Zeplan 10 mg – PROSPECT

1. Denumire, compoziție și clasa de medicamente din care face parte Zeplan

Zeplan 10 mg se comercializează sub formă de comprimate filmate. Un comprimat filmat de Zeplan conţine ca substanță activă simvastatină 10 mg. Simvastatina face parte din clasa statinelor, fiind un medicament cu rol de a scădea colesterolul. Ca excipienți, Zeplan conține:

  • lactoză monohidrat
  • butilhidroxianisol
  • acid ascorbic
  • acid citric monohidrat
  • celuloză microcristalină
  • amidon pregelatinizat
  • stearat de magneziu

2. Indicații și contraindicații Zeplan

Acest medicament este indicat a fi administrat în următoarele situații.

Cardiopatie ischemică

La pacienţii cu cardiopatie ischemică, cu nivele plasmatice ale colesterolului peste 5,5 mmol/l, Zeplan este indicat pentru:

– reducerea riscului mortalităţii;

– reducerea riscului de deces de cauză coronariană şi infarct miocardic nonletal;

– reducerea necesităţii procedurilor de revascularizare miocardică (bypass coronarian şi angioplastie coronariană transluminală percutanată);

– încetinirea progresiei aterosclerozei coronariene, inclusiv reducerea apariţiei de leziuni noi şi ocluzii totale.

Hiperlipidemie

Zeplan este indicat ca adjuvant al dietei pentru reducerea nivelelor crescute ale colesterolului total, a LDL-colesterolului, apolipoproteinei B şi trigliceridelor la pacienţi cu hipercolesterolemie primară, hipercolesterolemie familială heterozigotă sau hiperlipidemie mixtă, atunci când răspunsul la dietă şi alte măsuri nefarmacologice este insuficient.

Simvastatina creşte HDL-colesterolul şi de aceea scade raportul LDL- colesterol / HDL-colesterol şi colesterol total/HDL-colesterol. La fel ca pentru orice terapie hipocolesterolemiantă, la începutul tratamentului trebuie evaluaţi toţi factorii de risc.

Hipercolesterolemia familială homozigotă

Zeplan este indicat ca adjuvant al dietei şi altor măsuri nefarmacologice de reducere a nivelelor crescute ale colesterolului total, LDL-colesterolului şi apolipoproteinei B la pacienţii cu hipercolesterolemie familială homozigotă, atunci când răspunsul la aceste măsuri este inadecvat.

Zeplan nu este recomandat a fi administrat în următoarele cazuri:

  • hipersensibilitate la simvastatină sau la oricare dintre excipienţii produsului;
  • afecţiuni hepatice active sau creşteri persistente inexplicabile ale transaminazelor serice;
  • porfirie;
  • tratament concomitent cu itraconazol, ketoconazol, antiproteaze.

3. Reacții adverse și supradozajul

Zeplan este în general bine tolerat. Mai frecvent pot să apară dureri abdominale, constipaţie şi flatulenţă. Alte reacţii adverse sunt astenia şi cefaleea.

Uneori pot să apară: greaţă, diaree, rash, dispepsie, prurit, bufeuri vasomotorii, alopecie, somnolenţă, crampe musculare, mialgii, pancreatită, parestezii, neuropatie periferică, vărsături şi anemie.

Rareori pot apărea miopatie, rabdomioliză sau hepatită/icter. Foarte rar apare un sindrom de hipersensibilitate, care poate fi manifestat prin: angioedem, sindrom lupoid, polimialgie reumatică, vasculită, trombocitopenie, hipereozinofilie, VSH crescut, artrite, artralgii, urticarie, fotosensibilitate, febră, hiperemie, dispnee, stare alterată. Au fost raportate cazuri izolate de dermatomiozită.

Foarte rar au fost raportate cazuri de tendinopatii, uneori complicate de ruptură.

Valori de laborator

Rar pot să apară creşteri marcate şi persistente ale transaminazelor serice; fosfataza alcalină şi gama-glutamiltranspeptidaza pot fi de asemenea crescute. Modificările testelor hepatice sunt în general uşoare şi tranzitorii. O creştere a nivelului seric al fracţiunii de creatinfosfokinază provenite din muşchii scheletici poate să apară în cazul afectării musculare.

La unele statine s-au raportat următoarele evenimente adverse:

  • Tulburări ale somnului, incluzând insomnie şi coşmaruri;
  • Amnezie;
  • Disfuncţii sexuale;
  • Depresie;
  • Cazuri excepţionale de boală pulmonară interstiţială, în special în tratamentul de lungă durată
Supradozaj

Manifestările supradozajului simvastatinei sunt nespecifice şi pacienţii îşi revin fără sechele. Tratamentul supradozajului constă în măsuri generale de susţinere. Concentraţia plasmatică maximă se atinge la 1,3-2,4 ore de la ingestie.

4. Atenționări speciale și interacțiuni cu alte substanțe Zeplan

Efecte musculare

Simvastatina şi alţi inhibitori de hidroxi-metil-glutaril-CoA reductază pot produce ocazional miopatie, manifestată prin dureri sau slăbiciune musculară însoţite de creşteri importante ale creatinfosfokinazei (>10 ori limita superioară normală). Rabdomioliza, cu sau fără insuficienţă renală secundară mioglobinuriei, poate să apară rar.

Efecte hepatice

După începerea tratamentului cu Zeplan pot să apară creşteri tranzitorii minore şi asimptomatice ale transaminazelor serice, care nu necesită întreruperea tratamentului. Nu există dovezi că aceste modificări ar fi datorate hipersensibilizării la simvastatină. Se recomandă efectuarea testelor hepatice la toţi pacienţii înaintea iniţierii tratamentului şi periodic în timpul tratamentului (de ex. de două ori pe an) în primul an sau cel puţin un an după creşterea dozei.

Zeplan va fi administrat cu precauţie la pacienţii care consumă cantităţi importante de alcool etilic şi/sau au antecedente de boală hepatică. Bolile hepatice active sau transaminazele crescute sunt contraindicaţii pentru utilizarea simvastatinei.

Boală pulmonară interstiţială

Pentru unele statine s-au raportat cazuri excepţionale de boală pulmonară interstiţială, în special în tratamentul de lungă durată. Simptomele de prezentare pot include dispnee, tuse neproductivă şi alterarea stării generale (fatigabilitate, scădere ponderală şi febră). Dacă se suspectează apariţia bolii pulmonare interstiţiale, tratamentul cu statine trebuie întrerupt.

Evaluarea oftalmologică

În absenţa oricărui tratament medicamentos, o creştere a prevalenţei opacifierii cristalinului în timp este previzibilă, ca rezultat al îmbătrânirii. Datele actuale nu indică vreun efect advers al simvastatinei asupra cristalinului.

Copii

Siguranţa şi eficacitatea administrării simvastatinei la copii nu au fost stabilite. Zeplan nu este recomandat pentru uz pediatric.

Digoxină

Administrarea concomitentă a simvastatinei cu digoxină produce o uşoară creştere (sub 0,3 ng/ml) a concentraţiei plasmatice a digoxinei.

Derivaţi cumarinici

Simvastatina poate potenţa efectul anticoagulantelor cumarinice. La pacienţii cu tratament anticoagulant se va determina timpul de protrombină înaintea introducerii simvastatinei şi frecvent la începutul tratamentului cu Zeplan, pentru a depista eventualele modificări ale timpului de protrombină. Odată obţinut un timp de protrombină stabil, pacienţii vor fi testaţi la intervale uzuale pentru un tratament anticoagulant. Dacă doza de simvastatină se modifică, procedura iniţială trebuie repetată.

Sarcina și alăptarea

Zeplan este contraindicat în sarcină. Ateroscleroza fiind un proces cronic, întreruperea tratamentului cu Zeplan în timpul sarcinii poate să aibă un impact minor asupra rezultatelor tratamentului pe termen lung al hiperlipidemiilor. În plus, colesterolul şi alţi produşi ai căii de biosinteză a colesterolului sunt componente esenţiale ale dezvoltării fetale, inclusiv ale sintezei steroizilor şi membranelor celulare.

Între întreruperea tratamentului cu Zeplan şi concepţie trebuie păstrat un interval de o lună. Dacă pacientele rămân însărcinate în timpul tratamentului, Zeplan trebuie întrerupt şi pacienta va fi avertizată asupra riscului potenţial pentru făt. Pentru că siguranţa administrării la gravide nu a fost stabilită şi nu există un beneficiu aparent al terapiei cu simvastatină în sarcină, în momentul apariţiei unei sarcini tratamentul cu Zeplan va fi oprit imediat.

În lipsa datelor privind excreţia în laptele matern, Zeplan nu va fi administrat la femei care alăptează.

5. Doze și mod de administrare

Zeplan se administrează oral. Pacienţii trebuie să urmeze o dietă hipocolesterolemiantă standard înainte şi pe toată durata tratamentului cu Zeplan.

Cardiopatie ischemică

Pacienţii cu cardiopatie ischemică pot fi trataţi cu o doză iniţială de 20 mg simvastatin/zi în priză unică, administrată seara. Ajustarea dozei, dacă este necesară, se va face la intervale de cel puţin patru săptămâni, până la maximum 80 mg pe zi, administrate seara, în priză unică, în funcţie de evoluţia colesterolemiei.

Hiperlipidemie

Doza iniţială recomandată este de 10 mg simvastatină/zi, administrată seara. Doza zilnică este de 10–80 mg simvastatină/zi, în priză unică, administrată seara. Un răspuns important la tratamentul cu Zeplan apare deja la sfârşitul primelor două săptămâni, iar răspunsul terapeutic maxim apare după 4–6 săptămâni de tratament. Răspunsul se menţine la continuarea tratamentului. Dacă tratamentul cu Zeplan este
întrerupt, colesterolul total revine la valorile dinaintea tratamentului.

Hipercolesterolemia familială homozigotă

Dozele recomandate pentru pacienţii cu hipercolesterolemie familială homozigotă sunt de 40 mg simvastatină pe zi în priză unică, seara sau 80 mg simvastatin pe zi, în trei prize: 20 mg dimineaţa, 20 mg la prânz şi 40 mg seara. Zeplan se utilizează asociat cu alte măsuri de reducere a lipidelor sau dacă astfel de tratamente nu sunt disponibile.

Insuficienţa renală

Pentru că simvastatina nu prezintă excreţie renală semnificativă, nu este necesară modificarea dozelor de Zeplan la pacienţii cu insuficienţă renală moderată. La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/min), dacă sunt necesare doze de peste 10 mg simvastatină pe zi, acestea vor fi administrate cu precauţie.

Vârstnici

Eficacitatea tratamentului cu simvastatină la vârstnici este similară cu cea observată la adulţi la aceleaşi doze. Nu se constată o creştere a frecvenţei reacţiilor adverse manifestate clinic sau paraclinic.

6. Alte informații Zeplan

Nu au fost semnalate efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Perioada de valabilitate este de 3 ani.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!