Căutare
Urechea interna – anatomie descriptivă
Urechea internă – segmentare
În componența urechii interne intră o serie de cavități situate în stânca osului temporal denumite labirint osos, ce cuprinde în interiorul său labirintul membranos. Labirintul osos este tapetat de periost și conține perilimfa. Acesta este subdivizat în vestibul, trei canale semicirculare osoase și cohlee. La nivelul urechii interne sunt percepute și convertite în impulsuri nervoase sunete cu intensități cuprinse între 16 și 20 000 Hz și amplitudini de până la 140 dB cu ajutorul componentei acustice. Mișcările corpului sunt percepute tot de către urechea interna prin intermediul analizatorului vestibular.
Labirintul osos
Vestibulul este partea centrală a labirintului osos și comunică lateral cu urechea medie prin intermediul ferestrei ovale, anterior cu cohleea și posterior cu cele trei canale semicirculare. Acesta se deschide de asemenea și în fosa cerebrală posterioară prin intermediul unui canalicul îngust numit apeduct vestibular.
Cohleea este structura cavitară ce adăpostește în interiorul său segmentul receptor al căii acustice. Acesta este o cavitate de formă conică, orientată cu vârful spre anterior și lateral și cu baza înspre posterior și medial. Cohleea este, de fapt, o spiră ce se rotește de doua ori și jumătate – două ori și trei sferturi în jurul unei coloane osose numită modiol, de pe care se desprinde o lamelă osoasă subțire și anume lama spirală (lamina modiolului).
Canalele semicirculare sunt în număr de trei, dispuse în planuri perpendiculare. Acestea sunt orientate și denumite:
– anterior sau superior
– posterior
– lateral sau orizontal
Fiecare dintre acestea se prezintă sub forma a două treimi dintr-un cerc și comunică cu vestibulul prin ambele aperturi (deschideri). Una dintre cele două este mai dilatată și formează ampula canalului semicircular.
Labirintul membranos
Descris ca un sistem de canale și vezicule ai căror pereți sunt formați din țesut conjunctiv fibros și conține endolimfă, labirintul membranos este situat în interiorul labirintului osos. Acesta este alcătuit din două vezicule și patru canale împărțite după funcția care o îndeplinesc astfel:
– organul vestibular (cel al echilibrului) cuprinde utricula, sacula și cele trei canale semicirculare membranoase
– organul acustic (cel al auzului) reprezentat de ductul cohlear
Utricula este o veziculă ovalară, alungită și neregulată, situată postero-superior la nivelul vestibulului osos.
Sacula este reprezentată de o veziculă cu dimensiuni mai mici, rotunjită și situată antero-inferior. Ambele structuri posedă câte o maculă otolitică, acesta fiind una dinte cele doua formațiuni ce alcătuisc segmentul receptor al analizatorului vestibular. Celule epiteliale căptușesc tot labirintul membranos, cele dispuse de partea opusă a maculei sunt specializate în menținerea unor compoziții și cantități constante a endolimfei.
Canalele semicirculare membranoase
Canalele semicirculare membranoase urmează îndeaproape conformația canalelor semicirculare osoase și se deschid în utriculă. Pentru fiecare canal semicircular membranos, la nivelul uneia dintre deschiderile in utriculă, se află o dilatație numită ampula ce conține crestele ampulare – sediul segmentului receptor al aparatului vestibular. Cele trei canale semicirculare membranoase sunt dispuse în unghiuri de 90o unul față de celelalte doua.
Astfel, canalul semicircular anterior detectează rotațiile în plan sagital, în jurul axei orizntale, canalul semicircular lateral corespunde rotațiilor în planul transversal, în jurul axei verticale a corpului, iar canalul semicircular posterior este sensibil la mișcările în jurul axei sagitale, realizate în plan frontal.
Ductul cohlear
Ductul cohlear este localizat în interiorul cohleei osoase, în centrul acesteia, delimitând alte două compartimente: scala (rampa) timpanică inferior și scala (rampa) vestibulară superior. Ductul cohlear este situat pe lama spirală și pe membrana bazilară (o structură membranoasă ce continuă lama spirală pînă la peretele opus al cohleei), cele două structuri constituind podeaua ductului cohelar și separând endolimfa din interiorul său de perilimfa din scala timpanică.
Tavanul ductului cohlear este reprezentat de membrana vestibulară, o structură ce pornește tot de pe lamina modiului și are rolul de a separa endolimfa de perilimfa prezentă la nivelul scalei vesibulare. De asemenea, ductul cohlear este mărginit lateral de periost, dublat de un epiteliu specific urechii interne. Organul auzului propriu-zis este prezent la acest nivel fiind reprezentat de o structură receptoare înalt specializată și cu o arhitectură unică, numită organ Corti, responsabilă de conversia undelor mecanice în impulsuri nervoase.
Receptorii vestibulari – maculele otolitice și crestele ampulare
Maculele otolitice sunt situate la nivelul utriculei și saculei. Cu o organizare structurală mult mai simplă comparativ cu organul Corti, maculele sunt regiuni receptoare aplatizate, la nivelul cărora sunt prezente celule de susținere și celule senzoriale prevazute cu doua tipuri de cili:
– kinocil: cil lung și unic
– stereocili: cili scurți și numeroși
Cilii celulelor senzoriale sunt înglobați într-o structură cu o consistență gelatinoasă numită membrană otolitică ce este prousă de celulele de susținere și la suprafața căreia se află otoliți. Otoliții sunt desciși ca fiind mici cristale alcătuite din carbonat de calciu (CaCO3) și proteine.
Maculele sunt sensibile la mișcările rectilinii ale corpului și anume accelerația pe linie orizontală este detectată de receptorii din utriculă, iar accelerația pe direcție verticală este convertită în potențial de acțiune la nivelul saculei.
Crestele ampulare sunt în număr de trei și se găsesc localizate în dilatările de la baza canalelor semicirculare. În structura acestora intră, de asemenea, celule de susținere si celule senzoriale ciliate. Cilii sunt dispuși în interiorul unei cupule gelatinoase de formă conică sau piriformă susținută de o rețea fibroasă și lipsită de otoliți.
Crestele ampulare
Crestele ampulare sunt stimulate de variații ale accelerației în mișcările de rotație ale capului si corpului.
Potențialele de acțiune generate la nivelul maculelor otolitice sau ale crestelor ampulare sunt preluate de către nervul vestibular, proiecția și analiza acestor semnale realizându-se tot la nivelul scoarței cerebrale în ariile vestibulară, fără o localizare precisă.
Receptorii acustici – organul Corti
Organul auzului propriu-zis este prezent la nivelul ductului cohlear, în cohleea urechii interne fiind reprezentat de structura receptoare înalt specializată numită organ Corti. Situat pe toată lungimea membranei bazale, organul Corti se prezintă sub forma unei mase celulare organizate acoperită de membrana tectoria. Componenta celulară este constituită din două grupuri celulare distanțate la bază, dar care se unesc către extremitatea superioară, delimitând astfel tunelul Corti – un spațiu triunghiular stăbătut de dendrite ale neuronilor ce constituie ganglionul spiral.
La nivelul organului Corti vom întâlni:
– celulele de susținere – străjuiesc asemenea a doi stâlpi tunelul Corti, sunt celule înalte cu baza lățită. Forma stîlpului intern (cel mai apropiat de lama spirală) a fost asemănată cu un „cocostârc”, în timp ce stâlpul extern este asemanator literei S.
– celulele de susținere Driters sunt distribuite pe un șir intern și trei-patru șiruri externe; aceste celule au formă de „scaun cu spetează” având rol în susținerea câte unei celule senzoriale. Extremitatea apicală a acestor celule poartă numele de falangă și formează membrana reticulară ce va fi perforată de cilii celulelor senzoriale.
– celulele senzoriale denumite și celule auditive interne (dispuse pe un singur șir) însumând aproximativ 3500 de celule și celule auditive externe (dispuse pe 3-5 rânduri, densitatea lor crescând cu cât ne apropiem de vârful cohleei) totalizând un numar de 12000 de celule. Extremitatea apicală a acestora prezintă diferențieri funcționale reprezentate de cilii auditivi. Structural aceștia sunt stereocili (cili imobili) dispuși în două rânduri la celulele auditive interne și în câte trei – patru rânduri pentru celulele auditive din grupul extern.
– celulele Hensen, celulele Böttcher si celulele Claudius sunt situate la periferia organului Corti.
Deformările suferite de către ductul cohlear datorate mișcarii perilimfei din rampa vestibulară și din rampa timpanică induc depolarizarea celulelor senzoriale de la nivelul organului Corti și transformarea acestor vibrații mecanice în impulsuri nervoase. Acestea vor fi preluate de către dendritele nervilor acustici și conduse către bulbul rahidian și ulterior spre aria auditivă de pe cortexul cerebral unde se va forma senzația de auz.
Patologii asociate urechii interne
– otoscleroza este caracterizată de procese de neoformație osoasă, cele mai des întâlnite forme sunt cea neobliterantă sau cea obliterantă atunci când interesează fereastra ovală și cohleară dacă sunt afectate fereastra rotundă sau capsula labirintică
– afecțiuni ale funcției vestibulare – printre acestea se numără:
–boala Ménière – mai este denumită și hidrops endolimfatic idiopatic și se manifestă episodic cu vertij (este cea mai frecventă cauză a amețelii având ca punct de plecare urechea internă), tinitus, senzație de ”plin” a urechii interesate și pierderea auzului ( inițial doar in timpul atacurilor de vertij, dupa luni – ani de boală piederea auzului este definitivă)
–vertij paroxistic pozițional benign (VPPB) poate să afecteze orice canal semicircular
-neuronita vestibulară reprezintă o intrerupere bruscă a transmiterii impulsului nervos pe calea vestibulară.
Afecțiunea este localizată unilateral și nu implică tulburări de auz
– labirintita reprezintă inflamarea labiritului membranos și se manifestă cu vertij cu debut brusc, tinitus și pierdere temporală a auzului.
– fistula labirintică este descrisă drept o deschidere patologică a labirintului, cea mai frecventă este fistula perilimfatică și reprezintă o scurgere a perilimfei din urechea interna în urechea medie, acesta din urmă conținând în mod normal aer.
– disfuncția labirintică este o tulburare a funcționării normale a labirintului:
- hipersensibilitate a labirintului
-hipofuncție a labirintului
- pierderea funcției labirintului
– trauma acustică se definește drept surditate instalată în urma unei expuneri unice la un zgomot foarte puternic
– pierderea auzului datorată zgomotului este o afecțiune des întâlnită în țările industrializate ca urmare a expunerii la o sursă constantă de zgomot
– presbiacuzia este o afecțiune a celulelor senzoriale ciliate datorată incapacității acestora de regenetare, aceasta este corelată cu înaintarea în vârstă
Bibliografia:
1. Grays Anatomy for Students
2. Anatomia și fiziologia omului – Compendiu; Cezar Th. Niculescu, Radu Cârmaciu, Bogdan Voiculescu, Carmen Sălăvăstru, Cristian Niţă, Cătălina Ciornei
3. Urechea externă, urechea medie și urechea internă. Nervul vestibulo-cohlear (VIII), Conf.univ. dr. Ion Mândrila
4. Atlas de anatomie a omului, editia a 5-a, Frank H. Netter, MD
5. https://en.m.wikipedia.org/wiki/Semicircular_canals
6. http://www.entnet.org/content/menieres-disease
7. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC202288/
8. http://www.vestibular.ro/neuronita-vestibulara/
9. http://www.webmd.com/brain/tc/labyrinthitis-topic-overview#1
10. https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/vertijul-paroxistic-pozitional-benign-vppb
Medici care tratează această afecțiune
Articole sugerate
Site-ul NewsMed.ro se adresează oricărei persoane care prezintă interes cu privire la subiecte din sfera medicală şi care decide să nu rămână nepăsătoare atunci când vine vorba de asigurarea propriei sănătăţi.
© Copyright 2023 NewsMed - Toate drepturile rezervate.