Căutare

Toate procedurile

Schimba ora Programări

Inchide

Programează Consultație

Atenție! Data și ora exactă a programării va fii stabilită telefonic, apoi vă va fi comunicată verbal dar si pe e-mail.

Programează serviciu medical

Cerere o ofertă medicală

Cerere serviciu medical

Analiza detaliată

Analiza detaliată

Răspuns

Răspuns

duminică, decembrie 22, 2024

Xapimant comprimate filmate 10 mg, 20 mg – PROSPECT

NewsMed
NewsMed

04 Feb 2020

eye-glyph Vizualizări: 176

Distribuie Articolul

1. Denumire, compoziţie şi clasa de medicamente din care face parte

Xapimant este un medicament ce face parte din categoria antagonistilor de receptori N-metil-D-aspartat (NMDA). Acesta conţine substanţa activă memantină. Pe lângă substanţa activă, comprimatele de Xapimant mai conţin o serie de componente: lactoză anhidră, celuloză microcristalină, dioxid de siliciu coloidal anhidru, amidon de porumb, stearat de magneziu, hipromeloză, lactoză monohidrat, triacetină, macrogol, dioxid de titan.

2. Indicaţii şi contraindicaţii

Indicaţii

Xapimant este un medicament indicat în cazul demenței ce poate apărea în boala Alzheimer, ajutand la îmbunătățirea memoriei și a transmisiei semnalelor nervoase la nivel cerebral. Xapimant acționează ca un antagonist la nivelul receptorilor N-metil-D-aspartat (NMDA), ce au un rol important în procesul de învățare și memorie.


Xapimant este indicat pentru tratamentul persoanelor ce suferă de boala Alzheimer moderată sau severă.


Contraindicaţii

Nu luaţi Xapimant dacă vă aflați în următoarele cazuri:

  • Aveţi hipersensibilitate la substanţa activă (memantină) sau la oricare din componentele enumerate la punctul 1;

3. Reacții adverse şi supradozaj

Reacții adverse
Reacţii adverse frecvente (afectează mai puțin de 1 persoană din 10):
  • Dureri de cap;
  • Ameţeală;
  • Stare de oboseală excesivă, somnolență;
  • Valori crescute ale analizelor sangvine cu privire la funcția hepatică;
  • Tulburări de echilibru;
  • Hipertensiune arterială;
  • Dispnee;
  • Hipersensibilitate la medicament.
Reacţii adverse mai puțin frecvente (afectează mai puţin de 1 persoană din 100):
  • Oboseală;
  • Infecții fungice;
  • Confuzie;
  • Halucinații:
  • Vărsături;
  • Tulburări de mers;
  • Insuficiență cardiacă;
  • Tromboză/ trombembolism.
Reacţii adverse foarte rare (afectează mai puţin de 1 persoană din 10000):
  • Convulsii.
Reacții adverse cu frecvență necunoscută sau care nu a putut fi estimată din datele disponibile pană în prezent:
  • Pancreatită;
  • Hepatită;
  • Episoade psihotice.

Boala Alzheimer a fost asociată cu depresie și idei suicidare ce pot ajunge la suicid. Aastfel de evenimente au fost raportate la pacienții tratați cu Xapimant în perioada care a urmat punerii pe piață a acestui medicament.


Supradozaj

În cazul în care aţi luat o cantitate mai mare decât trebuia, este posibil să apară accentuate reacțiile adverse descrise mai sus. Cu toate acestea, Xapimant nu vă pune viața în pericol decat în cazul în care ați luat o doză foarte mare. În acest caz, anunțați cat mai repede medicul.

4. Interacţiuni şi atenţionări speciale

Interacţiuni Xapimant cu alte medicamente

Anunţaţi medicul sau farmacistul dacă urmaţi tratament cu unul sau mai multe din următoarele medicamente:

  • Agoniști dopaminergici (L-Dopa, bromocriptină);
  • Anticoagulante orale;
  • Anticolinergice;
  • Anticonvulsivante;
  • Amantadină;
  • Baclofen;
  • Barbiturice;
  • Cimetidină, ranitidină, procainamidă, chinidină, chinină, nicotină;
  • Dantrolen;
  • Dextrometorfan;
  • Hidroclortiazidă;
  • Ketamină.
Atenţionări speciale

Înainte de a vă administra Xapimant, discutaţi cu medicul sau farmacistul:

  • Dacă aveţi antecedente de crize convulsive generalizate datorate epilepsiei;
  • Dacă ați suferit recent un infarct miocardic;
  • Dacă aveți insuficiență cardiacă;
  • Dacă aveți hipertensiune arterială necontrolată medicamentos;
  • Dacă suferiți de insuficiență renală;
  • Dacă aveți infecții severe la nivelul tractului urinar.
Precauţii
  • Copii și adolescenți: Xapimant nu se administrează la copii și adolescenți cu varsta mai mică de 18 ani.
  • Alimente și băuturi: Anunțați medicul dacă ați schimbat recent sau doriți să schimbați în mod radical dieta (dacă de exemplu doriți să urmați o dietă vegetariană).
  • Sarcina şi alăptarea: Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi. Acest medicament nu se administrează în timpul sarcinii sau alăptării. Este indicat ca femeile care utilizează Xapimant să nu alăpteze.
  • Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor: Xapimant poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Este indicat să discutați cu medicul dacă boala dumneavoastră vă permite să conduceți vehicule sau să folosiți utilaje.
  • Lactoză: Xapimant conţine lactoză. Dacă aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a vă administra acest medicament.

5. Doze şi mod de administrare

Întotdeauna luați Xapimant așa cum vă prescrie medicul dumneavoastră.

Doze
Xapimant comprimate filmate 10 mg:
  • Doza recomandată este de 20 mg (2 comprimate) o data pe zi.
  • În scopul reducerii riscului de apariție a reacțiilor adverse se poate utiliza următoare schemă de tratament:
      • Săptămana 1: ½ cp de 10 mg
      • Săptămana 2: 1 cp de 10 mg
      • Săptămana 3: 1 cp și ½ de 10 mg
      • Săptămana 4 și după: 2 cp de 10 mg
Xapimant comprimate filmate 20 mg:
  • Doza recomandată este de 20 mg (1 comprimat) o data pe zi.
  • În scopul reducerii riscului de apariție a reacțiilor adverse se poate utiliza următoare schemă de tratament:
      • Săptămana 1: ¼ cp de 20 mg
      • Săptămana 2: ½ cp de 20 mg
      • Săptămana 3: ¾ cp de 20 mg
      • Săptămana 4 și după: 1 cp de 20 mg

Copii sub 18 ani: Xapimant nu se administrează la această categorie de varstă.

Mod de administrare

Comprimatele de Xapimant trebuie administrate o dată pe zi, la aceeși oră, pe cale orală, cu o cantitate suficientă de apă. Comprimatele se pot administra cu alimente sau fără alimente. Nu se administrează tratamentul împreună cu băuturi alcoolice.

  • Comprimatele de 10 mg pot fi divizate în 2 doze egale.
  • Comprimatele de 20 mg pot fi divizate în 4 doze egale.
Modificarea tratamentului

Dacă uitaţi să luaţi Xapimant: Așteptați și luaţi următoarea doză atunci la ora obișnuită. Nu luați doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă doriți să întrerupeți tratamentul: Discutați cu medicul dumneavoastră dacă doriți să întrerupeți tratamentul. Acest medicament se va administra atata timp cat este eficient pentru dumneavoastră.

Dacă luați mai mult Xapimant: În acest caz este posibil să prezentați unele din simptomele descrise la punctul Reacții adverse. Cu toate acestea, dacă luați o doză mai mare de medicament decat era necesar, aceasta nu vă va provoca niciun rău. Este indicat să vă adresați unui medic dacă luați o doză foarte mare.

6. Alte informaţii

Cum se păstrează comprimatele de Xapimant
  • Păstraţi la temperaturi sub 25 C, în ambalajul original.
  • Nu lăsaţi medicamentul la îndemână copiilor.
  • Nu utilizaţi medicamentul după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
  • Nu înlăturaţi medicamentul pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.
Conţinutul ambalajului

Xapimant cp 10 mg – comprimate filmate, ovale, de culoare albă, cu dimensiuni de 6,1x 11,6 mm, prevăzute pe ambele fețe cu linie mediană. Aceste comprimate pot fi divizate în două părți egale.

Xapimant cp 20 mg – comprimate filmate, ovale, de culoare roșu deschis, cu dimensiuni de 11,1 mm, prevăzute pe una din fețe cu două linii mediane. Aceste comprimate pot fi divizate în patru părți egale.

Adauga un comentariu

Logo

Site-ul NewsMed.ro se adresează oricărei persoane care prezintă interes cu privire la subiecte din sfera medicală şi care decide să nu rămână nepăsătoare atunci când vine vorba de asigurarea propriei sănătăţi.

Contacts

Colaborare:

colaborare@newsmed.ro

Publicitate:

publicitate@newsmed.ro
Social

Acum ne găsești și pe rețelele de socializare!