1. Denumire, compoziţie şi clasa de medicamente din care face parte
Aggrenox conţine două substanţe active numite: dipiridamol (200 mg) şi acid acetilsalicilic (25 mg). Dipiridamol face parte din clasa antiagregantelor plachetare, iar acidul acetilsalicilic din clasa antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS).
Excipienţii care se găsesc în capsulele de Aggrenox sunt: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină anhidră, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de aluminiu, zaharoză, acacia/gumă arabică, dioxid de titan, tâlc, acid tartric, acid tartric pulbere, povidonă, copolimer metacrilat al acidului metil-metilmetacrilic (1:2), ftalat de hipromeloză, hipromeloză, triacetat de glicerol, dimeticonă, acid stearic, gelatină.
2. Indicaţii şi contraindicaţii
Indicaţii
Aggrenox este un medicament utilizat pentru prevenirea formării de trombi sangvini, dar şi pentru reducerea riscului de apariţie a unui AVC (accident vascular cerebral). Este util la pacienţii care au suferit un atac cerebral în trecut, dar şi la cei care au o patologie ce poate predispune la apariţia unui nou accident vascular (de exemplu atacul ischemic tranzitor).
Contraindicaţii
Nu luaţi Aggrenox dacă vă aflaţi în următoarele situaţii:
– Aveţi hipersensibilitate la una din substanţele active (dipiridamol sau salicilaţi), sau la oricare din excipienţii listaţi la punctul 1;
– Dacă suferiţi de ulcer gastro-duodenal activ;
– Dacă sunteţi gravidă, iar sarcina este mai mare de 6 luni;
– Dacă aveţi intoleranţă la glucoză;
– Dacă suferiţi de tulburări de coagulare.
3) Reacţii adverse şi supradozajul cu Aggrenox
Reacţii adverse
Reacţii adverse frecvente (afectează 1 din 100 de persoane): reacţii alergice (manifestate prin erupţii la nivelul pielii, urticarie, dificultate în respiraţie sau deglutiţie), leşin, migrenă, epistaxis, vărsături, anemie, dureri musculare.
Reacţii adverse mai puţin frecvente (afectează 1 din 1000 de persoane): tahicardie, ulcer gastric sau duodenal, bufeuri, hemoragii la nivelul ochiului, hipotensiune arterială.
Reacţii adverse rare (afectează mai puțin de 1 din 1000 de persoane): trombocitopenie, anemie feripriva, gastrita erozivă.
Alte reacţii adverse posibile, dar cu o frecvenţă nedeterminată până în prezent: tulburări de coagulare ale sângelui, pierdere de apă în exces, creşterea concentraţiei de potasiu seric, acidoza metabolica, reacţii alergice imediate severe, confuzie, agitaţie, tinitus,, dificultăţi în respiratie, inflamarea laringelui, sângerări ale gingiei, scaune sau vărsături cu sânge, pancreatita, travaliu prelungit, febră, necroza papilară renala.
Supradozaj
În cazul în care aţi luat mai mult Aggrenox decât v-a fost recomandat, puteţi avea următoarele semne şi simptome: transpiraţie, slăbiciune, ameţeli, tahicardie, tinitus, hiperventilaţie, greaţă, vărsături, hipotensiune arterială.
Adresaţi-vă medicului său farmacistului dacă aţi luat o supradoză.
4. Interacţiuni şi atenţionări speciale atunci când utilizați Aggrenox
Interacţiuni cu alte medicamente
Discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte să vă administraţi Aggrenox dacă luaţi tratament cu oricare din următoarele medicamente:
– antiinflamatoare nesteroidiene/ steroidiene – Aggrenox poate agrava reacţiile adverse gastro-intestinale;
– orice medicamente care pot afecta coagularea sângelui (vezi punctul 2 – atenţionări speciale);
– anticonvulsivante: acid valproic sau fenitoină – Aggrenox poate creşte riscul de apariţie a efectelor secundare datorită acidului acetilsalicilic care potenţează efectele anticonvulsivantelor;
– adenozină – se pot agrava reacţiile adverse cardiace, pentru că dipiridamolul creşte concentraţia plasmatică de adenozină;
– antihipertensive – dipiridamolului care creşte efectul hipotensiv;
– inhibitori de colinesterază (utilizat în tratamentul miasteniei gravis);
– hipoglicemiante;
– metrotrexat – poate creşte toxicitatea;
– spironolactonă;
– agenţi uricozurici.
Atenţionări speciale
Înainte de a vă administra Aggrenox, discutaţi cu medicul sau farmacistul:
– dacă luaţi concomitent tratament cu oricare din medicamentele listate mai sus;
– dacă suferiţi de angina instabilă sau aveţi afectate coronarele (prin îngustare sau blocare);
– dacă aţi suferit un infarct miocardic recent;
– dacă aveţi ventriculul stâng obstrucţionat;
– dacă suferiţi de astm, polipi nazali sau rinită alergică;
– dacă aţi suferit de ulcer gastro-dudoenal;
– dacă aveţi funcţiile hepatice şi renale alterate;
– dacă aţi fost diagnosticat cu afecţiunea ereditară numită deficienţă de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza;
– dacă suferiţi de miastenia gravis.
Precauţii
Aggrenox împreună cu alimente şi băuturi:
Aggrenox poate fi administat în timpul său în afara meselor principale ale zilei, cu o cantitate suficientă de apă.
Sarcina şi alăptarea:
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă sau vă doriţi să rămâneţi gravidă. Aggrenox este contraindicat în sarcina aflată în ultimele 3 luni, dar şi în perioada de alăptare, pentru că se excreta în laptele matern.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Tratamentul cu Aggrenox poate afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. La începutul său pe parcursul tratamentului cu Aggrenox poate apărea senzaţia de ameţeală şi confuzie.
Alcool:
Consumul cronic de alcool poate agrava reacțiile adverse gastro-intestinale.
Lactoza:
Aggrenox conţine lactoză. Dacă ştiţi că aveţi intoleranţă la lactoză sau la unele tipuri de glucide, malabsorbţie de glucoză-galactoză sau deficit de lactază anunţaţi medicul înaintea începerii tratamentului.
5. Doze şi mod de administrare Aggrenox
Întotdeauna luați medicamentul așa cum vă prescrie medicul dumneavoastră.
Doze
Aggrenox se găseşte sub formă de capsule de 250mg/ 25mg.
Doza recomandata este de o capsulă de două ori pe zi.
La debutul tratamentului cu Aggrenox exista posibilitatea apariţiei unor migrene severe. În acest caz, se recomandă micşorarea dozei administrate dimineaţa şi păstrarea dozei administrate seara. În general, după prima săptămână de tratament se poate reveni la modul de administrare recomandat iniţial. Dacă apar agravări ale stării de sănătate adresaţi-vă medicului dumneavoastră, nu vă administrați acid acetilsalicilic în doze analgezice.
Mod de administrare
Aggrenox poate fi administrată în două prize – dimineața și seară. Capsulele trebuie întotdeauna să fie înghiţite întregi, fără a fi mestecate sau fagmentate, cu o cantitate suficientă de apă.
Utilizarea la copii şi adolescenţi:
Aggrenox nu trebuie utilizat de copii şi adolescenţi cu vârste mai mici de 18 ani. Acidul acetilsalicilic poate crește posibilitatea apariției sindromului Reye.
Dacă uitaţi să luaţi Aggrenox:
Luaţi următorul comprimat când vă aduceţi aminte, apoi continuaţi administrarea obişnuit. Nu luaţi doză dublă pentru a recupera doza uitată.
Dacă luați mai mult Aggrenox:
Vezi supradozaj (3).
6. Alte informaţii despre Aggrenox
Cum se păstrează
Păstraţi la temperaturi sub 30 C, în ambalajul original, ferit de umiditate.
Nu lăsaţi medicamentul la îndemână copiilor.
Nu utilizaţi medicamentul după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere.
Conţinutul ambalajului
Un flacon de culoare albă, cu capac securizat, ce conţine 30 sau 60 de capsule cu eliberare modificată.
Capsulele sunt gelatinoase, tari, alcătuite dintr-un drajeu rotund cu margini drepte, de culoare albă şi palete cu eliberare modificată de culoare galbenă. Capacul capsulei este roşu, opac, iar corpul capsulei este alb sidefat, opac.