Boala Tay – Sachs – Generalități

Boala Tay – Sachs este o boală rară, cu transmitere autozomal recesivă. Problemele care apar în boala Tay – Sachs sunt generate de absența unei enzime – hexozaminidaza A –  din organismul uman. Consecința acestei deficiențe este deteriorarea progresivă și,  în final, decesul pacienților ce suferă de boala Tay – Sachs. Boala Tay – Sachs mai este cunoscută în literatura medicală și sub denumirea de idioție amaurotică familială infantilă. Această afecțiune este mai frecventă la evreii ashkenazi și în rândul populației din centrul și nordul Europei.

 Boala Tay – Sachs – Epidemiologie

Incidența bolii este de 1 la 3600 în cazul evreilor Ashkenazi și de 1 la 360 000 în restul populației. Boala Tay – Sachs este astfel considerată cea mai frecvent întâlnită sfingolipidoză.

 Boala Tay – Sachs – Cauze

După cum am afirmat în introducere, boala Tay-Sachs este determinată de absența enzimei hexosaminidaza A. Mutaţia genetică întâlnită în boala Tay – Sachs este pe gena HEXA, localizată pe cromozomul 15. Gena HEXA codifică enzima lizozomală hexosaminidaza A. Rolul acestei enzime este deosebit de important în cadrul organismului nostru, în procesul de hidroliză a gangliozidei GM2. La persoanele afectate, care nu dețin această enzimă, hidroliza gangliozidei GM2 nu poate avea loc și substanța grasă a gangliozidei GM2 se acumulează la nivelul neuronilor. În concluzie, boala Tay – Sachs este de fapt o tezaurismoză gangliozidică, afecțiune în care substanța grasă a gangliozidei GM2  se acumulează progresiv în neuroni, în celulele gliale sau în retină.

Boala Tay – Sachs – Forme

Se disting mai multe forme clinice ale afecțiunii, în funcție de gradul deficitului enzimatic înregistrat și de perioada în care debutează simptomele. Debutul clasic al bolii Tay – Sachs este în primele 6 luni de viață. Aceasta este veritabila boală Tay – Sachs sau tipul 1.

Există și o formă infantilă tardivă a afecțiunii, cu debut la vârsta de 2-4 ani și cu evoluție mai lentă. De asemenea, există  și o formă juvenilă, cu debut în jurul vârstei de 5-8 ani.

Boala Tay – Sachs – Diagnostic

În diagnosticarea afecțiunii remarcăm o triadă simptomatică, aceasta însumând acuze vizuale, acuze psihice și crize convulsive. Acuzele vizuale și cele psihice prezintă un caracter progresiv.

Inițial se constată un interval liber de simptome în primele 3-6 luni după naștere, copilul fiind aparent sănătos. După această perioadă asimptomatică începe să apară o hiperexcitabilitate exagerată la stimuli senzitivi și stimuli senzoriali. Copilul începe să prezinte crize de râs nemotivat sau convulsii de tip mioclonic.

Părinții pot observa faptul că, pe zi ce trece, copilul devine tot mai dezinteresat față de lumea înconjurătoare și tot mai apatic. În plus, se constată o întârziere în achizițiile psihomotorii specifice vârstei. Concomitent cu aceste manifestări, se înregistrează o diminuare progresivă a acuității vizuale a copilului: acesta nu mai reacționează la stimuli luminoși, nu mai fixează sau nu mai urmărește cu privirea pe cei din jurul său. Pot apărea și dificultăți în respirație sau deglutiție, fapt care se concretizează clinic în cele din urmă prin malnutriție.

La efectuarea examenului obiectiv se constată inițial hipotonie și diminuarea reflexelor osteotendinoase.

Copilul prezintă frecvent crize convulsive. Pe măsură ce boala avansează, convulsiile devin tot mai dese, se instalează tetraplegia spastică și apar crize de hipertonie de tip tetaniform; aceste crize sunt declanșate de stimuli minori.

La nivelul aparatului vizual se observă mișcări neconjugate ale globilor oculari și se documentează cecitate. Copilul se află în regres psihic și motor, pierzând progresiv achizițiile psihice și motorii dobândite deja.

Pacienții cu boala Tay – Sachs prezintă macroencefalie, fapt tradus clinic printr-un perimetru cranian mai mare decât cel corespunzător vârstei; uneori acesta este primul indiciu care ar putea ridica suspiciunea diagnosticului.

Examene imagistice

Examenul radiografic al craniului pune în evidență macrocrania și dehiscența suturilor craniene (datorate măririi în volum a encefalului).

Computer tomografia relevă și ea macrocefalia existentă și diminuarea substanței albe cerebrale.

Examinarea prin rezonanță magnetică este superioară în evaluarea leziunilor prezente în boala Tay – Sachs; aceasta detectează demielinizare și modificări talamice.

Consultul oftalmologic prin examinarea fundului de ochi poate pune în evidență încă din primele luni de viață prezența degenerescenței maculare prin observarea unei pete roșii-cireșii la nivelul maculei.

Electroencefalograma  prezintă alterații diverse, frecvent cu aspect de hipsaritmie (activitate dezorganizată, descărcări de unde rapide și ample).

Electroretinograma are frecvent rezultat normal.

Examenul lichidului cefalorahidian nu prezintă nimic patologic.

Probele biologice înregistrează modificări nespecifice, de tipul creșterii transaminazelor serice, creșterii lactatdehidrogenazei sau scăderii activității fructozo-1-P-aldolazei hepatice.

Determinarea lipsei activității hexozaminidazei A în ser sau leucocite confirmă diagnosticul bolii Tay – Sachs.

Testarea moleculară genetică a HEXA, gena în care variantele patogene determină deficit de hexozaminidază A permite consilierea genetică pentru familiile cu risc.

Screening-ul pentru boala Tay – Sachs

Screening-ul pentru boala Tay – Sachs este recomandat persoanelor aflate în categoria de risc sporit. Aceasta include persoanele de origine evreiască ashkenadă, precum și orice persoană care deține un istoric al acestei  afecțiuni în familie.

Există două variante ale acestui screening pentru boala Tay – Sachs, și anume: screening-ul înainte de concepție și cel antenatal. Screening-ul efectuat înainte de concepție, se adresează potențialilor părinți, verificând dacă aceștia poartă mutația HEXA. Screening-ul antenatal se efectuează în cazul în care un făt este verificat pentru a vedea dacă prezintă două copii moștenite ale mutației HEXA, fapt ce ar determina apariția bolii Tay – Sachs. Deficitul de hexozaminidază A se moștenește autozomal recesiv. În modul de transmitere autozomal recesiv sunt necesare două copii ale genei respective pentru ca o persoană să fie afectată de boală; cu alte cuvinte, ambele alele trebuie să fie gene mutante.

Dacă o persoană suferă de boala Tay – Sachs, înseamnă că ambii săi părinți poartă câte o copie a genei mutante; această copie nu se exprimă fenotipic în cazul lor, ei fiind heterozigoți (Aa, unde A este gena care se exprimă fenotipic, iar a este gena mutantă, care nu se exprimă fenotipic la părinți; se va exprima însă la copil, care va fi homozigot, adică aa, purtând boala). Probabilitatea ca individul să moștenească în acest caz boala este de 25%, de a fi purtător asimptomatic de 50% și de a fi un descendent normal, non-purtător de 25%.

Testarea prenatală este posibilă și prin analiza activității enzimatice a HEXA. Prin efectuarea unei biopsii de vilozități coriale (în săptămânile 9-13 de sarcină) se confirmă diagnosticul enzimatic specific afecțiunii.  În săptămânile 15-18 de sarcină se poate efectua amniocenteza, procedură prin care se poate pune diagnosticul prin analiza ADN – ului.

Diagnosticul diferențial al bolii Tay – Sachs

Diagnosticul diferential al bolii Tay – Sachs se efectuează cu alte encefalopatii metabolice sau nemetabolice, cu hidrocefalia, cu hematomul subdural ș.a.

 Boala Tay – Sachs – Tratament

Boala Tay – Sachs, ca de altfel toate sfingolipidozele, nu beneficiază de un tratament etiologic. Singurul tratament care poate fi efectuat este unul de natură suportivă, simptomatică, vizând:

• controlul convulsiilor (cu ajutorul medicației antiepileptice: benzodiazepine, fenitoină, barbiturice)
• controlul spasmelor musculare (prin medicație antispastică)
• controlul durerii (cu ajutorul medicației antialgice)
• asigurarea aportului corespunzător de nutrienți și evitarea deshidratării (în contextul prezenței problemelor de deglutiție) și a constipației.

 Boala Tay – Sachs – Evoluție și prognostic

Evoluția bolii Tay – Sachs este în prezent spre exitus, decesul pacienților având loc în cazul formelor infantile și infantile tardive în jurul vârstei de 2-6 ani; în cazul formelor  juvenile, decesul poate fi ușor mai tardiv, înspre vârsta de 4-10 ani.

Oamenii de știință efectuează cercetări ample pentru a descoperi modalități de terapie ce pot fi utile în tratamentul bolii Tay – Sachs. Astfel, se efectuează cercetări în sensul terapiei de substituție enzimatică. Se vizează o înlocuire a enzimei HEXA, procedeu prin care enzima înlocuitoare să ia în organism rolul enzimei nefuncționale a persoanelor cu boala Tay – Sachs. Procedura întâmpină  însă dificultăți datorită dimensiunilor enzimei, aceasta fiind din punct de vedere fizic prea mare pentru a putea traversa bariera hemato-encefalică. S-a luat în calcul și eventualitatea administrării enzimei HEXA direct în lichidul cefalorahidian, pentru a depăși impedimentul de mărime al enzimei.

Cu toate eforturile cercetătorilor, până acum nu s-a reușit demonstrarea absorbției cu succes a enzimei prin aceste proceduri. Cercetările continuă însă în acest sens, progresele medicinei lăsând deschisă oportunitatea existenței într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat a unui tratament eficient în cazul bolii Tay – Sachs și a salvării pacienților care suferă de această afecțiune.