Vitamina K (Filochinona)

Rol biologic

Vitamina K (Filochinona) este  o vitamină liposolubilă esențială, care joacă un rol important în sănătatea sistemului osos, precum și sănătatea aparatului cardiovascular. Este principala vitamină implicată în mineralizarea osoasă și coagularea sangvină.  Menține , în același timp, și buna funcționare a sistemului nervos, a metabolismului și protejează împotriva dezvoltării cancerului. Această vitamină este populară datorită intervenției sale asupra dezvoltării sistemului osos și asupra sistemului circulator. Fără filochinonă, sângele nu s-ar putea coagula, deoarece ea activează proteinele specifice implicate în hemostază.

Una dintre particularități este faptul că vitamina K , precum și alte vitamine, este sintetizată de microflora intestinală , din tractul gastro-intestinal. Un deficit de vitamina K poate genera și informații cu privire la sănătatea propriului sistem digestiv. Este cunoscută , de asemenea , ca fiind și o vitamină crucială în prevenirea bolilor de inimă. Studiile au arătat că acei care au un aport sănătos de vitamina K, își reduc șansele de a dezvolta o afecțiune a aparatului cardiovascular. De aceea, deficitul de filochinonă poate fi periculos. Totuși, înainte de administrarea acesteia sub formă de suplimente alimentare, trebuie luate în considerare o serie de indicații.

Tipuri de vitamină K

Se cunosc două tipuri de vitamină pe care le obținem prin dieta zilnică. Acestea sunt: vitamina K1 și vitamina K2. Vitamina K1 este găsită în legume, pe când vitamina K2 se găsește în alimentele de zi cu zi și este sintetizată de către anumite bacterii în intestin. Cea mai bună metodă pentru un aport suficient de vitamina K este să consumați alimente bogate în vitamine precum legume verzi, fasole, mazăre, broccoli, dar și pește și ouă.
Există, de asemenea și versiunea sintetică a vitaminei K, versiune  care se numește: vitamina K3. Cea mai bună metodă, însă, rămâne apelarea la alimente și legume pentru necesarul de filochinonă zilnică.

Se cunosc următoarele:

Vitamina K1 –  are rol în coagularea sângelui , în condiții fiziologice și normale.

Vitamina K2 – are rol în dezvoltarea propice a sistemului osos și a dinților.

Deficit de filochinonă

Atunci când această vitamină nu este suficientă , organismul uman recurge în a menține, mai degrabă , principalele funcții necesare pentru supraviețuire. În acest caz, anumite procese interne sunt afectate și expun, astfel , corpul către friabilitate osoasă, dezvoltarea de cancer și probleme de inimă.

O dietă săracă în consumul de alimente cruzi reprezintă una dintre cauzele majore ale insuficienței de vitamină K. Alți factori sunt și administrarea antibioticelor pe termen lung ( care distrug și afectează microflora intestinală) , probleme ale intestinului, cum ar fi cel iritat ori inflamat. Tot odată, medicamentele care mențin limitele de colesterol în parametrii normali par să afecteze nivelul de filochinonă. Deoarece această vitamină este produsă de bacteriile ”bune„ din intestin, orice afecțiune a acestuia poate genera o disfuncție în rata de absorbție a filochinonei sau în nivelul acesteia.

 Un deficit de vitamină K apare atunci când organismul nu o mai poate absorbi în mod eficient în tractul gastro-intestinal. Alte afecțiuni care pot împiedica absorbția sau nivelul normal al acestei vitamine reprezintă: colecistul biliar, insuficiență hepatică, fibroză chistică, alergie la gluten și boala Crohn. Deficitul mai poate fi corelat și cu administrarea de anticoagulante, precum și suferirea unor arsuri serioase.

Totuși , deficitul de vitamină este destul de rar, dar este o problemă importantă atunci când apare. În cazul adulților, acest deficit poate duce către boli ale inimii, oase care se macină, cădere de dinți , chiar și cancer. Un simptom de avertizare al deficitului este coagularea lentă și grea în cazul lezării unor vase de sânge, precum și epistaxisul.

Vitamina K în cazul copiilor

Cercetătorii au demonstrat că nou-născuții se nasc cu o carență de vitamina K, având un nivel al acestei vitamine mult mai scăzut decât în cazul adulților. Acest deficit apare și atunci când bebelușii nu sunt hrăniți prin alăptare cu laptele matern. Studiile au arătat că , datorită faptului că bebelușii prezintă la nașțere, un nivel scăzut de pro-bacterii, nu pot absorbi și converti necesarul de filochinonă din alimente sau lapte. O altă cauză poate fi și inabilitatea de a se face transferul placentar dintre vitaminele organismului mamei și făt.  Este un protocol ca atunci când se naște un copil, acestuia să-i fie administrată o injecție cu vitamina K.  Tocmai acest motiv este unul important pentru ca hemostaza (coagularea sangvină)  să se producă în condiții normale.

Rolul vitaminei K în cancer 

Cancerul rămâne una dintre problemele serioase ale omenirii și este motivul atâtor decese de-a lungul timpului. Medicamentele uzuale folosite în acest sens au acțiune asupra organismului abia după ce cancerul a fost depistat. Însă și aceste medicamente sunt limitate ca și acțiune asupra corpului, datorită gradului crescut de toxicitate. Tratamentele standard împotriva cancerului par să atingă doar anumiți pași în cadrul vindecării de către această boală. Vitamina K este cunoscută ca având acțiune pozitivă asupra țesuturilor din organism. Studii recente au descoperit că vitamina K luptă împotriva dezvoltării cancerului. Filochinona luptă cu varietăți agresive ale unei boli extrem de prezentă în zilele noastre.

Ca și exemplu, un grup de urologi din Statele Unite ale Americii au folosit combinația dintre vitamina K3 ( 50 de mg pe zi ) și vitamina C (5000 mg pe zi). Această combinație s-a dovedit a fi extrem de eficientă în cazul unui pacient care avea cancer de prostată, celelalte tratamente neavând succes.

Combinația dintre vitamina K2 și un medicament din categoria ACE- inhibitor ( în tratamentul tensiunii arteriale ) a produs un efect de retragere al unui carcinom hepatic.

Surse de filochinonă

  • frunze de păpădie,
  • boabe de muștar,
  • ceapă,
  • varza de Bruxelles,
  • spanac,
  • nap,
  • broccoli,
  • sparanghel,
  • legume de mare,
  • varză,
  • castraveți,
  • conopidă.

Necesarul zilnic

Recomandarea zilnică este de 65 mg în cazul femeilor, 80 mg în cazul bărbaților și 5 mg atunci când vine vorba de copii.  Totuși, nu utilizați forma sintetică fără consultul sau recomandarea unui specialist.

Pentru orice nelămurire este necesar să vă adresați unui cadru medical sau farmacistului, acest fapt reprezentând o bună informare, dar și un pas către luarea corectă a deciziilor în cadrul administrării oricărui medicament sau supliment alimentar.

 

Suntem pe social media

Like us!