Toxocaroza este o infecție cauzată de paraziții Toxocara canis și Toxocara cati. Această patologie este foarte des întâlnită în zonele industrializate și în special la copii. Purtătorii acestor paraziți sunt câinii, pisicile și vulpile.

Epidemiologie

Toxocaroza este cea mai răspândită infecție zoonotică. Contaminarea umană se realizează prin ingestia ouălelor de Toxocara sp. De obicei, copii sunt mai vulnerabili la această infecție, din cauza lipsei de atenție la igienă. Aceștia se pot infecta dacă se joacă în nisipul în care s-au jucat câinii purtători, prin mângâierea blănii sau dacă au contact cu fecalele acestora și ulterior duc mâna la gură. Blana câinilor poate avea o densitate mai mare de ouă, comparativ cu densitatea din sol sau nisip. Infectarea se mai poate realiza și prin consumul de fructe, legume contaminate cu ouă embrionate, nespălate corespunzător.

Aproximativ 30% dintre copiii din țările dezvoltate prezintă anticorpi specifici infecției cu acești paraziți. În regiunile rurale, procentul copiilor ce au avut infecții crește până la 93%. Dintre adulți, aproximativ 7% prezintă anticorpi în urma infecției.

Cele mai mari riscuri de a dezvolta toxocaroza sunt prezente la cei care se joacă cu câinii sau pisicile sau au astfel de animale de companie.

Ciclul de viață al Toxocara Sp.

Paraziții adulți se găsesc în intestinul animalelor, iar după acuplare, femela produce ouă neembrionate, neinfecțioase. Acestea ajung în mediul extern prin intermediul fecalelor. După aproximativ trei săptămâni, ouăle embrionează pe pământ dacă sunt condiții favorabile de umiditate și de temperatură.

Dacă ouăle sunt ingerate de un mamifer, larvele eclozează la nivel intestinal și pe calea torentului sanguin dezvoltă un ciclu perienteric. Acestea trec prin ficat și plămâni și se stabilesc la nivelul intestinului, unde devin adulți și încep a produce ouă. Ciclul perienteric are loc la animalele de vârstă mică. La animalele adulte, larvele care migrează pe calea torentului sanguin pot ajunge în musculatura somatică, unde rămân viabile. În organismul femelei de câine larvele sunt reactivate în timpul gestației. Larvele trec prin bariera hemato – placentară și ajung la pui, la nivelul plămânilor. După naștere, acestea își reiau ciclul.

La om, după ingestia ouălelor embrionate se formează larvele. Acestea străbat peretele intestinal și pe calea torentului sanguin se vor răspândi în organism. În încercarea de a realiza ciclul enteric, larvele vor migra pentru o perioadă mai lungă de timp și vor ajunge la nivelul unor viscere pe care nu le străbat în mod obișnuit. Astfel de viscere sunt: ochii, rinichii, splina, componente ale sistemului nervos central, musculatura. La acestea se adaugă ficatul și plămânii, organe la care acești paraziți ajung deseori. Larvele din organismul uman sunt distruse, resorbite sau calcificate după o perioadă de timp.

Migrarea larvelor în țesuturi conduce la formarea de microhemoragii, focare de necroză, infiltrate inflamatorii și granuloame eozinofilice. Larvele de Toxocara sp. au o mare afinitate pentru țesuturile sistemului nervos, în special creierul. La acest nivel, apariția răspunsului inflamator cu prezența granuloamelor este rar întâlnită.

Manifestări clinice in Toxocaroza

Toxocaroza se prezintă sub trei forme clinice:

1. Larva migrans visceralis
2. Larva migrans ocularis
3. Toxocaroza ascunsă

Larva migrans visceralis

Larva migrans visceralis apare cel mai des la copii și la tineri. Majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, dar pot avea o evoluție fulminantă, care poate duce chiar la deces. Principalele simptome sunt: febră inexplicabilă de lungă durată, tuse, hepatosplenomegalie, dificultăți de respirație, eozinofilie. Alte simptome includ: bronșită acută sau cronică, pneumonie, malnutriție,  tulburări digestive (dureri abdominale, tulburări de tranzit, greață, vărsături), tulburări neurologice (cefalee, iritabilitate, tulburări de comportament, insomnie, defect motor în grade variabile, encefalită, meningită), manifestări cutanate (urticarie, prurit), adenopatie, edeme.

Toxocaroza este un factor de risc pentru copii astmatici. Toxocaroza determină complicații neurologice mai frecvent la adulți. La copii, Toxocara cani poate cauza crize epileptice.

Larva migrans ocularis

În majoritatea cazurilor, doar un ochi este afectat. Principalele manifestări sunt: scăderea bruscă a acuității vizuale, imagine deformată, scotoame.

Afectarea polului posterior este cea mai întâlnită formă la copii cu vârste cuprinse între 6 – 14 ani. În cazul afectării polului posterior pot apărea endoftalmia cronică (asocierea de manifestări prin afectarea coroidei, a corpului vitros, a retinei). Aceasta apare preponderent la copii cu vârste cuprinse între 2 – 9 ani. Poate evolua cu decolarea retinei, cauzată de exsudatul coroidian.

În cazul afectării polului anterior pot apărea iridociclita, cataracta sau cheratita.

Toxocaroza ascunsă

Toxocaroza ascunsă este o formă clinică asimptomatică. De aceea, diagnosticul se face preponderent  prin examen indirect, serologic. Pot exista și manifestări nespecifice, precum: paloare, cefalee, greață, astenie, scădere ponderală, dureri abdominale recurente, dureri la nivelul membrelor, tuse, adenopatii.

Diagnostic

Anamneza

Prima etapă a diagnosticului constă în realizarea anamnezei și a examenului clinic. Ulterior se pot realiza tehnici imagistice și de laborator.

Anamneza furnizează detalii precum: contactul cu animale (pui de câine, pisici), evaluarea respectării regulilor de igienă, prezența sau absența geofagiei.

Tehnici imagistice

Tehnicile imagistice pot fi următoarele:

• examenul radiologic pulmonar (util în cadrul existenței unor infiltrate pulmonare care apar ca rezultat al migrării larvelor prin parenchimul pulmonar);
• ecografia abdominală;
• tomografia computerizată (utilă în evaluarea parenchimului și în depistarea granuloamelor eozinofilice).

Diagnosticul indirect

Diagnosticul serologic poate identifica următorii anticorpi anti-Toxocara prin următoarele tehnici:

• reacție de precipitare
• reacția de aglutinare
• reacția de fixarea a complementului
• reacția imunoenzimatică (ELISA)
• reacția de imunofluorescență
• tehnica Western Blot

Formula leucocitară poate evidenția leucocitoză și eozinofilie. Alte modificări ce pot apărea sunt: creșterea transaminazelor, hipergamaglobulinemia, apariția reactanților de fază acută crescuți (proteina C reactivă, VSH, fibrinogen).

Examinarea microscopică

Examenul coproparazitologic nu este util în diagnostic. Aceasta se datorează faptului că parazitul nu ajunge în stadiul adult, doar forma larvară este prezentă la om.

Diagnosticul de certitudine este reprezentat de identificarea larvelor în spută sau în granuloamele eozinofilice tisulare (este necesară biopsia hepatică). O confirmare a diagnosticului o constituie și prezența nodulilor hepatici depistați laparoscopic.

În cazul toxocarozei oculare, singurele simptome prezente pot fi doar cele oculare. Diagnosticul se bazează pe ecografia oculară, tomografia computerizată craniană, utilizarea angiofluorografiie, diagnosticul serologic, ELISA, Western Blot. În laboratoarele de cercetare se poate utiliza și PCR.

Tratament

Tratamentul se face individualizat în funcție de forma clinică. Astfel, pacienții cu forme minore sau asimptomatice au durată a tratamentului între 5 – 7 zile. Pacienții care prezintă forme cu localizare la nivel ocular sau al sistemului nervos central, pot avea o durata a tratamentului de până la 30 de zile. Tratamentul nu se administrează la pacienții cu infecții vechi, asimptomatici, fără hipereozinofilie și care sunt descoperiți întâmplător.

Medicamentele antiparazitare chimioterapice folosite mai frecvent în tratamentul toxocarozei sunt:

• albendazol (10 – 15 mg / kilogram corp / zi, în două prize, administrat pe o perioadă de 2 – 4 săptămâni)
• dietil – carbamazina (3 – 4 mg / kilogram corp / zi, în două prize, administrat pe o perioadă de 3 săptămâni)
• ivermectina (200 µg / kilogram corp / zi, în priză unică, de două ori, cu un interval de 14 zile între cele două administrări)
• mebendazol (10 – 25 mg / kilogram corp / zi, timp de 21 de zile)

Este indicată asocierea terapiei patogenice și simptomatice pentru diminuarea răspunsului inflamator al gazdei. Pacienților cu localizări oculare sau la nivelul sistemului nervos central le este administrată și corticoterapie.

Prevenție

Cele mai importante măsuri de prevenire ale aceste infeției cu Toxocara sp. sunt cele igienice. Astfel, este indicat a se spăla mâinile cu apă și săpun înainte de atingerea feței, a se spăla foarte bine legumele și fructele, a de deparazita animalele de companie. De asemenea, este important ca în locurile de joacă pentru copii să nu permită accesul animalelor de companie.