Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Aflubin face parte din clasa medicamentelor homeopate și se utilizează în tratamentul răcelii și gripei. Prin urmare, produsul este alcătuit dintr-o combinație de substanțe cu rol reglator, având în acest fel variate indicații de afecțiuni în care se poate administra. Un comprimat de Aflubin conține următoarele substanțe active: Acidum sarcolacticum D12 37,2 mg, Gentiana lutea D1 3,6 mg, Bryonia cretica D6 37,2 mg, Aconitum napellus D6 37,2 mg, Ferrum phosphoricum D12 37,2 mg.
În plus, comprimatul conține și lactoză monohidrat, amidon de cartof și stearat de magneziu. Aflubin conține și extracte de plante, care pot da gusturi diferite comprimatelor, însă acestea nu au niciun efect asupra eficienței terapeutice a medicamentului.
Aflubin se utilizează în principal pentru reducerea simptomelor cauzate de răceală, gripă sau infecții gripale. Acest produs se recomandă și în scopul ameliorării simptomelor reumatice și durerilor ce interesează membrele.
Substanțele active acționează pentru ameliorarea următoarelor simptome:
Acidum sarcolacticum se administrează în gripa însoțită de astenie și slăbiciune musculară, dar și în simptomele reumatice sau în tusea seacă dureroasă.
Gențiana reduce febra, simptomele asociate gripei, durerea reumatică, oboseala, astenia, greața, vărsăturile, dar și durerea colicativă.
Bryonia se recomandă în bronșita cu tuse convulsive, seacă, în durerile musculare reumatismale precum și în durerile articulare. Afecțiunile hepatice și gastroenterita reprezintă de asemenea indicații pentru administrarea Bryoniei.
Aconitum ameliorează inflamațiile acute, infecțiile gripale și răceala în etapele inițiale. În plus, acesta este util și în tratamentul nevralgiei, strănutului, tusei seci și rinitei.
Ferrum phosphoricum se recomandă în episoadele de febră epuizante, în bronșita și pleurita simultane (asociere întâlnită mai frecvent în copilărie). Catarul traheal și laringeal sunt tratate tot cu Ferrum phosphoricum.
Nu se administrează Aflubin comprimate copiilor mai mici de 6 ani.
Aflubin picături orale este indicat numai pentru adulți.
Noi simptome, datorate exclusiv tratamentului cu Aflubin pot apărea numai în cazul administrării continue, și într-o manieră neconformă cu recomandările.
Interacțiuni și atenționări speciale
Aflubin conține lactoză! Persoanele ce prezintă intoleranță la anumite tipuri de glucide (în special lactoză) trebuie să consulte medicul înainte de administrare.
Eficiența tratamentului cu Aflubin este redusă de agenți nocivi precum alcool, tutun.
Nu se cunosc interacțiuni cu alte medicamente până în acest moment. Este necesar să precizați medicului medicamentele pe care le aveți în curs de administrare sau pe care le-ați administrat recent.
Trebuie avut în vedere faptul că în prima perioadă de administrare a tratamentului cu Aflubin, este posibil ca simptomele să înregistreze o oarecare agravare. Acest fenomen se datorează diversității de componente ce alcătuiesc produsul, care poate stimula sistemul imun al persoanei sub tratament.
Dacă simptomele pentru care s-a început administrarea de Aflubin nu încetează sau nu se ameliorează după 7 zile, se recomandă adresarea medicului.
Aflubin picături orale are un conținut de 50,6% etanol, echivalând cu până la 160mg/doză. Din acest motiv, persoanele ce suferă de etilism, epilepsie sau boli hepatice pot fi afectate. În plus, femeile gravide care alăptează și copiii mai mici de 18 ani trebuie să prezinte o atenție sporită. În aceste cazuri, Aflubin comprimate reprezintă varianta recomandată.
Este foarte importantă respectarea schemei de tratament în administrarea Aflubin comprimate.
În primele 2 zile de tratament adulții și adolescenții primesc 1 comprimat de 3 ori pe zi. Copiii mai mari de 6 ani primesc o jumătate de comprimate de 3 ori pe zi.
Dacă nu se observă reducerea simptomelor, se continua tratamentul respectând următoarele doze. Adulții și adolescenții își administrează câte un comprimat, de 2 ori de zi. Copiii mai mari de 6 ani primesc câte jumătate de comprimat de 2 ori pe zi.
Aflubin se administrează drept tratament preventiv în debutul epidemiilor sau sezonului rece, urmărind următoarea schemă. Adulții și adolescenții își administrează câte un comprimat, de 2 ori de zi, timp de 3 săptămâni. Copiii mai mari de 6 ani primesc câte jumătate de comprimat de 2 ori pe zi, timp de 3 săptămâni.
Aflubin este recomandat și pentru administrarea preventive, după expunerea la temperaturi foarte scăzute sau după contactul cu persoane cu gripă. În această situație, pentru adulți și copii este recomandat 1 comprimat de 2 ori pe zi, timp de 2 zile. Copiilor cu vârsta de peste 6 ani li se administrează câte jumătate de comprimat de 2 ori pe zi, timp de 2 zile.
Comprimatul necesită dizolvare lentă, sub limbă, pentru a asigura absorbția maximă. În cazul în care se administrează copiilor, comprimatul poate fi dizolvat în apă în prealabil.
În tratamentul cu Aflubin picături orale trebuie respectată următoarea schema de administrare:
În primele 2 zile, se administrează 10 picături la fiecare 30-60 de minute, dar de maxim 8 ori pe zi. După ameliorarea simptomelor, dozele de 10 picături se dau numai de maxim 3 ori într-o zi. Tratamentul se continuă cu câte 10 picături de 3 ori pe zi. Pentru profilaxia de început de sezon rece se administrează 10 picături, de 2 ori pe zi timp de 3 săptămâni. În caz de expunere la temperaturi foarte scăzute, sau după interacțiunea cu pacienți ce suferă de gripă, profilaxia se face cu 10 picături de 2 ori pe zi, timp de 2 zile.
Picăturile pot fi administrate ca atare, sau pot fi dizolvate într-o cantitate mică de apă.
Se recomandă administrarea Aflubin cu cel puțin jumătate de oră înainte de masă sau cu minim o oră după masă. În acest fel, absorbția se poate realiza mai bine, iar tratamentul va fi mai eficient, cu un efect mai rapid.
Nu există încă suficiente date cu privire la efectul Aflubin asupra femeilor însărcinate sau asupra celor care alăptează. Este necesară, prin urmare, consultarea medicului înaintea începerii tratamentului, iar tratamentul se face cu prudență, respectând strict indicațiile acestuia.
Aflubin nu are niciun efect asupra capacității pacientului de a manevra utilaje sau de a conduce vehicule.
Produsul trebuie păstrat la temperatură mai mici de 25o, ferit de lumină, în ambalajul inițial.
Comprimatele sunt rotunde, biconvexe, de culoare gălbuie. O cutie poate conține una, două, trei sau patru folii a câte 12 comprimate.
Un flacon de Aflubin picături orale poate avea 20 ml sau 50 ml. Sticla este de culoare brună și conține un picurător și un capac filetat. Medicamentul se prezintă sub forma unui lichid clar, de la incolor până la ușor gălbui
După deschiderea flaconului de Aflubin picături orale, acestea nu pot fi folosite mai mult de 6 luni, până la data de expirare înscrisă pe ambalaj.
© Copyright 2024 NewsMed - Toate drepturile rezervate.