Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Alendronat Sandoz este un medicament care face parte din clasa bifosfonaților. Alendronat Sandoz conține ca și substanță activă acidul alendronic sub formă de alendronat de sodiu trihidrat. Forma farmaceutică a Alendronat Sandoz este de comprimate filmate, rotunde, biconvexe, albe, cu inscripția ALN 70 pe una dintre fețe.
Alendronat Sandoz este indicat în:
Alendronat Sandoz încetinește activitatea osteoclastelor, celule care distrug matricea osoasă. Astfel celulele care reconstruiesc matricea osoasă, osteoblastele, pot activa în mod mai eficient și crește rigiditatea osoasă.
Alendronat Sandoz ajută la prevenirea fracturilor osoase favorizate de osteoporoză.
Ca în cazul oricărei terapii medicamentoase, pacientul ar putea observa o serie de reacții adverse. Nu toți pacienții vor prezenta aceleași reacții adverse, de aceeași intensitate. Nu toate reacțiile se vor manifesta la același pacient.
Manifestările posibile ale supradozajului cu Alendronat Sandoz cuprind hipofosfatemia, hipocalcemia sau reacțiile adverse la nivelul tractului gastro intestinal de tipul pirozisului, esofagitei, gastritei, ulceratiilor.
Nu exista o schemă terapeutică standard de abordare a supradozării cu alendronat. Se recomandă administrarea antiacidelor sau a laptelui pentru a fixa alendronatul. Efectele adverse la nivelul esofagului impun menținerea poziției verticale. De asemenea, este contraindicată inducerea vărsăturilor.
Absorbția Alendronat Sandoz poate fi scazută dacă acesta este administrat concomitent cu alimente sau alte lichide în afară de apa plată. Absorbția a fost modificată și de administrarea concomitenta a medicamentelor antiacide.
Nu au fost evidențiate modificări ale absorbției sau reacții adverse în tratamentul concomitent cu estrogeni.
In cadrul studiilor clinice nu au fost raportate interacțiuni semnificative ale alderonatului cu alte medicamente. Totuși nu au fost efectuate cercetari specifice pentru a evalua toate posibilele interacțiuni.
Nu au fost efectuate studii specifice care să verifice efectele Alendronat Sandoz asupra abilităților de a conduce vehicule și de a opera mașinării. Totuși, unele reacții adverse ar putea afecta aceste abilități.
Se recomandă o doză terapeutică de un comprimat de 70 mg pe zi. Nu a fost încă stabilită durata optima pentru administrarea bifosfonaților. Balanța risc beneficiu trebuie monitorizată continuu, periodic.
Pe lângă Alendronat Sandoz pot fi recomandate suplimentele cu calciu și vitamina D dacă pacienții raportează un aport inadecvat.
Doza nu necesită adaptare pentru intervale diferite de vârstă.
În insuficiența renală cu rata de filtrare glomerulară mai mică de 35 ml/min Alendronat Sandoz este contraindicat. O valoare mai mare de 35 a ratei de filtrare glomerulară nu necesită modificări ale dozei.
Insuficiența hepatică nu necesită ajustarea dozei.
Alendronat Sandoz nu este indicat în tratamentul populației sub 18 ani deoarece siguranța sa nu a fost evaluată suficient pentru a-i stabili siguranța și eficacitatea.
Administrarea Alendronat Sandoz se face pe cale orală. Medicamentul trebuie administrat dimineața, pe stomacul gol, cu minim 30 de minute înainte de prima masă a zilei. Înaintea administrării Alendronat Sandoz nu se admite nici consumul lichidelor sau al altor medicamente. Alendronat Sandoz trebuie administrat doar împreună cu apă plată, nu și alte lichide. Se consideră ca administrarea împreună cu alte lichide, inclusiv apă minerală, și alimente reduce absorbția medicamentului.
Comprimatele filmate de Alendronat Sandoz trebuie înghițite întregi.
Pentru a evita apariția refluxului post ingestia medicamentului, care are potențial nociv asupra esofagului, se recomandă evitarea poziției orizontale pentru minim 30 de minute.
Nu există suficiente date clinice pentru a confirma sau infirma siguranța utilizării Alendronat Sandoz în sarcină. Studiile efectuate pe animale de laborator nu au identificat efecte nocive asupra dezvoltării embrio-fetale sau asupra dezvoltării post-natale.
Indicațiile actuale sunt evitarea administrării Alendronat Sandoz la femeile însărcinate.
Nu se știe dacă Alendronat Sandoz este secretat în laptele matern și nu se cunosc posibilele sale efecte asupra dezvoltării unui non-născut. De aceea, trebuie evitată administrarea medicamentului la pacientele care alăptează.
© Copyright 2024 NewsMed - Toate drepturile rezervate.