1. Denumire, compoziție și clasa de medicamente din care face parte Antilerg-f
Antilerg-f se comercializează sub formă de colir, în flacoane de 8 ml. Ca substanțe active, Antilerg-f conține:
- dexametazonă fosfat sodic echivalent cu dexametazonă fosfat 1 mg/ml
- neomicină sulfat echivalent cu neomicină 3,5 mg/ml
- clorură de benzalconiu 0,01%
Dexametazona este un corticosteroid care suprimă răspunsul inflamator apărut datorită diverșilor agenți și inhibă multiplicarea limfoblaștilor. Neomicina este un bacteriostatic și un bactericid pentru colibacili, Proteus, Salmonella, Shigella. Are o acțiune slabă împotriva cocilor gram pozitivi și este inactiv față de coci gram negativi, ciuperci și virusuri.
2. Indicații și contraindicații Antilerg-f
Acest medicament este recomandat a fi administrat în inflamațiile oculare în care este necesar atât reducerea inflamației cât și folosirea concomitentă a unui antibiotic.
Medicamentul nu este indicat a fi administrat în următoarele situații:
- keratite
- herpes simplex epitelial
- varicella
- tulburări virale ale corneei și conjunctivei
- hipersensibilitate la oricare dintre substanțele conținute
3. Reacții adverse și supradozajul cu Antilerg-f
Acest medicament conține două substanțe active, astfel încât ambele pot determina apariția reacțiilor adverse. Cele mai frecvente reacții adverse determinate de antibiotic sunt cele alergice.
Reacțiile adverse cele mai frecvent întâlnite, determinate de corticosteroid sunt:
- creșterea presiunii intraoculare, cu posibilitatea dezvoltării glaucomului și afectarea nervului optic
- vindecarea întârziată a rănilor
- infecții fungice ale corneei
După folosirea combinațiilor de corticosteroizi și antibiotice s-a observat și apariția unor infecții secundare.
4. Atenționări speciale și interacțiuni cu alte substanțe Antilerg-f
Această substanțe este un colir, astfel că se administrează topic la nivelul ochiului. De aceea, folosirea îndelungată a produsului poate duce la glaucom, cu afectarea nervului optic și deprecierea acuității vizuale, ducând la reducerea câmpului vizual.
În condițiile unui ochi acut purulent, corticoizii pot masca infecția sau pot declanșa infecții latente. Dacă produsul se folosește pentru mai mult de 10 zile, presiunea intraoculară trebuie măsurată periodic și monitorizată chiar în cazurile dificile.
Sulfatul de neomicină poate produce ocazional apariția unor reacții cutanate. Dacă se observă astfel de reacții se recomandă întreruperea tratamentului.
Siguranța și eficacitatea utilizării corticosteroizilor topici pe parcursul sarcinii nu a fost încă stabilită, de aceea nu est recomandată administrarea.
5. Doze și mod de administrare Antilerg-f
Se instilează 1-2 picături în sacul conjunctival la interval de 1 oră pe parcursul zilei. Se păstrează aceeași doză si pe parcursul nopții, însă se recomandă administrarea o dată la 2 ore.
Dacă apare un răspuns favorabil, se reduce doza la o picătură administrată o dată la 4 ore. Din nou, după apariția unui răspuns la această doză, se recomandă administrarea unei picături de 3-4 ori pe zi. Se păstrează această ultimă doză pentru controlul simptomelor.
Prescripția inițială nu trebuie să depășească 20 ml și nu trebuie să se reia înainte de o reevaluare medicală.