-
Denumire, compoziţie şi clasa de medicamente din care face parte
Adderall este un medicament ce face parte din clasa nootropelor. Adderall se găseşte comercializat atât sub formă de capsule cât şi sub formă de comprimate. Adderall-ul conţine ca substanţe active 4 săruri ale amfetaminei şi izomerului său dextroamfetamina, utilizată în principal ca stimulant al sistemului nervos central (SNC).
-
Indicaţii şi contraindicaţii
Adderall este un medicament folosit pentru tratamentul deficitului de atenţie sau a tulburărilor hiperreactive, cunoscute sub numele de ADHD. Adderall este indicat atât pentru adulţi cât şi pentru copiii de peste 3 ani, însoţit de alte abordări terapeutice. De asemenea, Adderall poate fi utilizat şi pentru tratamentul narcolepsiei, în cazul adulţilor şi al copiilor de peste 6 ani.
Dacă se doreşte tratarea ADHD în cazul copiilor de sub 3 ani, Adderall este nerecomandat. La fel, dacă pacienţii au o vârstă mai mică de 6 ani şi suferă de narcolepsie, utilizarea Adderall pentru tratamentul acestei afecţiuni este contraindicată. Nu folosiţi Adderall dacă suferiţi de glaucom, tiroidă hiperactivă, agitaţie sau anxietate severă, tensiune arterială crescută moderat până la sever, boli de inimă sau boli coronariene, sau dacă aveţi un istoric de dependenţă de droguri sau alcool. Nu utilizaţi Adderall dacă v-a fost administrat un inhibitor MAO în ultimele 14 zile, ca de exemplu: isocarboxazid, linezolid, metilen injectie albastru, fenelzina, rasagilina, selegilina, tranilcipromina si altele.
Adderall este strict interzis în a fi folosit pentru scăderea apetitului în diete sau pentru îmbunătăţirea performanţelor atletice sau şcolare.
3. Reacţii adverse şi supradozaj
Ca reacţii adverse pot fi întâlnite:
– dureri de stomac, pierderea poftei de mâncare;
– slăbire;
– schimbarea stării de spirit, senzație de nervozitate;
– ritm cardiac rapid;
– dureri de cap, amețeli;
– probleme de somn (insomnie);
-gură uscată.
De asemenea, unele stimulente pot cauza moartea subită. Astfel, este cel mai indicat să vă adresaţi medicului dumneavoastră şi să îl anunţaţi pe acesta dacă vă cunoaşteţi cu:
–depresie, boli psihice (diverse tulburări, psihoze), gânduri de sinucidere sau acţiuni bipolare;
-ticuri motorii;
-sindrom Tourette;
-convulsii sau epilepsie;
-probleme ale circulaţiei periferice.
Anunţaţi-vă medicul dacă cineva din familia dumneavoastră a suferit de aceste afecţiuni sau dacă vă cunoaşteţi cu defecte cardiace congenitale, înainte ca acesta să vă prescrie tratamentul cu Adderall.
În caz de supradozaj, simptomele care pot apărea sunt diversificate şi depind foarte mult de toleranţa pacientului la amfetamine. Câteva dintre simptomele cele mai întâlnite sunt:
-creşterea sau scăderea bruscă a tensiunii arteriale;
-confuzie;
-agitaţie severă;
-tremor;
-durere musculară;
-creşterea frecvenţei respiratorii;
-midriază;
-creşterea temperaturii corporale;
4. Interacţiuni cu alte medicamente şi atenţionări speciale
Este recomandat să vă anunţaţi medicul înaintea începerii tratamentului cu Adderall, dacă utilizaţi următoarele tipuri de medicamente:
- antiacide;
- antidepresive;
- medicamente ce scad tensiunea arterială (spre exemplu, inhibitori de enzimă de conversie: captopril, lisinopril);
- anticoagulante orale ca warfarina;
- medicamente pentru răceli sau alergii care conţin substanţe ca fenilefrina sau pseudoefedrina (ca de exemplu Gripovit);
- litiu;
- medicamente antipsihotice;
- opioizi folosiţi pentru tratamentul durerii.
Pe lângă aceste medicamente, există şi diverse vitamine sau extracte din plante care pot interacţiona cu amfetamina (substanţa activă), de aceea este recomandat să vă informaţi medicul în legătură cu toate medicamentele pe care le luaţi.
Este indicat să evitaţi consumul de sucuri sau alimente/suplimente ce conţin vitamina C pe parcursul tratamentului cu Adderall, deoarece aceasta poate scădea absorbţia medicamentului la nivelul organismului.
Pe parcursul tratamentului este indicat să se monitorizeze greutatea, să se efectueze periodic hemoleucograma, analizele urinare si să se înregistreze periodic activitatea inimii printr-un EKG. De asemenea, în cazul în care este posibil, este indicată întreruperea tratamentului la un anumit interval de timp hotărât de medic, pentru a determina dacă mai este necesară continuarea tratamentului sau simptomele comportamentale s-au diminuat suficient.
5. Doze şi mod de administrare
Adderall se poate lua atât înainte cât şi după masă, însă cel mai bine este să luaţi Adderall dimineaţa. Fiind comercializat sub formă de capsule, medicamentul se administrează pe cale orală.
În funcţie de tipul de afecţiune pentru care este folosit, există mai multe scheme de tratament.
- Pentru ADHD:
<3 ani: Nu este recomandat
3-5 ani: doza iniţială este de 2,5 mg o dată pe zi.
>5 ani: doza iniţială este de 5 mg o dată sau de 2 ori pe zi
Doza de întreţinere: Doza zilnică poate fi crescută în trepte de câte 2,5 mg la intervale săptamânale până când se va obţine răspunsul optim. Nu este recomandată depăşirea dozei de 40 mg pe zi, decât în cazuri rare.
- Pentru narcolepsie:
<6 ani: Nu este recomandat.
6-12 ani: doza iniţială este de 5 mg o dată pe zi, de obicei administrat după trezire.
>12 ani: doza iniţială este de 10 mg pe zi.
Doza de întreţinere: Doza zilnică poate fi crescută în trepte de câte 5 mg la intervale săptamânale până când se va obţine răspunsul optim. Dozele suplimentare sunt indicate a se administra la 4 sau la 6 ore de la administrarea primei doze din ziua respectivă. Dacă apar reacţii neplăcute, doza trebuie redusă şi medicul trebuie anunţat.
6. Alte informaţii despre Adderall
Nu este cunoscut dacă Adderall poate afecta sau nu un copil nenăscut. Cu toate acestea, administrarea medicamentului în timpul sarcinii nu este recomandată, deoarece Adderall poate provoca: naştere prematură, greutate mică la naştere a fătului, simptome de sevraj pentru făt. Cel mai indicat este să vă anunţaţi medicul înaintea începerii tratamentului cu Adderall dacă sunteţi gravidă sau dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă în viitorul apropiat.
De asemenea, substanţa activă din Adderall (amfetamina şi izomerul ei dextroamfetamina), poate trece în laptele matern, astfel încât dacă alăptaţi este indicat să nu utilizaţi acest medicament.
Adderall poate afecta gândirea, starea de conştienţă sau reacţiile dumneavoastră. De aceea, este recomandat să evitaţi manevrarea vehiculelor sau a autoturismelor.
Din cauza faptului că Adderall conţine amfetamina, există un risc crescut ca acest medicament să provoace dependenţă, mai ales în cazul unui tratament îndelungat. Astfel, folosiţi exact dozele indicate de către medicul dvs. şi nu luaţi Adderall mai mult timp decât v-a fost prescris.
Este indicat să evitaţi produsele ce conţin cofeină pe durata tratamentului, deoarece şi aceasta este un stimulant al sistemului nervos central, deci poate interacţiona cu Adderall.
Copiii care iau Adderall pot avea creşterea încetinită, de aceea este recomandat să întrerupeţi tratamentul pentru mici perioade de timp, oferindu-i organismului posibilitatea de a normaliza creşterea.
Anunţaţi medicul dacă observaţi orice schimbare a procesului de gândire, a stărilor psihice sau afective.