Ampril

1. Denumire, compoziție și clasa de medicamente din care face parte Ampril

Ampril 1,25 mg se comercializează sub formă de comprimate. Fiecare comprimat de Ampril conţine 1,25 mg ramipril. Ramiprilul este o substanță ce face parte din categoria inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei. Ca și excipienți Ampril conține:

  • Hidrogenocarbonat de sodiu
  • Lactoză monohidrat
  • Croscarmeloză sodică
  • Amidon pregelatinizat
  • Stearilfumarat de sodiu.

2. Indicații și contraindicații Ampril

Acest medicament este indicat a fi administrat, în principal, pentru tratamentul hipertensiunii arteriale. De asemenea, Ampril mai poate fi folosit și pentru a realiza o prevenţie cardiovasculară: scăderea mortalităţii şi morbidităţii cardiovasculare la pacienţi cu boală cardiovasculară aterotrombotică manifestă (antecedente de boală coronariană sau- accident vascular cerebral sau boală vasculară periferică) sau diabet zaharat însoţit de cel puţin un factor de risc cardiovascular.

Totodată, ramiprilul este eficient și în tratamentul afecţiunii renale, cum ar fi:

  • nefropatie glomerulară diabetică în stadiu incipient, definită prin prezenţa- microalbuminuriei
  • nefropatie glomerulară diabetică manifestă, definită prin prezenţa macroproteinuriei la pacienţi cu cel puţin un factor de risc cardiovascular
  • nefropatie glomerulară non-diabetică manifestă, definită prin prezenţa macroproteinuriei ≥ 3 g pe zi.

Alte situații în care Ampril este recomandat a fi administrat sunt:

  • tratamentul insuficienţei cardiace simptomatice
  • ca prevenţie secundară după infarct miocardic acut
  • pentru scăderea mortalităţii în faza acută a infarctului miocardic la pacienţii cu semne clinice de insuficienţă cardiacă debutată la > 48 ore după un infarct miocardic acut.

Ramipril este contraindicat în caz de:

  • hipersensibilitate la substanţa activă, la oricare dintre excipienţii enumeraţi anterior sau la oricare alt inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei
  • antecedente de angioedem (ereditar, idiopatic sau angioedem anterior la inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau la antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină II
  • tratament extracorporeal ce presupune contactul sângelui cu suprafeţe încărcate negativ
  • stenoză bilaterală semnificativă de arteră renală sau stenoză unilaterală de arteră renală pe rinichi unic funcţional
  • trimestrele 2 şi 3 de sarcină
  • ramiprilul nu trebuie utilizat la pacienţi cu hipotensiune arterială sau instabili din punct de vedere hemodinamic
  • administrare concomitentă cu medicamente care conţin aliskiren la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m2 )

3. Reacții adverse și supradozaj cu Ampril

În urma studiilor clinice și farmacologice efectuate s-au decelat următoarele categorii de reacții adverse.

Tulburări cardiace

Pot apărea frecvent: ischemie miocardică, inclusiv angină pectorală sau infarct miocardic, tahicardie, aritmie, palpitaţii, edem periferic.

Tulburări hematologice şi limfatice

Frecvent raportată este eozinofilia. Rare: scăderea numărului de leucocite (inclusiv neutropenie sau agranulocitoză), scăderea numărului de hematii, scăderea hemoglobinei, scăderea numărului de trombocite. Cu frecvență necunoscută de apariție: insuficienţa măduvei osoase, pancitopenie, anemie hemolitică

Tulburări ale sistemului nervos

Cele mai frecvente reacții adverse din această categorie sunt:

  • cefalee
  • ameţeli
  • vertij
  • parestezii
  • ageuzie
  • disgeuzie

Pot apărea, însă nu foarte des și:

  • tremor
  • tulburări de echilibru
  • ischemie cerebral
  • inclusiv accident vascular cerebral ischemic şi accident vascular cerebral ischemic tranzitor
  • deteriorarea abilităţilor psihomotorii
  • senzaţie de arsură
  • parosmie
Tulburări oculare

Dintre acestea, au fost raportate frecvent: tulburări vizuale, inclusiv vedere înceţoşată, conjunctivită.

Tulburări acustice şi vestibulare

Rare: tulburări de auz, tinitus.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Pot apărea: tuse neproductivă iritativă, bronşită, sinuzită, dispnee, bronhospasm , inclusiv astm bronşic agravat, congestie nazală.

Tulburări gastrointestinale

Cele mai raportate reacții adverse din această categorie sunt:

  • inflamaţie gastrointestinală
  • tulburări digestive
  • disconfort abdominal
  • dispepsie
  • diaree
  • greaţă
  • vărsături.

Mai rar, pot apărea și:

  • pancreatită (foarte rar au fost raportate cazuri cu evoluţie letală la inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei)
  • creşterea enzimelor pancreatice
  • angioedem la nivelul intestinului subţire
  • durere abdominală superioară
  • gastrită
  • constipaţie
  • gură uscată.
Tulburări renale şi ale căilor urinare

Au o frecvență de apariție mai scăzută. Ca exemple, putem enumera: afectare renală inclusiv insuficienţă renală acută, diureză crescută, agravarea proteinuriei preexistente, creşterea concentraţiei plasmatice a ureei, creşterea creatininemiei.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Reacțiile adverse frecvent raportate ale acestei categorii sunt: erupţii cutanate, în special, maculopapulare. Mai rar, au fost întâlnite și:

  • angioedem(în cazuri excepţionale, obstrucţia căilor aeriene determinată de angioedem şi care poate avea evoluţie letală)
  • prurit
  • hiperhidroză
  • dermatită exfoliativă
  • urticarie
  • onicoliză
  • reacţii de fotosensibilitate
  • necroliză toxică epidermică
  • sindrom Stevens Johnson
  • eritem polimorf
  • pemfigus
  • psoriazis agravat
  • dermatită psoriaziformă
  • exantem sau enantem pemfigoid sau lichenoid
  • alopecie.
Tulburări musculoscheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Frecven au fost raportate: spasme musculare, mialgii.

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Cea mai răspândită reacție adversă din această categorie este reprezentată de creşterea concentraţiei plasmatice a potasiului. Mai pot fi întâlnite: anorexie, scăderea apetitului alimentar, scăderea concentraţiei plasmatice a sodiului.

Tulburări vasculare

Ca exemple din această categorie putem menționa:

  • hipotensiune arterială
  • hipotensiune arterială ortostatică
  • sincopă
  • înroşirea feţe
  • stenoză vasculară
  • hipoperfuzie
  • fenomen Raynaud.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Pot apărea: dureri toracice, fatigabilitate, pirexie, astenie.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare.

Supradozaj

Simptomele asociate supradozajului cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei pot include vasodilataţie periferică excesivă (cu hipotensiune arterială marcată, şoc), bradicardie, dezechilibre electrolitice şi insuficienţă renală.

Pacientul trebuie atent monitorizat şi tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere. Măsurile sugerate includ în primul rând detoxifiere (lavaj gastric, administrare de adsorbante) şi măsuri de refacere a stabilităţii hemodinamice, inclusiv administrarea de agonişti alfa1-adrenergici sau administrarea de angiotensină II (angiotensinamidă). Ramiprilatul, metabolitul activ al ramiprilului, este slab eliminat din circulaţia generală prin hemodializă.

4. Atenționări speciale și interacțiuni cu alte substanțe Ampril

Pacienţii cu activitate crescută a sistemului renină-angiotensină-aldosteron prezintă risc de scădere pronunţată acută a tensiunii arteriale şi de deteriorare a funcţiei renale, ca rezultat al inhibării enizmei de conversie a angiotensinei, mai ales dacă un alt medicament din aceeași clasă sau un diuretic concomitent este utilizat pentru prima dată sau este la prima creştere a dozei. Trebuie anticipată activarea semnificativă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron şi este necesară supraveghere medicală la următoarele tipuri de pacienți:

  1. pacienţi cu hipertensiune arterială severă
  2. pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă decompensată
  3. pacienţi cu obstacol hemodinamic semnificativ la nivelul tractului de umplere sau de ejecţie a ventriculul stâng (de exemplu stenoză a valvei aortice sau mitrale)
  4. pacienţi cu stenoză unilaterală de arteră renală cu cel de-al doilea rinichi funcţional
  5. pacienţi cu depleţie de sare sau hipovolemie, existentă sau pe care o pot dezvolta (inclusiv – pacienţi trataţi cu diuretice)
  6. pacienţi cu ciroză hepatică şi/sau ascită
  7. pacienţi supuşi unei intervenţii chirurgicale majore sau sub anestezie cu medicamente care determină hipotensiune arterială.

De asemenea, în general, se recomandă corectarea deshidratării, hipovolemiei sau depleţiei de sare înaintea iniţierii tratamentului.

Se recomandă ca, atunci când este posibil, tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, cum este ramiprilul, să fie întrerupt cu o zi înainte de intervenţia chirurgicală.

Funcţia renală trebuie evaluată înainte şi în timpul tratamentului şi posologia trebuie ajustată în special în primele săptămâni de tratament

A fost raportată tuse asociată cu utilizarea inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei. Caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi se remite după întreruperea tratamentului.

Ampril conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Tratamentele extracorporeale care presupun contactul sângelui cu suprafeţe încărcate negativ, cum sunt dializa sau hemofiltrarea cu anumite membrane de flux crescut sunt contraindicate pe parcursul administrării Ampril, deoarece determină un risc crescut de reacţii anafilactoide severe.

Sarcina și alăptarea

Ampril nu este recomandat în timpul primului trimestru de sarcină şi este contraindicat în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină.

Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu rampril este considerată esenţială, pacientelor care planifică să rămână gravide trebuie să li se prescrie medicamente antihipertensive alternative care au un profil de siguranţă stabilit pentru folosirea în sarcină. Atunci când este constatată prezenţa sarcinii, tratamentul cu Ampril trebuie întrerupt imediat şi, dacă este cazul, trebuie început un tratament alternativ.

Dacă a avut loc expunerea la ramipril în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă verificarea prin ecografie a funcţiei renale şi a craniului. Nou-născuţii ai căror mame au utilizat această clasă de medicamente trebuie atent monitorizaţi pentru hipotensiune arterială, oligurie şi hiperpotasemie.

5. Doze și mod de administrare Ampril

Calea de administrare este orală. Se recomandă ca Ampril să fie luat zilnic, la aceeaşi oră în fiecare zi. Ampril poate fi luat înainte de masă, în timpul mesei sau după masă, deoarece ingestia de alimente nu modifică biodisponibilitatea acestuia. Ampril trebuie înghiţit cu lichid. Nu trebuie mestecat sau zdrobit.

În cazul adulților
  • Pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, doza trebuie individualizată în funcţie de profilul pacientului şi de controlul tensiunii arteriale. Ampril poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu alte clase de medicamente antihipertensive. Tratamentul cu Ampril trebuie început gradat, cu o doză iniţială recomandată de 2,5 mg pe zi. Pacienţii cu activitate crescută a sistemului renină-angiotensină-aldosteron pot avea o scădere excesivă a tensiunii arteriale după prima doză. O doză de început de 1,25 mg este recomandată la astfel de pacienţi şi iniţierea tratamentului trebuie făcută sub supraveghere medicală. Doza maximă permisă de Ampril este de 10 mg pe zi.
  • Pentru prevenția cardiovasculară, doza iniţială recomandată este de 2,5 mg Ampril o dată pe zi. În funcţie de tolerabilitatea pacientului privind substanţa activă, doza trebuie crescută gradat. Se recomandă dublarea dozei după una sau două săptămâni de tratament şi – după alte două până la trei săptămâni – creşterea ei până la nivelul dozei ţintă de întreţinere de 10 mg Ampril o dată pe zi.
  • Pentru tratamentul afecțiunii renale, doza iniţială recomandată este de 1,25 mg Ampril o dată pe zi.
  • Pentru tratamentul insuficienței cardiace simptomatice, la pacienţii stabilizaţi cu tratament diuretic, doza iniţială recomandată este de 1,25 mg pe zi.
  • Pentru prevenţia secundară după infarct miocardic acut cu semne clinice de insuficienţă cardiacă, doza de început este de 2,5 mg de două ori pe zi timp de trei zile. Dacă doza iniţială de 2,5 mg nu este tolerată, trebuie administrată o doză de 1,25 mg de două ori pe zi timp de două zile 4 înainte de creşterea la 2,5 mg şi 5 mg de două ori pe zi.
Categorii speciale de pacienți

La pacienţii cu insuficienţă hepatică, tratamentul cu Ampril trebuie iniţiat numai sub supraveghere medicală atentă şi doza maximă zilnică este de 2,5 mg Ampril.

La pacienții vârstnici, doza iniţială trebuie să fie mai mică şi stabilirea ulterioară a dozei trebuie să se facă mai lent, datorită riscului mai mare de a apărea reacţii adverse.

Nu au fost încă stabilite siguranța și eficacitatea ramipril la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani.

La pacienţi cu diabet zaharat şi cel puţin un factor de risc cardiovascular, doza iniţială recomandată este de 2,5 mg Ampril o dată pe zi.

Pacienţi cu nefropatie non-diabetică definită prin prezenţa macroproteinuriei ≥ 3 g pe zi, doza iniţială recomandată este de 1,25 mg Ampril o dată pe zi.

6. Alte informații Ampril

Unele reacţii adverse (de exemplu simptome de scădere a tensiunii arteriale, cum sunt ameţelile) pot afecta capacitatea de reacţie şi concentrare a pacientului şi, prin urmare, pot să constituie un risc în situaţii în care aceste capacităţi au importanţă deosebită (de exemplu manipularea vehiculelor sau utilajelor). Acestea pot să apară în special la începutul tratamentului sau atunci când se trece de la tratamentul cu alte medicamente la tratamentul cu Ampril. După prima doză sau după creşterea ulterioară a dozei, nu se recomandă conducerea de vehicule sau folosirea de utilaje timp de câteva ore.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

 

 

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!