Vaginita – musafirul nedorit din viaţa femeilor

Generalităţi

Vaginita este o inflamaţie acută sau cronică localizată la nivelul vaginului. Este cea mai frecventă afecţiune ginecologică, afectând  1 din 2 femei. Vaginita are o incidenţă mai mare în rândul adolescentelor cu o viaţă sexuală activă, dar poate afecta toate grupele de vârstă.

Secreţia vaginală normală

Secreţia vaginală reprezintă lichidul format de glandele intravaginale şi de cervix ce au rolul de a ,,curăţa” bacteriile şi celulele moarte de la acest nivel. Acest lucru menţine vaginul curat şi îl protejează de infecţii. O secreţie vaginală normală nu are miros, sau are un miros specific, ce nu deranjează. Cantitatea de secreţie considerată normală este diferită de la o persoană la alta şi variază cu perioadele ciclului menstrual, astfel:

  •           În timpul ovulaţiei –  apare o secreţie vaginală cu o consistenţă gelatinoasă (mucoasă),  densă, specifică acestei perioade;
  •           În restul perioadei ciclului menstrual – cel mai probabil secreţia vaginală va fi transparentă, cu o consistenţă apoasă;
  •           La sfârşitul menstrei (la sfârşitul sângerării lunare) – secreţia vaginală poate capăta un aspect maroniu ce sugerează finalul menstruaţiei. După această perioadă, secreţiile pot tinde să fie mai groase şi mai albicioase.

Tipuri de vaginită

Vaginita poate îmbrăca mai multe forme: vaginita infecţioasă (baacteriană, fungică, parazitară), vaginita atrofică, vaginita descuamativă, vaginita alergică, vaginita traumatică, vaginita idiopatică.

Dintre acestea , cele mai frecvente tipuri de vaginite sunt:

Vaginita bacteriană

  •           Această categorie de vaginite apare în urma unui dezechilibru la nivelul florei bacteriene. În mod normal, flora bacteriană abundă în bacterii ,,bune” ce ajută la menţinerea unui vagin sănătos. În cazul unei vaginite bacteriene, se inversează raportul dintre bacteriile ,,bune” şi ,,rele” prin proliferarea bacteriilor patogene.

Vaginita fungică (micotică) – candidoza vaginală

  •           Candida este o ciupercă ce se poate găsi în mod normal în cantităţi mici în organismul uman (vagin, tract digestiv, mucoasa orală). Dar, odată ce mediul înconjurător este benefic pentru creşterea ei (în urma unor tratamente medicamentoase, folosirea de lubrifiante, spermicide sau în cadrul unor afecţiuni ce afectează sistemul imunitar etc.) aceasta ajunge să se multiplice şi să provoace afecţiunea numită candidoza.

Tricomoniaza

  •           Trichomonas vaginalis este un parazit ce se transmite prin contact sexual şi provoacă tricomoniaza. El prefera mediul umed, asemenea vaginului şi rareori supravieţuieşte în mediul extern.

Vaginita atrofică

  •           Această categorie de vaginite apare la femeile în perioada menopauzei şi se datorează atrofiei mucoasei vaginale în urma reducerii cantităţii de estrogeni.

Cauzele vaginitei

În momentul actual se consideră că până la 90% din vaginite sunt de cauză:

  •           Bacteriană – Streptococcus spp este o bacterie frecvent întâlnită înainte de pubertate, iar Gardnerella vaginalis este frecvent întâlnită după perioada pubertăţii;
  •           Fungică (candidoza vaginală) – produsă de Candida albicans;
  •           Parazitară (tricomoniaza) – produsă de Trichomonas vaginalis.

Factori de risc

Dezechilibrul florei bacteriene transformă mediul vaginal într-un mediu propice pentru agenţi patogeni şi se poate datora următoarelor:

  •           Tratamente îndelungate cu antibiotice;
  •           Toaleta excesivă a zonei genitale;
  •           Utilizarea unor săpunuri parfumate, duşuri vaginale ce pot provoca reactii alergice locale;
  •           Începerea precoce a vieţii sexuale;
  •           Utilizarea contraceptiei cu spermicide;
  •           Numărul crescut de parteneri sexuali;
  •           Tulburări hormonale apărute la menopauza sau în timpul unei sarcini – vaginită bacteriană apare la 23% din femeile însărcinate;
  •           Purtarea unei lenjerii strâmte din materiale precum nailon;
  •           Unele boli, precum diabetul zaharat sau boli cu transmitere sexuală;
  •           Stilul de viaţă: prezenta stresului şi a oboselii pot influenţa sistemul imunitar;
  •           Folosirea unor metode contraceptive intrauterine: sterilet.

Pe lângă acestea, există şi produse folosite în orice gospodărie ce pot favoriza o vaginită, precum:

  •           Hârtia igienia parfumată;
  •           Detergentul de rufe;
  •           Tampoanele cu diverse mirosuri;
  •           Spuma de baie.

Simptomele vaginitei

Vaginita poate fi asimptomatică la 50% din femeile afectate. Cu toate acestea, simptomele ce pot apărea sunt:

  •           Schimbarea culorii, mirosului şi cantităţii de secreţie vaginală – acestea pot fi diferite în funcţie de etiologia infecţiei, astfel:
    •    Vaginita bacteriană – secreţia este gri albicioasă, cu un miros înţepător, asemănat cu mirosul de peşte, ce poate fi mai uşor de simţit la sfârşitul unui act sexual;
    •    Candidoza vaginală – secreţia vaginală are o culoare albă, fără miros, cu o consistenţă asemănătoare brânzei, specifică acestei ciuperci;
    •    Tricomoniaza – secreţia este de culoare verde-galbuie, spumoasa şi urât mirositoare;
    •    Vaginita atrofica nu cauzează modificări ale secreţiei vaginale, dar poate provoca o uşoară senzaţie de usturime şi uscăciune la nivel vaginal.
  •           Nevoia frecventa de a urină;
  •           Senzaţia de mâncărime la nivelul vaginului;
  •           Senzaţia de arsură în timpul urinarii;
  •           Dureri sau senzaţia de discomfort în timpul actului sexual;
  •           Iritaţia la nivelul vaginului ce poate crea discomfort şi poate ajunge şi la nivelul vulvei, caz în care primeşte denumirea de vulvo-vaginită.

Vaginita pediatrică

Din nefericire, vaginita poate apărea şi la fetiţe înainte perioadei pubertăţii. Specialiştii consideră că acest lucru se datorează unui nivel scăzut de estrogeni faţă de adulţi.

Cauzele comune ale vaginitei la această categorie de vârsta includ: dermatite de contact, reacţii alergice sau anumite bacterii.

Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale adulţilor, dar au o intensitate scăzută, astfel:

  •           Senzaţia de mâncărime şi arsura la nivel genital;
  •           Secreţii de culoare alb-gălbuie.

Tratamentul vaginitei la copii nu necesită un tratament agresiv. În cele mai multe cazuri se poate trata acasă, cu  igienă locală riguroasă (băi călduţe zilnic) şi prin purtarea unei lenjerii intime de bumbac.

Diagnosticul vaginitei

Vizită la medic este obligatorie în cazul în care apar simptome specifice pentru vaginită. Pentru a diagnostica această afecţiune, medicul poate apela la următoarele:

  •           Anamneza – acasta etapa include o discuţie cu pacienta ce poate scoate la iveală prezenţa unei boli cu transmitere sexuală;
  •           Examinarea pelvina – cuprinde un examen complet al organelor genitale externe, examinare pelvina cu ajutorul unui specul şi palparea uterului şi a anexelor uterine;
  •           Prelevarea de secreţie vaginală pentru analiza microscopică – în urma acestei examinări se poate identifica agentul patogen;
  •            Testarea ph-ului vaginal – cu ajutorul unui test rapid. În mod normal, ph-ul la acest nivel este între 4 şi 4,5 (mediu acid – ce ajută la menţinerea bacteriilor ,,rele” la distanţă). Un ph mai mare decât 4,5 sugerează o vaginită.

Ţine minte! Înaintea programării la medicul specialist, încercaţi să ţineţi cont de următoarele sfaturi:

  •           Aveţi grijă să nu programaţi consultaţia în zilele de menstruaţie;
  •           Nu utilizaţi duşuri intravaginale sau săpunuri intime cu 24 de ore înainte de examinare;
  •           Evitaţi contactele sexuale cu 24 de ore înaintea examinării.

Tratamentul vaginitei

Tratamentul vaginitei depinde de cauză care a dus la declanşarea ei. Acesta poate include: creme cu steroizi sau antibiotice, antibiotice orale, antifungice.

1. Vaginita bacteriană

  •           Tratamentul este antibiotic – medicul poate să vă prescrie metronidazol (tratament de prima intenţie) sau clindamicina sub formă de tablete/ ovule intravaginale. Înaintea administrării tratamentului cu antibiotice este necesară efectuarea unei antibiograme;
  •           Tratamentul antibiotic poate duce la apariţia unei infecţii vaginale. Acest lucru poate fi prevenit prin administrarea concomitenta de lactobacilli;

Peste 90% din flora vaginală normală este alcătuită din lactobacilli ce ajută la menţinerea unui echilibru. În condiţiile în care apar modificări la nivelul ph-ului vaginal (creşte ph-ul), scade numărul de lactobacilii şi apare o suprapopulare cu agenţi patogeni.

  •          La 25% din paciente, vaginita bacteriană se poate vindeca spontan. Cu toate acestea, dacă observaţi prezenta simptomelor specifice acestei afecţiuni, este recomandat să vă adresaţi unui medic specialist.

2. Candidoza vaginală

  •           Tratamentul este antifungic – aplicarea locală a unor creme/ unguente: miconazol sau clotrimazol sau administrarea unor antifungice orale: fluconazol;
  •           În cazul în care candidoza vaginală reapare frecvent, medicul vă poate recomanda utilizarea unei creme cu corticosteroizi;
  •           Necesită atenţie specială tratamentul candidozei vaginale în următoarele cazuri: este prima dată când apare o infecţie fungica vaginala, pacienta este însărcinată sau tratamentele utilizate până acum pentru aceasta afecţiune nu şi-au făcut efectul ;
  •           Partenerul de viaţă al pacientei nu necesită un tratament în cele mai multe cazuri.

3. Tricomoniaza

  •           Tratamentul utilizat este cel cu medicamente antiprotozoare, precum metronidazol sau tinidazol sub formă de comprimate orale. În peste 90% din cazuri, infecţia este rezolvată în urma acestui tratament;
  •           Partenerul de viaţă al pacientei necesită obligatoriu tratament, chiar dacă acesta nu prezintă simptome.

4.  Vaginită atrofică

  •           Tatamentul acestei forme de vaginită constă în administarea de estrogeni oral sau sub formă de cremă, plasture sau supozitoare. Terapia estrogenică poate fi recomandată doar de medicul dumneavoastră, deoarece nu este potrivită oricărei paciente.
  •           Alături de terapia estrogenică se pot folosit şi lubrifiante ce ajută la menţinerea unui confort local.

Tratamentul vaginitei la gravide

În timpul perioadei de sarcină, vaginita necesita tratament obligatoriu, chair dacă este asimptomatică.

ATENŢIE!

În timpul tratamentului vaginitei este recomandat:

  •           Să se evite contactele sexual protejate sau neprotejate;
  •           Să se evite spălaturile intravaginale, cu excepţia cazului în care acestea au fost recomandate de medicul dumneavoastră.

Evoluţia si prognosticul vaginitei

Vaginita este o afecţiune cu un prognostic favorabil. În urma unui tratament corect, în majoritatea cazurilor (peste 90% din cazuri) ea evoluează spre vindecare completă. Cu toate acestea, recidivele frecvente pot determina iritaţii cronice la nivel vaginal.

Tricomoniaza şi vaginita bacteriană pot fi periculoase dacă apar în timpul sarcinii. Agenţii patogeni ce cauzează aceste boli pot afecta fătul, iar în cazuri rare pot provoca o naştere prematură sau avort spontan.  Pe lângă această, vaginita bacteriană creşte riscul apariţiei unor infecţii pelvine.

Prevenirea vaginitei

Se pot lua în considerare următoarele sfaturi în vederea prevenirii unei vaginite:

  •           Evitarea spălaturilor intravaginale;
  •           Păstrarea zonei genitale curate şi uscate;
  •           Evitarea menţinerii absorbantelor pentru un timp îndelungat;
  •           Evitarea săpunurilor sau a hârtiei igienice parfumate;
  •           Purtarea unei lenjerii intime din bumbac;
  •           Reducerea numărului de parteneri sexuali;
  •           Utilizarea prezervativului pentru prevenirea unor boli cu tansmitere sexuală;
  •           Ştergerea cu hârtie igienică să fie făcută din faţa spre spate.

Vaginita este o afecţiune cu care orice femeie se poate întâlni de-a lungul vieţii. Disconfortul asociat acesteia şi senzaţia neplăcută cauzată de vaginite determină femeile să îşi pună singure diagnosticul şi să utilizeze tratamente nepotrivite. Deşi consultul ginecologic poate fi de multe ori amânat din cauza ruşinii sau jenei, este indicat să vă prezentaţi la medic imediat ce apar simptomele. Chiar şi in lipsa simptomelor, este necesară (măcar o dată pe an) efectuarea analizelor ginecologice de rutină (testul Papanicolau).

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!