Esofagita este o patologie a tubului digestiv care se manifestă prin inflamația acută sau cronică a esofagului. Aceasta este frecvent asociată cu gastrita acută și se manifestă printr-o varietate de simptome.
Tipuri de esofagită
În funcție de cauza care conduce la debutul simptomelor, există o clasificare a tipurilor de esofagită, precum:
– Esofagita iritativă
Esofagita iritativă apare ca urmare a prezenței refluxului gastroesofagian. Astfel, prin reflux o parte din sucul gastric aflat la nivelul stomacului ajunge în contact cu mucoasa esofagului, care nu are același nivel de protecție comparativ cu cea din stomac. Așadar, la nivelul mucoasei apare un fenomen de inflamație. Pacientul poate resimți senzații de arsură retrosternală, cunoscute sub termenul de ”pirozis”.
– Esofagita infecțioasă
Acest tip de esofagită apare ca urmare a unei cauze bacteriene, virale, fungice sau parazitare. La pacienții infectați cu virusul HIV se poate dezvolta esofagita candidozică sau herpetică. De asemenea, pot exista cazuri de esofagită și la pacienții imunocompromiși și care dobândesc o infecție cu Citomegalovirus.
– Esofagita eozinofilică
Pacienții care prezință reacții exagerate la alergeni vor avea o secreție abundentă de eozinofile. Acestea vor determina în timp (dacă prezența alergenului persistă) simptome spefice esofagitei, ca urmare a inflamației esofagului.
– Esofagita medicamentosă
Esofagita medicamentoasă apare în condițiile administrării de medicamente care stimulează secreția gastrică. Astfel, crește riscul de apariție a refluxului gastroesofagian. De asemenea, pot apărea simptome și la înghițirea unor medicamente fără apă. Acestea vor sta mai mult timp la nivelul esofagului, deoarece vor ajunge în stomac doar prin intermediul mișcărilor peristaltice. În acest timp, la nivelul esofagului medicamentul începe să se de dizolve parțial ca urmare a prezenței secreților de la acest nivel și astfel, apar reacțiile inflamatorii, caracteristice esofagitei.
Etiologia esofagitei
Riscul de a dezvolta esofagita este ridicat dacă sunt prezente următoarele:
- gastrită acută
- reflux gastroesofagian
- consum de alimente iritante, precum: cafea, alcool, ciocolată, suc de roșii, suc de citrice, condimente iuți, prăjeli, alimente cu grăsimi, lapte integral, alimente fierbinți
- fumat
- unele medicamente: inhibitori ai canalelor de calciu, derivați xantinici, nitrați, anticolinergice, benzodiazepine, prostaglandine
- pacienți imunocompromiși, care dezvoltă diferite infecții
- chimioterapia
- factori care cresc prsiuna intraabdominală: obezitatea, ascita, sarcina, efortul de ridicare, tusea
- hernia hiatală
- boli care afectează sfincterul esofagian inferior: colagenoze, diabetul zaharat
- factori genetici
Simptomele în esofagită
Esofagita are ca principal simptom pirozisul (arsuri retrosernale). De obicei, acestea iradiază spre gât sau spate. Printre alte simptome se pot regăsi:
- disfagie (dificultate la înghițire)
- odinofagie (durere la înghițire)
- regurgitări acide (progresia acidului în gât sau cavitatea bucală)
- eructația (progresia aerului din stomac în esofag)
- vărsături
Pirozisul apare în majoritatea cazurilor după masă, dacă pacientul se apleacă sau stă în poziția culcat. De cele mai multe ori este asociat cu regurgitările. Ulterior, apare disfagia și pot apărea chiar și vărsături. Acestea sunt secundare spasmului sau îngustării lumenului esofagian. Simptomele se manifestă periodic. Aceste dispar în perioadele intraprandiale (între mese).
Stabilirea diagnosticului
În stabilirea diagnosticului foarte importantă este etapă de realizare a anamnezei. De multe ori, doar anamneza este necesară pentru stabilirea diagnosticului și recomandarea unui tratament.
Ca tehnici de stabilire a diagnosticului se pot utiliza următoarele:
- endoscopia
Endoscopia este o metodă de confirmare a diagnosticului, dar și de evaluare a stadiului bolii. Prin intermediul acesteia se poate observa mucoasa hiperemiată, edemațiată, care este de multe ori acoperită cu o secreție bogată și pseudomembrane. În cazurile grave, pot fi observate eroziuni sau exulcerații care pot sângera, cu apariția hemoragiilor esofagiene. Caracteristic esofagitei cronice sunt zonele de leucoplazie (pată de culoare albă ce nu poate fi detașată), dar și modificarea conturului esofagian, care devine neregulat.
Examenul endoscopic stabilește gravitatea bolii:
- esofagită non – severă (pierderea de substanță (leziune) non – circumferențială)
- esofagită severă (pierdere de substanță circumferențială)
- esofagită complicată (stenoze, ulcerații, esofag Barett).
Endoscopia este obligatorie la pacienții peste 50 de ani, dacă sunt prezente complicații (tuse) sau simptome alarmante (disfagia, odinofagia, scăderea ponderală, anemia, hemoragia digestivă superioară sau există un istoric familiar de cancer de tract digestiv superior).
- tranzitul baritat – examen radiologic
Tranzitul baritat prezintă o sensibilitate mai bună comparativ cu endoscopia digestivă superioară. Examenul radiologic pune în evidență edemul mucoasei și rigiditatea peretelui. Aceste semne sunt localizate frecvent în treimea distală a esofagului. Suplimentar, în unele situații poate depista și cauza apariției simptomelor: hernii hiatale, stenoze, adenocarcinom de esofag inferior etc.
- biopsia
Prin intermediul biopsiei se pun în evidență leziunile inflamatorii. Nu întotdeauna exită o conexiune între leziunile endoscopice și examenul histopatologic. Astfel, esofagitele diagnosticate la examinarea endoscopică pot avea imagini microscopice normale sau invers. Pentru excluderea unor afecțiuni maligne se recomandă a se efectua examenul citologic al țesutului esofagian.
Tratamentul
-
Regimul alimentar
Prima linie de tratament o constituie regimul alimentar. Pacientului i se va recomanda să mănânce regulat, în cantități mici și dese. Aceasta previne refluxul gastroesofagian și implicit imflamația de la nivelul esofagului. Sunt de evitat alimentele care întârzie evacuarea gastrică (se digeră greu), alimentele iritante: condimentele, ceapa, sucul de roșii, sucul de citrice, cafeaua, ciocolata, alimentele bogate în grăsimi, alimentele prăjite, alcoolul, băuturile carbogazoase, ceaiul negru concentrat, laptele nedegresat.
-
Stilul de viață
Este important ca pacientul să renunțe la fumat, deoarece compușii chimici din fum împiedică clearence – ul esofagian (mecanismele implicate în îndepărtarea materialului refulat). În plus, pot determina și relaxarea sfincterului esofagian inferior și astfel, este favorizat refluxul gastroesofagian.
Obezitatea favorizează apariția refluxului gastroesofagian și determină simptomele de esofagită, prin creșterea presiunii intraabdominale. Astfel, pacientului îi este recomandat să slăbescă prin regim alimentar și activitate fizică.
-
Terapia posturală
Post – prandial este recomandat ortostatismul, evitarea mișcărilor de aplecare, sporturile de forță. Dacă pacientul are simptome nocturne, așezarea unei perne suplimentare în timpul somnului le poate ameliora.
-
Terapia medicamentoasă
– Inhibitorii de pompă de protoni
Primele medicamente recomandate sunt inhibitorii de pompă de protoni. Această clasă de medicamente este superioară celorlalte clase de medicamente în ceea ce privește controlul simptomelor, dar și vindecarea esofagitei. Se pot administra pe termen lung, deoarece nu dezvoltă toleranță. Astfel de substanțe sunt:
- Omeprazol (40 mg / zi)
- Pantoprazol (40 mg / zi)
- Lansoprazol (30 mg / zi)
- Rabeprazol (20 mg / zi)
- Esomeprazol (40 mg / zi)
– Blocanți de receptori histaminici
Această clasă de medicamente este eficientă în tratarea pirozisului, dar mai puțin eficientă pentru vindecarea esofagitei. În cazul administrării pe termen lung, efectul lor se micșorează în timp, prin dezvoltarea fenomenului de toleranță farmaceutică. Astfel de medicamente pot fi:
- Ranitidină (150 mg x 2 / zi)
- Famotidină (40 mg / zi)
- Nizatidină (150 mg x 2 / zi)
– Prokineticele
Aceste medicamente au rolul de a contracta sfincterul esofagian inferior, de a ameliora clearance – ul esofagian și de a normaliza golirea gastrică. Sunt eficiente numai în asociere cu medicamentele antisecretorii de tipul inhibitorilor de pompă de protoni sau blocanților de receptori histaminergici. Printre aceste medicamente se află:
- Metoclopramid (3 x 10 mg / zi; eficiență redusă, cu posibilitatea apariției efectelor adverse neurologice de tipul sindromului extrapiramidal)
- Domperidonă (3 x 10 mg / zi, are eficiență similară cu cea a Metoclopramidului, dar nu prezintă aceleași efecte secundare)
- Trimebutină (3 x 100 mg / zi)
– Medicația topică
Medicamentele din această clasă sunt utilizate cu scopul de a ameliora simptomele. De aceea, este recomandată utilizarea acestora doar la nevoie. Acestea se administrază imediat după masă și / sau la culcare pentru a forma o peliculă protectivă de alginat rezistentă la refluxul acid sau alcalin. Din această clasă fac parte:
- Sucralfat (4 g pe zi, înainte de masă)
- Alginat
- Diosmectina
În cazul pacienților care dezvoltă esofagite ca urmare a prezenței unor infecții, tratamentul se va adresa simptomatologiei, precum și cauzei. Astfel, se administrează medicamentele din clasele enunțate anterior și tratament adecvat vindecării infecției.
– Tratamenul chirurgical
În cazurile foarte grave, se recomandă intervenția chirurgicală, prin abord clasic sau laparoscopic. Se realizează fundoplicatura Nissen totală sau parțială. Prin acestă procedură fundul gastric este manșonat în jurul esofagului. Această intervenție chirurgicală are un risc de morbiditate și de mortalitate între 0,5 – 1 %. Chiar dacă operația este efectuată cu succes, există riscul apariției disfagiei post – operator.
Complicații
Esofagita netratată corespunzător poate dezvolta o serie de complicații, precum:
-
Hemoragia digestivă superioară
Hemoragia este mică, dar repetată. În cazuri grave, pot apărea și hemoragii masive.
-
Perforația sau ruptura esofagului
Se întâlnește rar în cazurile de esofagită.
-
Periesofagita
Apare ca urmare a propagării procesului inflamator la seroasa esofagului.
-
Scleroza esofagului
Este o complicație frecventă a esofagitei cronice. Aceasta se caracterizează prin îngoșarea mucoasei.
Prognosticul esofagitei
Prognosticul esofagitei este relativ bun, dacă este respectat tratamentul recomndat de medicul specialist. Un rol important în vindecare îl are și respectarea unui regim alimentar corespunzător și renunțarea la fumat. În cazul în care acestea nu sunt respectate, pot apărea recidive, care vor conduce la formarea stricturilor cicatriciale.
Prevenția esofagitei
Prevenția acestei patologii se realizează în principal prin respectarea unui regim alimentar sănătos, renunțarea la fumat, menținerea greutății corporale în limitele normale. Sunt de evitat: dormitul, sporturile de dificultate ridicată și aplecarea post – prandial. Este important ca pacientul diagnosticat cu esofagită să respecte cu strictețe tratamenul medicametos, precum și schimbarea stilului de viață și a dietei, pentru a evita apariția recidivelor sau a complicațiilor.
