Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Enterocolită pseudomembranoasă este o afecțiune care cuprinde intestinul subțire și colonul. Este caracterizată de apariția unei inflamații acută necrotice a mucoasei cu formarea de pseudomembrane.
Etiologia bolii este incomplet elucidată. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor factorul cauzal este reprezentat de către Staphilococcus aureus coagulazo pozitiv. Aceasta se datorează în principal administrării de antibiotice, care inhibă dezvoltarea florei intestinale normale și determină dezvoltarea stafilococului auriu, dar și a Proteus vulgaris.
Enterotoxina secretată de stafilococ este un factor important în apariția leziunilor intestinului. Aceasta determină gravitatea simptomelor. Alți factori care contribuie la agravarea simptomelor sunt: răspunsul sistemului imunitar și irigarea sanguină a intestinului.
Când această afecțiune este generată de antibiotice, simptomele apar după câteva zile, până la două săptămâni de la administrarea tratamentului. S-au înregistrat cazuri de enterocolită pseudomembranoasă și la pacienții care nu au urmat tratament medicamentos. De aceea, se ia în considerare că apariția bolii poate fi cauzată și de o reacție nespecifică a organsimului la unele condiții, precum: șocul chirurgical, colapsul vascular, ocluziile vasculare, difteria, intoxicațiile cu metale grele etc. În aceste situații dezvoltarea stafilococului auriu și a Clostridium welchii este secundară.
Afecțiunea debutează brusc cu febră până la 40˚C, greță, vărsături, transpirații, balonări și dureri abdominale difuze. Simptomul important este diareea, care se manifestă prin scaune frecvente și explozive (10 -15 pe zi). Acestea conțin la început materii fecale, apoi prezintă un conținut lichid.
Ca urmare a pierderilor de lichide prin scaun și transpirație, pacienții sunt slăbiți, obosiți, prezintă extremități reci, cianotice, tegumente deschidratate, oligurie, hipotensiune arterială și pot dezvolta tulburări electrolitice.
În stadiile avansate, apar fenomene nervoase, precum: confuzie, apatie, agitație. Starea de colaps periferic se poate instala foarte rapid, este gravă și rezistentă la măsurile de reanimare.
Unele forme de enterocolită pseudomembranoasă au debut lent, iar semnele clinice sunt atenuate: febră moderată, scaune mai puțin frecvente.
În formele grave ale enterocolitei, se pot elimina pseudomembranele. Acestea lipsesc în enterocolitele produse de stafilococi.
Evoluția acestei afecțiuni este rapidă, iar complicațiile pot fi letale, dacă nu se administrează tratamentul corespunzător la timp.
Diagnosticul se stabilește conform anamnezei detaliate realizată de către medicul specialist, dar și a investigațiilor medicale. Astfel, pot fi recomandate: hemoleucograma, ionogama serică, examenul coproparazitologic (pentru evidențierea agentului patogen), dar și alte investigații pe care medicul le va considera necesare.
Pot fi evidențiate un hematocrit crescut, dezechilibre acido – bazice (ca urmare a prezenței diareei). La examenul coproparazitologic, cel mai întâlnit patogen este Staphilococcus aureus. De asemenea, este evidențiată și prezența pseudomembranelor.
În cazul pacienților la care enterocolita pseudomembranoasă a fost generată de administrarea de antibiotice, se întrerupe administrarea acestora. Se corectează dezechilibrul hidroelectrolitic și se asigură reluarea diurezei de aproximativ 800 ml pe zi.
Se instituie imediat o cură de eritromicină (3 grame în 24 de ore pe cale bucală) și se continuă cu antibioticul indicat de antibiograma făcută din coprocultură. În hipotensiune și insuficiența circulatorie periferică sunt indicate preparate de norepinefrină.
Pentru a evita apariția enterocolitei pseudomembranoase se recomandă restrângerea antibioticelor administrate preoperator. Acestea pot fi înlocuite cu sulfamide.
De asemenea, este importantă depistarea purtătorilor de stafilococ din personalul de spital.
Abcesele primare ale lojilor superficiale mandibulare , Abrazia dentară , Caria dentara Necroza şi gangrena pulpară
Colecistita cronică litiazică şi nelitiazică
© Copyright 2024 NewsMed - Toate drepturile rezervate.