Denumire, compozitie si clasa de medicamente din care face parte Baymycard
Baymycard este un medicament ce actioneaza pe aparatul cardiovascular, facand parte din categoria blocantelor canalelor de calciu. Substanta activa este nisoldipina. Pe lista excipientilor se regasesc amidon, celuloza microcristalina, lactoza, povidone (polivinilpirolidon), sodium lauril sulfat, stearat de magneziu, metilhidroxipropilceluloza, polietilen glicol 4000 (macrogol 4000), oxid de titan (E171/C.I.77891) si oxid de fier rosu (E172).
Indicatii si contraindicatii Baymycard
Baymycard poate fi folosit singur sau impreuna cu alte medicamente pentru a trata valorile presionale arteriale crescute (hipertensiunea arteriala – HTA). Scaderea valorilor HTA previne aparitia accidentelor vasculare cerebrale, infarctelor miocardice si problemelor renale. Fiind un antagonist al canalelor de calciu, Baymycard relaxeaza peretii vaselor de sange si astfel fluxul sanguin este favorizat.
Principalele indicatii sunt hipertensiunea arteriala si angina pectorala.
Baymycard este contraindicat in cazul persoanelor care dezvolta hipersensibilitate la substanta activa sau la oricare dintre excipienti. Acest produs contine lactoza. Medicamentul nu ar trebui sa fie utilizat de catre pacientii cu intoleranta severa la lactoza si ar trebui sa fie utilizat cu mare atentie sau deloc de catre pacietii cu intoleranta la galactoza sau de catre cei cunoscuti cu sindromul de malabsorbtie glucoza-galactoza. Excipientul lactoza poate contine cantitati mici de proteine din lapte, care ar putea cauza reactii alergice la cei cu hipersensibilitate severa sau alergie la proteinele din lapte.
Medicamentul nu se utilizeza la pacientii in stare de soc sau pacientilor carora li se administreaza rifampicina sau fenitoina in mod cronic. Nu se va utiliza nici in sarcina sau in timpul alaptarii.
Nu se administreaza la copii deoarece nu exista studii in legatura cu siguranta administrarii medicamentului la acest grup populational.
Reactii adverse si supradozajul cu Baymycard
Principalele reactii adverse sunt ameteala, umflarea gleznelor si a picioarelor, inrosirea fetei (flushing), durerile de cap. Daca acestea persista in timp sau se inrautatesc ar trebui sa anuntati medicul.
Pentru a reduce ameteala, pacientii ar trebui sa se ridice lent din pozita sezanda sau dupa clinostatism.
In cazuri foarte rare la pacienti cu conditii severe cardiace poate sa apara inrautatirea durerilor in piept sau chiar un infarct miocardic dupa inceperea tratamentului sau dupa cresterea dozelor. Daca durerea in piept se inrautateste sau daca apar simptome ale unui infarct miocardic (durere in piept, mandibula, bratul stang, dificultati de respiratie, transpiratie neobisnuita) adresati-va imediat medicului.
Reactiile alergice severe la acest medicament sunt rare. Totusi, in cazul in care apar simptome ca eczema, mancarime, umflarea fetei, gatului sau a limbii, ameteala severa sau dificultati de respiratie adresati-va medicului dumneavoastra.
Pana in prezent nu au fost raportate cazuri de supradozare cu Baymycard. Simptomele de supradozare pot include scaderea marcata a tensiunii arteriale, soc, tulburari de ritm cardiac, tahicardie sau bradicardie.
Tratamentul supradozarii: lavaj gastric, carbune activat, suport al functiilor vitale (administrarea de oxigen, ventilatie mecanica, substitutie de volum). Tulburarile de ritm pot fi tratate simptomatic cu beta simpatomimetice in cazul bradicardiei. Se poate pune un pace maker temporar daca aceste tulburari reprezinta un pericol sever pentru pacient. Hipotensiunea si vasodilatatia se trateaza cu 10-20 ml de calciu din solutie de calciu gluconic, administrata lent pe cale intravenoasa. Se poate repeta daca este necesar. Daca efectul este insuficient, se pot administra simpatomimetice si vasoconstrictoare (dopamina sau noradrenalina). Dozele se determina in functie de efectul clinic observat. Acest medicament nu poate fi indepartat prin dializa deoarece se leaga in proportie de aproximativ 99% de proteinele plasmatice. Astfel, este putin probabil ca detoxifierea extracorporala prin hemoperfuzie sau prin plasmafereza sa aiba succes. Volumul de distributie la o persoana de 70 kg este de 300 l.
Interactiuni si atentionari speciale
Baymycard poate interactiona cu alte medicamente antihipertensive, potentand astfel efectul de scadere a tensiunii arteriale. Pacientul trebuie monitorizat la administrarea concomitenta de beta blocante deoarece se poate instala o hipotensiune grava in cazuri izolate sau sa apara simptome de insuficienta cardiaca.
Administrarea concomitenta de cimetidina poate potenta actiunea Baymycard. In cazul acestor pacienti, tratamentul se initiaza cu Baymycard de 5 mg si se monitorizeaza atent. Actiunea este potentata si de sucul de grapefruit, acesta inhiband metabolismul oxidativ al medicamentului.
Administrarea concomitenta de rifampicina scade actiunea Baymycard deoarece ii accelereaza metabolizarea prin inductie enzimatica.
Fenitoina nu se administreaza concomitent cu Baymycard deoarece reduce biodisponibilitatea acestuia.
S-ar putea sa vedeti resturi ale capsulei protectoare a medicamentului in scaun, dar nu trebuie sa va ingrijorati deoarece substanta activa din interior a fost absorbita chiar daca nu a fost degradata si capsula.
Baymycard contine lactoza. Medicamentul nu ar trebui sa fie utilizat de catre pacientii cu intoleranta severa la lactoza si ar trebui sa fie utilizat cu mare atentie sau deloc de catre pacietii cu intoleranta la galactoza sau de catre cei cunoscuti cu sindromul de malabsorbtie glucoza-galactoza. Excipientul lactoza poate contine cantitati mici de proteine din lapte, care ar putea cauza reactii alergice la cei cu hipersensibilitate severa sau alergie la proteinele din lapte.
Foarte rar, la inceputul tratamentului pot sa apara crize de angina sau in cazuri izolate poate sa apara infarctul miocardic.
In cazul pacientilor cu functie hepatica diminuata, activitatea Baymycard poate fi prelungita si potentata. In acest ca, tratamentul trebuie inceput cu o doza cat mai mica si pacientul va fi monitorizat atent.
Se impune prudenta in cazul pacientilor cu tensiune arteriala foarte scazuta (valori tensionale mai mici de 90 mmHg) si la pacientii cu stenoza aortica severa.
Baymycard nu se administreaza la copii deoarece nu exista studii in legatura cu siguranta administrarii medicamentului la acest grup populational.
Doze si mod de administrare Baymycard
Baymycard se gaseste sub forma de comprimate filmate de 5 mg si 10 mg. Medicamentul se administreaza oral, 5-40 mg/zi in 1 sau 2 prize. Doza se stabileste individual de catre medic. Tratamentul se initiaza cu o doza mai mica care poate fi crescuta in functie de rezultatul clinic.
Alte informatii despre Baymycard
Efectele Baymycard asupra fertilitatii: In urma studiilor de fertilizare in vitro s-a evidentiat ca Baymycard produce modificari biochimice reversibile la nivelul capului spermatozoidului. Acestea pot conduce la disfunctii spermatice.
Fertilizare in vitro: In cazuri izolate de fertilizare in vitro, similar altor antagonisti de calciu (nifedipina) au existat asocieri cu modificari biochimice reversibile in sectiunea capului spermatozoidal care pot conduce la disfunctii spermatice. La barbati care in mod repetat nu au reusit sa procreeze prin fertilizare in vitro si la care nu s-a gasit nicio alta explicatie, nisoldipina poate fi considerata ca o posibila cauza.
Baymycard in sarcina: Acest medicament este contraindicat la femeile gravide. In studiile pe animale s-a demonstrat ca are efect malformativ asupra fatului in doze toxice.
Baymycard la femeile care alapteaza: Nisoldipina este excretata in laptele matern, astfel Baymycard este contraindicat femeilor pe durata alaptarii. Nu exista date stiintifice care sa estimeze efectele acestui medicament la copii.