Tiroidita Hashimoto sau tiroidita autoimuna

Generalităţi

Tiroidita autoimuna (Tiroidita Hashimoto) este o boală autoimună cronică, cu evoluţie lentă, ce afectează glanda tiroidă. Această glandă a sistemului endocrin, situată la nivelul gâtului mai jos de mărul lui Adam, este distrusă treptat de sistemul imun.

Tiroidita Hashimoto apare prin mecanism autoimun declanşat de o serie de factori atât genetici, cât şi de mediu. Frecvenţa acesteia este crescută, afectând până la 12% din populaţie. La femei se întâlneşte de 5-10 ori mai des decât la bărbaţi. În cele mai multe cazuri, boala apare la adulţii de vârstă mijlocie.

Cauze de apariţie pentru tiroidita autoimuna

Apariţia este cauzată de inflamarea tiroidei. Organismul nu mai recunoaşte glanda tiroidă ca ţesut propriu şi începe să creeze autoanticorpi direcţionaţi împotriva proteinelor tiroidei – tireoperoxidaza (TPO) şi tireoglobulina (TG) (anticorpii ATPO şi anticorpii ATG). Acest proces evoluează lent, dar sigur, conducând la hipotiroidisim (scăderea funcţiei tiroidei) prin distrugerea progresivă a glandei. Uneori pot apărea episoade de hipertiroidism (cu creşterea funcţiei tiroidei). Astfel, glanda pacientului nu mai sintetizează hormonii săi propri, T3 şi T4, necesari bunei funcţionări a organismului, aceştia trebuind supliniţi medicamentos.

Deseori este ereditară şi se întâlneşte la mai mulţi membri ai familiei, în special de sex feminin. Dacă există acest fond genetic de predispoziţie la tiroidita autoimună, factorii de mediu cresc şansele de a declanşa boala. De aceea, pacientul suspicionat este important să spună medicului dacă în familie mai există cazuri cunoscute cu tiroidită Hashimoto sau cu alte boli autoimune, precum: diabet zaharat tip 1, boală celiacă, insuficienţă suprarenaliană, lupus eritematos, poliartrită reumatoidă, sindrom Sjogren, sindrom Schmidt, vitiligo,  psoriazis, hipoparatiroidism, anemie pernicioasă (Biermer). Tiroidita Hashimoto apare deseori la pacienţii cu severe boli cromozomiale, precum sindromul Down, sindromul Turner sau sindromul Klinefelter.

Factori declanşatori pentru tiroidita autoimună

Printre factorii declanşatori importanţi se numără:

  •  Consumul de iod (în exces) prin aport alimentar sau prin administrarea de medicamente ce conţin iod facilitează dezvoltarea bolilor tiroidiene la persoanele predispuse genetic. Iodul este un element esenţial în formarea hormonilor tiroidieni şi poate determina episoade tranzitorii de hipertiroidism
  •  Hormonii feminini au, şi ei, rol în declanşarea bolii. S-a demonstrat faptul că numeroase femei suferă disfuncţii tiroidiene (inclusiv tiroidita Hashimoto) după ce dau naştere (în decursul primului an sau la căţiva ani de la naştere)
  •  Infecţiile virale
  •  Stress-ul acut şi cronic
  •  Substanţele toxice

Semnele şi simptomele principale din tiroidita autoimună

Pacienţii cu tiroidită Hashimoto resimt numeroase semne şi simptome, dintre care:

  •           Oboseală marcată – tendinţa să doarmă mai mult şi trezirea dificilă, somnolenţă resimţită pe tot parcursul zilei. Acest lucru împiedică sau scade randamentul activităţilor pe care pacientul le practică în mod obişnuit, scăderea capacităţii intelectuale, a memoriei şi a concentrării
  •           Intoleranţa la frig – senzaţie permanentă de frig, chiar şi atunci când condiţiile de mediu nu reprezintă o problemă
  •           Creştere în greutate – din cauza scăderii metabolismului. Hormonii tiroidieni sunt implicaţi major în funcţionarea metabolismului la cote normale. Nivelul lor crescut va creşte metabolismul, precum şi nivelul scăzut de hormoni tiroidieni va scădea metabolismul
  •           Senzaţie de disconfort la nivelul gâtului – creşterea glandei tiroide produce această neplăcere, şi poate genera dificultăţi la înghiţire, chiar şi la respiraţie (la dimensiuni foarte mari). Creşterea sesizabilă în dimensiuni a glandei tiroide poartă numele de „guşă” (este o creştere, de obicei, difuză). Se poate însoţi şi de noduli ai glandei ce pot fi palpaţi. Creşterea guşei şi a nodulilor variază atât de la un pacient la altul, cât şi pe parcursul evoluţiei bolii la acelaşi pacient. Această creştere apare fiindcă tiroida tinde să-şi mărească cantitatea utilă pentru a putea suplini natural funcţia scăzută a ţesutului existent.

Semnele şi simptomele secundare din tiroidita autoimună

  •           Constipaţie, tranzit încetinit
  •           Păr uscat, fragil, piele uscată, îngroşată şi unghii friabile
  •           Crampe musculare, dureri articulare
  •           Frecvenţă cardiacă scăzută (bradicardie)
  •           Nivel crescut al colesterolului – scade capacitatea organismului de metabolizare a colesterolului, ceea ce duce cu timpul la formarea de plăci ateromatoase. Acest lucru duce la risc major de infarct miocardic şi accident vascular cerebral
  •           Retenţia de apă în organism, cu edem al membrelor inferioare
  •           Ciclu menstrual neregulat, dificultatea obţinerii unei sarcini
  •           Depresie, astenie, fatigabilitate

Acesta este tabloul clinic reprezentativ pentru majoritatea cazurilor de tiroidită autoimună (care duce obligatoriu la hipotiroidism cu timpul, asemănându-se cu tabloul clinic al hipotiroidismului de alte cauze).

Particularităţi clinice

Cu toate acestea, unii pacienţi pot prezenta din când în când episoade de hipertiroidism. Acestea se clasifică prin: scăderea în greutate, intoleranţa la caldură, transpiraţii, anxietate, iritabilitate, tremurături, palpitaţii, tranzit intestinal accelerat. Aceste episoade de hipertiroidism se manifestă pentru o scurtă durată de timp, urmând să se instaleze în cele din urmă tot hipotiroidismul.

În multe cazuri, tiroidita Hashimoto poate fi trecută cu vederea de către pacient, nefiind prezente semnele şi simptomele specifice. Deseori ajunge să se descopere doar în urma efectuării analizelor de laborator.

Diagnosticul în tiroidita autoimună

Pentru stabilirea diagnosticului corect, medicul palpează glanda tiroidă, urmărindu-i dimensiunile, consistenţa şi prezenţa de noduli. Va mai solicita efectuarea unor analize de laborator şi/sau proceduri imagistice neinvazive sau invazive.

Ecografia tiroidiană este o tehnică neinvazivă, mult utilizată, în care aspectul glandei este specific, de „fagure de miere”, aspect hipoecogen, neomogen, cu creşterea fluxului sanguin tiroidian vizibil la ecografia Doppler.

Scintigrafia tiroidiană, radioiodcaptare sau puncţia-biopsie sunt tehnici invazive la care se recurge doar după ce tehnicile neinvazive au fost neconcludente.

Rolul principal în punerea diagnosticului îl au analizele de laborator prin care se dozează nivelurile sanguine:

  • ale hormonilor T3, T4 şi free-T4 (fT4) (nivelurile totale şi fracţionate ale hormonilor propri tiroidei)
  • ale hormonului TSH (ce stimulează funcţia tiroidiană)
  • ale anticorpilor anti-tireoperoxidază (ATPO) şi anti-tireoglobulină (ATG), uneori şi ale anticorpilor anti-receptori pentru TSH (Trab) pentru excluderea altui tip de patologie

De exemplu, nivelul scăzut de fT4 şi TSH crescut sugerează diagnosticul de hipotiroidism clinic, iar nivelul normal de fT4 şi TSH crescut sugerează hipotiroidism subclinic.

Medicul trebuie să aibă în vedere şi celelalte patologii ale pacientului şi medicaţia pe care acesta o ia, fiindcă pot influenţa nivelurile hormonilor tiroidieni, ceea ce poate da rezultate false şi neconcludente.

Nodulii formaţi în tiroidita autoimună sunt în general benigni dar prezintă risc de formare a unor neoplazii.

Medicul va indica perioada până la următorul control al tiroidei în funcţie de severitatea afecţiunii, media fiind de 6 luni între două controale consecutive.

Tratamentul în tiroidita Hashimoto

Tiroidita Hashimoto cu funcţie tiroidiană scăzută este indicat să fie tratată fără amânare pentru a preveni complicaţiile, de cele mai multe ori, severe, însă cea cu funcţie tiroidiană normală trebuie doar monitorizată periodic pentru a putea interveni atunci când începe să se altereze funcţia glandei.

În prezent, tiroidita Hashimoto nu poate fi tratată prin alte metode decât prin suplinire hormonală. Odată început, acest tratament trebuie urmat şi adaptat pe tot parcursul vieţii. Din cauza lipsei parţiale sau totale a hormonilor tiroidieni T3 şi T4, aceştia trebuie aduşi în organism prin tratament medicamentos, pentru a se asigura buna funcţionare a organismului. Substanţa numită „Levotiroxină” din preparatele L-Thyroxin şi Euthyrox este folosită major în această afecţiune, atunci când funcţia tiroidiană este scăzută. În cazul tiroiditei Hashimoto cu funcţie tiroidiană normală, nealterată, administrarea acestei substanţe produce hipertiroidism şi este contraindicată.

Acest tip de tratament poate fi prescris doar de medicul endocrinolog, după ce s-a pus diagonsticul corect.

Dacă nu se urmează tratamentul, iar boala ajunge într-un stadiu avansat (funcţia tiroidei e mult scăzută), viaţa pacientului este pusă în pericol. Există posibilitatea de apariţie a crizelor tireotoxice (tireotoxicoză sau Hashitoxicoză) sau coma mixedematoasă şi reprezintă urgenţe medicale.

Particularităţi ale tratamentului în tiroidita Hashimoto

În tratamentul cu levotiroxina, trebuie avut în vedere că există substanţe care scad absorbţia sa, diminuându-i efectul. Printre acestea se numără:

  • suplimentele cu fier
  • suplimentele cu calciu
  • anumite medicamente ce scad nivelurile de colesterol (Colestiramina)
  • unele medicamente antiacide (care conţin hidroxid de aluminiu)
  • unele antiulceroase (Sucralfat)
  • produsele bogate în fibre consumate din abundenţă
  • produsele din soia
  • altele

Tratamentul chirurgical este ales doar în cazurile în care guşa (glanda tiroidă crescută prea mult) îngreunează înghiţirea şi/sau respiraţia.

În timpul sarcinii pacienta cu tiroidită Hashimoto trebuie să urmeze strict tratamentul cu hormoni de sinteză dacă acesta a fost deja instituit. Dezvoltarea corectă a fătului e influenţată major de nivelele hormonale ale mamei.

O dietă adecvată vine în ajutor tratamentului de suplinire hormonală şi constă în consumul de acizi graşi esenţiali (precum grăsimile Omega-3) şi antioxidanţi, aceştia limitând reacţiile inflamatorii din organism. Se recomandă evitarea oricărui preparat ce conţine iod (sarea iodată, unele medicamente). S-a demonstrat că administrarea de suplimente cu seleniu scad remarcabil titrul anticorpilor anti-tireoperoxidază (ATPO), limitând atacul acestora asupra glandei.

Reacţiile adverse ale tratamentului în tiroidita Hashimoto

Reacţiile adverse ale tratamentului sunt cauzate de administrarea unor doze prea mari de levotiroxină în raport cu necesarul fiecărui pacient. Acest necesar trebuie adaptat în raport cu producţia naturală de hormoni tiroidieni pentru a nu risca creşterea dozelor de hormoni T3 şi T4 în sângele pacientului peste nivelul dorit (hormoni naturali şi de sinteză). Astfel, tratamentul se începe cu doze mici care se cresc treptat pentru a nu forţa organismul să funcţioneze la un randament crescut. Acest lucru se urmăreşte prin suplinirea hormonilor tiroidieni, lăsându-i timp organismului să se reacomodeze la standardele optime. În special la pacienţii cardiaci se urmăreşte atent acest echilibru, pentru a nu forţa inima care deja este afectată de alte patologii. Şi ţesutul osos are de suferit din cauza cantităţii mari de hormoni tiroidieni, ducând la osteoporoză sau agravând-o.

În concluzie, tiroidita autoimună (tiroidita Hashimoto) dă pacienţilor o speranţă de viaţă foarte bună atâtă timp cât îşi respectă tratamentul şi merg la control periodic, conform indicaţiilor medicului, acest lucru prevenind posibilele complicaţii.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!