Etapele dezvoltării copilului la această vârstă constituie un element de ghidaj pentru părinți în dobândirea de către copil a abilităților necesare. În această perioadă, evoluția copilului depinde de foarte mulți factori: sociali, psihologici, familiari etc. Asigurarea unui mediu optim, a unor relații deschise între membrii familiei contribuie semnificativ la dezvoltarea psihică și fizică a copilului. Evenimentele ce se petrec în această perioadă determină într-o proporție mare personalitatea viitorului adult. Chiar dacă copilul nu își poate exprima toate trăirile, el înțelege ceea ce se petrece în jurul său. Astfel, etapele dezvoltării copilului însușite de părinți, alături de un mediu optim determină o evoluție favorabilă a copilului.
4 – 4,5 ani
Personalitatea
În această perioadă, copilul parcurge o etapă importantă de dezvoltare din punct de vedere psihologic. Comportamentul său nu este mereu constant, apar diferite provocări pentru părinți, iar un echilibru se poate stabili după vârsta de patru ani. Așadar, copilul este zgomotos, are o imaginație bogată și încearcă să pună în aplicare ceea ce își imaginează prin inventarea jocurilor. Este mândru de invențiile sale și are o plăcere deosebită de a vorbi despre acestea. Dorește a fi în centrul atenției, iar în caz contrar poate deveni furios și agresiv, atât verbal, cât și fizic. Poate plânge destul de des, dar la fel de des poate și râde, acesta schimbându-și des dispoziția.
Pe parcursul acestei etape pot apărea și unele manifestări neobișnuite, precum: copilul își roade unghiile, are momente când se bâlbâie și nu vorbește clar, poate dezvolta ticuri, are coșmaruri, manifestă frici pentru diferite animale, obiecte, personaje etc. Copilul necesită explicații clare și precise cu privire la acestea. Nu este indicat ca părinții să se alarmeze, deoarece ele vor dispărea în timp.
La această vârstă, copilul începe să conștientizeze propria persoană, autonomia sa. El înțelege că are drepturi și îndatoriri, dar nu se conformează mereu acestora. Gradul de independență al acestuia crește, el devenind capabil să întreprindă mai multe activități pe cont propriu.
Copilul începe să facă distincția între realitate și imaginație, dar o diferențiere completă se va realiza după vârsta de patru ani. Învață să folosească toaleta singur. De asemenea, el deprinde elemente de igienă, precum: se spală pe mâini, pe față, folosește prosopul pentru a-și usca mâinile. Copilul poate chiar să se îmbrace singur, dacă îi sunt furnizate obiectele vestimentare și poate încheia singur nasturii. Cei mai mulți dintre copii învață să își lege șireturile singuri.
Limbajul
Noțiunea timpului devine din ce în ce mai clară pentru copil. Acesta începe să utilizeze în majoritatea cazurilor timpurile verbale corespunzătoare. Copilul înțelege și folosește corect cuvinte, precum: „înainte”, „înapoi”, „în spate”, „în față”, „deasupra”, „dedesubt”. Poate compune fraze lungi, pune multe întrebări, creează povești. Formele de plural încep a fi utilizate corect în majoritatea situațiilor.
Creativitatea copilul este în continuă dezvoltare. Îi face plăcere să deseneze, să picteze, să coloreze, să modeleze plastilina sau lutul. Realizează construcții complicate din piese de lego sau cuburi. După această perioadă, creativitatea acestora tinde să scadă și să se încadreze într-un tipar mai conformist. De aceea, este importantă încurajarea manifestării imaginației, atunci când copilul dorește.
Copilul învață să numere până la cincisprezece, chiar douăzeci. Poate sorta obiecte în funcție de criterii definitorii. Spre exemplu, poate sorta îmbrăcămintea de încălțăminte, cuburile roșii de cele verzi etc. Învață poezii și cântecele și îi face plăcere să le recite.
Această perioadă este caracterizată de prezența sintagmei „De ce?”. Copilul are o curiozitate fantastică și aceasta este întrebarea sa favorită. Explicațiile oferite de părinți constituie un instrument bun de clădire a cunoștințelor copilului. Este important ca părinții să își mențină calmul și să ofere răspunsuri simple și ușor de înțeles. În caz contrar, copilul poate interpreta că a întreba nu este un lucru benefic. În acest mod, copilul va renunța la a se mai exprima și la a-și mări bagajul de cunoștințe.
Socializarea
Jocurile devin din ce în ce mai diversificate. Preferatele copilului sunt jocurile de rol: de-a medicul, de-a mama sau tata, imitația unor scene din povești sau de la televizor care l-au impresionat. Unii copii pot avea și prieteni imaginari. Aceștia sunt de cele mai multe ori incluși în jocuri. Pe lângă aceste tipuri de jocuri, copilului îi face plăcere să își ocupe timpul cu activități creative, care îi stimulează imaginația.
Relațiile cu membri familiei și cu cei din jur suferă unele modificări. Băieții tind să prefere compania tatălui mai mult decât a mamei. Ei devin conștienți de sexul lor și astfel încep a-și imita tatăl în acțiuni. Fetele pot dezvolta un comportament opoziționist față de mamă, încercând să iasă de sub autoritatea acesteia.
În relațiile cu frații mai mici, copii pot deveni mai protectivi, jucând rolul părinților. Cu prietenii, se conturează relații puternice. În contrast cu acestea, pot exista și certuri sau conflicte intense. În cadrul jocurilor, se vor delimita grupe de joacă în funcție de sexul participanților. Acest comportament va fi accentuat după vârsta de patru ani.
Detectarea eventualelor probleme ce pot apărea în dezvoltarea copilului
La această vârstă, copii nu își pot exprima întotdeauna sentimentele și trăirile coerent, astfel încât acestea să fie înțelese de adult. De aceea, un rol important în prevenirea diferitelor probleme legate de dezvoltarea psihologică a acestora revine părinților. Prin examinarea comportamentului copilului, aceștia pot depista dacă există sentimente de frustrare, abandon, gelozie etc. Înțelegerea acestora poate conduce la evitarea tulburărilor psihosomatice. Astfel, un copil care începe grădinița poate deveni gelos pe sora mai mică. Motivul geloziei este constituit de faptul că sora rămâne acasă cu mama și se bucură de atenția acesteia. Perceperea acestui comportament ar trebui să conducă la o comunicare mai eficientă între copil și părinte, astfel încât gelozia să se diminueze și să dispară.
Analiza desenelor copilului poate evidenția tipul de personalitate al acestuia, modul în care el percepe locul său în familie sau anturaj, raportul dintre el și alți membri ai familiei sau prieteni, dispoziția pe care o are, etc. Spre exemplu, copilul desenează familia sa, dar uită să își deseneze sora mai mică. În acest caz, se poate interpreta că sora nu este o prezență plăcută, nu o acceptă și nu o dorește în viața sa. Înălțimea membrilor familiei reprezintă importanța pe care copilul o acordă acestora. Culorile utilizate indică caracteristici ale dispoziției acestuia. Culorile deschise indică veselia, în timp ce culorile închise denotă tristețea. Există multe asocieri între comportamentele, trăirile copilului și desenele acestuia. Dacă părinții suspectează existența anumitor provocări întâmpinate de copil, sunt încurajați să apeleze la un psiholog. Psihologul este în măsură să detecteze cu ușurință cauzele acestora și poate găsi soluțiile eficiente pentru rezolvarea lor.
4,5 – 5 ani
Personalitatea
La această vârstă copilul este mai atras de ceilalți copii, decât de adulți. Jocul este foarte important pentru el. Părinții pot profita de această ocazie pentru a-l învăța diferite jocuri educative. Alegerea jocurilor se face în funcție de abilitățile care se doresc a fi dezvoltate de copil.
Copilul poate experimenta diferite frici. Dacă la vâstele mai mici predominau temerile legate de abandon, străini, zgomote puternice, acum acestea se estompează. Frica de întuneric, de insecte și coșmarurile încă sunt prezente. Alte frici caracteristice acestei perioade sunt: teama de a vorbi în public, teama de a rămâne singur etc. Acestea pot fi depășite prin explicații clare și amănunțite. Dacă aceste frici persistă, se recomandă consultarea unui psiholog.
Părintele trebuie să înțeleagă frica copilului și să nu-l ironizeze. De asemenea, părintele este un important model pentru copil în depășirea fricilor acestuia. Frica de întuneric poate fi eliminată prin jocuri. Copilul este legat la ochi și i se cere să găsească un membru al familiei. Când copilul reușește, este recompensat.
Coșmarurile sunt o caracteristică a etapelor de dezvoltare ale copilului ce pot fi prezente pentru o perioadă de până la doi ani în mod constant. Acestea reprezintă o detașare a copilului de fricile sale și constituie o etapă esențială pentru dezvoltarea normală a psihicului acestuia. Atitudinea părinților este importantă. Astfel, este recomandat ca după apariția unui coșmar, părintele să îl liniștească pe copil și să îl încurajeze să doarmă. Copilul este îndemnat să povestească visul. În acest mod, părintele poate afla ce anume îi creează teamă copilului.
Încrederea în sine se construiește și în această perioadă de dezvoltare. Copilul trebuie încurajat să îndeplinească singur anumite sarcini ușoare. La îndeplinirea acestora, copilul primește laude și / sau recompense. În acest mod, copilul va câștiga sentimentul de împlinire și se va simți util.
Limbajul
Copilul acumulează foarte multe cuvinte. Reușește să facă propoziții cu o complexitate crescută. Îi plac jocurile de cuvinte și poeziile.
Jocurile în care copilul are de ordonat succesiunea de întâmplări dintr-o poveste îl stimulează cognitiv. Relatarea poveștii după ce a ordonat cronologic evenimentele îl stimulează și din punct de vedere verbal.
Pentru a evita anumite confuzii între sunete, sunt indicate anumite jocuri de cuvinte. Acestea îl stimulează să rețină mai bine sunetele literelor. Copii pot încurca litere precum: „s” și „ș”, „b” și „p”. Aceste confuzii vor dispărea în timp, dacă se insistă pe forma corectă a sunetului corespunzător literei. Importanța acestei corecții este mare. O confuzie între două litere poate genera scrierea incorectă a cuvântului, atunci când copilul va debuta să scrie.
Alte jocuri care îl stimulează pe copil să comunice eficient sunt: copilul este încurajat să spună cuvinte care încep cu o anumită literă, identificarea obiectelor dintr-o imagine care încep cu litera dorită, completarea de către copil a unei propoziții formulată de adult etc.
Etapele dezvoltării copilului
Etapele dezvoltării constituie o modalitate de comparare a evoluției actuale a unui copil față de evoluția normală. În practică, apar deseori modificări de la partea teoretică stabilită de specialiști. Aceste modificări (particularitățile de dezvoltare ale copilului) nu diferă foarte mult ca interval de timp față de standardul realizat prin studii. Așadar, etapele dezvoltării copilului rămâne un criteriu de comparare și evaluare eficient în monitorizarea evoluției copilului.
