Boala mână-picior-gură este o afecţiune cauzată de o infecţie virală acută  care interesează frecvent populaţia pediatrică . Cele mai numeroase cazuri se înregistrează sub vârsta de 5 ani. Boala mână-picior-gură este o afecţiune contagioasă, frecvent întâlnită, în timpul sezoanelor calde, primăvara- vara. Boala mână-picior-gură prezintă un debut marcat de manifestări de tip gripal. Acesta este urmat de o erupţie care interesează cu predilecţie cele trei zone -mâna, piciorul, gura- care dau şi denumirea acestei boli.

 Cauzele bolii mână-picior-gură

Boala mână-picior-gură este cauzată de virusuri, mai exact enterovirusuri.

• Cel mai frecvent este implicat virusul Coxsackie A16.
• Enterovirusul 71 este considerat a fi cea de-a doua cauză ca frecvenţă de îmbolnăvire.

Infecţia se poate contracta de mai multe ori pe parcursul vieţii.

Transmiterea bolii mână-picior-gură

Infecţia se transmite:

• prin contact direct cu leziuni existente la nivelul pielii;
• prin intermediul salivei;
• tuse;
• strănut;
• prin secreţiile nazofaringiene;
• prin contact direct cu obiecte contaminate.

Semne şi simptome în boala mână-picior-gură

Perioada de incubaţie durează 3-7 zile.

Debutul este marcat de febră, inapetenţă, stare generală alterată, dificultate în alimentare, faringe hiperemic, cefalee, uneori adenomegalie şi diaree.

Simptomatologia este mai severă la copii în comparaţie cu persoanele adulte.

În perioada de stare apar vezicule pe fond eritematos la nivelul cavităţii bucale. Veziculele sunt dureroase, se rup uşor, suprafaţa căpătând un aspect denudat. Acest tip de leziuni pot fi prezente şi în jurul gurii.

La nivelul palmelor şi plantelor se remarcă apariţia unor pete eritematoase, uneori însoţite de senzaţie dureroasă, în locul cărora se pot, apoi, dezvolta vezicule ce dispar în aproximativ 7-10 zile, nelăsând cicatrici.

Există şi alte zone în care putem întâlni leziuni:

• la nivelul feselor (unde leziunile pot conflua);
• la nivelul braţelor;
• la nivel toracic lateral.

Totuşi, în funcţie de tipul de virus implicat, manifestările pot fi atipice.

 Contagiozitatea bolii mână-picior-gură

Contagiozitatea persoanei care a fost contaminată începe cu câteva zile înainte de apariţia simptomelor – adică încă din perioada de incubaţie- şi continuă şi după debutul simptomatologiei, timp de 1 până la 3 săptămâni,  prin picături din salivă sau de mucus şi timp de 1 până la 2 luni prin scaun.

Diagnosticul bolii mână-picior-gură

Dianosticul bolii mână-picior-gură este un diagnostic anamnestic şi clinic. Astfel, vârsta pacientului, aspectul şi dispoziţia leziunilor orientează diagnosticul.

Rareori se efectueaza culturi virale din secreţii, leziuni sau scaun pentru identificarea tulpinii virale.

Diagnostic diferenţial al bolii mână-picior-gură

Diagnosticul diferenţial al bolii mână-gură-picior se realizează cu:

• herpangina;
• gingivostomatita herpetică;
• stomatita aftoasă;
• eritemul multiform;
• varicela;
• reacţii alergice la medicamente;
• purpura Henoch-Schönlein;
• Sindromul Stevens-Johnson.

Tratamentul bolii mână-picior-gură

În cazul bolii mână-gură-picior, nu există tratament specific.

Evoluţia bolii este în general pe parcursul a 10 zile.

Datorită faptului că veziculele nu se rup, există o limitare a contagiozităţii şi suprainfectării.

Tratamentul suportiv include:

• în cazul în care copilul este deshidratat, acesta se internează şi i se vor administra soluţii de reechilibrare hidroelectrolitică;
• pentru febră se administreaza medicamente precum: ibuprofen, paracetamol;
• în cazul durerii determinate de leziunile veziculare de la nivelul cavităţii bucale se administrează preparate conţinând glicerină;
• la nivelul leziunilor de pe piele se pot aplica soluţii antipruriginoase;

În general tratamentul este la domiciliu, iar copilul trebuie izolat.

Boala mână-picior-gură este cauzată de virusuri, prin urmare, NU se vor administra antibiotice.

Complicaţiile bolii mână-picior-gură

Complicaţiile frecvente sunt reprezentate de:

• suprainfecţia leziunilor;
• descuamarea extinsă a pielii.

Dintre complicaţiile severe, dar rar întâlnite, se pot enumera:

• deshidratare;
• miocardită;
• pericardită;
• pneumonie;
• meningită;
• encefalită;
• meningoencefalită;
• convulsii

În primul trimestru de sarcină, infecţia poate duce la retard de creştere intrauterină sau chiar la avort spontan.

Măsuri preventive

Profilaxia se realizează prin respectarea regulilor de igienă de bază.

Metodele de profilaxie esenţiale sunt:

• spălatul pe mâini cât mai frecvent, mai ales după utilizarea toaletei, înainte de pregătirea mesei;
• dezinfectarea suprafeţelor din bucătărie, baie, a jucăriilor;
• izolarea persoanelor contagioase.