Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Vezica urinara este un organ care depozitează urina secretată de rinichi. Urina ajunge în vezică prin uretere, fiind eliminată la exterior prin uretră. Vezica urinara este poziționată extraperitoneal, înapoia oasele pubiene și superior diafragmei pelviene.
Forma, dimensiunile și capacitatea vezicii urinare diferă de la o persoană la alta. În general, vezica are forma unei piramide, prezentând 3 porțiuni: vârful, fundul și corpul. Vârful este orientat în sus, anterior și se îngustează progresiv. Vârful vezicii urinare se continuă cu ligamentul ombilical median, un rest al canalului alantoidian obliterat (uracul). Fundul vezicii este porțiunea opusă vârfului, fiind mai largă și orientată în jos și înapoi. Cel mai decliv al fundului vezicii se numește colul vezicii. Segmentul cuprins între vârful și fundul vezicii se numește corpul vezicii și reprezintă cea mai mare parte din vezică.
Vezica goală este turtită, se află posterior oaselor pubiene și prezintă 2 fețe (anterioară, posterioară) separate prin 2 margini laterale și o față inferioară (fundul). Fața anterioară și fundul vezicii sunt separate de colul vezicii. Vezica și uretra sunt descrise ca asemănătoare literei ”Y”.
Vezica plină are forma unui ovoid cu baza în jos și înapoi, iar vârful în sus și înainte. Vezica plină are aceleași segmente ca cea plină și prezintă o față anterioară, una posterioară, una inferioară (fundul) și două fețe laterale. Când se umple vezica urinara, prima dată se relaxează peretele posterior, apoi marginile laterale devin fețe, iar la sfârșit se destinde peretele anterior. Fundul rămâne fix, iar vârful împreună cu uracul se ridică progresiv. Astfel, vezica urinară depășește strâmtoarea superioară a pelvisului osos și intră în abdomen.
În stare de umplere medie, vezica are diametrul vertical de 11-12 cm, cel transversal de 8-9 cm, iar cel antero-posterior de 6-7 cm.
Capacitatea vezicii urinare depinde de dimensiunile ei și de sensibilitatea mucoasei care indică necesitatea de a micționa. O capacitate medie a vezicii este de 200-250 cmc, însă omul poate să reziste până la un volum de aproximativ 700 cmc.
Aceasta se găsește în bazin.
La bărbat:
Anterior: oasele pubiene, iar mai sus se află peretele abdominal anterior;
Posterior: se găsește septul recto-vezico-prostatic;
Lateral: mușchii obturatori interni și ridicătorii anali;
Inferior: prostata;
Superior: peritoneul.
La femeie:
Înapoi: lama vezicovaginală;
Anterior: oasele pubiene, iar mai sus se află peretele abdominal anterior;
Lateral: mușchii obturatori interni și ridicătorii anali;
Inferior: vaginul și diafragma urogenitală (din acest motiv, la femei vezica urinara este situată mai adânc în pelvis decât la bărbați);
Superior: peritoneul.
– Peritoneul: este cel mai important
– Fundul vezicii aderă de prostată (la bărbat) și de diaframa urogenitală (la femei)
– Superior: ligamentele ombilicale
– Anterior: formațiuni conjunctive: ligamentele pubovezicale, puboprostatice.
Vezica goală:
Fața posterioară: peritoneu
Fața anterioară: pelvisul
Fundul vezicii: la bărbat, baza prostatei, veziculele seminale, ampulele ductelor deferente. La femeie, colul uterin, peretele anterior al vaginului
Marginile laterale: cordoane fibroase rezultate din obstruarea arterelor ombilicale
Vârful: posterior de simfizele pubiene.
Vezica plină:
Când vezica urinara este plină, toți pereții ei se destind, cu excepția fundului, care rămâne fix. Vezica plină împinge peritoneul în sus și intră în contact cu peretele abdominal anterior. Fețele laterale vin în raport cu mușchii ridicători anali și obturatori interni. Vârful vezicii pline se deplasează în sus și posterior de peretele abdominal, trăgând după el uracul, care face o curbă deschisă în sus.
Vârful vezicii prezintă o depresiune, rest al canalului uracului.
Fundul vezicii este cel mai important segment și cuprinde 2 porțiuni foarte importante din punct de vedere clinic: trigonul vezical și fosa retroureterică. Trigonul vezical Lieutaud este o regiune plană, netedă, care are baza posterioară marcată de 2 orificii ureterale și vârful anterior e dat de orificiul intern al uretrei. Orificiile ureterale sunt 2 despicături care se prelungesc pe peretele vezicii prin câte un șanț ușor adânc. Plica interureterică se află între cele două orificii ureterale. Aceasta este ai pronunțată la bărbați decât la femei. Fosa retroureterică este situață posterior plicei interureterice și este mai adâncă la bărbați decât la femei.
Corpul vezicii, la copil și făt, are fețele netede, însă cu timpul iau un aspect neregulat, areolar. La persoanele în vârstă, vezica prezintă coloane, celule. Aceste depresiuni pot deveni diverticule, în care este reținută urina sau chiar calculi.
Vezica urinară este formată din trei straturi: stratul extern fibroseros, stratul mijlociu muscular și stratul intern mucos. Grosimea pereților vezicii goale este de aproximativ 4-7 mm, iar la cea plină 1,5-2 mm.
Stratul extern este format dintr-o tunică seroasă și una fibroasă. Tunica seroasă este formată de peritoneu. Tunica fibroasă conține țesut conjunctiv lamelos, care acoperă întreaga suprafața exterioară a tunicii musculare.
Tunica musculară conține mănunchiuri de fibre musculare netede. Pe lângă aceasta, mai este o rețea bogată de fibre elastice, care au rol în distensia pereților vezicii. Tunica musculară este împărțită în 3 straturi musculare: stratul extern cu fibre longitudinale, cel mijlociu cu fibre circulare și stratul intern, plexiform. Tunica musculară a vezicii se continuă pe porțiunea ințială a uretrei, pe care o învelește circular, formând mușchiul sfincter al vezicii.
Tunica mucoasă învelește întreaga suprafață interioară a vezicii. Ea se continuă cu mucoasa ureterelor și a uretrei. Are o culoare albicioasă la copil, gălbuie la adult și roșie la bătrâni. Mucoasa este formată din epiteliu și lamina proprie. Epiteliul poate fi stratificat, de tip special (uroteliu) sau epiteliu de tranziție. Celulele stratului superficial protejează mucoasa de acțiunea urinei.
Submucoasa este formată din țesut conjunctiv și este absentă la nivelul trigonului.
Vezica urinara este lipsită de glande, doar pe lângă orificiul uretral se găsesc puține glande mucoase de dimensiuni reduse.
Arterele vezicii urinare provin din vasele învecinate:
– Artera vezicală superioară provine din artera ombilicală
– Artera vezicală inferioară provine din artera iliacă internă
Arterele se anastomozează și dau naștere unui plex perivezical, care se ocupă cu vascularizația arterială a tuturor tunicilor vezicii.
Venele vezicii se varsă în plexul vezical, care comunică cu plexurile venoase ale organelor vecine, iar apoi sângele ajunge la vena iliacă internă. Venele iau naștere din 3 rețele: prima se găsește în mucoasă, a 2-a se află în musculară, iar a 3-a în țesutul conjunctiv perivezical.
Vascularizația limfatică pornește în special din musculară și din submucoasă, apoi trece prin nodurile perivezicale și ajung la urmă în nodurile iliace comune, interne și externe.
Nervii vezicii provin din plexul vezical. Plexul vezical conține fibre din plexul aortic (prin plexurile hipogastrice superior și inferior) și din nervii splanhici pelvieni sau nervii erectori. Ambele conțin atât fibre motoare, eferente, cât și fibre senzitive, aferente.
După cum am mai precizat, rolurile vezicii urinare sunt de a stoca și elimina urina. Vezica urinară este umplută cu urina venită din rinichi prin ureter. Vezica urinara se umple progresiv cu urină, iar în momentul în care se ajunge la o anumită tensiune intravezicală, se declanșează reflexul nervos de micțiune. Acesta determină micțiunea sau dorința conștientă de a micționa. Dacă urina nu este eliminată la exterior, pe parcursul umplerii vezicii cu urină, reflexul devine tot mai accentuat. Dacă reflexul de micțiune ajunge la un anumit prag, există 2 posibilități: intervine un alt reflex care inhibă sfincterul extern al vezicii sau inhibiția la nivel cerebral este mai puternică și se declanșează urinarea.
© Copyright 2023 NewsMed - Toate drepturile rezervate.