea diverticulului. Obstrucția mai poate fi o consecință a adeziunilor, volvulusului, tumorilor, corpilor străini. Cei mai frecvenți corpi străini ingerați sunt oasele de pește. De asemenea, diverticulul poate fi încarcerat într-un sac herniar. Această situație se numește hernie Littre.

Inflamația diverticulului se numește diverticulită. Aceasta apare mai des în copilăria târzie.

Perforația cauzează peritonită. Aceasta este o urgență chirurgicală.
Tumorile sunt rare și apar, de obicei, la adulți.

Simptomatologie

Simptomele date de aceste complicații sunt:
1. Crampe, durere abdominală medie-severă, greață și vărsături. Acestea apar în cazul obstrucției intestinale. Absența tranzitului intestinal este un alt semn al ocluziei.
2. Durere abdominală și sensibilitate la palpare. Acestea sunt simptome ale diverticulitei. Sensibilitatea este localizată periombilical. De obicei, sunt asociate și vărsăturile. Simptomatologia este similară apendicitei.
3. Sângerările rectale. Acestea apar mai mult la copii și definesc hematochezia. Sângele apare roșu, însă nu este abundent. La adulți, manifestarea este sub formă de melenă. Melena reprezintă eliminarea unui scaun negru.
4. Dureri abdominale intense, apărare musculară difuză, semne de iritație peritoneală. Toate acestea sunt sugestive pentru peritonită. Peritonita este o urgență care poate pune viața în pericol.

Diagnosticul pozitiv

•  O anamneză efectuată corect va obține informații despre simptomatologie și istoric.
•  Examenul fizic va detecta sensibilitatea abdomenului, precum și apărarea musculară, dacă este cazul.
• Recoltarea de sânge în vederea efectuării hemoleucogramei. Aceasta va detecta dacă bolnavul are anemie. Aceasta apare prin sângerările din scaun.
• Investigația de elecție pentru diagnosticare: examenul scintigrafic cu Technețiu 99. Technețiul are afinitate pentru țesutul gastric. Așadar, dacă acesta este prezent la nivelul diverticulului, va fi detectat. Aspectul va fi acela al unei pete localizate la distanță de stomac. Există și rezultate fals-negative ale acestei investigații. Astfel, un rezultat negativ al examenului scintigrafic nu va exclude posibilitatea unui diverticul Meckel.
• În cazul hemoragiei, este utilă angiografia. Prin aceasta, va fi localizată sângerarea. Este folosită angiografia de arteră mezenterică superioară.
• Rectosigmoidoscopia este o altă investigație folosită pentru diagnosticare. Prin aceasta, sunt recepționate imagini din rect și sigmoid în vederea evidențierii ocluziilor și/sau hemoragiilor.
• Pacienții care au durere și sensibilitate abdominală au indicație pentru CT cu substanță de contrast.
• Uneori, diagnosticul se pune chirurgical, după ce inițial a fost suspicionată o apendicită.

Diagnosticul diferențial

Există o serie de afecțiuni care trebuie luate în considerare pentru diagnosticul diferențial. Acestea sunt:

Tratament

Diverticulii mici, asimptomatici, nu necesită intervenție. Există controverse legate de descoperirea unui diverticul Meckel în mod accidental în timpul unei intervenții chirurgicale. Anumiți chirurgi preferă rezecția acestuia la copii și tineri, chiar dacă este asimptomatic. Diverticulul este rezecat și la pacienții vârstnici dacă este palpabil. Un diverticul palpabil poate conține mucoasă ectopică. Astfel, are un risc mai mare de complicații.

Diverticulita necesită, de asemenea, intervenție chirurgicală. La fel și un diverticul care provoacă hemoragie. Pacienții cu obstrucție intestinală necesită o intervenție cât mai rapidă.
În cazul în care pacientul are anemie, sunt administrate suplimente de fier. În cazurile severe, se impune transfuzia sangvină.

Cea mai întâlnită complicație postoperatorie este ocluzia intestinală prin formarea de adeziuni. Principala manifestare este hemoragia gastrointestinală. Cel mai frecvent, aceasta apare la bolnavii cu ischemie intestinală.

Prognostic și concluzii

Diverticulul Meckel este cea mai frecventă anomalie congenitală a intestinului subțire.
Dacă pacienții simptomatici sunt tratați rapid, prognosticul este excelent. Riscul de a face o complicație postoperatorie este între 2 și 7%. Postoperator, recuperarea se face în 2-4 săptămâni.
Pacienții asimptomatici pot continua să aibă un stil de viață normal.