Urechea medie, anatomie descriptivă

Generalități

Urechea medie, denumită și camera timpanică, reprezintă o cavitate pneumatică săpată în stanca osului temporal fiind delimitata lateral de urechea externă prin intermediul membranei timpanice și medial de urechea internă, comunicând cu aceasta din urmă la nivelul ferestrei ovale și al ferestrei rotunde. Urechea medie comunica de asemenea cu nazofaringele (segmentul superior al faringelui) prin intermediul tubei faringotimpanice și cu celulele mastoidiene prin antrul mastoidian.

Din punct de vedere didactic, urechea medie este compartimentată astfel:

– cavitatea timpanică- situată în dreptul membranei timpanice

– recesul epitimpanic- situat superior

Conținutul urechii medii constă în cele trei oscioare ale auzului (ciocanul, nicovala și scăriţa) precum și mușchii și ligamentele care le susțin și le modelează activitatea, asigurând transmiterea vibrațiilor sonore de la nivelul membranei timpanice spre membrana ferestrei ovale și astfel punând în mișcare perilimfa din urechea internă. Rolul urechii medii este deci de a transmite undele mecanice, prin intermediul lanțului de oscioare, către urechea internă unde acestea vor fi prelucrate.

Pereții urechii medii

Din dorința de a simplifica înțelegerea structurii urechii medii și poziția elementelor adiacente precum și răspândirea proceselor patologice, pereții acesteia au fost didactic asemnănate unui cub și vor fi prezentați în cele ce urmează astfel:

1.       peretele superior, tavanul sau peretele cerebral este reprezentat de o lamă osoasă subțire ce separă ca un ”acoperiș” urechea medie de fosa cerebrală medie denumită tegmen tympani.

2.       peretele inferior, podeaua sau peretele jugular este tot un strat osos, subțire interpus între cavitatea timpanică și vena jugulară internă și prezintă spre medial un orificiu de pătrundere a ramurii timpanice a nervului glosofaringian.

3.       peretele lateral sau peretele membranos sau timpanic este constituit majoritar din membrana timpanică ce separă cavitatea timpanică de urechea externă, iar superior se extinde și în recesul epitimpanic.

4.       peretele anterior sau peretele tubar separă inferior urechea medie de artera carotidă internă iar superior prezintă:

–          un orificiu pentru dechiderea tubei faringotimpanice prin care se realizează comunicarea cu nazofaringele

–          un orificiu pentru canalul ce conține mușchiul tensor tympani.

5.       peretele medial sau peretele labirintic al urechii medii este totodată și peretele lateral al urechii interne și prezintă la nivelul său:

–          fereastra ovală; pe aceasta se atașează baza scăriței și este responsabilă cu trasmiterea vibrațiilor mecanice către perilimfa din urechea internă

–          fereastra rotundă situată inferior

–          promontoriul, o proeminență realizată de către prima spirală a cohleei

–          proeminența canalului nervului facial

–          proeminență canalului semicircular lateral

6.       peretele posterior sau peretele mastoid este incomplet la nivelul său, urechea medie fiind în raport cu:

–          celulele mastoidiene prin aditusul spre antrul mastoidian

–          tendonul mușchiului scăriței

–          nervul coarda timpanului ( ramură a nervului facial)

Celulele cu aer mastoidiene

Celulele mastoidiene sunt definite drept niște cavitați pneumatice săpate în interiorul mastoidei ce se dezvoltă în primul an de viață după naștere. Mastoida sau procesul mastoidian este porțiunea inferioară, piramidală a osului temporal, ce se poate palpa posterior de auricul.

Părțile anterioară și superioară ale mastoidei conțin cavități voluminoase, cu contur neregulat și pline cu aer, dar cu cât ne îndreptăm inferior, spre apexul mastoidei, acestea devin din ce in ce mai mici și conțin frecvent măduva osoasă sau pot fi chiar absente.

Comunicarea celulelor cu aer mastoidiene  cu urechea medie se realizează prin intermediul antrului mastoidian la nivelul aditusului antrului mastoidian. Antrul (antrumul) mastoidian este o cavitate ce continuă celulele mastoidiene. Asemenea urechii medii, peretele superior al acestuia este format de tegmen tympani.

Celulele mastoidiene și antrul mastoidian, precum și întraga ureche medie sunt tapetate în interior de o mucoasă specifică, ceea ce face răspandirea unei patologi la acest nivel extrem de facilă.

 

 

Tuba faringotimpanică

Cunoscută și sub denumirea de tuba auditivă, tuba Eustachio sau trompa lui Eustachio, aceasta realizează legătura dintre urechea medie și nazofaringe având ca rol egalizearea presiunilor pe ambele fețe ale timpanului. Denumirea acesteia provine de la numele anatomistului Bartolomeo Eustachi. Tuba auditivă are o lungime de aproximativ 35 mm și un diametru de 3 mm la omul adult și este constituită din două segmente:

–          porțiunea osoasă reprezintă o treime din lungimea tubei faringotimpanice adică 11-12 mm aproximație. Aceasta își are originea pe peretele anterior al cavității timpanice inferior de apertura canalului mușchiului tensor tympani. Datorită apropierii anatomice dintre porțiunea osoasă a tubei auditive și canalul mușchiului tensor al timpanului, acestea sunt adesea întâlnite sub denumirea de canal musculo-tubar, iar lamela osoasă ce le separă este reprezentată de septul musculotubar. Pe fața  externă, a osului temporal, porțiunea osoasă se continuă cu porțiunea cartilaginoasă a tubei faringotimpanice.

–          porțiunea cartilaginoasă are o lungime de aproximativ 23-24 mm ceea ce reprezintă două treimi din cea a trompei lui Eustachio. Pornește de pe porțiunea osoasă a tubei auditive și se deschide direct la nivelul mucoasei nazofaringelui. Aceasta este constituită dintr-un fibrocartilaj dispus sub forma unei prisme triunghiulare și tapetată de o mucoasă.

Au fost descriși patru mușchi asociați tubei faringotimpanice:

1.       mușchiul ridicător al vălului palatin, inervat de ramuri din nervul vag

2.       mușchiul tensor timpani

3.       mușchiul tensor al vălului palatin

4.       mușchiul salpingofaringian

Lanțul de oscioare

Lanțul de oscioare este alcătuit din trei oase de dimensiuni mici articulate între ele și interpuse între membrana timpanică și membrana ferestrei ovale și de care se inseră doi mușchi a căror acțiune modulează transmiterea vibrațiilor mecanice de la acest nivel. Aceste elemente sunt:

ciocanul (malleus) – i se descriu urmatoarele elemente anatomice: un cap rotunjit ( situat în recesul epitimpanic), colul, mânerul ciocanului și doua procese: anterior și lateral.

nicovala (incus) – prezintă capul nicovalei, care se articulează cu suprafața articulară aflată la nivelul capului ciocanului, brațul lung ce se articulează cu capul scăriței și brațul scurt.

scărița (stapes) – are forma caracteristică denumirii și prezintă capul scăriței, doua brațe, unul anterior și unul posterior și baza scăriței ce se fixează la nivelul ferestrei ovale, este cel mai mic os din corpul uman.

mușchiul tensor al timpanului (tensor tympani) – se inseră pe partea superioară a mânerului ciocanului, iar prin contracția sa întinde membrana timpanică și reduce forța de vibrație, scăzând amplitudinea zgomotelor puternice.

mușchiul stapedius – este un mușchi mic ce se inseră pe colul scăriței (porțiunea situată între corpul scăriței și cele două brațe ale acesteia) și prin contracție previne vibrația excesivă a scăriței, protejând urechea interna de zgomote puternice.

Vascularizația și inervația

Vascularizația arterială provine din:

– ramura timpanică a arterei maxilare (ramură a arterei carotide externă)
– ramura mastoidiană (ramură a arterei occipitale sau a arterei auriculare posterioară)

– ramuri mici ce provin din artera meningee medie, artera faringiană ascendentă și ramuri timpanice (ramuri ale arterei carotide externă)

Sângele venos este drenat spre plexul venos pterigoidian și spre sinusul pietros superior. Limfa de la acest nivel este colectată de ganglioni regionali.

Inervația urechii medii este asigurată de către:

–          plexul timpanic, nervul timpanic

–          ramură a nervului mandibular pentru tensor timpani

–          ramură din nervul facial pentru mușchiul stapedius

Patologii asociate urechii medii

1.       Otita medie este descrisă drept inflamație a urechii medii, cel mai des întâlnită la copii mici, incidența sa scade invers proporțional cu vârsta. Au fost descrise două mari clase și anume:

–          otita medie nesupurantă; patologie asociată imposibilității tubei auditive de a menține egale presiunile de ambele părți ale membranei timpanice urmată de acumularea de lichid la nivelul urechii medii. Simptomele caracteristice sunt ureche ” plină” și pierderea auzului.

–          otita medie nesupurantă este cauzată de o infecție bacteriană la acest nivel și îi sunt caracteristice iritabilitatea, durerea locală, pierderea auzului și somnul deficitar.

2.       Salpingita tubei Eustachio reprezintă procesul inflamator de la nivelul mucoasei tubare și poate să fie subacută, acută sau cronică.

3.       Obstrucția tubei Eustachio se poate datora unor cauze multiple, după cum urmează: edem inflamator, fractura porțiunii osoase a tubei auditive, mucozități, neoplasme ale tubei auditive sau la nivelul nazofaringelui, polipi, absența congenitață a orificiului de deschidere a tubei faringotimpanice la nivelul nazofaringelui.

4.       Colesteatomul urechii medii reprezintă o tumoră benignă cu potențial distrugător asupra țesuturilor osoase invecinate. Cauza apariției este reprezentată de proliferarea epidermului în interiorul urechii medii.

5.       Mastoidita reprezintă informația mucoasei ce căptuşeşte antrul mastoidian și celulele mastoidiene, fiind în majoritatea cazurilor secundară unei infecții a urechii medii.

6.       Otoscleroza afectează oscioarele auzului, dar și urechea internă, cel mai des fiind interesată însă articulaţia scăriţei cu fereastra ovală. Oscioarele se sudează între ele sau cresc în dimensiuni și astfel este îngreunată transmiterea vibrațiilor mecanice, ceea ce cauzează pierderea auzului.

 

 

Bibliografia:

1.       Grays Anatomy for Students

2.       Anatomia și fiziologia omului – Compendiu; Cezar Th. Niculescu, Radu Cârmaciu, Bogdan Voiculescu, Carmen Sălăvăstru, Cristian Niţă, Cătălina Ciornei

3.       Enciclopedia medica italiana, seconda edizione, vol. 10; prof. Luciano Vella

4.       Urechea externă, urechea medie și urechea internă. Nervul vestibulo-cohlear (VIII), Conf.univ. dr. Ion Mândrila

5.       Atlas de anatomie a omului, editia a 5-a, Frank H. Netter, MD

6.       https://radiopaedia.org/articles/mastoid-air-cells

7.       https://en.m.wikipedia.org/wiki/Eustachian_tube

8.       http://medical-dictionary.thefreedictionary.com/nonsuppurative+otitis+media

9.       https://books.google.ro/books?id=rzKG7ufqoTcC&pg=PA1824&lpg=PA1824&dq=salpingita+tubei+eustachio&source=bl&ots=cRdloBgWai&sig=RIM9FhwAbhgRzXHOSi___NjivwU&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwiK36Ggkt_VAhVGOhQKHfrjBTYQ6AEILTAJ#v=onepage&q=salpingita%20tubei%20eustachio&f=true

10.    http://american-hearing.org/disorders/otosclerosis/#whatis

11.    http://www.romedic.ro/otoscleroza

 

Comentarii

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!