Varicela- simptome, complicații, tratatment

Varicela reprezintă infecția pentru prima oară în viață cu virusul varicelo-zosterian. Reapariția unei infecții cu acest virus se manifestă prin boala numita zona zoster. Acesta face parte din familia virusurilor numită Herpesviridae. Varicela este cunoscută în popor ca ”vărsat de vânt”. Este considerată o boală a copilăriei, în 90% din cazuri apărând la copiii cu vârsta sub 10 ani. Varicela este o boală foarte contagioasă: mai puțin contagioasă decât rujeola, dar mai contagioasă decât rubeola și oreionul.

De obicei, evoluția varicelei este favorabilă: nu apar complicații și se vindecă după 10-14 zile, dar nou-născuții, adulții, pacienții imunocompromiși (cu imunitate scazută, organismul nu se poate apăra singur împotriva infecției) și cei care au și alte boli pot prezenta complicații severe. Manifestările varicelei pot fi reprezentate în faza inițială de simptome precum febră, greață sau dureri de cap, urmate de leziuni la nivelul pielii care constau in macule (pete roșii), papule (mici bășici cu conținut solid), vezicule și cruste (care rămân după ce s-au uscat veziculele). Varicela evoluează, de obicei, către vindecare.  Aceasta este urmată de imunitate pe viață: pacientul face varicelă o singură dată în viață.

O categorie de pacienți predispuși la apariția complicațiilor varicelei este reprezentată de femeile însărcinate și nou-nascuți.

Varicela congenitală

reprezintă primoinfecția maternă (infecția mamei) cu virusul varicelo-zosterian. Aceasta poate determina latența(rămânerea) virusului în organismul fătului. Fătul poate dezvolta in timpul vieții zona zoster, fără să aibă antecedente de infecție cu virusul varicelo-zosterian. Există un risc de 1-2% ca infecția maternă în primul trimestru de sarcină să determine apariția varicelei congenitale. Aceasta se manifestă prin hipoplazia membrelor, atrofie musculară, retard cerebral și psihomotor.

Varicela perinatală

Apariția varicelei cu 5 sau mai multe zile înainte de naștere permite transportul prin placentă a suficienți anticorpi IgG pentru a proteja copilul de o infecție severă. Dacă mama dezvoltă varicelă cu mai puțin de 5 zile înainte de naștere sau în 2 zile după naștere, nou-născutul dezvoltă varicelă severă diseminată cu mortalitate ridicată.

Transmiterea

Virusul varicelo-zosterian se transmite, de obicei, pe calea aerului prin intermediul picăturilor Flügge. Acestea sunt picături din secreția nazală și faringiană care conțin virusul varicelei și alți germeni. Ele sunt eliminate în aer (de către persoana care are varicelă sau care este doar infectată cu virusul varicelei,  dar nu are încă simptome), în timpul tusei, strănutului sau conversației. Picăturile Flügge pot rămâne în aer până la câteva ore.

Cantități mari de virus se găsesc și în veziculele apărute in cursul bolii, astfel transmiterea virusului se poate realiza și prin contact direct cu veziculele. Virusul varicelo- zosterian are circulație exclusiv umană. Nu se cunosc animale sau insecte care  să-l transmită. În zonele cu climă temperată varicela apare mai des iarna și primăvara. Unele studii arată că, în zonele tropicale, varicela apare mai des la adulți decât la copii. Pacienții sunt contagioși cu 1-2 zile înainte de apariția maculelor până când veziculele se transformă în cruste. Crustele dispar în mai puțin de 20 de zile.

Semne și simptome

La copii primul semn este apariția erupției: pe piele apar pete mici și roșii (macule). Adolescenții și adulții pot prezenta, cu 1-2 zile înainte de  apariția erupției, febră, greață, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare și dureri musculare. Erupția constă inițial în niște pete care apar pe pielea capului, față, trunchi, umeri și coapse. Acestea se transformă în câteva ore în papule, apoi în vezicule, care sunt, de fapt, niște bășici pline de lichid și, ulterior, în cruste. Pacienții cu imunitate scazută pot prezenta leziuni care sângerează la nivelul pielii.

În cazuri foarte rare, erupția poate să apară și pe mucoase: bucală, oculară, în zona uro-genitală. De asemenea, pot apărea ulcerații la nivelul mucoaselor respective, cu diferite simptome în funcție de localizare: lăcrimare, fotofobie (disconfort resimțit la nivelul ochilor din cauza luminii puternice), dureri la deglutiție (înghițire) și micțiune (urinare).

Perioada în care există vezicule este însoțită de prurit (mâncărime) intens. La adulți, varicela are, de obicei, evoluție mai severă decât la copii. Adulții pot prezenta leziuni cutanate mai numeroase, febră persistentă și un risc mai mare de complicații, cea mai frecventă fiind pneumonia. Erupția varicelei prezintă mai multe forme: pe un segment de piele pot fi prezente în același timp toate fazele erupției: macule, papule, vezicule, cruste. Acest lucru este datorat faptului că erupția apare în 3-5 puseuri (valuri), la interval de 1-2 zile.

Zona zoster

Reapariția unei infecții cu virusul varicelo-zosterian se manifestă prin zona zoster. Zona zoster constă în apariția unor papule care evoluează către vezicule pe traseul a 1-3 nervi. Această erupție este precedată de durere intensă localizată în locul în care vor apărea leziunile cutanate. Cea mai frecventă localizare este toracică sau lombară. Erupția apare, de obicei, pe o singură parte. Veziculele se pot uni formând astfel bule. Boala durează aproximativ 2 saptămâni, dar revenirea la normal a pielii va dura 1 lună.

Diagnostic

Diagnosticul este clinic, bazându-se pe aspectul caracteristic al leziunilor cutanate. Dacă diagnosticul este incert, este necesară confirmarea prin testele de laborator reprezentate de frotiu, cultură, teste serologice.

Frotiul se realizează din lichidul veziculelor.

Cultura virusului varicelo-zosterian se face din lichidul veziculelor. Aceasta poate pune diagnosticul de certitudine, dar este greu de realizat și este pozitivă in mai putin de 40% din cazuri.

Testele serologice se realizează din sânge venos și au ca scop detectarea anticorpilor împotriva virusului varicelo-zosterian. Dacă în urma testelor serologice se găsesc anticorpi IgM si IgG, înseamnă că infecția este primară, în timp ce reactivările virusului (infecțiile secundare) sunt caracterizate de prezența IgA si creșterea marcată a IgG, decelate în sânge în urma testelor serologice. Dacă nu se găsesc anticorpi în sânge, nu se va exclude o infectie cu virusul varicelo-zosterian. Dacă există suspiciuni că ar exista o infecție recentă, se recomandă repetarea testului peste 2-3 săptămâni.

Radiografia toracică standard este indicată la adulții care prezintă simptome pulmonare.

Complicații

Suprainfectarea cu bacterii (infecția secundară bacteriană) a leziunilor cutanate este cea mai frecventă complicație la copiii sănătoși. Aceasta se poate manifesta ca impetigo,celulită, erizipel. Impetigo, celulita şi erizipelul sunt infecţii ale pielii determinate de bacterii. În conditii normale, pielea este rezistentă la astfel de infecții, dar apariția unor afecțiuni precum varicela, herpes etc creeaza condiții bune pentru apariția infecțiilor.

Suprainfecțiile bacteriene locale pot fi însoțite rar de: septicemie, pneumonie, otită medie sau fasceită necrozantă, care pot fi amenințătoare pentru viață.

Pneumonia variceloasa apare mai des la pacienții cu imunitate scazută și adulți decât la copii. Frecvența acesteia este de 1 la 400 cazuri și este asociată cu mortalitate si morbiditate crescute. Femeile însărcinate în ultimul trimestru pot prezenta o formă mai severă. Numărul mare de leziuni cutanate și fumatul sunt considerate factori de risc pentru apariția pneumoniei variceloase. Manifestările constau în dificultate la respirație (dispnee), frecvența crescută a respirației (tahipnee) și febră.

Complicații ale sistemului nervos central

Infecția cu virusul varicelo-zosterian poate da și complicații la nivelul sistemului nervos central, deși destul de rar. Acestea sunt reprezentate de meningită, encefalită, ataxia cerebrală, sindromul Reye. Meningita se manifesta cu febră, cefalee (durere de cap), redoarea (durerea) cefei și fotofobie. La examnul LCR (lichid cefalo-rahidian) se observă predominant limfocite, glicorahia (cantitatea de glucide din lichidul cefalo-rahidian) peste 40 mg/dl si proteinorahia (cantitatea de proteine din lichidul cefalo-rahidian) peste 200 mg/dl. De asemenea, se poate realiza titrarea anticorpilor în boala acută și în convalescență și, în cea din urmă, se observă creșterea acestuia de 4 ori.

Ataxia cerebrală (incapacitatea de a controla mișcările musculare) are o frecvență de aproximativ 1/4000 de cazuri la copiii cu vârsta sub 15 ani. Se poate însoți de vărsături, alterările limbajului, febră, vertij și tremor. Evoluția este favorabilă, apărând rezoluția in aproximativ 2-4 săptămâni.

Sindromul Reye se manifestă prin iritabilitate, vărsături și scăderea nivelului conștienței. Se asociază edemul cerebral progresiv. S-a observat ca acest sindrom este asociat cu administrarea aspirinei, fiind contraindicată folosirea acesteia ca antipiretic în varicelă.

Tratament

Formele ușoare de boală necesită doar tratament simptomatic. Pruritul (mâncărimea) poate fi calmat cu loțiune Calamin, gel cu Pramoxin, băi coloidale cu tărâțe de ovăz sau cu antihistaminice orale.

Evitarea infecției bacteriene secundare  se face prin respectarea normelor de igienă: pacientul trebuie să facă baie regulat, să aibă haine curate, unghiile să fie tăiate și să se spele pe mâini cât mai des. În cazul infectării leziunilor, se folosesc antiseptice. Infecția trebuie tratată cu antibiotice.

Tratamentul simptomatic de elecție este cu antivirale orale. Acestea  sunt reprezentate de Aciclovir, Valaciclovir și Famciclovir. Se administrează Aciclovir 800 mg de 5 ori pe zi, timp de 7 zile. Această terapie, începută în 24 ore de la apariția simptomelor, poate scădea durata și severitatea bolii. Tratamentul cu antivirale orale trebuie luat în considerare pentru pacienții imunocompromiși, pentru persoanele sănătoase care au risc de boală moderat sau sever ( inclusiv toți pacienții cu vârstă mai mare de 12 ani),  pacienții care primesc tratament cu salicilați sau corticosteroizi, cei cu boli cutanate (în special eczemă) și cu boală pulmonară cronică.

La pacienți imunocompromiși sau imunosupresați este recomandată administrarea intravenoasă de Aciclovir. S-au raportat cazuri de rezistență a virusului la Aciclovir la pacienți cu SIDA. Alternativa de tratament, în acest caz, ar putea fi reprezentată de Vidarabină sau Foscarnet. Valaciclovirul și Famciclovirul  s-a demonstrat că sunt eficace în tratamentul zonei herpes zoster, dar nu există suficiente studii care să arate eficacitatea lor și în varicelă.

Antiviralele orale nu se recomandă de rutină la copii, întrucât boala are evoluție favorabilă.

Profilaxie

In 1995, US Food and Drug Administration a aprobat un vaccin viu atenuat impotriva virusului varicelo-zosterian. Este recomandată aministrarea de 2 doze la interval de minim 4 săptămâni. Vaccinarea cu virus viu atenuat este contraindicată femeilor gravide, pacienților imunocompromiși, celor care primesc doze mari de corticoterapie și copiilor tratați cu salicilați.

După expunerea la virus, se poate administra imunoglobulina varicelo-zosteriană în 10 zile, ideal 4, de la expunere. Aceasta poate modifica evoluția bolii, dar nu o previne. Este indicată copiilor și adulților imunocompromiși, nou-născuților din mame care au dezvoltat varicelă cu 5 zile înainte sau 2 zile după naștere, copiilor născuți prematur și a celor mai mici de 1 an, adulților care nu au imunitate la virus și femeilor însărcinate.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!