Distribuie Articolul

1.     Denumire, compoziție și clasa de medicamente din care face parte Baneocin pulbere

Baneocin, pulbere aparține grupei farmacoterapeutice, în aceasta fiind incluse produse dermatologice și alte antibiotice de uz extern.

100 g pulbere conțin substanța activă: zinc, 25 000 UI bacitracina, 500000 UI neomicina, sub forma de sulfat; și excipienți, reprezentați de pulbere de bază sterilă.

2.     Indicații și contraindicații Baneocin pulbere

Baneocin, pulbere este recomandat în infecțiile determinate de microorganisme sensibile la neomicina/bacitracina. De exemplu:

  •          Infecții bacteriene la nivel cutanat de întindere limitată: ulcere crurale infectate,scutec suprainfectat, arsuri suprainfectate, eczeme infectate.
  •          Dupa intervenții chirurgicale(dermatologice) este indicat Baneocin, pulbere ca adjuvant în îngrijirea postoperatorie.
  •          Profilaxia infecțiilor ombilicale la nou-nascuți.

Baneocin, pulbere prezintă și contraindicații:

  •          Hipersensibilitate la substanța activă, neomicină/bacitracină
  •          Nu este recomandată în leziuni extinse și severe ale pielii(absorbția medicamentului provoacă ototoxicitate, ceea ce duce la pierderea auzului)
  •          Nu se aplică la nivelul canalului auditiv extern, în cazul unei perforații timpanice.
  •          Nu se aplică la nivelul sânilor în timpul alăptării.
  •          Nu se aplica la nivel ocular.
  •          Nu este recomandat copiilor sub 2 ani.

3.     Reacții adverse și supradozaj cu Baneocin pulbere

De obicei Baneocin, pulbere este bine tolerat în aplicații locale cutanate și în caz de leziuni deschise.

Pot apărea reacții de hipersensibilitate (eritem, uscăciunea pielii, erupții cutanate și prurit) in caz de tratament prelungit.

Tot în caz de administrare prelungită, este posibil să se dezvolte microorganisme rezistente, cel mai des fungi.

În cazul pacienților cu leziuni cutanate extinse pot apărea reacții adverse sistemice, datorită absorbției substanței active.

Administrarea medicamentului în cantități mai mari decât cele recomandate, poate provoca nefro/ototoxicitate cauzate de absorbția substanței active.

4.     Interacțiuni și atenționări speciale

  •          Deoarece substanța activă se absoarbe sistemic, utilizarea simultană de cefalosporine sau aminoglicozide poate provoca nefrotoxicitatea. De asemenea poate agrava nefrotoxicitatea/ototoxicitatea utilizarea simultană de diuretice de tipul acidului etacrinic sau furosemidei.
  •          În cazul pacienților ce utilizează narcotice,relaxante musculare sau anestezice, absorbția Baneocin poate provoca blocada neuromusculară.

Se recomandă atenție sporită în următoarele cazuri:

  •          Pacienți cu insuficiență hepatică/renală, deoarece crește riscul de reacții adverse.
  •          Pacienți cu otită medie/cronică cu evoluție de lungă durată, se recomandă atenție deoarece crește riscul de ototoxicitate
  •          Pacienți cu acidoză, miastenia gravis, boli neuromusculare, se recomandă atenție deoarece poate apărea blocada neuromusculară.

5.     Doze și mod de administrare Baneocin pulbere

Doza recomandată atât în cazul adulților cât și în cazul copiilor este de 2-4 aplicații cu Baneocin, pulbere pe zi, administrat pe o perioadă de maxim 7 zile.

În cazul pacienților cu arsuri suprainfectate care acoperă mai mult de 20% din suprafața corpului, se recomandă o singura aplicare pe zi, deoarece se absoarbe substanța activă.

Mod de administrare: pulberea se aplică în strat subțire pe zona afectată și se acoperă cu un pansament.

6.     Alte informații despre Baneocin pulbere

Sarcină și alăptare:  neomicina traversează placenta și poate cauza apariția de leziuni ale aparatului cohlear la făt, deci nu se recomandă administrarea în timpul alăptării și în sarcină.

Baneocin, pulbere nu influențează capacitatea de a conduce autovehicule sau de a folosi utilaje.

Adaugă un comentariu