Uretra masculină – Anatomie și Fiziologie

Uretra reprezintă canalul prin care urina este eliminată din vezică la exterior. La bărbați, uretra are dublă funcție: servește atât la eliminarea urinei, cât și la expulzarea spermei în timpul ejacularii. Uretra masculina pornește de la orificul uretral al vezicii și se termină prin orificiul extern sau meatul urinar.

Din punct de vedere anatomic, uretra masculina este împărțită în 3 porțiuni:

1.      Porțiunea prostatică

2.      Porțiunea membranoasă/diafragmatică

3.      Porțiunea spongioasă.

Din punct de vedere al mobilității, uretrei masculine i se descrie o porțiune fixă, care se află în perineu și prostată și o porțiune mobilă, care este cuprinsă în partea liberă a penisului.

Uretra la adult are o lungine medie de 16 cm, însă aceasta se poate modifica în funcție de lungimea penisului.

Raporturi – uretra masculina

Porțiunea prostatică străbate prostata de la bază spre vârf. Porțiunea membranoasă pornește din vârful prostatei, străbate diafragma urogenitală și apoi pătrunde în corpul spongios al penisului. În porțiunea membranoasă, uretra este înconjurată de sfincterul său și de cele 2 foițe ale fasciei perineale mijlocii. Anterior, porțiunea membranoasă vine în raport cu ligamentul transvers al perineului, iar posterior se găsesc glandele bulbo-uretrale, apoi centrul musculo-tendinos al perineului. Porțiunea spongioasă se află cuprinsă în corpul spongios al penisului.

În timpul micțiunii, uretra are 4 porțiuni strâmtate și 3 porțiuni dilatate. De la exterior spre interior, acestea sunt:

1.      Strâmtarea eliptică aflată la nivelul orificiului extern = meatul urinar.

2.      Dilatare ovoidală la nivelul glandului = fosa naviculară

3.      Strâmtare în corpul spongios, care ajunge până la unghiul prepubian

4.      Fundul de sac al bulbului este o dilatare accentuată, care interesează peretele inferior al canalului și se continuă până sub diafragma urogenitală

5.      Strâmtare cilindrică a porțiunii membranoase, datorită sfincterului striat

6.      Dilatarea prostatică

7.      Strâmtarea circulară de la nivelul orificiului intern.

Conformația interioară a uretrei masculine

1. Uretra prostatică prezintă:

–        creasta uretrală: este o plică verticală situată pe peretele posterior; creasta uretrală pornește de la orificiul intern al uretrei și se termină în porțiunea membranoasă a uretrei

–        utriculul prostatic: este un canal închis în fund de sac, care pătrunde în prostată

2. Porțiunea membranoasă are o serie de plice provenite din bifurcarea crestei uretrale; de asemenea, găsim și orificii ale glandelor uretrale.

3. Porțiunea spongioasă conține:

–        orificiile glandelor bulbo-uretrale Cowper: sunt două și se deschid în fundul de sac al bulbului

–        lacunele uretrale Morgagni: sunt depresiuni tubulare ale mucoasei

Structura

1.      Tunica mucoasă este roșiatică, foarte elastică (acest lucru ajută la trecerea urinei sau la introducerea unei sonde). Mucoasa prezintă o serie de plice longitudinale, care dispar la relaxarea uretrei și reapar odată ce canalul revine în repaus. Mucoasa este formată din epiteliu și din lamina proprie de natură fibro-elastică, vascularizată puternic și care conține un plex venos. Tunica mucoasă prezintă o serie de glande uretrale Littre: intraepiteliale, intramucoase și tubulo-acinoase. Aceste glande sunt importante din punct de vedere clinic deoarece formează adăposturi rezistente pentru microbi în cazul infecțiilor uretrale. Aceste glande au rolul de a secreta încontinuu mucos, care protejează mucoasa de acțiunea urinei.

2.      Tunica musculară cuprinde fibre netede și striate. Cele netede sunt longitudinale și circulare. Fibrele longitudinale, profunde, se continuă cu fibrele stratului pleiform al vezicii. Porțiunea prostatică conține numeroase fibre longitudinale, care se reduc progresiv, dispărând în porțiunea spongioasă.  Fibrele circulare, superficiale, formează sfincterul vezicii în jurul porțiunii inițiale a uretrei. Fibrele striate formează sfincterul uretrei (sfincterul extern). Sfincterul uretrei este inervat de nervul rușinos, reprezintă de multe ori obstacol în cateterism și se opune răspândirii ascendente a infecțiilor.

Vascularizația și inervația

Vascularizația arterială:

–        Pentru uretra prostatică din artera rectală mijlocie și vezicală inferioară

–        Pentru uretra membranoasă din artera bulbului penisului

–        Pentru uretra spongioasă din arterra bulbului penisului, artera uretrală și artera dorsală a penisului

Vascularizația venoasă:

–        Din porțiunea prostatică, sângele merge în plexul venos prostatic

–        Din porțiunea membranoasă, sângele merge în venele bulbului penisului și apoi în vena rușinoasă internă

–        Din porțiunea spongioasă, sângele merge în vena dorsală profundă a penisului și apoi în plexul venos prostatic.

Colectorul final este vena iliacă internă.

Limfaticele merg la:

–        nodurile inghinale și iliace externe, pentru uretra spongioasă

–        nodurile iliace externe și hipogastrice pentru uretra membranoasă și prostatică

Nervii uretrei masculine provin din nervii spinali, prin nervul rușinos (care dă nervii perineali) și prin nervul dorsal al penisului.

Fiziologie

Uretra masculina are rolul de a expulza urina din vezică la exterior și sperma în timpul  ejaculării. Uretra masculină are mușchii conectați la prostată. Sfincterul intern prezintă o musculatură puternică, nepermitând trecerea urinii din vezică în uretră, doar în situații în care presiunea din vezică depășește o anumită valoare-prag.

Pentru ejacularea spermei, sfincterul intern și muscularatura prostatei se contract, iar mușchii sfincterului extern se relexează.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!