Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Tacforius 0,5 mg se comercializează sub formă de capsule cu eliberare prelungită. Fiecare capsulă cu eliberare prelungită de Tacforius conține ca substanță activă tacrolimus (sub formă de monohidrat) 0,5 mg. La nivel molecular, efectele tacrolimusului par a fi mediate prin legarea de o proteină citosolică , responsabilă de acumularea intracelulară a compusului.Tacrolimus face parte din clasa imunosupresoarelor. Ca excipienți, Tacforius conține:
Acest medicament este indicat a fi administrat în următoarele situații:
Tacforius nu este recomandat a fi utilizat de către pacienți cunoscuți cu:
În urma studiilor clinice și farmacologice efectuate, s-au decelat următoarele categorii de reacții adverse.
Similar altor medicamente imunosupresoare potente, pacienții tratați cu tacrolimus au frecvent un risc crescut de infecții (virale, bacteriene, fungice, protozoarice). Evoluția unor infecții preexistente poate fi agravată. Pot apărea atât infecții generalizate cât și localizate. La pacienții tratați cu medicamente imunosupresoare, inclusiv capsule de tacrolimus cu eliberare prelungită, au fost raportate atât cazuri de nefropatie asociată cu infecții cu virusul BK, cât și cazuri de leucoencefalopatie multifocală progresivă asociată cu infecții cu virusul JC.
Pacienții tratați cu medicamente imunosupresoare au un risc crescut de a dezvolta tumori maligne. Tratamentul cu tacrolimus a fost asociat cu dezvoltarea de tumori benigne dar și maligne, inclusiv afecțiuni limfoproliferative asociate cu virusul Epstein Barr și tumori maligne cutanate.
Frecvente: anemie, trombocitopenie, leucopenie, anomalii ale analizelor eritrocitelor, leucocitoză.
Mai puțin frecvente: coagulopatii, pancitopenie, neutropenie, probe de coagulare și de sângerare anormale.
Rare: purpură trombotică trombocitopenică, hipoprotrombinemie.
Cu frecvență necunoscută: aplazie eritrocitară pură, agranulocitoză, anemie hemolitică.
Au fost observate reacții alergice și anafilactoide la pacienții aflați în tratament cu tacrolimus.
Rar a fost raportat hirsutismul.
Foarte frecvente: diabet zaharat, hiperglicemie, hiperpotasemie.
Frecvente: acidoză metabolică, alte diselectrolitemii, hiponatremie, supraîncărcare lichidiană, hiperuricemie, hipomagneziemie, hipopotasemie, hipocalcemie, scădere a poftei de mâncare, hipercolesterolemie, hiperlipidemie, hipertrigliceridemie, hipofosfatemie.
Mai puțin frecvente: deshidratare, hipoglicemie, hipoproteinemie, hiperfosfatemie.
Foarte frecvente: insomnie.
Frecvente: confuzie și dezorientare, depresie, simptome de anxietate, halucinații și tulburări mintale, dispoziție depresivă, tulburări și afecțiuni ale stării de dispoziție, coșmaruri.
Mai puțin frecvente: tulburări psihotice.
Au fost raportate frecvent următoarele reacții adverse:
Mai puțin frecvent au fost întâlnite:
Rar au fost raportate: hipertonie și miastenie.
Frecvente: tulburări oculare, vedere încețoșată, fotofobie.
Mai puțin frecvente: cataractă, cecitate.
Din această categorie putem menționa următoarele reacții adverse: tinitus, hipoacuzie, surditate neurosenzorială, afectare a auzului.
Frecvente: boală coronariană ischemică, tahicardie.
Mai puțin frecvente: insuficiență cardiacă, aritmii ventriculare și stop cardiac, aritmii supraventriculare, cardiomiopatie, hipertrofie ventriculară, palpitații.
Rare: pericardită exsudativă,torsadă a vârfurilor.
Frecvent au fost întâlnite: hipertensiune arterială, evenimente tromboembolice și ischemice, afecțiuni hipotensive de cauză vasculară, hemoragii, afecțiuni vasculare periferice.
Puțin frecvente: tromboză venoasă profundă a membrelor, șoc, infarct.
Frecvente: boli pulmonare parenchimatoase, dispnee, pleurezie, tuse, faringită, congestie și inflamație nazală.
Mai puțin frecvente: insuficiență respiratorie, boli de tract respirator, astm bronșic.
Rare: sindrom de detresă respiratorie acută.
Din această categorie putem exemplifica:
Mai puțin frecvente:
Rare: afecțiuni ale căilor biliare, leziuni hepatocelulare și hepatită, colestază și icter, boală veno-ocluzivă hepatică, tromboză de arteră hepatică.
Foarte rar a fost raportată insuficiență hepatică.
Frecvente: erupții cutanate tranzitorii, prurit, alopecie, acnee, hipersudorație.
Mai puțin frecvente: dermatită, fotosensibilitate rare: necroliză epidermică toxică (sindrom Lyell).
Foarte rare: sindrom Stevens Johnson.
Frecvente: artralgii, dorsalgii, spasme musculare, dureri la nivelul extremităților.
Mai puțin frecvente: tulburări articulare.
Rare: diminuare a mobilității.
Foarte frecvent a fost raportată alterarea funcției renale.
Frecvente sunt următoarele reacții adverse: insuficiență renală, insuficiență renală acută, nefropatie toxică, necroză tubulară renală, anomalii urinare, oligurie, simptome vezicale și uretrale.
Mai puțin frecvente: sindrom hemolitic uremic, anurie.
Foarte rare: nefropatie, cistită hemoragică.
Sunt mai puțin frecvente: dismenoree și hemoragie uterină.
Frecvente: tulburări febrile, durere și disconfort, astenie, edem, tulburări de percepere a temperaturii corpului.
Mai puțin frecvente: afecțiuni asemănătoare gripei, nervozitate, senzație de anormalitate, insuficiență multiplă de organe, senzație de presiune toracică, intoleranță la temperatura mediului.
Rare: lipotimie, ulcer, constricție toracică, sete.
Foarte rare: creșterea volumului țesutului adipos.
Foarte frecvente: valori anormale ale testelor care investighează funcția hepatică.
Frecvente: creștere a concentrației plasmatice a fosfatazei alcaline, creștere ponderală.
Mai puțin frecvente: creștere a amilazemiei, modificări pe ECG, valori anormale ale frecvenței cardiace și pulsului, scădere ponderală, creștere a concentrației plasmatice a lactat dehidrogenazei.
Foarte rare: modificări vizibile ecocardiografic, prelungire a intervalului QT pe electrocardiogramă.
Frecvente: disfuncție primară a grefei.
Este importantă raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată prin intermediul sistemului național de raportare.
Experiența legată de supradozaj este limitată. Au fost raportate câteva cazuri de supradozaj accidental cu tacrolimus; simptomele au inclus tremor, cefalee, greață și vărsături, infecții, urticarie, letargie și creșterile concentrațiilor serice de uree, creatinină și alanil-aminotransferază.
Nu este disponibil niciun antidot specific pentru tratamentul cu tacrolimus. În caz de supradozaj, trebuie asigurate măsuri suportive generale și tratament simptomatic. Datorită greutății moleculare crescute, a hidrosolubilității scăzute și a legării extensive de eritrocite și de proteinele plasmatice, se anticipează că tacrolimus nu poate fi dializat. La câteva cazuri izolate de pacienți cu valori ale concentrațiilor plasmatice foarte mari, au fost efectuate cu succes proceduri de hemofiltrare sau hemodiafiltrare, pentru reducerea concentrațiilor toxice. În cazurile de intoxicație orală, lavajul gastric și/sau utilizarea de absorbanți (precum cărbunele activat) pot fi de folos, dacă sunt efectuate imediat după administrare.
Perforația gastro-intestinală a fost raportată la pacienții tratați cu tacrolimus. Având în vedere că perforarea gastro-intestinală este un eveniment medical important, care poate determina o situație care să pună viața în pericol sau gravă, trebuie avut în vedere tratamentul corespunzător imediat după apariția unor simptome sau semne suspecte.
La pacienții tratați cu tacrolimus s-au raportat cazuri de aplazie eritrocitară pură. Toți acești pacienți prezentau factori de risc pentru aplazia eritrocitară pură, cum ar fi infecție cu parvo-virusul B19, afecțiuni preexistente sau medicație concomitentă asociată cu aplazie eritrocitară pură.
Există experiență limitată în cazul pacienților care nu sunt de rasă albă și al pacienților cu risc imunologic crescut (de exemplu cu transplant repetat, dovezi privind prezența unui set de anticorpi reactivi.
Tacforius capsule conține lactoză. Pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intoleranța la galactoză, deficit de lactază sau sindrom de malabsorbție la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Tacforius 5 mg capsule conține ponceau 4R. Acesta poate provoca reacții alergice.
Dozele mari de prednisolon sau metilprednisolon, administrate în tratamentul rejetului acut, pot să crească sau să scadă concentrațiile sanguine de tacrolimus. Carbamazepina, metamizolul și izoniazida pot reduce concentrațiile de tacrolimus.
Întrucât tratamentul cu tacrolimus poate fi asociat cu hiperpotasemie sau poate accentua o hiperpotasemie preexistentă, se recomandă evitarea aportului crescut de potasiu și a diureticelor care economisesc potasiu (de exemplu, amilorid, triamteren sau spironolactonă).
Imunosupresoarele pot afecta răspunsul la vaccinare; de aceea este posibil ca vaccinarea în timpul tratamentului cu tacrolimus să fie mai puțin eficace. Se recomandă evitarea utilizării vaccinurilor vii atenuate.
S-a demonstrat că, la om, tacrolimus poate traversa placenta. Datele limitate provenite de la pacientele cu transplant de organ nu a permis identificarea unui risc crescut al reacțiilor adverse în timpul sau asupra evoluției sarcinii sub tratament cu tacrolimus, în comparație cu alte imunosupresoare. Totuși, au fost raportate cazuri de avort spontan.
Datele obținute la om demonstrează că tacrolimusul este excretat în laptele uman. Întrucât nu pot fi excluse efectele nocive asupra nou-născutului, femeile nu trebuie să alăpteze pe durata tratamentului cu Tacforius.
Dozele inițiale, recomandate mai jos, au, în principal, valoare orientativă. Tacforius este administrat de rutină în asociere cu alte imunosupresoare în perioada inițială postoperatorie. Doza poate varia în funcție de regimul imunosupresor ales. Alegerea dozei de Tacforius trebuie să se realizeze în funcție de evaluarea clinică a rejetului și a tolerabilității individuale a fiecărui pacient, corelate cu monitorizarea concentrației sanguine.
Tratamentul oral cu Tacforius trebuie inițiat cu o doză de 0,20-0,30 mg/kg și zi, administrată o dată pe zi, dimineața. Administrarea trebuie începută într-un interval de 24 de ore de la încheierea intervenției chirurgicale.
Tratamentul oral cu Tacforius trebuie inițiat cu o doză de 0,10-0,20 mg/kg și zi, administrată o dată pe zi, dimineața. Administrarea trebuie începută la aproximativ 12-18 ore de la încheierea intervenției chirurgicale.
Trecerea pacienților de la tratamentul cu ciclosporină la cel cu tacrolimus trebuie făcută cu precauție. Nu se recomandă administrarea concomitentă de ciclosporină și tacrolimus. Tratamentul cu Tacforius trebuie inițiat după determinarea ciclosporinemiei și după evaluarea stării clinice a pacientului. Administrarea trebuie amânată la pacienții cu valori crescute ale ciclosporinemiei. În practică, tratamentul cu tacrolimus a fost inițiat la 12-24 ore de la întreruperea administrării de ciclosporină. Determinarea ciclosporinemiei trebuie continuată și după conversie, întrucât poate fi afectat clearance-ul ciclosporinei.
În tratamentul episoadelor de rejet s-au încercat creșterea dozelor de tacrolimus, corticoterapia și administrarea unor cure scurte de anticorpi mono-/policlonali. Dacă apar semne de toxicitate cum ar fi apariția reacțiilor adverse severe este necesară reducerea dozei de Tacforius.
Pentru trecerea de la alte tratamente imunosupresoare la tratamentul cu Tacforius o dată pe zi, tratamentul trebuie început cu doza orală inițială recomandată în transplantul renal și hepatic, respectiv pentru profilaxia rejetului de transplant.
La pacienții adulți la care s-a făcut conversia la Tacforius, trebuie administrată o doză inițială de 0,15 mg/kg și zi, o dată pe zi dimineața.
Deși nu există experiență clinică cu capsulele de tacrolimus cu eliberare prelungită la pacienții cu transplant de plămân, transplant de pancreas sau transplant de intestin, capsulele de tacrolimus cu eliberare imediată au fost utilizate la pacienții cu transplant de plămân cu o doză inițială de 0,10- 0,15 mg/kg și zi, la pacienții cu transplant pancreatic doza inițială a fost de 0,2 mg/kg și zi, iar la pacienții cu transplant de intestin doza inițiala a fost de 0,3 mg/kg/zi.
Stabilirea dozelor trebuie să se realizeze în funcție de evaluarea clinică a rejetului și a tolerabilității individuale, însoțită de monitorizarea concentrațiilor minime de tacrolimus în sângele total.
La pacienții cu insuficiență hepatică severă poate fi necesară reducerea dozelor pentru menținerea unor valori ale concentrației sanguine minime de tacrolimus în intervalul țintă recomandat.
Întrucât, farmacocinetica tacrolimusului nu este influențată de funcția renală, nu este necesară o ajustare suplimentară a dozelor. Cu toate acestea, având în vedere potențialul nefrotoxic al tacrolimusului, se recomandă monitorizarea atentă a funcției renale (prin determinări repetate ale valorii creatininemiei, a clearance-ului la creatinină și monitorizarea diurezei).
Nu există, până în prezent, dovezi care să ateste necesitatea reducerii dozelor la vârstnici.
Siguranța și eficacitatea Tacforius la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost încă stabilite. Sunt disponibile date limitate, dar nu se poate face nicio recomandare privind dozele.
Tacforius este o formă farmaceutică de tacrolimus cu administrare orală o dată pe zi. Se recomandă ca doza zilnică orală de Tacforius să se administreze o dată pe zi, dimineața. Capsulele cu eliberare prelungită Tacforius trebuie înghițite imediat după scoaterea lor din blister. Pacienții trebuie sfătuiți să nu înghită desicantul. Capsulele trebuie înghițite întregi cu lichid (preferabil cu apă). În general, Tacforius trebuie administrat în condiții de repaus alimentar sau cu cel puțin o oră înainte sau la 2-3 ore după masă, pentru asigurarea unei absorbții maxime. O doză de dimineață omisă trebuie luată cât se poate de repede în aceeași zi. Nu trebuie luată o doză dublă a doua zi dimineața.
Tacrolimusul poate induce tulburări de vedere și neurologice. Acest efect poate fi accentuat dacă tacrolimusul se administrează concomitent cu alcool etilic. Nu au fost efectuate studii asupra efectelor tacrolimusului (Tacforius) asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină și umiditate. Acest medicament nu necesită condiții de temperatură speciale de păstrare.
Perioada de valabilitate este de 2 ani.
© Copyright 2024 NewsMed - Toate drepturile rezervate.