Tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD)

Tulburarea obsesiv-compulsivă reprezintă o afecțiune psihică caracterizată prin idei, gânduri sau impulsuri anxiogene (obsesii), ce antrenează nevoi imperioase (compulsii) de a acționa cu scopul diminuării acestei anxietăți. Cunoscută și sub abrevierea OCD (de la englezescul Obsessive-Compulsive Disorder), această maladie afectează aproximativ 1-2% din populația lumii. Media de vârstă a apariției simptomelor este de 19 ani, manifestându-se deobicei până ce individul împlinește 30 de ani. Tulburarea obsesiv-compulsivă nu discriminează: poate afecta bărbați, femei, copii, adolescenți cu orice statut social, rasă sau religie. Evoluția tulburării obsesiv-compulsive este de cele mai multe ori cronică și progresivă.

Cauze și factori de risc

În prezent cauza exactă de apariție a maladiei este necunoscută. Totuși, câțiva factori de risc au fost identificați:

·         factori genetici – studii realizate pe familii au indicat creșterea riscului de a dezvolta OCD dacă există antecedente. Riscul este mai accentuat dacă afecțiunea a apărut la rudele de gradul I și a debutat în copilărie sau adolescență;

·         factori biologici – atât activitatea deficitară a serotoninei, cât și anormalități în anumite arii ale creierului au fost corelate cu apariția bolii;

·         factori de mediu – persoanele care au fost abuzate fizic sau sexual sau care au suferit alte traume în copilărie sunt predispuse acestei tulburări. De asemenea, a fost identificată o legătură între apariția simptomelor OCD si infecția streptococică, fenomen cunoscut sub abrevierea de PANDAS.

Semne și simptome

Tulburarea obsesiv-compulsivă asociază de obicei atât componenta obsesivă, cât și cea compulsivă, însă ele pot exista și independent una de cealaltă. Pacientul este mereu conștient de natura obsesivă sau excesivă a comportamentului său, iar această capacitate autocritică îl diferențiază de psihotici.

Studiul acestei afecțiuni a relevat existența unui tipar de comportament repetitiv, ce cuprinde etapele:

1.       Obsesie – tema dominantă a gândurilor obsesive poate fi teama de a răni sau de a pierde, pericolul de contaminare, nehotărârea, agresivitatea.

2.       Anxietate – ideile fixe menționate anterior conduc la stări de neliniște accentuate dacă nu sunt combătute. Deși impulsul de a acționa este puternic, persoanele bolnave se pot ascunde pentru a evita stigmatizarea. Astfel pot fi uneori afectate relațiile interpersonale și chiar performanțele academice sau profesionale.

3.       Compulsie – bolnavii simt nevoia acută de a contracara aceste obsesii prin anumite ritualuri: spălat (frica de contaminare), verificare (nehotărâre), acumulare (frică de pierdere). Unele obiceiuri sunt observabile de către persoanele din jur, dar altele, ca de exemplu număratul repetitiv, nu sunt. De obicei indivizii afectați petrec câteva ore pe zi încercând să își combată obsesiile, astfel fiindu-le afectată calitatea vieții.

4.       Calmare temporară – în urma efectuării ritualului respectiv, bolnavul nu resimte plăcere sau satisfacție, ci doar o senzație efemeră de calmare.

Diagnostic

Diagnosticul de tulburare obsesiv-compulsivă se bazează pe anamneza realizată de medicul psihiatru sau chiar de medicul de familie. Criteriile pentru identificarea afecțiunii în Europa sunt menționate în Clasificarea Internațională a Bolilor publicată de Organizația Mondială a Sănătății.

Este important să nu se confunde tulburarea obsesiv-compulsivă cu simple gânduri fixe ce sunt legate strict de personalitatea individului. Acestea din urmă pot fi reprimate, nu alterează calitatea vieții și nu provoacă anxietate dacă nu sunt combătute.

Tratamentul în tulburarea obsesiv-compulsivă

Tratamentul optim al OCD reprezintă în general o asociere între psihoterapie și terapia medicamentoasă, în special în cazurile severe.

Prima etapă de tratament este terapia prin expunere și prevenire a ritualurilor. În cadrul acesteia, pacientul este expus în mod controlat situațiilor sau persoanelor care îi declanșează obiceiurile. După o anumită perioadă de timp apare habituația, adică obișnuirea bolnavului cu respectivul context, urmată de diminuarea impulsurilor sale. Tratamentul bazat pe acest principiu poate fi eficient în cazurile ușoare de OCD.

O altă abordare terapeutică este cea cognitivă. În cadrul acesteia, pacientul este încurajat să își analizeze și să își interpreteze gândurile negative, cu scopul de a le combate într-un mod obiectiv și detașat.

Cazurile de o severitate ridicată necesită asocierea unui tratament medicamentos ce constă în administrarea de antidepresive serotoninergice. Aceștia sunt Inhibitorii Selectivi ai Recaptării de Serotonină (ISRS-urile) și clomipramina (antidepresiv cu puternice efecte serotoninergice). Din păcate, nu toți pacienții răspund favorabil medicamentelor administrate pe cale orală. În astfel de situații este necesară terapia cu antipsihotice atipice sau administrarea intravenoasă de antidepresive serotoninergice.

Complicații

Aproximativ 70% dintre pacienți constată o ameliorare marcată a simptomelor în urma terapiei. Totuși, dacă aceasta este ineficientă, întreruptă sau dacă bolnavul nu este tratat deloc, tulburarea obsesiv-compulsivă poate duce la complicații:

·         dezvoltarea unor afecțiuni de ordic fizic;

·         inabilitatea de a se comporta normal;

·         izolare socială;

·         scăderea drastică a calității vieții;

·         apariția gândurilor suicidale.

În jur de 1% dintre persoanele afectate de tulburarea obsesiv-compulsivă sfârșesc prin a se sinucide.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!