1. Denumire, compoziție și clasa de medicamente din care face parte Argofan 75 mg

Argofan 75 mg se comercializează sub formă de comprimate cu eliberare prelungită. Un comprimat cu eliberare prelungită de Argofan conţine clorhidrat de venlafaxină 84,84 mg echivalent cu venlafaxină 75 mg. Venlafaxina face parte din clasa inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei și norepinefrinei. Ca și excipienți, Argofan conține:

• Hipromeloză
• Stearat de magneziu
• Dioxid de siliciu coloidal anhidru
• Copolimer de acid metacrilic şi acrilat de etil
• Acetiltrietilcitrat
• Talc

2. Indicații și contraindicații Argofan 75 mg

Acest medicament este indicat a fi administrat în tratamentul episoadelor depresive majore, tratamentul tulburării anxioase generalizate, tratamentul tulburării anxioase sociale, tratamentul tulburărilor de panică, cu sau fără agorafobie (mai multe detalii despre agorafobie aici). De asemenea, poate fi utilizat și pentru prevenirea recurenţelor episoadelor depresive majore.

Medicamentul nu este indicat persoanelor cunoscute cu hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi anterior. De asemenea, nu este recomandat tratamentul concomitent cu inhibitorii de monoaminooxidază ireversibili din cauza riscului apariției de sindrom serotoninergic, cu simptome cum sunt agitaţie, tremor şi hipertermie. De aceea, iniţierea tratamentului cu venlafaxină nu trebuie să se facă la mai puţin de 14 zile după întreruperea tratamentului cu un inhibitor de monoaminooxidază ireversibil. Totodată, tratamentul cu venlafaxină trebuie întrerupt cu cel puţin 7 zile înaintea începerii tratamentului cu un inhibitor de monoaminooxidază ireversibil.

3. Reacții adverse și supradozaj cu Argofan 75 mg

În urma studiilor farmacologice și clinice efectuate, s-au decelat următoarele categorii de reacții adverse.

Tulburări hematologice şi limfatice

Acestea au frecvență de apariție necunoscută. Pot fi întâlnite: trombocitopenie, tulburări sanguine (incluzând agranulocitoză, anemie aplastică, neutropenie, pancitopenie).

Tulburări endocrine

Din această categorie a fost raportat, cu o frecvență necunoscută, sindromul de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic.

Tulburări psihice

Cele mai frecvente reacții adverse din această categorie sunt: stare confuzională, depersonalizare, anorgasmie, scăderea libidoului, nervozitate, insomnie, vise anormale. Mai rar pot apărea: halucinaţii, pierderea contactului cu realitatea, agitaţie, orgasm anormal (în cazul femeilor), apatie, hipomanie, bruxism, manie. Cu frecvență necunoscută sunt: ideaţia suicidară şi comportamentul suicidar, delir, agresivitate.

Tulburări ale sistemului nervos

Dintre acestea, foarte frecvent au fost raportate: ameţeli, cefalee , somnolenţă, tremor, parestezie, hipertonie, acatisie/ agitaţie psihomotorie, sincopă, mioclonii, coordonare anormală, tulburări de echilibru, disgeuzie. Mai pot fi întâlnite, însă mult mai rar, convulsii, sindrom neuroleptic malign, sindrom serotoninergic, sau tulburări extrapiramidale inclusiv distonie şi diskinezie, diskinezie tardivă.

Tulburări oculare

Frecvente sunt tulburările vizuale inclusiv vedere încețoșată, midriază, anomalie de acomodare. Cu frecvență necunoscută de apariție este glaucomul cu unghi închis.

Tulburări cardiace

Foarte frecvente: palpitaţii, tahicardie. Cu frecvență necunoscută: fibrilaţie ventriculară, tahicardie ventriculară.

Tulburări vasculare

Cele mai frecvente reacții adverse ale acestei categorii sunt: hipertensiune arterială, vasodilataţie (de cele mai multe ori hiperemie facială tranzitorie), hipotensiune arterială ortostatică sau sângerări (mai ales ale mucoaselor).

Tulburări ale pielii și ale țesutului subcutanat

Cele mai raportate reacții adverse din acestă categorie sunt reprezentate de: hiperhidroză (inclusiv sudoraţie nocturnă), angioedem, reacții de fotosensibilitate, echimoză, erupţie cutanată tranzitorie, alopecie. Mai pot apărea: sindrom Stevens Johnsons, eritem polimorf, necroliză epidermică toxică, prurit, urticarie.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Disurie manifestată în principal prin ezitare urinară, polakiurie. Mai rar apar: retenţie urinară și incontinenţă urinară.

Tulburări ale aparatului genital şi ale sânului

Foarte frecvente sunt: tulburări menstruale asociate cu sângerări crescute sau cu creşterea iregularităţii sângerărilor (de exemplu, menoragie, metroragie), tulburări de ejaculare, disfuncţie erectilă.

Investigaţii diagnostice

În urma tratamentului cu Argofan, pot apărea destul de frecvent ca reacții adverse: creşterea concentrațiilor colesterolului plasmatic, creştere în greutate sau scădere în greutate. De asemenea, pot fi întâlnite și: prelungirea intervalului QT pe electrocardiogramă, prelungirea timpului de sângerare, creşterea concentrațiilor prolactinei serice.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare.

Supradozaj

Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate în cazul supradozajului includ tahicardie, modificări ale nivelului de conştienţă (mergând de la somnolenţă la comă), midriază, convulsii şi vărsături. Au fost raportate şi alte reacţii adverse care au inclus modificări electrocardiografice, hipotensiune arterială, vertij şi deces.

Studiile publicate indică faptul că supradozajul cu venlafaxină poate fi asociat cu un risc crescut de evoluţie letală. Nu este clară măsura în care constatarea unui risc crescut de evoluţie letală poate fi atribuită toxicităţii generate de supradozajul cu venlafaxină, sau, dimpotrivă, unora din caracteristicile pacienţilor trataţi cu venlafaxină. Prescripţia de venlafaxină trebuie să se facă cu cea mai mică cantitate de medicament, respectând buna conducere a tratamentului pacientului, pentru a reduce riscul de supradozaj.

Sunt recomandate măsuri generale de susţinere şi măsuri simptomatice. Ritmul cardiac şi semnele vitale trebuie monitorizate. Nu se recomandă inducerea vărsăturilor în cazul în care există risc de aspiraţie. Poate fi indicat lavajul gastric, dacă este efectuat la scurt timp după ingestie sau la pacienţii simptomatici. Nu sunt cunoscute antidoturi specifice pentru venlafaxină.

 4. Atenționări speciale și interacțiuni cu alte substanțe Argofan

Depresia se asociază cu un risc crescut de ideaţie suicidară, episoade de auto-vătămare şi suicid. Acest risc persistă până la apariţia unei remisii semnificative. Întrucât este posibil ca ameliorarea să nu apară în cursul primelor câteva săptămâni de tratament sau mai mult, pacienţii trebuie să fie monitorizaţi îndeaproape până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală indică faptul că riscul de suicid poate creşte în stadiile precoce ale recuperării.

La fel ca în cazul altor medicamente serotoninergice, sindromul serotoninergic o afecţiune care poate pune viaţa în pericol, poate apărea în cursul tratamentului cu venlafaxină, în special în cazul utilizării concomitente a altor medicamente care pot afecta sistemul neurotransmiţător serotoninergic. Simptomele sindromului serotoninergic pot include modificări ale stării mentale (de exemplu agitaţie, halucinaţii, comă), instabilitate vegetativă (de exemplu tahicardie, variaţii ale tensiunii arteriale, hipertermie), aberaţii neuromusculare (de exemplu hiper-reflexie, lipsă de coordonare) sau simptome gastrointestinale (de exemplu greaţă, vărsături, diaree).

Midriaza poate apărea în asociere cu tratamentul cu venlafaxină. De aceea, se recomandă ca pacienţii cu presiune intraoculară crescută şi cei cu risc de glaucom acut cu unghi îngust să fie monitorizaţi îndeaproape.

La nivelul sistemului cardiovascular

Au fost raportate în mod frecvent creşteri dependente de doză ale tensiunii arteriale la pacienţii trataţi cu venlafaxină. Toţi pacienţii trebuie evaluaţi cu atenţie cu privire la apariţia hipertensiunii arteriale, iar hipertensiunea arterială preexistentă trebuie adusă sub control înainte de începerea tratamentului. După iniţierea tratamentului şi după creşterile de doză tensiunea arterială trebuie reevaluată periodic. Trebuie manifestată precauţie în cazul pacienţilor care prezintă stări subiacente care pot fi compromise de creşterea tensiunii arteriale, de exemplu pacienţii cu tulburări ale funcţiei cardiace.

Pot apărea creşteri ale frecvenţei cardiace, în special la doze mari. Trebuie manifestată precauţie în cazul pacienţilor care prezintă stări subiacente ce pot fi compromise de creşterea frecvenţei cardiace.

La nivelul sistemului nervos

Pe parcursul tratamentului cu venlafaxină pot apărea convulsii. La fel ca în cazul tuturor antidepresivelor, introducerea tratamentului cu venlafaxină trebuie să se facă cu precauţie la pacienţii cu convulsii în antecedente, iar pacienţii respectivi trebuie să fie atent monitorizaţi. Tratamentul trebuie întrerupt la orice pacient care dezvoltă convulsii.

La o mică proporţie de pacienţi cu tulburări ale dispoziţiei care sunt trataţi cu antidepresive, inclusiv venlafaxină, poate apărea mania/hipomania. La fel ca în cazul altor antidepresive, venlafaxina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu antecedente personale sau heredocolaterale de tulburare bipolară.

Întreruperea tratamentului

Apariţia simptomelor de întrerupere la încetarea tratamentului este frecvent întâlnită, în special dacă întreruperea tratamentului se face brusc. Riscul de apariţie a simptomelor de întrerupere poate depinde de mai mulţi factori, inclusiv durata tratamentului, doza şi ritmul de reducere a dozei. Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt:

• ameţeala
• tulburările senzoriale (inclusiv parestezia)
• tulburările de somn
• agitaţia sau anxietatea
• greaţa şi/sau vărsăturile
• tremorul
• cefaleea

În general, aceste simptome sunt de intensitate slabă până la moderată, dar pot fi severe la unii pacienţi. Ele apar de obicei în primele zile după întreruperea tratamentului, dar au fost raportate şi cazuri foarte rare în care asemenea simptome au apărut la pacienţi care au omis o doză în mod accidental. În general, aceste simptome au o evoluţie auto-limitativă şi dispar, de obicei, în decurs de 2 săptămâni, deşi la unele persoane ele pot persista mai mult timp (2-3 luni sau mai mult). Prin urmare, se recomandă ca întreruperea tratamentului cu venlafaxină să se facă prin reducerea treptată a dozei pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni, în funcţie de necesităţile pacientului.

Sarcina și alăptarea

Nu există date adecvate privind utilizarea venlafaxinei la femeile gravide. De aceea, administrarea venlafaxinei la femeile gravide trebuie să se facă numai dacă beneficiile aşteptate depăşesc posibilele riscuri.

La fel ca în cazul altor inhibitori ai recaptării serotoninei, pot apărea simptome de întrerupere la nou-născut în cazul în care venlafaxina este utilizată la naştere sau până cu puţin timp înainte de naştere. Unii nou-născuţi care au fost expuşi la venlafaxină în cel de-al treilea trimestru de sarcină au dezvoltat complicaţii care au necesitat alimentaţie asistată prin intubare, susţinere respiratorie sau o perioadă de spitalizare prelungită. Asemenea complicaţii pot interveni imediat după naştere.

5. Doze și mod de administrare Argofan

Pentru tratamentul episoadelor depresive majore, doza iniţială recomandată pentru venlafaxina cu eliberare prelungită este de 75 mg administrată o dată pe zi. Pacienţii care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi pot beneficia de creşteri ale dozei, până la doza maximă de 375 mg pe zi. Dozele pot fi crescute la intervale de 2 săptămâni sau mai mari. Dacă situaţia clinică, justifică acest lucru, dozele pot fi crescute mai frecvent, dar nu la intervale mai mici de 4 zile. Din cauza riscului de reacţii adverse datorate dozei, creşterile dozei trebuie făcute numai în urma unei evaluări clinice. Cu toate acestea, trebuie menţinută cea mai mică doză eficace. Tratamentul pacienţilor trebuie să se întindă pe o perioadă suficientă de timp, de obicei câteva luni sau mai mult. Cu toate acestea, tratamentul trebuie reevaluat cu regularitate, pentru fiecare caz în parte.

Pentru tratamnetul tulburării anxioase generalizate, doza iniţială recomandată pentru venlafaxina cu eliberare prelungită este de 75 mg administrată o dată pe zi. Pacienţii care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi pot beneficia de creşteri ale dozei, până la doza maximă de 225 mg pe zi. Toate modificările de doză trebuie efectuate în urma unei evaluări clinice.

Se recomandă utilizarea unei doze de venlafaxină cu eliberare prelungită de 37,5 mg pe zi timp de 7 zile pentru tratamentul tulburării de panică. Doza trebuie să fie apoi crescută la 75 mg pe zi. Pacienţii care nu răspund la doza iniţială de 75 mg pe zi pot beneficia de creşteri ale dozei, până la doza maximă de 225 mg pe zi. Dozele pot fi crescute la intervale de 2 săptămâni sau mai mari.

Vârstnici

Nu sunt considerate necesare ajustări specifice de doză în funcţie numai de vârsta pacientului. Cu toate acestea, trebuie manifestată o atitudine terapeutică precaută în cazul vârstnicilor, utilizând întotdeauna cea mai mică doză eficace.

Copii și adolescenți

Venlafaxina nu este recomandată pentru utilizare la copii şi adolescenţi.Studiile clinice controlate efectuate la copii şi adolescenţi cu tulburare depresivă majoră, nu au demonstrat eficacitatea utilizării şi nu susţin utilizarea venlafaxinei la această categorie de pacienți.

Insuficiență hepatică și renală

În general, la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată se va lua în considerare o reducere a dozei cu 50%. Cu toate că nu este necesară o modificare a dozei la pacienţii cu rata de filtrare glomerulară de 30-70 ml/minut, se recomandă precauţie.

Medicamentul este destinat administrării orale.

6. Alte informații Argofan

Perioada de valabilitate este de 2 ani.

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.