Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Tuberculoza (TBC) este o boală infecto-contagioasă cauzată de diferite tipuri de micobacterii, în principal de Mycobacterium tuberculosis. Caracterul infecto-contagios al bolii a fost demonstrat de către medicul german Robert Koch în anul 1882. Agentul patogen mai este cunoscut sub numele de bacilul Koch (BK), care există sub trei forme: bacil uman, bacil bovin și cel al păsărilor. Oricare dintre acestea poate infecta omul, dar cele mai importante surse de contaminare sunt primele două. Cel mai des, tuberculoza atacă plămânii, dar poate afecta și alte părți ale corpului (rinichi, peritoneu, pleură, intestinul subțire, oase etc.). Lăsată netratată, tuberculoza omoară peste 50% din persoanele afectate.
Conform statisticilor, aproximativ o treime din populaţia globului este infectată cu Mycobacterium tuberculosis, doar că majoritatea au o formă latentă a tuberculoză. Aceasta semnifică că oamenii sunt infectaţi cu bacilul Koch, doar că nu prezintă semnele și simptomele infecției și nici nu au posibilitatea de a transmite boala.
Tuberculoza urogenitală reprezintă totalitatea leziunilor inflamatorii, infecțioase specifice realizate de-a lungul structurilor anatomice (parenchimatoase şi/sau tubulare) ale aparatului reno-urinar şi genital, de către bacilul Koch. Agenţii patogeni ai TBC pot invada unul sau mai multe organe ale tractului genito-urinar şi pot determina o infecţie granulomatoasă cronică, care prezintă aceleaşi caracteristici ale bolii cu alte localizări (plămânul este principala localizare a BK). TBC urogenitală este o boală a adulţilor tineri (60% din pacienţi au vârsta cuprinsă între 20-40 de ani) şi apare mai frecvent la sexul masculin.
Bacilul Koch este un bacil acido-alcoolo rezistent, colorat după procedeul Ziehl-Neelsen şi cultivat pe medii speciale bogate în proteine (Löwenstein-Jensen). BK se izolează uşor din produse patologice cu populaţie microbiană densă: cazeum, spută, exudate purulente, mai rar urină, sânge, lichid cefalorahidian (LCR).
Tuberculoza urogenitală este întotdeauna secundară unui alt focar din organism. Mycobacterium tuberculosis ajunge la tractul genito-urinar pe cale hematogenă, cel mai frecvent de la plămîni. Afectarea primară este adesea asimptomatică sau inaparentă. Formele clinice ale bolii depind de virulenţa bacteriei şi de rezistenţa organismului la acțiunea acestuia.
Rinichiul este prima localizare a infecţiei tuberculoase la nivelul tractului genito-urinar. Celelalte organe genito-urinare sunt afectate, fie pe cale ascendentă (prostată – vezică urinară) sau descendentă (rinichi – vezică urinară, prostată – epididim). Testiculul poate fi implicat prin extensie direct de la infecţia epididimară. Pentru tractul genital feminin, infecţiile sunt de obicei hematogene; rareori, acestea pot fi rezultatul contactului sexual cu un partener infectat.
Când bacilii ajung în cortexul renal, pot fi distruşi de rezistenţa tisulară normal. Dacă însă, suficiente bacterii, de o virulenţă crescută, ajung să fie cantonate în rinichi, fără a putea fi eliminate, se produce infecţia clinică. Tuberculoza rinichiului progresează lent, fără simptome sau modificări clinice, pînă cînd leziunea afectează sistemul pielo-caliceal şi microorganismele sunt eliminate în urină; abia în acest stadiu apar simptomele (de cistită).
Tuberculoza la om evoluează în trei faze: primară, secundară, terţiară.
Principiile patogenice din tuberculoza urogenitală:
Antecedentele de tuberculoză, cu orice localizare, trebuie să ridice suspiciunea afectării specifice a tractului genito-urinar, dacă apar semne sau simptome la acest nivel.
Simptomatologia tuberculozei urogenitale |
|
Generale |
La nivel vezical |
|
|
La nivel renal |
La nivel genital |
|
Simptomatologia lipsește în formele latente (asimptomatice).
Dacă sunt prezente totuși, simptomele sunt necaracteristice:
|
1) Sumarul de urină relevă: proteinurie, cilindrurie, leucociturie, hematurie (piohematurie);
2) Examen citobacteriologic de urină relevă: bacilurie pozitivă (prezenţa de bacili acido-alcoolo-rezistenţi în urină), piurie amicrobiană acidă, contaminare septică urinară cu flora microbiană nespecifică;
3) Hemoleucograma arată: anemie cronică inflamatorie și leucocitoză cu limfomonocitoză;
4) VSH (viteza de sedimentare a hematiilor) crescut > 30mm/1h
5) Proteinogramă modificată (scăderea albuminelor şi creşterea constantă a α2-globulinelor plasmatice);
6) Intradermoreacția la tuberculină (I.D.R): trebuie efectuată la toate cazurile la care există suspiciunea de tuberculoză (indiferent de localizarea acesteia). Un test pozitiv, mai ales la adult, nu are caracter diagnostic, dar testul negativ este un argument împotriva diagnosticului de tuberculoză.
Explorarea bacteriologică urinară presupune:
9) Examenul anatomo-patologic al fragmentelor biopsiate sau al piesei de exereză chirugicală. În condiţiile prezumţiei de TBC urogenitală, se poate efectua biopsia vezicală endoscopică şi biopsia prostatică.
10) Cistoscopia evidenţiază: semne de cistită TBC, stricturi uretrale etajate sau multiple si modificări orificiale vezicale (stenoze vezicale).
Diagnosticul paraclinic în TBC urogenitală |
|
|
|
|
Diagnosticul de CERTITUDINE |
|
Criterii Minore de diagnostic |
|
|
|
|
|
Diagnosticul de PROBABILITATE |
|
Diagnosticul PREZUMTIV |
|
Malformaţiile congenitale urogenitale |
|
|
|
|
|
|
|
Infecţiile nespecifice urogenitale |
|
|
|
|
|
|
|
Litiază reno-urinară cu diverse localizări: |
|
|
|
|
|
|
|
Tumorile reno-urinare |
|
TBC renală – forma închisă asociate cu: |
|
|
|
|
|
TBC genitală |
|
|
|
|
|
Evoluţia este lent progresivă sau lent regresivă, leziunea având nevoie de o perioadă lungă de latenţă, pentru a se deschide în căile urinare excretorii. Leziunile iniţiale, parenchimatoase au tendinţă la vindecare spontană (vindecare clinică sau stabilizare lezională anatomo-patologică). Cavernele parenchimatoase (hidropionefrozele, uretrita şi periuretrita, cistita) sunt considerate ca leziuni bacilare fără tendinţă de vindecare spontană care evoluează lent şi progresiv către agravarea bolii.
Complicațiile care pot apărea în decursul acestei boli sunt: tuberculoame reactivate tardiv, scleroza și fibroza interstițială, stenoze ale căilor urinare (caliceale, subcaliceale si ureterale) unice sau multiple, stază urinară cronică și reflux vezico-ureteral care într-un final vor determina insuficiență renală cronică.
Tratamentul de bază este cel medical și igieno-dietetic, iar exereza chirurgicală a unui organ infectat, dacă este indicată, reprezintă o formă de terapie adjuvantă.
Tratamentul igieno-dietetic |
|
Tratamentul Medical |
Medicamente antituberculoase (tuberculostatice) de primă linie:
Medicamente antituberculoase (tuberculostatice) de a doua linie:
Controlul eficienţei terapeutice se bazează pe următoarele criterii:
Vindecarea bacteriologică presupune 3-4 însămânţări negative în ultimele 3-4 luni de tratament, urocultura specifică efectuându-se la 2 luni de la stopul complet al tratamentului; ea trebuie să corespundă cu cea clinică, radiologică şi anatomo-patologică. |
Tratamentul Chirurgical |
Tipuri de operații ce pot fi efectuate în acest caz sunt:
|
Cistita , Anomalii ale sanilor , Atrofia vaginală - cauze, diagnostic, tratament Cancerul de col uterin