Opioidele sunt substanțe chimice (naturale sau sintetice), înrudite cu morfina și utilizate în terapeutică cu scop analgezic. Principala lor acțiune este asupra sistemului nervos central, dar ele au acțiune și asupra terminațiilor nervoase, contribuind la modularea periferică a nocicepției, modificând excitabilitatea terminațiilor nervoase pentru durere. Există trei tipuri de receptori opioizi: receptori µ, k și δ. Afinitatea diverselor peptide opioide pentru unul sau altul dintre tipurile de receptori și capacitatea acestora este variată.
În funcție de proveniență, opioidele exogene se clasifică în: naturale (alcaloizii din opiu) – morfina, codeina; semisintetice (derivați ai alcaloizilor din opiu) – oximorfona, hidromorfona, morfina, oxicodona, hidrocodona, dihidrocodeina, codetilina (dionina); sintetice – sufentanil, remifentanil, alfentanil, fentanil, piritramida, levorfanol, metadona, dextromoramida, morfina, dextropropoxifen, petidina, tilidina, pentazocina, tramadol.
Opioidele sunt utilizate în scop terapeutic, în vederea anihilării durerii, în special la pacienți neoplazici, dar și în cadrul durerilor acute (durerile din infarctul miocardic, fracturi osoase etc.), însă acest lucru implică stabilirea unui diagnostic corect. Ele pot fi utile în edemul pulmonar acut, unde beneficiul terapeutic se datorează scăderii anxietății, micșorării dispneei acute și unor modificări hemodinamice favorabile. Folosirea morfinei și a celorlalte opioide impune individualizare și prescrierea acestora având în vedere situația clinică. Vârsta bolnavilor poate constitui un factor important de decizie, alături de funcția renală.
Teoretic, tot personalul medical ar trebui să dețină cunoștințe vaste în tratamentul durerii, mai ales pentru durerile de intensitate mică – moderată. Dacă vorbim de dureri de intensitate mare, medicale (infarct miocardic acut, edem pulmonar acut etc) sau chirurgicale (abdomenul acut chirurgical și durerile postoperatorii), prescrierea tratamentului cu opioide se limitează (medic anestezist, medic oncolog, algeziolog). A nu se uita că asociațiile medicale internaționale au solicitat și au obținut de la guvernele multor țări ca durerea cronică să fie recunoscută ca o boală în sine care necesită un tratament adecvat indiferent de afecțiunea primară care a produs-o.
”În medicina modernă, dar și în epoca premodernă, medicația opioidă s-a aflat în centrul tratamentului durerii acute, ca și al unora din formele de durere cronică, fiind încă una din grupele terapeutice cel mai frecvent utilizate pentru tratamentul durerii de intensitate moderată până la severă, deși în cazul utilizării cronice există rezerve privind raportul dintre beneficii și riscuri în anumite contexte”.
Deși proprietățile analgezice și euforigene ale extractului de opiu din mac sunt cunoscute de secole, de-abia în secolul XX-lea s-au făcut numeroase progrese în înțelegerea noastră asupra producerii unor efecte atât de puternice și selective asupra corpului de către opioizi, precum morfina. Scopul principal al cercetării opioide este înțelegerea substratului sistemelor opioide endogene, descoperirea unor noi analgezice care să nu determine efecte nedorite asociate morfinei și dezvoltarea de noi terapii pentru tratamentul dependențelor.
De-a lungul timpului, au existat multe dezvoltări pozitive și de mare influență, precum descoperirea liganzilor opioizilor endogeni, clonarea receptorilor multipli opioizi și o apreciere mai mare a mecansimului prin care opioizii produc analgezie și euforie. Efortul înzecit a fost răsplătit cu o înțelegere completă al sistemului opioid, dar deocamdată mai rămân câteva întrebări importante fără răspuns.
Opioizii joacă un rol unic în societate. Sunt substanțe privite cu frică, datorită asocierii cu abuzul, adicția și numeroase complicații medicale, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. De asemenea, sunt cele mai eficiente medicamente în tratarea principalului simptom care aduce pacientul la spital și anume durerea. Din punct de vedere istoric, îngrijorările cu privire la adicție au contribuit la subtratarea unor boli, de comun acord considerate propice pentru terapia cu opioide, incluzând durerea acută și cea cronică (durerea neoplazică). Utilizarea opioizilor pentru durerea cronică non-malignă (CNMP) rămâne controversată. După publicarea unor rapoarte asupra siguranței și eficacității opioidelor prescrise la un număr mic de pacienți cu CNMP și a unui articol semnal intitulat „Tragedia Durerii Inutile„, utilizarea opioidelor în tratarea CNMP a început să fie mai des practicată și încorporată în ghidurile clinice. Cu toate acestea, în ciuda avansurilor medicinei durerii și utilizarea mai largă a opioidelor în dureri cronice variabile, încă există controverse semnificative ce înconjoară tipul bolii care ar trebui tratat, dacă tratamentul este în general sigur și eficient pentru pacienții selectați și care ar trebui să fie scopurile clinice.
De peste 75 de ani de când există Societatea Farmacologică Britanică, s-a dezvoltat o expansiune enormă în înțelegerea modului cum acționează opioidele asupra sistemului nervos, acest efort fiind îndreptat spre dezvoltarea unor analgezice puternice, ale căror efecte adverse să nu fie asociate cu cele ale morfinei. La nivel molecular și celular, multipli receptori opioizi au fost clonați și caracterizați, a fost determinat potențialul lor pentru oligomerizare, o gamă largă de agoniști opioizi endogeni au fost decoperiți, multipli mesageri secunzi au fost identificați și înțelegerea noastră asupra modificărilor adaptative apărute la expunerea prelungită la opioizi (toleranța si dependența fizică) a fost sporită. În prezent, există o înțelegere mai bună asupra proceselor prin care opioidele produc euforia care stimulează pofta intensă pentru aceste droguri printre dependenții de opioide.
Forța din spatele celor 75 de ani de cercetare în cadrul opioidelor a fost căutarea unei alternative la morfină, care să realizeze o analgezie puternică fără a determina efecte adverse precum depresia respiratorie și mai presus de toate abuzul. Majoritatea opioidelor clinice disponibile au fost obținute dinainte de descoperirea peptidelor endogene agoniste și caracterizarea receptorilor opioizi și chiar și înainte de postularea receptorilor.
În cea mai mare parte a secolului XX-lea, percepția largă printre profesioniștii din Statele Unite ale Americii era că lunga utilizare a terapiei opioide pentru tratarea durerii cronice era contraindicată din cauza riscului de adicție, dizabilitate crescută și lipsa eficienței în timp. Prin anii ‘90, o schimbare majoră a avut loc, condusă de o varietate mare de factori medicali și non-medicali. Folosirea opioidelor pentru durerea cronică a început să crească, arătând o creștere substanțială de la an la an care continuă și azi. Această creștere a uzului opioidelor pentru condiții medicale legitime a fost însoțită de o creștere substanțială a prevalenței uzului non-medical în prescrierea opioidelor.
Chestionarul Național al Uzului Opioidelor și Sănătății a raportat că numărul celor care au abuzat prima dată de prescrierile de opioide a crescut de la 628.000 în 1990 la 2.400.000 în 2004, că vizitele la camera de urgență din cauza abuzului prescrierii de opioide a crescut cu 45% din 2000 până în 2002 și că internarea în vederea tratamentului pentru abuzul primar al prescrierii de opioide a crescut cu 186% între 1997 si 2002. Indicii de abuz ai opioidelor au crescut mai mult pentru cele două opioide mai frecvent prescrise, hidrocodonul si oxicodonul cu eliberare controlată. Deși creșterea prescripțiilor abuzive de droguri este mai mult multifactorială, aceasta reflectă într-o oarecare masură, schimbările în formulările drogurilor disponibile și prescrierea practică a medicației opioide. Această legatură între creșterea uzului medical și a abuzului a condus la unele reexaminări ale rolului medical al acestor droguri. Provocarea este, desigur, de a reduce utilizarea greșită a opioidelor și în același timp de a nu impune bariere în utilizarea lor legală, recunoscând că o creștere a abuzului este inevitabilă atunci când un drog psihoactiv devine mult mai accesibil și că încercările de a controla abuzul pot avea efecte neintenționate în a descuraja tratamentul și a pune restricții severe serviciului medical.
Fentanilul, analogii de fentanil și alți noi opioizi sintetici (NSO) au intrat pe piața ilegală a medicamentelor ca noi substanțe psihoactive (NPS). Adesea sunt vandute asemănător heroinei utilizatorilor de droguri și determină euforie prin acțiunea lor agonistă asupra receptorilor µ. Consumul lor ridicat, de cele mai multe ori combinat cu alte substanțe, a dus la multiple intoxicații în ultimii ani. În unele țări, cum ar fi Statele Unite, consumul de opioide, indiferent dacă este în scop medical sau recreativ, a devenit epidemic și este considerat o problemă de sănătate publică. Analogii de fentanil sunt mai puternici decât fentanilul, care la rândul său este de 50 de ori mai puternic decât morfina. Mai mult, unii analogi de fentanil au o durată mai lungă de acțiune și, prin urmare, interacțiunile cu alte substanțe și medicamente pot fi mai grave.
”În 2015, peste 21 de milioane de americani în vârstă de peste 12 ani au declarat că au avut sau încă aveau o problemă legată de utilizarea exagerată de droguri. În acel an, 7 milioane de cetățeni americani sufereau de o dependență cronică de droguri, în cea mai mare parte opioide și derivatele lor.”
Ghidurile din 2016 ale Centrului de Control al Bolilor și Prevenției pentru prescrierea opioidelor în durerea cronică afirmă următoarele: „clinicienii ar trebui să considere terapia opioidă doar dacă beneficiile așteptate atât pentru durere cât și pentru funcție sunt anticipate să cântărească mai mult decât riscurile pacientului.” Dacă opioidele sunt folosite, ar trebui combinate cu terapie non-farmacologică și terapie farmacologică non-opioidă după cum e de cuviință. Prin aceleași ghiduri, CDC definește indicația opioidelor în durerea acută astfel: „când opioidele sunt folosite pentru durerea acută, clinicienii ar trebui să prescrie cea mai mică doză eficientă de opioide cu eliberare imediată și o cantitate care să nu depășească necesarul duratei așteptate a unei dureri atât de severe cât să necesite opioide. Cel mult 3 zile sunt de obicei suficiente; mai mult de 7 zile sunt rar necesare„.
Toate opioidele care produc analgezia pot de asemenea produce toleranță, adicție și sevraj, toate opioidele disponibile putând fi folosite inadecvat. Abordări de succes ale farmacoterapiei adicției opioidelor continuă să se bazeze majoritar pe substituirea agoniștilor cu acțiune de scurtă durată (heroina), de obicei folosită periculos (sub formă injectabilă), cu administrarea orală a agoniștilor foarte eficace cu acțiune de lungă durată ( metadona) sau agoniști parțiali (buprenorfina).
Cu toate acestea, o varietate de animale și modele in vitro oferă o bază solidă pentru cercetarea translațională ce contribuie la dezvoltarea terapeuticelor opioide care să reducă severitatea unuia sau mai multor efecte adverse. Agoniștii opiozi cu acțiune de lungă durată au îmbunătățit managementul durerii cronice sau persistente și noi formule au îmbunătățit managementul durerii acute, dar încercări de a exploata diferite tipuri de receptori opioizi au fost mai puțin culminate cu succes. Abordări preclinice recente cu potențial în a limita toleranța, dependența și adicția includ activări simultane a mai mult de un tip de receptor opioid, ținte selective de heteromultimeri sau miu-opioizi care activeaza diferențial cascade semnalizate intracelular, în mod particular activarea proteinei G versus endocitoză.
Durerea poate fi definită ca fiind simptomul declanșat în urma acțiunii mecanismelor neuropatologice sau a diverșilor stimuli senzoriali de nocicepție, senzația dureroasă fiind percepută diferit, în funcție de contextul emoțional, experiență, expectative, amintiri. Aceasta reprezintă o problemă importantă de sănătate în medicina din toate timpurile; spre deosebire de durerea acută care poate fi considerată un simptom sau o leziune, durerea cronică este o reală problemă de sănătate răspândită la nivel mondial, o boală de sine stătătoare, o provocare multiplă, atât din punct de vedere medical, social, psihologic, cât și economic, cultural și religios, pentru care soluțiile trebuiesc stabilite în urma unui dialog multidisciplinar.
Modificările produse la nivelul organismului în durerea cronică pot fi exemplificate prin: imobilitate, performanțe scăzute, dependența de medicație și de familie dar și nevoia crescută de asistență medicală, slăbirea sistemului imunitar, tulburări de somn și de apetit; netratată corespunzător, aceasta poate avea consecințe nefavorabile, ducând la apariția depresiei, anxietății și chiar sinucidere. Mulți pacienți cu durere cronică primesc ca tratament, analgezie standard. O îngrijire incompletă ori inadecvată apare frecvent din frica medicului pentru pacient față de posibilele efecte toxice ori de adicție ale analgezicelor. Ca rezultat, mulți pacienți suferind de durere cronică sunt subevaluați sau subtratați, motiv pentru care sunt tentați fie să folosească în exces, fie să abuzeze de tratamentul farmacologic prescris.
În ultimii ani, au existat eforturi educaționale țintite pentru medicii care tratează durerea cronică, non-malignă, pentru îmbunătățirea strategiei de prescriere și de apreciere a efectelor adverse. În plus, ghiduri și programe educaționale privind prescripția opioizilor, inclusiv cele ale OMS pentru managementul durerii în cancere ori cel al Societății Americane a Durerii (promovarea durerii ca fiind al cincilea semn vital), au crescut tendința farmaciștilor, medicilor și a specialiștilor în durere să prescrie medicație contra durerii.
După apariția Declarației de la Bruxelles din 2001 care susținea ca durerea cronică să fie recunoscută ca fiind o boală de sine stătătoare, ce necesită o mai bună specializare în tratarea acestui tip de suferință, multe din țările dezvoltate ale Europei și ale întregii lumi au luat în calcul acest aspect, au recunoscut durerea cronică drept o boală în sine, au luat măsurile necesare de pregătire de specialiști în medicina durerii și de alocare de resurse. Ulterior, în 2010, prin Declarația de la Montreal, s-a propus adoptarea unor strategii prin care pacienții suferinzi de durere cronică să poată beneficia de metode invazive și neinvazive de tratament. Aceasta a avut un impact major la nivel mondial, fapt observat în strategia pentru durere elaborată în 2016 de către SUA, prin care au fost luate în calcul aspectele de prevenție, cercetare, management și educație, dar și strategia adecvată de rambursare a costurilor. Obiectivele acestei strategii vizează ”aspecte epidemiologice, precum stabilirea prevalenței durerii cronice în țară prin utilizarea unor baze de date computerizate; creșterea numărului serviciilor pentru terapia durerii pe întreg teritoriul țării; îmbunătățirea comunicării dintre profesioniști, pacienți și aparținători, acces la medicația pentru durere, inclusiv găsirea strategiilor adecvate de rambursare a costurilor legate de terapia durerii; dezvoltarea și diseminarea competențelor și cunoștințelor legate de managementul durerii prin dezvoltarea unui portal educațional accesibil profesioniștilor, pacienților și aparținătorilor; stabilirea și colectarea unor indicatori vizând serviciile oferite în domeniul terapiei durerii, utilizarea medicamentelor pentru durere, procedurile intervenționale și spitalizările”.
În România, la inițiativa unor asociații profesionale de profil, a fost elaborată în 2005 Legea 339 privind regimul juridic al plantelor substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, care susținea că orice medic cu autorizație de liberă practică poate să prescrie tratament cu opioide, odată ce acesta își asumă responsabilitatea pentru actul medical săvârșit (pentru prescrierea unor astfel de medicamente este necesară completarea unor formulare securizate). În acest fel se stabilește un echilibru între nevoile sistemului sanitar (de a pune la dispoziția oricărui pacient suferind de durere, o terapie adecvată și eficientă) și politica antidrog (de prevenire a deturnării substanțelor psihotrope și stupefiante, din circuitul licit în cel ilicit). Totodată, este imperativ necesară schimbarea mentalității persoanelor implicate în aplicarea noilor legi: medici, autori de politică sanitară,farmaciști, polițiști și nu în ultimul rând, mentalitatea pacienților.
Ca urmare a acestei legi, substanțele și preparatele cu substanțe stupefiante sau psihotrope sunt încadrate în trei tabele, în funcție de necesitatea efectuării unui control mai riguros sau nu, în funcție de utilitatea terapeutică și în funcție de existența unui potențial pericol mai mult sau mai puțin sever pentru sănătatea publică.
Plante, substanțe și preparate ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope interzise, lipsite de interes recunoscut în medicină
Stupefiante
- Acetorfină
- Acetil-alfa-metilfentanil
- Alfa-metilfentanil
- Alfa-metiltiofentanil
- Beta-hidroxifentanil
- Beta-hidroxi-metil-3-fentanil
- Cetobemidonă
- Dezomorfină
- Etorfină
- Heroină
- 3-metilfentanil
- 3-metiltiofentanil
- MPPP
- Para-fluorofentanil
- PEPAP
- Tiofentanil
- Oripavină
Psihotrope
- Brolamfetamină
- Catinonă
- 2C-B
- 2C-I
- 2C-T-7
- DET
- DMA
- DMHP
- DMT
- DOET
- Eticiclidină
- Etriptamină
- N-hidroxi MDA
- (+)-LYSERGIDE
- N-etil MDA, MDE
- MDMA
- Mescalina
- Metcatinonă
- Metil-4aminorex
- MMDA
- 4-MTA
- Parahexil
- PMA
- PMMA
- Psilocină, psilotsin
- Psilocibină
- Roliciclidină
- STP, DOM
- Tenamfetamină
- Tenociclidină
- Tetrahidrocanabinol
Plante, substanțe și preparate ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope care prezintă interes în medicină, supuse unui control strict
Stupefiante
- Acetildihidrocodein
- Acetilmetadol
- Alfentanil
- Allilprodină
- Alfacetilmetadol
- Alfameprodina
- Alfametadol
- Alfaprodină
- Anileridină
- Benzetidină
- Benzilmorfină
- Betacetilmetadol
- Betameprodină
- Betametadol
- Betaprodină
- Bezitramidă
- Butirat de dioxafetil
- Cannabis
- Clonitazenă
- Cocaină
- Codeină
- Codoximă
- Dextromoramidă
- Dextropropoxifen
- Diampromidă
- Dietiltiambutenă
- Difenoxin
- Dihidromorfină
- Dimenoxadol
- Dimepheptanol
- Dimetiltiambutenă
- Dioxafetilbutirat
- Difenoxilat
- Dihidracodeină
- Dipipanonă
- Drotebanol
- Ecgonină
- Etilmetiltiambutenă
- Etilmorfină
- Etonitazen
- Etoxeridin
- Fenadoxonă
- Fenampromidă
- Fenazocin
- Fenomorfan
- Fenoperidină
- Fentanil
- Folcodin
- Furetidină
- Hidrocodon
- Hidromorfinol
- Hidromorfonă
- Hidroxipetidină
- Izometadon
- Levometorfan
- Levomoramid
- Levofenacilmorfan
- Levorfanol
- Metazocin
- Metadonă
- Metadonă
- Metildezorfină
- Metildihidromorfină
- Metopon
- Moramidă
- Morferidină
- Morfină
- Morfină metobromidă
- Morfină N-oxid
- Myrofină
- Nicocodină
- Nicodicodină
- Nicomorfină
- Noracimetadol
- Norcodeină
- Norlevorfanol
- Normetadonă
- Normorfină
- Norpipanon
- Opium
- Oxicodon
- N-oximorfină
- Oximorfon
- Petidină
- Piminodină
- Piritramidă
- Praheptazină
- Properidină
- Propiram
- Racemetorfan
- Racemoramidă
- Racemorfan
- Remifentanil
- Sufentanil
- Tebaconă
- Tebaină
- Tilidină
- Trimeperidina
Psihotrope
- Amfetamina
- Dexamfetamină
- Dronabinol
- Fenetilină
- Levamfetamină
- Levometamfetamina
- Meclocvalon
- Metamfetamină
- Metacvalon
- Metilfenidat
- Fenciclidină
- Fenmetrazină
- Racemat de metamfetamină
- Secobarbital
- Zipeprol
Plante, substanțe și preparate ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope care prezintă interes în medicină, supuse controlului
Stupefiante
- Acetildihidrocodein
- Codeină
- Dihidrocodeină
- Etilmorfină
- Nicocodină
- Nicodicodină
- Norcodeină
- Folcodin
Psihotrope
- Allobarbital
- Alprazolam
- Amfepramon
- Aminorex
- Amobarbital
- Barbital
- Benzfetanină
- Bromazepam
- Brotizolam
- Buprenorfină
- Butalbital
- Butobarbital
- Cătina
- Camazepam
- Ciclobarbital
- Clordiazepoxid
- Clobazam
- Clonazepam
- Clorazepat
- Clotiazepam
- Cloxazolam
- Delorazepam
- Diazepam
- Estazolam
- Etclorvynol
- Etinamat
- Etilamfetamină
- Fencamfamină
- Fendimetrazin
- Fenobarbital
- Fenproporex
- Fentermină
- Fludiazepam
- Flunitrazepam
- Flurazepam
- Glutetimidă
- Halazepam
- Haloxazolam
- Ketazolam
- Lefetamină
- Loflazepat de etil
- Loprazolam
- Lorazepam
- Lormetazepam
- Mazindol
- Medazepam
- Mefenorex
- Meprobamat
- Mezocarb
- Metilfenobarbital
- Metiprilon
- Midazolam
- Nimetazepam
- Nitrazepam
- Nordazepam
- Oxazepam
- Oxazolam
- Pemolină
- Pentazocin
- Pentobarbital
- Pinazepam
- Pipradol
- Prazepam
- Pirovaleron
- Secbutabarbital
- Temazepam
- Tetrazepam
- Triazolam
- Vinilbital
- Zolpidem
Din păcate, această lege a fost înlocuită doi ani mai târziu printr-o Hotărâre de guvern contradictorie (720/2007), care a stabilit oprirea drepturilor oricărui medic de a prescrie opioide, susținând că persoanele asigurate pot primi medicație opioidă compensată numai la recomandarea medicului oncolog. Problema care se are în vedere, în această situație este legată de faptul că durerea cronică nu este doar de etiologie canceroasă, astfel încât toți pacienții să beneficieze de tratament cu opioide prescris de medicul oncolog, există și alte tipuri de durere cronică (de exemplu durerea neuropată, durerea idiopatică, durerea din bolile reumatologice etc.) care necesită obligatoriu și terapie cu opioide pentru a putea fi diminuate (vindecate) – pentru acest tip de durere cine prescrie tratamentul adecvat?
Lipsa unei specializări în medicina durerii, necunoașterea utilității medicației în durerile severe duc în final la teama medicului de a prescrie opioidele și la teama pacientului de a le accepta. Acest lucru ar putea fi combătut tocmai printr-o mai bună informare a farmaciștilor și pacienților și prin buna pregătire a specialiștilor în acest domeniu. De asemenea, este nevoie de formarea, la nivel de spital, a unei echipe multidisciplinare, alcătuită din specialiști din diverse domenii (anesteziști, farmacologi de clinică, reumatologi, neurologi, psihiatri sau psihologi), care să fie pregătiți în terapia durerii astfel încât să găsească un limbaj comun în diagnosticarea cazurilor de durere cronică severă.
”Din păcate, în România nu există – încă – o formă instituționalizată de pregătire specifică a personalului medical, în pofida unor încercări mai vechi, care nu s-au bucurat de sprijin pe termen lung. Facultățile de Medicină nu au inclus algeziologia în curricula pentru studenți, dar nici în oferta de cursuri postuniversitare de lungă durată pentru medici (o excepție efemeră: UMF ”Grigore T. Popa” Iași). Eforturile făcute în ultimii ani de un inimos colectiv din diverse specialități medicale, din întreaga țară, au făcut posibilă (și cu sponsorizarea International Association for the Study of Pain – IASP) apariția unui volum care demonstrează caracterul interdisciplinar al terapiei durerii și sugerează necesitatea de a forma specialiști în acest domeniu (”Terapia durerii”, coordonatori științifici Ostin C. Mungiu și Dorel Săndesc, coordonator editorial Aurel F. Marin)”.
La nivel mondial, Europa reprezintă o sursă importantă de droguri, droguri produse atât în interiorul continentului, cât și trasportate aici din alte regiuni ale lumii (surse importante sunt America de Sud, vestul Asiei, nordul Africii, China – responsabilă de noile substanțe psihoactive apărute pe piață). Opioidul cel mai frecvent întâlnit pe piața europeană a drogurilor este heroina, în 2013 vânzările atingând suma de 6,8 miliarde euro. Aceasta era importată de-a lungul timpului, din Afganistan – forma brună (forma chimică de bază, cea mai uzuală), dar și din sud-estul Asiei – forma albă, mai puțin comună (la momentul actual fiind produsă și în Afganistan și țările vecine).
Capturile de heroină (după Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie, 2018)
Tot din clasa opioidelor, opiul precum și alte medicamente sunt disponibile pe piața ilegală, printre care se numără morfina, buprenorfina, metadona, unii derivați de fentanil și tramadol. Unele dintre acestea sunt fabricate ilegal, însă multe dintre ele sunt extrase din surse farmaceutice legitime. În anul 2009 au fost detectate pe piața europeană a drogurilor 38 de opioide noi, dintre care 28 de derivați de fentanil. Din totalul acestor opioide, 13 au fost raportate pentru prima dată în 2017, 10 dintre ele fiind reprezentate de derivații de fentanil. Deși consumul heroinei și al celorlalte opioide este unul scăzut comparativ cu celelalte droguri (de exemplu, canabisul), acestea sunt în continuare drogurile cel mai adesea asociate cu formele mai nocive de consum, printre care și forma injectabilă. De asemenea, în 2016, numărul total al adulților consumatori ilegal de opioide (cu vârsta cuprinsă între 15-64 de ani) a fost estimat la 0,4% din populația Uniunii Europene, ceea ce înseamnă 1,3 milioane de consumatori de opioide predispuși unui risc ridicat. La nivel național, în 2017 s-au înregistrat 20.288 de consumatori problematici de opioide, estimarea realizându-se prin metoda captură – recaptură, având la dispoziție trei baze de date: urgențele medicale cauzate de consumul ilicit de droguri (236 cazuri unice), numarul de cazuri admise la tratament ca urmare a consumului de droguri (915 cazuri unice) și baza de date privind programele de schimb de seringi (1655 cazuri unice).
