1) Denumirea, compoziția și clasa de medicamente din care face parte acidul nalidixic
Acidul nalidixic este primul antibiotic de sinteză din clasa chinolonelor, are un spectru bactericid limitat.
O capsula conține 0,500 g acid nalidixic.
Acid-nalidixic-capsule acționează ca bactericid sau bacteriostatic (dependent de doză) al tractului urinar prin inhibarea ADN girazei bacteriene. Acid-nalidixic-capsule este activ împotriva majorității germenilor gram negativi care produc infecțiile tractului urinar (Escherichia coli, Proteus, Shigella, Enterobacer, Aerobacter, Salmonella, Klebsiella, unele tulpini de Pseudomonas).
2) Indicații și contraindicații pentru acidul nalidixic
Indicații
Acidul nalidixic este indicat ȋn:
– infecţii urinare cu germeni sensibili, ȋn special gram negativi (cistita, uretrite, pielonefrite acute si cronice, litiaza si tuberculoza renala suprainfectată).
– tratamentul infecţiilor urinare recurente.
– prevenirea infecţiilor (se administreaza ȋnainte şi după intervenţie) în cazul intervenţiilor chirurgicale ȋn zona urogenitala (chirurgie transuretrala sau biopsie transrectala a prostatei).
Contraindicații
– alergie sau hipersensibilitate la acid nalidixic sau la oricare dintre excipienți.
– alergie la alte chinolone sau in caz de tendinopatie ( durere şi inflamarea tendoanelor) după administrearea de medicamente din clasa chinolonelor.
– porfirie sau istoric de convulsii.
-chimioterapie cu melfalan sau alti agenti chimioterapici alkilanti,
– nu se asociază cu medicamente antiaritmice (chinidina, sotalol, procainamida, amiodarona).
– insuficienţă hepatică severă
– insuficienţă renală severă
-deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază.
– la copii in primele 3 luni (toxicitate pentru articulaţii).
– gravide sau femei care alaptează.
3) Reacții adverse și supradozaj
Acidul nalidixic poate produce reacţii adverse.
Tulburari gastrointestinale (greaţă, vomă, diaree, colită pseudomembranoasă).
Tulburari alergice (prurit, urticarie), leşinul dupa ingerarea unei doze de acid nalidixic poate fi un semn de şoc anafilactic.
Tulburări renale şi ale căilor urinare (creşterea valorilor ureei şi creatininei în sânge).
Efecte adverse mai rare: somnolenţa, cefalee, ameţeli, tulburari de vedere reversibile la diminuarea posologiei (modificari in percepţia culorilor, scaderea acuitaţii vizuale), tremor, mişcari involuntare ale muşchilor, confuzie, reacţii de fotosensibilizare.
Acidul nalidixic poate cauza convulsii sau psihoze toxice pacientilor predispuşi (epileptici). La copiii mici poate creşte presiunea intracraniană.
Au fost raportate şi cazuri de anemie hemolitică, trombocitopenie sau leucopenie.
Supradozajul:
Nu se dețin suficiente informații ȋn ceea ce privește supradozajul acidului nalidixic la om. Nu există un antidot specific. În caz de supradozaj se recomandă lavaj gastric, tratament de susținere a funcțiilor vitale şi tratament simptomatic.
4) Interacțiuni și atenționări speciale
Interacțiuni
Există medicamente care pot schimba modul de acţiune al acidului nalidixic sau al căror mod de acţiune poate fi schimbat de acesta.
Pentru creşterea eficacităţii tratamentului cu acid nalidixic se poate administra concomitent vitamina C ȋn scopul creşterii pH-ului urinar.
Nu se administrează concomitent cu aspirină, poate creste riscul de afectare a sistemului nervos central.
Acidul nalidixic nu trebuie luat concomitent cu medicamente care conţin fier, magneziu, calciu, aluminiu, zinc sau alte minerale. Acestea reduc absorbţia acidului nalidixic si ȋi scad eficacitatea. Daca administrarea lor este absolut necesara, se vor lua la distanţă de 2 ore.
Au fost raportate convulsii la administrarea unor preparate care conţin ginkgo biloba. Acidul nalidixic poate creşte acest risc.
Acidul nalidixic nu trebuie asociat cu:
– sucralfatul şi antiacidele
– ciclosporina (un imunosupresiv administrat după transplantul de organe)
– nitrofurantoina, cloramfenicol, tetraciclina
– probenecid (folosit în tratamentul gutei)
– antiinflamatoare nesteroidiene
– anticoagulante orale
– antidiabetice orale
– multivitamine şi minerale.
Atenționări speciale
Se va evita expunerea la soare sau radiaţii ultraviolete deoarece acidul nalidixic provoacă fotosensibilizare.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor
Reacţiile adverse posibile la nivelul sistemului nervos central pot reduce capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje pe durata tratamentului. Nu se vor folosi utilaje şi nu se vor conduce vehicule.
Diabet
Hipoglicemie a fost raportată la pacienţi diabetici carora li s-a administrat acid nalidixic concomitent cu medicamente hipoglicemiante şi/sau insulina.
Administrarea chinolonelor la pacienţi trataţi cu sulfoniluree sau alţi agenţi hipoglicemianţi a condus la hipoglicemie severă, refractară şi chiar la comă hipoglicemică. Pacienţii ȋn varstă şi cei care au o funcţie renală redusă sunt susceptibili de astfel de reacţii.
Acidul nalidixic poate creşte efectul cofeinei. Trebuie contactat medicul daca pacientul are durere de cap, tremor, insomnie, nervozitate, creşterea tensiunii sau a ritmului cardiac.
5) Doze și mod de administrare
Adulţi: ȋn infecţiile acute severe, până la 2 capsule de 4 ori/zi (4 g/zi in primele 1-2 saptamani), apoi, dacă este nevoie să se continue administrarea, de 4 ori pe zi câte o capsulă (câte 2 g/zi). Pentru tratamentul de durată 1 capsulă/zi (ȋn doză unică),
Copii: 0,055 g/kg corp/zi in 4 prize egale.
In caz de tratament prelungit este necesară micşorarea dozei la 0,033 g/kg corp/zi. Dacă tratamentul se prelungeşte mai mult de 14 zile, este obligatorie efectuarea periodică a examenului hematologic si a testelor funcţionale hepatice şi renale.
Vârstnici: se impune efectuarea testelor funcţionale hepatice şi renale. Nu este necesară reducerea dozei dacă aceste funcţii sunt normale.
6) Alte informații
Dacă pacientul a utilizat mai mult acid nalidixic decât i-a fost recomandat
Se întrerupe administarea şi se adresează imediat medicului sau departamentului de primire urgenţe.
Dacă pacientul a uitat sa ia o doză
Nu se administrează o doză dublă pentru a compensa doza omisă.
Oprirea tratamentului
Nu se întrerupe tratamentul şi nu se reduce doza fără recomandarea medicului chiar dacă se constată o ameliorare a simptomelor. Pentru orice întrebări suplimentare despre tratamentul cu acid nalidixic, pacientul se va adresa medicului sau farmacistului.