Interpretare fibrilației atriale pe EKG – noțiuni de fiziopatologie pentru studenți

Fibrilația atrială este o aritmie supraventriculară, fiind una dintre cele mai întâlnite tulburări de ritm. Aceasta evidențiază o depolarizare atrială total dezorganizată, cu pierderea contracției atriale. Din punct de vedere clinic, fibrilația atrială prezintă o simptomatologie foarte dierită. La unii pacienți este total asimptomatică, iar în cazul altora poate să apară chiar sincopa. Simptomele cele mai comune sunt: dispnee, palpitații, vertij, sincope, angină, fatigabilitate.

Fibrilația atrială este o aritmie, care are frecvența atrială neregulată, cuprinsă între 350 și 600 bătăi/minut, cu un ritm ventricular neregulat.

Fibrilația atrială – tabloul paraclinic

Luând în considerare cei patru pași necesari interpretării electrocardiogramei (mai multe detalii aici), prima dată trebuie stabilit ritmul.

În cazul fibrilației atriale, ritmul este neregulat, haotic. Undele „P” sunt înlocuite de undele „f” de fibrilație. Acestea sunt vizibile cel mai bine în derivațiile V1 și V2.

În ceea ce privește frecvența cardiacă, aceasta are valori cuprinse între 350 și 600 b/min. Ritmul ventricular este neregulat, cu o frecvență de 120-150 b/min.

Complexele QRS sunt normale morfologic, însă neregulate, intervalul PR este absent, iar intervalul QT nu se poate măsura.

Apare diagnosticul de certitudine în fața unei tahicardii cu frecvență crescută și complex QRS larg. Tahicardia neregulată apre în urma unui bloc atrio-ventricular functional nesistematizat (neordonat) de grad mic. Datorită blocului atrio-ventriculat apare și  „deficitul de puls”. Acesta se referă la o diferență între pulsul central și cel periferic, acesta din urmă fiind mai mic.

Interpretarea propriu-zisă a unui EKG cu fibrilație atrială

Orice electrocardiogramă se interpretează urmând cei patru pași:

1.            Stabilirea ritmului de bază a inimii

2.            Determinarea frecvenței cardiace

3.            Determinarea axului electric al inimii

4.            Analiza cronologică și morfologică a traseului EKG.

Avem ritm neregulat datorită absenței undei „P”.

Frecvența cardiacă se măsoară diferit decât în cazul prezenței ritmului sinusal. Numărăm 15 pătrate mari, pe acestea le înmulțim cu 20, iar rezultatul îl împărțim la numărul de unde R aflate în intervalul de 15 pătrate mari.

!!! În cazul unui traseu de 30 de pătrate, pentru frecvența ventriculară înmulțim numărul de complexe QRS cu 10. Pentru frecvența atrială, numărăm undele P și le înmulțim cu 10.

Complexele QRS sunt neregulate, intervalul PR este absent. Diferența dintre fibrilație și flutter atrial se poate sesiza cu ajutorul complexelor QRS. În cazul fibrilației atriale, acestea sunt neregulate, îar în cazul flutterului atrial, complexele sunt regulate.

Concluzie

În concluzie, putem recunoaște ușor fibrilația atrială de pe o electrocardiogramă, atâta timp cât recunoaștem absența undelor P și observăm complexele QRS neregulate.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!